Scrisoarea unui copil :

[ioan67]

În prealabil postat de flying

Uneori poate fi o diferenta intre imaginatia noastra despre ceva si realitate.Poti sa-mi spui si mie cum ai facut tu judecata de valoare intre mancatorul de carnati care va arde in iad si ucigasul pocait care merge in rai? Pentru a face o astfel de judecata trebuie sa cunosti toate gandurile si actiunile acelor persoane .Ai tu o asemenea cunoastere? De fapt aceste persoane nu exista decat in imaginatia ta,ele au fost create doar sa-ti justifici aversiunea ta fata de reguli,limite,interdictii .Aceasta aversiune denota "ceva" despre tine, si nicidecum ce vrei tu sa deducem ,ca ,de fapt,Dumnezeu mantuieste si fara atatea reguli plictisitoare si enervante.

Nu vreau sa par avocatul... avocatului. :)
Sperind ca am inteles bine, colegul evidentia nu atat respingerea unei incarcaturi exagerate de reguli/norme, cat mai degraba raportul dintre amploarea faptei si recompensa/pedeapsa. Pornind de la premisa ca a manca un carnat este, totusi, minor ca fapta de abatere/nesupunere comparativ cu a ucide un om, apare totusi si problema proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor.
Pe de alta parte, nu imi pare rezonabil ca toate faptele sa fie reduse la motivele/gandurile/sentimentele lor subiacente. Desi o legatura exista, indiscutabil, totusi fapta are statutul ei ontologic si urmarile ei distincte.

Vreau sa subliniez ca daca nu tinem, totusi, cont de importanta faptei atunci putem gasi justificari si indreptatiri pentru anumite fapte care pur si simplu nu ar fi justificat, sub nici un chip, sa se petreaca.
Un exemplu: eu nu am vrut sa ii fac rau, eu de fapt vroiam/imi doream/tanjeam sa ii fac bine... S-a tot spus in istorie...