Cuviosul David din Tesalonic

Acest mult laudat parinte, ingerul cel pamantesc si omul cel ceresc, s-a nascut si a crescut in stralucita si marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defaimat toata odihna trupeasca, lepadandu-se de lume si de cele din lume. A parasit prietenii si rudeniile, cinstea si slava cea vremelnica, banii, averile si orice alta norocire vremelnica, dar inca si sufletul sau, dupa porunca Evangheliei, si a urmat Stapanului, luand crucea din tinerete, fiindca inima lui se ranise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci, si-a taiat perii capului, calugarindu-se, si a ramas in manastirea Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut in liniste, nevoindu-se mai presus de om si pazind toata fapta buna cu multa sarguinta.

Lui ii placeau indeosebi infranarea si smerenia decat celelalte, stiind bine, ca saturarea pantecelui goneste privegherea si intreaga intelepciune, iar slava desarta prapadeste toate faptele bune in chip desavarsit. Pentru aceasta se sirguia sa castige smerita cugetare ca un intelept. Citind dumnezeiestile Scripturi ziua si noaptea, se minuna de faptele bune ale Sfintilor mai dinainte de Lege si dupa Lege, cum i-a slavit Dumnezeu pe dansii, pentru ca I-au slujit si I-au bineplacut, cum se cuvine. Adica, pe Abel l-a facut minunat pentru jertfa, pe Avraam pentru credinta, pe Iosif pentru intelepciune, pe Iov pentru rabdare, pe Moise l-a aratat puitor de lege, pe Daniil si pe cei trei tineri i-a pazit nevatamati de foc si de lei.

Cuviosul David, socotind petrecerea acestora, se sirguia cu tot sufletul a le urma cu toata puterea, ca sa se faca impreuna cu dansii mostenitor in imparatia cereasca. Citind si vietile cuviosilor care s-au pustnicit dupa intruparea Mantuitorului si au savarsit atatea minunate nevointe si vitejii, se inspaiminta si mai ales de Simeon din minunatul munte si de cel de un nume cu dansul, de Daniil si de Patapie, stilpnicii, care si-au petrecut viata, fara acoperamint, muncandu-se de vinturi, de ploi si zapezi. Vietile acestora citindu-le, plingea si se umilea atata, incat a luat hotarire sa petreaca cu aceeasi strimtoare, cita vreme va putea pururea pomenitul, ca astfel sa afle largime dupa moarte.

Intr-o zi s-a infierbintat atat de tare si s-a umplut inima lui, incat, suindu-se intr-un migdal, care era in partea dreapta a bisericii, s-a asezat pe o craca a copacului, pe care si-a facut un pat mic, cum a putut; si acolo se pustnicea cu ingradire si cu minunata rabdare, muncindu-se de vanturi, de ploi si zapezi, arzandu-se de caldura soarelui din timpul verii si de alte stramtorari chinuindu-se cumplit. O, ce ingaduire si ce rabdare minunata a mult patimitorului mucenic! Cum rabda el atata patimire rea! Ceilalti stalpnici, aveau cel putin intarire, caci stalpii erau ziditi si statea; iar cand dormea, ori isi facea alta trebuinta de care avea nevoie, erau nemiscati. Dar acest diamant se misca totdeauna pe langa copac si nu avea odihna niciodata, muncindu-se de ploi, de vanturi si chinuindu-se cumplit de zaduf.

Astfel patimind cel cu sufletul rabdator nu s-a lenevit catusi de putin, nu s-a imputinat cu sufletul si nu s-a trandavit; iar fata lui de inger nu s-a schimbat, nici s-a prefacut, ci era frumoasa ca un trandafir. Cu adevarat in acest fericit s-a implinit proorocescul cuvant. Dreptul ca finicul va inflori si ca cedrul din Liban se va inmulti. El a inflorit cu faptele si ca finicul, dand rod primit lui Dumnezeu, mai dulce si mai mirositor decat migdalul si finicul. Avea si cativa ucenici evlaviosi si iubitori de Hristos, ostenindu-se si trudandu-se impreuna cu dansul. Aceia de multe ori il rugau sa se dea jos din copac, sa-i zideasca o chilie unde ii va placea, ca sa-i pastoreasca la pasune mantuitoare. Iar el le raspundea, zicand: "Fratilor si fiii mei, eu sunt om pacatos si nevrednic, dar Stapanul Hristos, Pastorul cel bun, Care isi pune sufletul pentru oi, Acela, ca un bun ce este, sa va pazeasca de bintuielile diavolului si sa ma invredniceasca Imparatiei Sale cele vesnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, ca nu ma cobor din acest copac, pana ce se vor sfirsi trei ani, si atunci numai cu porunca Lui; ca fara de voie nu ma pogor nicidecum de aici". Atunci ei, vazand neschimbarea vointei lui, nu l-au mai suparat pentru aceasta pricina.

Cand s-au implinit trei ani, ingerul Domnului s-a aratat catre dansul si i-a zis: "Davide, Domnul a ascultat rugaciunea ta, si-ti da darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adica sa fii smerit cugetator, sa te temi de El si sa-L cinstesti cu evlavie cuviincioasa; de aceea, pogoara-te din copac si linisteste-te intr-o chilie, binecuvintind pe Dumnezeu, pana vei sfirsi si alta iconomie; dupa aceea vei afla odihna de ostenelile trupesti si sufletesti". Cit timp a vorbit ingerul cu dansul, cuviosul a ascultat cu frica si cu cutremur; iar dupa aceea, ingerul facandu-se nevazut, cuviosul multumea lui Dumnezeu, zicand "Bine este cuvintat Dumnezeu, Care a primit ruga-ciunea mea si m-a miluit!"

Atunci, chemand pe ucenicii sai, le-a aratat vedenia si le-a spus sa-i zideasca o chilie dupa stapineasca porunca; iar ei au facut cu sarguinta dupa cum li se poruncise, instiintind despre aceasta pe prea Sfintitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luand pe cei mai cucernici clerici, bucurandu-se si suindu-se la Cuviosul David, l-au sarutat si l-au dat jos din copac cu multa cucernicie si, slujind, l-au dus in chilia lui, savarsind mare praznuire. Dupa aceea, ei s-au intors, veselindu-se; iar cuviosul a ramas in chilie linistandu-se si binecuvantand neincetat pe Dumnezeu, care i-a daruit atata dar, incat gonea diavolii, lumana orbii si orice boala nelecuita o tamaduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a facut, scriu doua sau trei spre incredintarea celorlalte, precum leul se cunoaste dupa unghii si tesatura dupa margine.

Un tanar oarecare avea diavol. Acela a venit intr-o zi la chilia cuviosului si stand afara la usa, striga: "Elibereaza-ma, Davide, rob al vesnicului Dumnezeu, ca foc iese din chilia ta si ma arde pe mine". Atunci cuviosul, intinzind mana prin fereastra sa, a zis, apucandu-l pe tanar: "Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, iti porunceste tie, duh necurat, sa iesi din zidirea Lui". Acestea zicand, l-a insemnat pe el cu semnul Sfantei Cruci si indata a iesit diavolul, iar omul a ramas sanatos. Cei de fata, vazand o minune ca aceea, au slavit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slaveste pe cei ce-L slavesc cu lucruri placute Lui. Mai ascultati si o alta minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarba. Auzind de faptele cele bune ale cuviosului si minunatului David, a venit la el, fiind purtata de mana; si, mergand la chilia lui, a cazut la pamant afara de usa, plangand si zicand cu smerenie acestea: "Robul lui Dumnezeu cel binecuvantat, ajuta-mi, urmand bunatatea Stapanului Hristos. Izbaveste-ma de aceasta munca mult chinuitoare si-mi daruieste lumana ochilor, cea de bucurie tuturor si cu totul veselitoare".

Acestea si multe altele zicand, a plans cu suspinuri si cu lacrimi fierbinti. Cuviosul, fiindu-i mila de chinuirea ei, ca un patimitor si milostiv ce era, a facut mult timp rugaciune catre Domnul. Apoi, i-a zis sa se scoale de la pamant, de unde zacea plangand, si sa se apropie de fereastra. Atunci el si-a intins mana dreapta si, pecetluind ochii ei cu Sfanta Cruce, s-a rugat iarasi catre Domnul, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care Te-ai intrupat din pururea Fecioara Maria si din Duhul Sfant, ca sa scoti din intuneric pe om si sa-l aduci la lumana cea vesnica, iar pe orbul din nastere l-ai lumanat; Insuti si acum, Stapane, lumineaza pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, ca Tu esti lumanarea sufletelor noastre si pe Tine Te slavim totdeauna, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant". Astfel rugandu-se, indata s-au lumanat ochii ca mai inainte si vedea lumanat si curat, multumind cuviosului si slavand pe Dumnezeu.

Aceasta mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toata cetatea il avea intru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un inger dumnezeiesc. Iar daca cineva avea oarecare neputinta, venea la dansul si cum isi apropia dreapta de bolnav, indata fugea toata neputinta si se imprastia, precum piere intunericul de lumana.

Deci, multe si nenumarate minuni savarsind el, a fost slavit si cinstit foarte mult de oameni. Iar dupa citiva ani, murand Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care si acesta era om imbunatatit. In acel timp se faceau in Tesalia mari pagube si multa tulburare de catre barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului sa mearga la imparat sau sa trimita pe un om oarecare imbunatatat, sa-l roage sa aleaga si sa hotarasca la Tesalonic eparh, caci in Tesalonic se afla numai epitrop. Deci, Prea Sfantitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului inaintea clericilor si boierilor cetatii, le-a zis sa aleaga pe un om iscusit si cuvintaret, ca sa-l trimita la imparat pentru aceasta pricina.

Deci, adunandu-se toti cetatenii in biserica, au strigat toti, cu o impreuna glasuire, sa trimita pe Cuviosul David, ca sa se cucereasca de dansul dreptcredinciosul imparat, ca de un om imbunatatat si Sfant. Aceasta s-a facut cu iconomie de pronia dumnezeiasca, ca sa se implineasca mai inainte cuvantul ingerului, care a zis cuviosului sa se pogoare din copac, ca sa se faca si alta iconomie si atunci sa mearga catre Domnul.

Arhiereul, luand pe cei mai cucernici din clerici si din mireni, s-a dus la cuviosul si i-a vestit pricina, rugandu-l sa mearga la stapinitor pentru cererea cea de sus. Cuviosul insa a spus ca nu poate sa mearga din pricina batrinetilor; apoi, vazand ca toti il sileau sa mearga, a primit, ca sa nu se faca neascultator arhiereului si tuturor iubitorilor de Hristos. Aducandu-si aminte de grairea de mai inainte a ingerului, a zis catre arhiepiscop: "Stapine, Sfante, faca-se voia Domnului; sa stiti ca imparatul imi va darui cu ajutorul lui Dumnezeu cite voi cere pentru rugaciunile voastre, dar pe David nu-l veti mai vedea viu! Caci, intorcandu-ma catre voi de la imparatie, cand va lipsi inca o suta douazeci si sase de stadii sa ajung la aceasta saraca chilie a mea, atunci ma voi duce catre Stapanul meu". Arhiereul, socotind ca aceasta o zice ca sa nu-l sileasca sa se duca, il sfatuia iarasi, zicandu-i: "Urmeaza pe Pastorul si Invatatorul nostru, Hristos, Care S-a omorat pentru noi ca un om; mori si tu pentru poporul tau ca sa iei de la oameni multumire, iar de la Stapanul Hristos lauda si slava nemarginita, ca un urmator al patimii Lui".

Atunci, iesind din chilie, toti i s-au inchinat; caci fata lui era cu totul minunata la vedere, perii capului sau ii ajugeau pana la brau si barba pana la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos ca al lui Avraam. Deci fiecare, vazandu-l, se minuna: Cuviosul David luand pe doi ucenici ai sai, pe Teodor si pe Dimitrie, barbati cucernici si imbunatatati, asemenea lui nu numai la suflet, ci si la trup, s-a pogorat la malul cetatii si, coborand in corabie, au plecat. Si, ajungand in Vizantia, s-a auzit vestea in toata cetatea despre venirea cuviosului.

Intr-acea vreme era imparat stapinitor dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci intr-alt loc, iar imparateasa Teodora a trimis niste postelnici si niste purtatori de suliti si l-au primit cu multa cinste si evlavie. Ea, vazand acea stralucita fata de inger, cu niste caruntete ca acelea, s-a minunat si i s-a inchinat cu multa osteneala, cerand rugaciune si binecuvatare de la dansul. Cuviosul s-a rugat pentru imparat, pentru dansa si pentru toata cetatea. Imparateasa l-a primit cu atata bucurie si veselie, incat nu pot sa povestesc mai pe larg cit de frumoasa primire i-a facut pururea pomenita, socotind ca a primit pe un inger al Domnului, iar nu pe un om. Imparatul intorcandu-se, Augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicand: "Stapine, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi si a trimis la stapanirea ta pe ingerul Sau, care a venit de la Tesalonic si mi s-a parut ca vad in adevar pe Avraam.

Deci, a doua zi, imparatul a poruncit sa se adune toata suita. Cuviosul, venind inaintea imparatului, a pus in palmele sale carbuni aprinsi si tamaie; deci, a tamaiat pe imparat si pe toata suita, fara a se vatama de foc mana lui catusi de putin, trecand mai mult de un ceas pana a tamaiat tot poporul. Vazand acest lucru minunat, toti s-au inspaimantat; iar imparatul, sculandu-se de pe scaun, l-a primit cu multa cucernicie. Deci, primind anaforele mitropoliei, dreptcredinciosul si iubitorul de Hristos imparat, le-a ascultat pe toate. Si a implinit nu numai cele scrise in scrisori, ci si altele cate a cerut cuviosul prin grai, le-a savarsit cu toata osardia, le-a iscalit dupa randuiala cu slove rosii, le-a dat cuviosului cu mana sa si a zis: "Cinstite parinte, roaga-te pentru mine!"

Astfel, l-a eliberat cu multa cinste, precum se cuvenea. El a plecat la Tesalonic, insa n-a ajuns pana la cetate, ci, cand era in dreptul farului, a zis ucenicilor sai acestea: "Fiii mei, a sosit vremea sfarsitului meu! Sa ingropati moastele mele in manastirea unde locuiam, si sa ingrijiti de sufletele voastre, ca sa aflati odihna vesnica".

Zicand acestea si alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numeste Emboli, si de acolo se vedea manastirea lui, la care privind si-a facut cruce si, sarutand pe ucenici, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Atunci cand a murit, era vant groaznic, incat mai inainte corabia plutea in plin, dar, o, minune, corabia a stat multa vreme, cu tot vantul, si nu s-a clintit din loc catusi de putin. A venit si miros de tamaie nepovestit si se auzeau glasuri in vazduh care laudau pe Domnul cu cantari. Trecand multa vreme, glasurile au incetat, apoi s-a pornit si corabia. Dar nu s-a dus dupa obicei la mal, ci s-a indreptat catre partea despre apus a cetatii, la locul unde paganii aruncasera mai inainte moastele Sfintilor Teodul si Agatopod.

Atunci, auzindu-se de adormirea si venirea cuviosului, a iesit inaintea lui toata cetatea cu arhiepiscopul si, purtand cu multa evlavie Sfintele lui moaste, le-au dus in manastire si le-au facut o racla de lemn in patru colturi, in care le-au pus si le-au ingropat cu cinste. Apoi a mutat eparhia acolo la Tesalonic, dupa porunca imparateasca; iar pe cuviosul il praznuiau in tot anul in numita manastire. Trecand o suta cincizeci de ani, era acolo egumen un om imbunatatit cu numele Dimitrie, care avea multa evlavie catre cuviosul. Acela, avand dor sa ia o particica din sfintele lui moaste, ca sa o aiba spre sfintenie, a pus sa sape mormintul; dar indata lespedea cea deasupra s-a crapat in patru si vazand ca Sfantul nu voieste, s-a lasat de lucru. Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a facut asemenea egumen si, mai pe urma, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios si avea multa evlavie catre el. Acela de multe ori il ruga, facandu-si rugaciunea, sa-l ierte, a lua o particica din sfintele lui moaste.

Adeverindu-se deplin de la Dumnezeu, ca Cuviosul David a primit, a dezgropat mormantul si indata a iesit o minunata mireasma si, vazandu-l intreg, n-a indraznit a lua vreo particica dintr-insul, ci numai putin peri din cap si din barba. Acei peri iubitori de Hristos ii pazeau si ii sarutau in ziua sarbatorii lui, care se savarsea in ziua de 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o praznuiesc in tot anul cu veselie, laudand pe cuviosul, spre slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

.