Sfintii Zilei

Cele două scrieri practice ale Sfântului Niceta: Despre privegherea robilor lui Dumnezeu şi Despre folosul cântării de psalmi îl arată pe autor păstrător credincios al tradiţiei cultice a Bisericii. Sunt două predici strâns legate una de alta. În prima, Sfântul Niceta vorbeşte despre privegherea reli-gioasă de noapte, care fusese introdusă de curând ca slujbă bisericească, vineri seara şi sâmbăta seara, bogată în cuvântări, imne de laudă şi lecturi sfinte. El răspunde unora care considerau că privegherile de noapte „sunt de prisos sau zadarnice, sau, ceea ce este şi mai rău, că sunt primejdioase” (cap. 1). Dacă aceştia sunt străini de religia creştină, nu este de mirare, dar dacă „unii creştini se simt apăsaţi de practica mântuitoare a privegherilor, încât nu privesc nimic cu atâta bănuială ca pe acestea, ei sunt fie leneşi, fie somnoroşi, fie bătrâni, fie neputincioşi” (cap. 2). După ce răspunde că fiecare din cei numiţi pot să ia parte la privegherile de noapte, Sfântul Niceta arată folosul duhovnicesc al privegherii, recomandând ca aceasta să nu fie formală: „cine priveghează cu ochii să privegheze şi cu inima. Cine se roagă cu Duhul să se roage şi cu mintea, ce se spune cu gura să fie ţinut şi cu inima” (cap. 9). Învăţătura aceasta a avut un răsunet deosebit în viaţa religioasă a poporului român. Pe lângă faptul amintit că pasărea numită privighetoare şi-a luat numele de la privegherea de noapte, notăm că şi astăzi se numesc „privegheri” slujbele care se fac mai ales la mănăstiri, de către credincioşii ortodocşi români, noaptea spre Duminici şi sărbători mari; tot de la aceste privegheri de noapte, cultivate cu atâta dragoste de Sfântul Niceta, avem astăzi „privegherea” sau „priveghiul” pentru cei răposaţi, în timpul nopţii, înainte de înmormântare, şi numele de „privighetoare” dat lumânării care se aprinde la capul sau pe pieptul mortului.

Sfântul Niceta rosteşte predica Despre folosul cântării de psalmi spre a răspunde unora, nu numai din părţile Bisericii sale, ci chiar din părţile orientale, care socoteau de prisos „cântarea psalmilor şi a imnelor şi prea puţin potrivită cu dumnezeiasca religie” (cap. 2). Pe cei ce resping cântarea psalmilor, bunul păstor îi identifică cu ereticii.

Prin psalmi sunt cântate „tainele lui Hristos”, pe lângă alte binefaceri spirituale aduse de aceştia; de aceea Sfântul Niceta face un istoric al cântării şi folosirii psalmilor, în Vechiul şi în Noul Testament, apoi dă unele instrucţiuni precise referitoare la ţinuta creştinului în biserică în timpul sfintelor slujbe. Cu privire la cântarea în comun, pentru ca psalmodierea să fie armonioasă, se stabileşte regula: „Când se cântă, toţi să cânte; la rugăciune, toţi să se roage; când se citeşte, să se facă linişte ca toţi să audă la fel ceea ce citeşte lectorul, iar nu unii rugându-se cu voce tare, să facă zgomot. Dacă soseşti mai târziu, în timp ce se citeşte, adoră numai pe Domnul, închină-te şi ascultă cu atenţie” (cap. 13). În încheiere, autorul aminteşte de rostul diaconului în timpul slujbei, care „sfătuieşte cu voce clară pe toţi credincioşii, ca la predică, să păzească unitatea, fie că îngenunchează, fie în timpul cântării, fie în timpul ascultării citirilor, fiindcă Dumnezeu iubeşte deopotrivă pe toţi oamenii şi, după cum s-a spus mai înainte, îi face să locuiască în casa Sa” (cap. 14).

Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt: Te Deum, este un imn de preamărire a lui Dumnezeu, scris în limba latină, în proză ritmică, răspândit în secolele al IV-lea şi al V-lea nu numai în ţinutul în care a predicat Sfântul Niceta, ci şi în Italia şi în Galia, iar astăzi cunoscut de întreaga creştinătate. Imnul Te Deum cuprinde trei părţi: o laudă a Tatălui, o mărturisire a Sfintei Treimi şi o invocare a Fiului. La acestea s-a adăugat mai târziu o rugăciune de dimineaţă. „După cum se poate constata printr-o comparaţie a textelor, imnul Te Deum se cuprinde în celelalte lucrări ale Sfântul lui Niceta, mai ales în capitolul 10 din lucrarea Despre Simbolul de credinţă. Ţinând seama de faptul că Sfântul Niceta era un adânc cunoscător în arta muzicii, este de presupus că ei a întrebuinţat cântarea psalmilor în lucrarea sa misionară. Ideile dogmatice din Te Deum aveau scopul de a întări pe credincioşi în credinţa cea adevărată împotriva arienilor şi a macedonieni. Mai ales, în acest imn apare sub o altă formă, învăţătura Sfântului Niceta de Remesiana despre Biserică, drept comuniune a sfinţilor”.

De când a fost introdus imnul Te Deum în serviciile liturgice ale Bisericii noastre? Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nestor al Olteniei, care introduce scrierile Sfântului Niceta în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, dă un răspuns ferm, fără echivoc: „Noi, românii, de la începuturile Bisericii noastre am avut în sfântă folosinţă şi acest înălţător imn al Sfântului Niceta de Remesiana, în limba originală latină, la vremea creării lui, fiind apoi, în mod incontestabil, tradus şi în română de timpuriu, pentru că nu ar fi putut lipsi din repertoriul serviciului religios al unui popor ca al nostru, având o neabătută râvnă creştină, un cler şi ierarhi care se preocupau cu toată grija de păstrarea ritualului ortodox, a integrităţii conţinutului acestui ritual. Plauzibilă este şi ipoteza că a putut să circule la noi şi în versiune greacă la acea vreme precum şi în secolele ce au urmat”. Într-adevăr, socotim că imnul Sfântului Niceta, Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, a pătruns pe pământul românesc o dată cu misionarii trimişi de autor. „Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt, învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei întocmai ca apa izvoarelor de munte, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi”. În slavoneşte, această înălţătoare creaţie psaltică a apărut la sfârşitul Psaltirii în versuri a mitropolitului Dosoftei, fiind atribuită altor autori.

Pe scurt se poate spune ca scrierile Sfântului Niceta Remesianul au un caracter catehetic-misionar. Lucrarea aceasta a fost susţinută prin scrieri teologice, pentru ca învăţătura ortodoxă să nu fie alterată de ereziile, credinţele şi superstiţiile păgâne. Prin scrierile practice, el a îndemnat de asemenea ca slujbele divine să se desfăşoare în linişte şi cu folos sufletesc, În toată această activitate a sa se constată dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi oamenii, fără nici o deosebire, bunătate şi echilibru sufletesc, virtuţi înnăscute şi transfigurate prin puterea harului Sfântului Duh. Nu este de mirare deci că această propovăduire evanghelică a fost încununată de succes, iar operele sale s-au răspândit şi au influenţat teologia şi spiritualitatea străbunilor noştri şi a urmaşilor până astăzi. De asemenea, predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă, el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane, de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediterranea, în timpuri vitrege pentru această populaţie.

Pr. Prof. Dr. Ştefan Alexe
sursa: Sfinti Români
scrieri ale Sfantului aici !
acatistul aici !

Aducerea Moaştelor
Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou
de la Suceava
(24 Iunie)

Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava a fost imortalizată cu multă măiestrie prin frumoasele fresce din mănăstirile istorice ale Moldovei. Desigur, aducerea unui asemenea odor preţios în Ţara Moldovei, încă de la întemeierea sa ca stat de sine-stătător, dovedeşte, pe lângă credinţa profund ortodoxă a moldovenilor, dorinţa de afirmare şi independenţa religioasă şi naţională a marelui voievod muşatin Alexandru cel Bun. La un stat liber, el voia şi o Biserică liberă. Or, prezenţa unor sfinte moaşte în capitala ţării îi ridica mult, pentru acele timpuri, personalitatea şi prestigiul.
Şi dacă, în curgerea celor şase secole, importanţa şi rolul lor national-istoric s-a diminuat, nu tot aşa şi rolul spiritual pe care îl au aceste sfinte moaşte. Dimpotrivă, ele au fost dintotdeauna şi rămân peste veacuri o permanentă sursă de energie duhovnicească, de trăire profund creştinească, de curată simţire, afirmare şi jertfelnicie ortodoxă; de îmbărbătare în credinţă, de mângâiere în suferinţe, de sprijin moral, de rezistenţă şi inspiraţie pentru călugări, preoţi, credincioşi şi pictori în acelaşi timp.

Este destul să stai un ceas măcar lângă moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ca să-ţi poţi da mai bine seama ce importanţă au ele pentru credinţa şi sufletul poporului nostru.

Scurt istoric

Sfântul Ioan cel Nou a pătimit pentru Hristos în oraşul Cetatea Albă, fiind chinuit de tătari în anul 1332. El era grec de neam, negustor pe mare, de loc din oraşul Trapezunda - Asia Mică, Bitinia. Venind odată cu corabia pe Marea Neagră spre Cetatea Albă, el a înfruntat pe stăpânul corabiei, care voia să-l tragă la credinţa lui.

Drept răzbunare, acesta l-a pârât la mai-marele cetăţii, care se închina focului şi soarelui. Apoi Sfântul Ioan, fiind silit de ighemonul cetăţii să se lepede de credinţa ortodoxă, a fost bătut cumplit pentru că a mărturisit cu mare curaj pe Hristos. Apoi, l-a legat de un cal sălbatic, a fost târât în galop pe uliţele cetăţii, zdrobindu-i-se tot trupul, în cele din urmă, un evreu i-a tăiat capul. Noaptea însă trupul Sfântului Ioan strălucea de o lumină cerească, fiind păzit de trei bărbaţi sfinţi. Apoi preotul locului l-a îngropat în biserică şi a stat acolo peste 70 de ani, făcând multe minuni.

Auzind de aceasta marele voievod Alexandru cel Bun şi fiind foarte iubitor de Hristos şi de mucenici, în anul 1402, cu sfatul mitropolitului Iosif Muşat, a trimis boieri şi oaste la Cetatea Albă să aducă în Moldo-Vlahia moaştele Sfântului Ioan cel Nou, făcătorul de minuni.

Cortegiul domnesc, luând racla cu sfintele moaşte, a trecut cu ele Prutul prin ţinutul Faldului, şi, pe când se apropia de târgul Iaşi, a ieşit înaintea lor însuşi domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, cu mitropolitul Iosif I Muşat şi cu toată curtea, la locul numit în cronica lui Grigore Ureche - Poiana Vlădicăi. Apoi tot alaiul domnesc s-a îndreptat pe valea Siretului, cu mulţime de oaste, călăreţi şi pedeştri, cu sute de preoţi şi mii de credincioşi cu făclii în mâini, ajungând până la apa Sucevei.

A doua zi procesiunea de aducere a sfintelor moaşte a continuat spre Suceava, capitala Moldovei şi cetatea de scaun a Muşatinilor, şi au fost aşezate în catedrala domnească, unde se ungeau domnii ţării, adică în biserica Mirăuţilor.

Şi s-au aşezat sfintele moaşte ale marelui Mucenic Ioan cel Nou în biserica Mirăuţilor, la 2 iunie 1402, zi de mare praznic pentru Ţara Moldovei. Atunci s-a săvârşit Liturghie arhierească şi a ţinut o frumoasă cuvântare ieromonahul Grigorie, delegatul Patriarhiei de Constantinopol. Această zi s-a trecut de atunci în calendarul nostru bisericesc, ca zi de prăznuire a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Tot atunci domnul Moldovei a oferit o masă comună, la toată mulţimea credincioşilor adunaţi la procesiune.

Şi au stat sfintele moaşte în biserica Mirăuţilor până în anul 1518, când s-au mutat în noua catedrală domnească a Sucevei, cu hramul Sfântul Gheorghe, ctitorită de Bogdan al III-lea cel Orb. Iar sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1568), când capitala Moldovei se mută la Iaşi, se mută şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou în catedrala Sfântului Gheorghe din Iaşi, unde au stat până în anul 1686.

Din anul 1686, sub domnia lui Constantin Cantemir, pe când era mitropolit al Moldovei marele cărturar Dosoftei, abătându-se asupra acestei ţări mari năvăliri de oşti tatare şi poloneze, conduse de craiul Ioan Sobieschi, cu sfat de obşte, sfintele moaşte au fost duse de mitropolitul Dosoftei, împreună cu toate odoarele Mitropoliei, în Polonia, la Zolkiev.

Acolo, departe de credincioşi şi de Ţara Moldovei, moaştele Sfântului Ioan au fost depuse în biserica unei mici mănăstiri catolice, unde au stat în pribegie 97 de ani. Tot acolo a murit şi mitropolitul Dosoftei, în anul 1693. Şi mărturisesc cronicile vremii şi părinţii călugări moldoveni, care au însoţit sfintele moaşte, că se făceau multe şi mari minuni la racla Sfântului Ioan, încât nu voiau polonezii să le mai dea înapoi, cu toate că erau catolici. De aceea, de teama poporului credincios, nimeni nu îndrăznea să strămute moaştele în Ţara Moldovei.

Dar iată că în anul 1783, prin pronia divină, Dosoftei, episcopul de Rădăuţi, a convins pe împăratul Austriei, Iosif, care a trecut prin Suceava, să dea înapoi acest preţios odor al Moldovei, împăratul a acceptat, însă n-a voit să trimită la Iaşi sfintele moaşte, ci în vechea capitală a Moldovei, la Suceava, care era tot sub stăpânirea lui. Şi pentru ca poporul din Zolkiev să nu se opună, a trimis împăratul o gardă militară, care a însoţit racla cu sfintele moaşte de la Zolkiev până la Suceava.

Din Polonia cortegiul cu moaştele sfântului a plecat noaptea, ca să nu simtă poporul. Pe cale s-au făcut numeroase minuni de vindecare cu tot felul de bolnavi. În Suceava sfintele moaşte s-au aşezat tot în biserica Sfântului Gheorghe, ctitorită de Bogdan al III-lea cel Orb, unde se află nestrămutate până astăzi. Catedrala s-a transformat cu vremea în mănăstire şi este cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Racla, ferecată în întregime în argint, în care se păstrează sfintele moaşte, se află depusă sub un mic baldachin, în partea dreaptă a naosului. Un grilaj de fier în faţa baldachinului ajută la menţinerea ordinii, când vin credincioşii în număr mare.
Menţionăm că moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava nu sunt întregi în raclă, precum sunt alte sfinte moaşte din ţară, deoarece trupul mucenicului a fost tăiat de chinuitori în bucăţi. Apoi, mici părţi din moaşte au fost dăruite de Mitropolia Moldovei unor biserici noi, ca să se pună în Sfânta Masă, după rânduială. O altă parte din moaşte se foloseşte pentru sfintele antimise, potrivit cu învăţătura noastră ortodoxă.

Din minunile Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava

În anul 1898, la data de 24 iunie, de hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, când se adună mii de închinători la sfintele moaşte, a venit şi o doamnă de neam boieresc, într-o trăsură cu patru cai. A ajuns cu greu la sfânta raclă, s-a închinat cu lacrimi la Sfântul Ioan, a sărutat sfintele moaşte şi s-a retras în mulţime. După terminarea slujbei, s-a urcat în trăsură şi a poruncit vizitiului să pornească spre casă.

Dar caii n-au mai putut urni trăsura din loc. Zadarnic bătea vizitiul caii, zadarnic împingeau oamenii trăsura. O mână nevăzută o ţinea pe loc. Femeia tremura de emoţie şi nu ştia ce să creadă. A auzit însă episcopul de minunea aceasta şi a venit la trăsură, însoţit de preoţi.

- Doamnă, a zis el, poate ai făcut vreun păcat mare la Sfântul Ioan, de nu mai poţi pleca! Du-te în biserică, cazi în genunchi la sfintele moaşte, mărturiseşte-ţi păcatul la un preot, şi aşa vei putea merge cu bine acasă.

S-a dus femeia din nou în biserică, a căutat un preot, a căzut în genunchi şi i-a spus:
- Părinte, eu am făcut un mare păcat. Când m-am închinat la raclă şi am sărutat sfintele moaşte, am rupt cu dinţii o bucăţică de os din degetul sfântului, ca să-mi fie de ajutor, şi l-am dus la trăsură. Dar m-a pedepsit Sfântul Ioan, că nu mai porneşte trăsura din loc. Am greşit, părinte! Ce să fac, ca să fiu iertată?

- Doamnă, ai făcut un mare păcat! Cum ai îndrăznit să faci una ca asta? Dacă vrei să pleci acasă şi să fii iertată, adu înapoi părticica luată şi cere-ţi iertare cu lacrimi de la Sfântul Ioan pentru o îndrăzneală ca aceasta şi aşa vei putea pleca!

Îndată ce a adus femeia părticica înapoi şi s-a rugat la sfânta raclă, a plecat sănătoasă la casa ei.

Sursa: Sfinti Români

În prealabil postat de mirela.t

Fetelor, grăbiți-vă încet ! Laura, mai ales..

M-am gandit ca Duminica o sa fie toata lumea la Biserica si nu va fi asa mult timp sa se intre pe forum... De aceea am zis sa postez putin mai repede. Oricum...o zi inainte nu e asa rau :D
Mno, asta daca am inteles bine ce ai dorit sa spui

[tabitha]

Da, cam asta am vrut să spun... Dar de ce crezi tu că dacă n-or să prea aibă timp să intre pe forum, or să și citească toate astea ? În fine, eu zic să încercăm pe cât posibil să păstram caracterul de forum, adică de discuții interactive. Asta implică și evitarea abuzului de copy/paste, trimiterile prin link la sursa respectivă fiind o soluție mai indicată. Părerea mea. :)

Că tot veni vorba, a pune pe tavă ceva nu este întotdeauna benefic pentru cel ce primește. Uneori nici pentru cel ce oferă. Toate trebuiesc făcute la timpul lor și cu măsură. Când vei avea mai mulți ani probabil vei înțelege mai bine ce vreau să spun.

Oricum, sper să nu fii supărată de comentariile mele și îți doresc de pe acum un sfârșit de săptămână cu bucurie !

Nu intra duminica, intra luni si citesc atunci. :D
Numai la Sfantul roman am dat mai multe detalii, caci nu prea ne cunoastem sfintii. Adica, mereu sunt Sfintii greci si cei rusi in fata, iar Sfintii Romani sunt mai pe urma. Eu asta am observat pana acum.
In sfarsit. Am sa ma rezum de acum la sursa Adrianei. :)

În prealabil postat de mirela.t

Da, cam asta am vrut să spun... Dar de ce crezi tu că dacă n-or să prea aibă timp să intre pe forum, or să și citească toate astea ? În fine, eu zic să încercăm pe cât posibil să păstram caracterul de forum, adică de discuții interactive. Asta implică și evitarea abuzului de copy/paste, trimiterile prin link la sursa respectivă fiind o soluție mai indicată. Părerea mea. :)

Că tot veni vorba, a pune pe tavă ceva nu este întotdeauna benefic pentru cel ce primește. Uneori nici pentru cel ce oferă. Toate trebuiesc făcute la timpul lor și cu măsură. Când vei avea mai mulți ani probabil vei înțelege mai bine ce vreau să spun.

Oricum, sper să nu fii supărată de comentariile mele și îți doresc de pe acum un sfârșit de săptămână cu bucurie !

În prealabil postat de Laura19

Nu intra duminica, intra luni si citesc atunci. :D
Numai la Sfantul roman am dat mai multe detalii, caci nu prea ne cunoastem sfintii. Adica, mereu sunt Sfintii greci si cei rusi in fata, iar Sfintii Romani sunt mai pe urma. Eu asta am observat pana acum.
In sfarsit. Am sa ma rezum de acum la sursa Adrianei. :)

Laura, eu apreciez ca ai postat si despre sfinti romani si nu doar cele gasite in sinaxar.
Pe mine nu ma deranjeaza absolut deloc, dimpotriva, gasesc laudabila straduinta ta.
Dar poate am nemultumit-o pe Mirela ca am postat in threadul deschis de ea, cu care poate ca avea alte ganduri, idei, intentii.
In acest caz o rog sa ma ierte si pe mine, si, daca considera ca nu mai trebuie sa postam aici ne vom conforma.

[glykys]

În prealabil postat de Laura19

[b]Aducerea Moaştelor
Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou
de la Suceava
(24 Iunie)

Imi aduc aminte ca in clasele primare aveam o icoana cu acest sfant si la fiecare ora de religie spuneam rugaciunea in fata lui. Este, asadar, printre primii sfinti cu care am facut cunostinta.

http://sfantulioancelnou.ro/minunile/Sf.Ioan_003.jpg

[Ekaterina]

Sfantul care a tinut in palmele sale carbuni aprinsi si tamanie.

Sfantul Cuvios David s-a nascut in Tesalonic si a trait in secolul al VI lea. Sfantul Cuvios David s-a calugarit de tanar in Manastirea "Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie”. Dupa un timp si-a facut din creanga unui migdal loc de pustnicie. Aici va indura ploile, zapezile, caldura si alte stramtorari cu multa rabdare timp de trei ani, pana cand ingerul Domnului ii va cere sa se nevoiasca intr-o chilie. Pentru viata sa curata a primit darul de izgoni pe diavoli si de a vindeca pe bolnavi.

Sfantul Cuvios David ajunge inaintea imparatului, caci urma sa fie numit eparh al Tesalnicului, pune in palmele sale carbuni aprinsi si tamaie, si timp de o ora tamaiaza fara a se vatama. Uimind si bucurand toata firea omeneasca cu viata si cu minunile sale, Sfantul Cuvios David a trecut la cele vesnice in anul 540.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ic-119890.html

[tabitha]

În prealabil postat de Ekaterina

Sfantul care a tinut in palmele sale carbuni aprinsi si tamanie.

Sfantul Cuvios David s-a nascut in Tesalonic si a trait in secolul al VI lea. ....

Mulțumiri, Ekaterina, pentru aducerea la zi a topicului.

Legat de sfinții care se nevoiesc în copaci, foarte interesant mi s-a părut și articolul lui Radu Alexandru publicat pe site :

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ac-136472.html

[Ekaterina]

Sfantul Cuvios Samson s-a nascut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului.

Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii. A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ni-119901.html

Il rugam pe Sfantul Samson sa daruiasca sanatate sufleteasca si trupeasca tuturor celor ce-i cer ajutorul!