Predica de azi

[Mihnea Dragomir]

In predica de astazi (cu prilejul Duminicii Tomei) parintele a vorbit despre deosebirea dintre a crede si a sti. Sunt doua moduri deosebite de a cunoaste si, intre ele, se face adeseori confuzie. Stim ceea ce constatam noi insine. Sf Ap Toma, vrand sa vada si sa pipaie stigmatele Domnului, vrea sa stie. Noi spunem adesea ca stim, cand ar trebui sa spunem mai degraba ca noi credem. Astfel, cand spun "stiu ca la Polul Nord sunt ghetari", corect ar fi sa spun ca eu cred acest lucru. Fiindca eu nu am fost acolo, nici nu am vazut ghetari cu ochii mei, nici nu i-am atins cu mana mea. Eu, de fapt, cred ca la Polul Nord sunt ghetari. Ceea ce eu stiu este ca doi si cu doi fac patru. Fiindca am adunat doi cartofi cu doi cartofi si mi-au iesit la numaratoare patru cartofi. Asadar, eu stiu, si nu cred, ca doi si cu doi fac patru. Pe cand, despre ghetarii de la Polul Nord, eu nu stiu, ci cred. Cu o credinta pur umana, naturala, fiindca asa am auzit de la oameni si am citit marturii ale lor, ale celor care au fost, au vazut, deci stiu.


Dar, mai exista un fel de credinta. Credinta supranaturala. Credinta supranaturala nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. De altfel, tot de la El vine si stiinta. Eu nu cred, ci stiu ca Dumnezeu exista. Fiindca am citit si am studiat cele cinci argumente ale Sf Toma din Aquino. Vad obiectul, prin urmare creatorul obiectului exista. Vad lumea, prin urmare lumea are un creator si asa mai departe. Multi, insa, nu au studiat cele cinci argumente ale Sf Toma din Aquino, asadar acestia pot spune ca ei cred ca Dumnezeu exista. Dar Trinitatea, ori mai bine zis Triunitatea lui Dumneazu ? Asta nu o mai stiu, ci o cred. Fiindca asta depaseste capacitatea mea de experiere. Nu am experiat-o si nici nu o pot face. O cred cu ce fel de credinta ? Cu aceeasi cu care cred ca sunt ghetari la Polul Nord ? Nu, ci cu o credinta supranaturala. Fiindca asta nu mi s-a transmis de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Dar Sf Toma Apostolul ? Vrea el Sa stie, ori vrea sa creada ? Sf Toma este un experimentator. Vrea sa stie. Sa vada, sa constate el insusi. Si, totusi, Domnul Isus ii spune altceva. Ii spune ca acum crede. "Ai crezut fiindca ai vazut". De ce ? Fiindca ceea ce a experiat Sf Toma, ceea ce a vazut ori a pipait, nu este altceva decat prezenta reala a unui om viu. Rani, semnul cuielor, sange. Apostolul nu a vazut altceva decat umanitatea lui Isus. Dar, acum nu doar stie. Ci si crede. Ce stie si in ce crede ? Stie ca Isus este viu dupa ce murise si crede ca El este, in acelasi timp, nu doar om, ci si Dumnezeu. De aceea el spune: "Domnul (stapanul, omul) meu si Dumnezeul meu". Intre acestea doua, este o legatura. Cel ce inviaza din morti este Dumnezeu. Asta ii spune Isus: "Ai crezut (ca Eu sunt Dumnezeu) fiindca ai vazut (ai stiut ca am inviat din morti)!".

Dar noi ? Iubiti, credinciosi, sa credem in Cel care a inviat! Si El ne-a promis ca fericiti vom fi.

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost despre minciuna organizata.

"Minciuna are picioare scurte" se spune. Intr-adevar, cand cineva spune o minciuna, adesea ne dam seama, chiar daca acest lucru se intampla dupa un oarecare timp. Adesea, cand minciuna e repetata de mai multi, banuim ca e vorba de oameni care par vorbiti intre ei si ii vom spune "complot". Dar daca o minciuna este repetata de zeci de mii de oameni ? Daca e spusa si scrisa la televizor, in presa ? Daca se preda in scoli ? Daca acest lucru se intampla nu un an sau doi, ci timp de decenii ori chiar secole ? Ei bine, in acest caz presiunea e atat de mare, incat ajungem sa ne indoim de noi insine. Daca au dreptate atatia oameni care spun acelasi lucru ? Mai grav, ajungem sa ne indoim chiar de cuvantul lui Dumnezeu.

Ei bine, exemple de asemenea minciuni devenite universale exista. Unul dintre ele este evolutionismul. Ipoteza potrivit careia omul provine din maimuta, ori dintr-un stramos comun cu maimultele, ori dintr-un fel de maimuta-dar-nu tocmai, din orice altceva decat din tarana plamadita de Dumnezeu.

O asemenea minciuna, spusa asa, dintr-o data, nu ar fi avut niciun succes. Sa invatam din modul cum a fost pregatita. A fost pregatita cu o rabdare absolut remarcabila, timp de aproximativ o suta de ani. Mai intai, prin ipoteza aparitiei spontane a vietii. Plantele si animalele nu ar fi aparut prin creatia lui Dumnezeu in vederea crearii omului, ci ar fi aparut din intamplare. Mai intai in forme rudimentare, care ar fi evoluat, la fel de spontan precum aparusera, spre forme de viata mai complexe. Cum treaba ar necesita un timp indelungat, chiar foarte indelungat, a aparut mai intai ipoteza vechimii indelungate, mai indelungate pana la foarte indelungate a Pamantului. De la zeci de mii de ani s-a trecut la sute de mii, milioare de ani si chiar mai mult. Ipoteza are in ea ceva ridicol. Daca eu as spune specialistilor din Sillicon Valley ca am aruncat in sus o gramada din nisipul lor si a cazut in loc un cip, nu m-ar crede. Ei nu m-ar crede nici daca le-as spune ca am aruncat in sus cu nisip de sute de mii si milioane de ori pana cand mi-a cazut cipul. Si totusi, in fond, ceva de acest gen sustine teoria evolutionista.

Mai grav este ca ea nu mai e prezentata ca teorie, sau ipoteza, ci ca certitudine stiintifica. Cat este de stiintifica, vedem imediat din aceea ca intalnim cu greu doi oameni de stiinta care sa cada de acord asupra vechimii Pamantului. Or, daca am vorbi de un adevar stiintific, ar trebui ca oamenii de stiinta sa cada de acord si ipoteza sa fie verificabila, asa cum matematicienii cad de acord ca 2+2=4, iar acesta e un adevar verificabil.


Cum s-a ajuns aici ? Oare toti oamenii de stiinta sunt in posesia unor dovezi de neinlaturat potrivit carora viata ar fi aparut din intamplare, in urma cu o perioada foarte mare de timp si ar fi evoluat pana la om ? Chiar asa, toti fac parte din complot si s-au vorbit unii cu altii sa prosteasca lumea, cazand de acord asupra unor strategii ? Adevarul este ca nici pe departe nu toti oamenii de stiinta cred acest lucru, dar ca putini au curajul sa o afirme public. Si asta pentru ca si-ar risca carierele. Unii (putini) au riscat si s-au vazut indepartati din posturi.


Dar care ar fi, de fapt, interesul unei asemenea minciuni monumentale ? Qui prodest ? Ei bine, elementul cheie este acela ca, daca Adam si Eva nu ar fi existat si nu ar fi fost supusi probarii de catre Dumnezeu, nu ar exista pacatul originar. Daca pacatul originar nu a existat, nu e nevoie nici de un Mantuitor. Prin urmare, un cetatean cu numele de Isus Cristos o fi existat, dar nu a fi vorba de Fiul lui Dumnezeu, ci de vreun exaltat religios asa cum mai erau altii in epoca si cum mai sunt si azi. Important pentru parintele minciunii si pentru agentii lui in lume nu e sa nu credem in istoricitatea lui Isus, ci sa nu credem ca El este Dumnezeu si Mantuitor, ca nu cumva, urmandu-L, sa ne mantuim.


Inca si mai trist este ca, in zilele noastre, chiar oameni ai Bisericii au ajuns sa creada in asemenea ipoteze care frizeaza erezia. Ei nu se indoiesc de evolutionism, prefera sa se indoiasca de cuvantul Domnului. Daca Biblia trebuie interpretata alegoric, ca si cand asta ar lua ceva sensului literal ? Daca acest cuvant al Domnului a vrut sa spuna "perioade de timp" si nu "zile ale creatiei" ?


Personal, dragi credinciosi, prefer sa cred in cuvantul Domnului decat in ipoteze neverificate. Fiindca Domnul, fiind perfect, din gura Sa nu poate iesi minciuna. Si, acolo unde citesc "zile", inteleg zile si nu perioade (lungi) de timp. Cred ca plantele care impodobesc lumea au, majoritatea, nevoie de polenizare pe calea insectelor. Ca ele pot rezista o zi fara polenizare, asta o cred si o pot verifica eu insumi. Ca pot rezista (ani ? Zeci de ani ? Cat ?) fara insecte, adica fara polenizare, nu o cred si am convingerea ca e verificabil. Repede, in cativa ani, toate speciile de flori, ba chiar si multe de copaci, ar fi extincte.

[Mihnea Dragomir]

Predica auzită astazi, axată pe pericopa bunului samaritean, m-a ajutat să înţeleg două lucruri. La primul nu mă gândisem niciodată, pe al doilea nu îl observasem, deşi citisem parabola aceasta de destule ori. Mi se întâmplă să trec pe lângă comori ale Sfintei Scripturi fără să le văd. René Guénon spune undeva că o comoară se lasă descoperită numai de acela căruia îi e destinată. Altminteri, poţi să si calci pe diamante, crezând că sunt fragmente de cărbune, până ce vine cineva care, punându-le în lumină, îţi deschide ochii.

Primul lucru pe care l-am aflat este acela ca locul in care e adapostit ranitul, acea casa de oaspeti, este Biserica. Desigur, stiam ca bunul samaritean, cel care il ingrijeste pe acel ranit si pe jumatate mort, oblojindu-l cu ulei si cu vin, este Domnul Isus. Ca in "preotul" si "levitul" trebuie sa vedem preotii si acolitii Vechiului Testament, nu e nicio dificultate, aici sensul alegoric e practic identic cu cel literal. Dar ca in acea casa de oaspeti trebuie sa vedem Biserica, iar in gazda pe preotii Noului Testament, nu stiam. Desi lucrul devine evident avand in vedere ca Isus lui ii spune sa il ingrijesca si, cand se va intoarce, il va recompensa.

Al doilea lucru, mult mai subtil, e sensul general al parabolei. Avem aici, aparent, o parabola despre iubirea aproapelui. Desigur, lucrurile pot fi interpretate si asa. Pe de alta parte, interbarea doctorului Legii nu este ce inseamna sa ne iubim aproapele si cum i-am putea noi da dovezi de dragoste, ci el intreaba pe Domnul cine este aproapele. Si asta raspunde Domnul. Aproapele este, in primul rand, cel pe care il intalnesti aproape, pe drumul tau. Dar nu toti oamenii sunt "aproapele" si nici macar pe oricine intalnesti iti este aproapele, fiindca iata, aflam ca "preotul" si "levitul" nu sunt "aproapele", de vreme ce Isus intreaba "care din acestia trei". Aproapele este cel care te ajuta cand furii (diavolul) te-au lasat ranit, la pamant, pe jumatate mort. Aproapele poate fi samaritean, desi nu faptul ca e samaritean il face mai aproape. Aproapele poate fi englez sau francez. Protestant sau (mai stii ?!) iehovist.
Finalul parabolei este raspunsul. Aproapele este "cel care a facut mila cu el". Iar Domnul il indeamna "Mergi si fa si tu asemenea". Adica: "considera ca aproape al tau pe cel ce face mila de tine, oricine este el".

Lauda Tie, Cristoase!

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Predica auzită astazi, axată pe pericopa bunului samaritean, m-a ajutat să înţeleg două lucruri. La primul nu mă gândisem niciodată, pe al doilea nu îl observasem, deşi citisem parabola aceasta de destule ori. Mi se întâmplă să trec pe lângă comori ale Sfintei Scripturi fără să le văd. René Guénon spune undeva că o comoară se lasă descoperită numai de acela căruia îi e destinată. Altminteri, poţi să si calci pe diamante, crezând că sunt fragmente de cărbune, până ce vine cineva care, punându-le în lumină, îţi deschide ochii.

Primul lucru pe care l-am aflat este acela ca locul in care e adapostit ranitul, acea casa de oaspeti, este Biserica. Desigur, stiam ca bunul samaritean, cel care il ingrijeste pe acel ranit si pe jumatate mort, oblojindu-l cu ulei si cu vin, este Domnul Isus. Ca in "preotul" si "levitul" trebuie sa vedem preotii si acolitii Vechiului Testament, nu e nicio dificultate, aici sensul alegoric e practic identic cu cel literal. Dar ca in acea casa de oaspeti trebuie sa vedem Biserica, iar in gazda pe preotii Noului Testament, nu stiam. Desi lucrul devine evident avand in vedere ca Isus lui ii spune sa il ingrijesca si, cand se va intoarce, il va recompensa.

Al doilea lucru, mult mai subtil, e sensul general al parabolei. Avem aici, aparent, o parabola despre iubirea aproapelui. Desigur, lucrurile pot fi interpretate si asa. Pe de alta parte, interbarea doctorului Legii nu este ce inseamna sa ne iubim aproapele si cum i-am putea noi da dovezi de dragoste, ci el intreaba pe Domnul cine este aproapele. Si asta raspunde Domnul. Aproapele este, in primul rand, cel pe care il intalnesti aproape, pe drumul tau. Dar nu toti oamenii sunt "aproapele" si nici macar pe oricine intalnesti iti este aproapele, fiindca iata, aflam ca "preotul" si "levitul" nu sunt "aproapele", de vreme ce Isus intreaba "care din acestia trei". Aproapele este cel care te ajuta cand furii (diavolul) te-au lasat ranit, la pamant, pe jumatate mort. Aproapele poate fi samaritean, desi nu faptul ca e samaritean il face mai aproape. Aproapele poate fi englez sau francez. Protestant sau (mai stii ?!) iehovist.
Finalul parabolei este raspunsul. Aproapele este "cel care a facut mila cu el". Iar Domnul il indeamna "Mergi si fa si tu asemenea". Adica: "considera ca aproape al tau pe cel ce face mila de tine, oricine este el".

Lauda Tie, Cristoase!

In veci, Amin!

Multumesc!

[Moroco]

n prealabil postat de Demetrius

In veci, Amin!

Multumesc!

Dragii de voi, ați pățit-o cu interpretarea pildelor. Și eu o pățesc mereu crezând că iată, am priceput unde bate și am identificat corect eroii, că am tras învățămintele necesare și că am devenit mai drept, mai înțelept, însușindu-mi morala.

Din păcate pentru unii adevărul e că acea casă de oaspeți e hotelul de azi, biserica e unitatea și comunitatea credincioșilor, cel căzut între tâlcharii care-l lăsaseră abea viu pe când se cobora de la Ierusalim la Ierihorn este chiar Domnul nostru Iisus Hristos, samariteanul milostiv este un eretic oarecare care voia să-și auto-îndreptățească ereziile prin fapta lui bună folosind pentru asta inclusiv undelemn și vin, furate din rânduielile bisericii, cu care făcea comerț de sabat căci le căra pe asin, preotul și levitul sunt veșnicii ipocriți ai tuturor religiilor care nu vor să se spurce prin atingerea de ”morți” călcând astfel porunca de a face voia lui Dumnezeu (”Milă cer și nu jertfe”), milă cu victima, căci dacă nu victimei, mucenicului, atunci cui ai putea să-i faci milă?.. și așa mai departe.

Iar aproapele omului, aproapele iudeului sau fariseului ce întreba ispitind este chiar Domnul Învățătorul care îl îndreaptă pe ispititorul viclean ce vrea să se auto-îndreptățească pe sine însuși, eul măreț și atotștiutor, îl sfătuiește nu cu ceartă și silnicie ci cu Duhul blândeții căci nu-i spune să se facă samaritean ci rămânănd în dreapta credință să facă asemenea aceluia, milă și salvare, deci iată așa va putea recunoaște pe aproapele lui de iubit dintre atâta lume ca să facă dreaptă ascultare de cea mai mare poruncă din lege (... și pe aproapele tău ca pe tine însuți) și să nădăjduiască în proorocie așteptând răsplată de la Dumnezeu pentru că a ascultat făcând aproapelui ceea ce i-ar fi plăcut să i se facă lui.

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Finalul parabolei este raspunsul. Aproapele este "cel care a facut mila cu el". Iar Domnul il indeamna "Mergi si fa si tu asemenea". Adica: "considera ca aproape al tau pe cel ce face mila de tine, oricine este el".

"Mergi si fa si tu asemenea!" consider ca este de fapt finalul parabolei, fiindca pilda aceasta ne invata sa devenim noi insine milostivi, nu beneficiari de milostenie, jertfitori, nu revendicatori; indemnul nu este dat doar celui salvat, ci oricui asculta parabola, deci si... mie. Cu alte cuvinte, sa ajut pe oricine are nevoie de ajutor, oricine este el.