Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfantul si Dreptul Iov, 6 mai Un teolog, Un rege dreptcredincios si Un avva, despre iubire si smerenie
Rabdarea lui Iov este cunoscuta cel putin prin povestirea vechi-testamentara, a Cartii lui Iov. Iov cel bogat, cu familie numeroasa, devine dintr-o data gol. Golit de toate cele ale lumii, bolnav, parasit, criticat si judecat. Fara sa Innebuneasca si fara sa cada In capcana frecventa a razvratirii, Iov rosteste celebrele cuvinte: „Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi Intoarce In pamant. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!” (Iov 1, 21)
Despre viata si patimirea Sfantului si Dreptului Iov vom da cuvantul In continuare teologului Jean-Claude Larchet, Psalmistului David si Cuviosului Batran Porfirie din Evvia (1906-1991), care, fiecare In felul sau, ne vor atrage spre patrunderea smereniei lui Iov: cel care stia ca este drept, fara sa fie mandru si cartitor Inaintea lui Dumnezeu la necaz. Dincolo de aceasta smerenie, devine transparenta prezenta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
- Teologul Jean-Claude Larchet: Una din Invataturile esentiale ale Cartii lui Iov este aceea ca relele care se abat asupra lui – si Indeobste asupra oricarui om – nu sunt pedepse pentru pacat. Prietenii lui Iov, dimpotriva, cauta sa-l Incredinteze ca pe sfanta dreptate, pentru pacatele sale, Il pedepseste Dumnezeu. Crezand ca pentru pacatele sale Indura Iov atatea rele, ei Il Indeamna sa se caiasca si sa-si ispaseasca vina, socotind ca asa va putea scapa de ele: „Daca Intinzi mainile catre El si departezi de la mana ta faradelegea ei si nu rabzi sa locuiasca nedreptatea In corturile tale, atunci (…) vei uita necazul tau de azi.” (Iov 11, 13-16)

In felul acesta ei se arata cugetand stramb despre Dumnezeu, despre bunatatea si dreptatea Sa. Ei socotesc In chip gresit ca suferinta si relele care se abat peste om sunt pedepse ale pacatelor lui trecute sau prezente, osanda a vinovatiei sale, oricum legate negresit de pacat.

- Psalmistul David: Fericit barbatul care n-a umblat In sfatul necredinciosilor
si cu pacatosii In cale nu a stat
si pe scaunul ucigasilor n-a sezut;
ci In legea Domnului Ii este voia,
In legea Lui va cugeta ziua si noaptea. (Psalmul 1, 1-2)

– Cuviosul Batran Porfirie din Evvia: Eu, sarmanul, ce sa va spun… sunt foarte neputincios. N-am izbutit sa-L iubesc atat de mult pe Hristos, sa-L doreasca fierbinte sufletul meu. Simt ca sunt mult In urma. Asa simt. Nu am ajuns acolo unde vreau, nu traiesc aceasta iubire. Dar nu deznadajduiesc. Ma Incredintez iubirii lui Dumnezeu. Ii zic lui Hristos: „?tiu, nu sunt vrednic. Trimite-ma unde voieste iubirea Ta. Asta vreau, asta doresc. ?i-am slujit toata viata mea.”

– Teologul Jean-Claude Larchet: Diavolul se ia, asadar, de Iov, din rautate si pizma, voind mai cu seama sa-l duca la cadere. Aceasta vadeste o data mai mult ca omul nu sufera pentru ca e pacatos, si arata drept falsa parerea ca suferinta ar fi cuvenita pedeapsa pentru pacatele savarsite sau rodul lor firesc. Dimpotriva, se poate spune ca Iov sufera pentru ca era drept, si nu pacatos; curatia sa isca pizma diavolului si-i atata rautatea.
Suferinta si toate relele pe care le Indura Iov sunt In chip vadit ispite ale diavolului, care vrea astfel sa-l Impinga silnic la pacat, nadajduind ca Iov Il va Invinui pe Dumnezeu, tagaduindu-I bunatatea, ridicandu-se Impotriva Lui si lepadandu-se, pana la urma, de El.

- Psalmistul David: Si va fi ca pomul rasadit langa izvoarele apelor, cel ce roada si-o va da la vreme, a carui frunza nu, nu va cadea si ale carui fapte, toate, vor spori. (Psalmul 1, 3)
- Cuviosul Batran Porfirie din Evvia: Desi ma simt atat de neputincios si n-am izbandit ceea ce-mi doresc, totusi nu deznadajduiesc. Ceea ce ma mangaie este ca nu contenesc a ma stradui. Insa nu fac ceea ce voiesc. Sa faceti rugaciune pentru mine. Problema este ca nu-L pot iubi deplin pe Hristos fara harul Lui. Hristos nu-i lasa vadita iubirea, daca sufletul meu nu are ceva care sa-L atraga. ?i s-ar putea ca tocmai acest „ceva” sa-mi lipseasca, de aceea ma rog lui Dumnezeu si zic: „Sunt foarte slab, Hristoase al meu. Numai Tu vei izbandi, prin harul Tau, sa ma Invrednicesti asa, ca pe Apostolul Pavel care se bucura si se mandrea, sa pot zice si eu Impreuna cu el: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste In mine. (Galateni 2, 20)”
- Teologul Jean-Claude Larchet: Ispitelor lui satana, Iov li se Impotriveste prin trei mari virtuti: rabdare neclintita, credinta nestirbita si nadejde neabatuta In Dumnezeu. Pentru aceasta, el nu doar ca nu-L huleste si nu-L Invinuieste pe Dumnezeu pentru suferintele sale, dar nici macar nu-I pune nicio clipa la Indoiala dreptatea, cu toate ca nu-si afla nicio vina. Taria lui Iov In fata ispitelor si biruirea lor nu se datoreaza puterilor sale, ci ajutorului dumnezeiesc, ca raspuns la rugaciunea lui.

- Psalmistul David: Nu asa-s necredinciosii, nu asa, nu!
ci-s ca praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului…
de aceea nu se vor scula necredinciosii In judecata,
nici pacatosii In sfatul celor drepti. (Psalmul 1, 4-5)

– Cuviosul Batran Porfirie din Evvia: Cu acestea ma Indeletnicesc. Ma straduiesc sa aflu chipuri de a-L iubi pe Hristos. Aceasta iubire nu se satura vreodata. Cu cat Il iubesti pe Hristos, cu atat ti se pare ca nu-L iubesti si tanjesti In Intregime, tot mai mult, sa-L iubesti. Insa, fara sa-ti dai seama, urci tot mai sus, tot mai sus!
- Teologul Jean-Claude Larchet: Iov e chip al dreptului ce Indura suferinta fara nicio vina, mai Inainte de aratarea chipului desavarsit al patimirii Celui cu totul lipsit de rautate si In Care nu se afla nici urma de nedreptate, Cel neranit de pacatul stramosului si Insusi curat de orice pacat.
Iov prevesteste noul talc al suferintei, pe care-l va lumina deplin Hristos; ca s-o priceapa, omul nu mai priveste de-acum spre trecut, vazand In suferinta osanda a pacatului, ci spre cele ce-i stau Inainte, facand din ea unealta a mantuirii sale.

- Psalmistul David: Ca Domnul cunoaste calea dreptilor,
Iar calea necredinciosilor va pieri. (Psalmul 1, 6)

– Cuviosul Batran Porfirie din Evvia: (citandu-l pe Fericitul Augustin) Te iubesc, Doamne Dumnezeul meu, si doresc sa Te iubesc pururi si tot mai mult…
M-ai Inalbit
Inca si cu lumina fetei Tale,
Pe care ai pus-o ca pecete
La poarta inimii mele…

(Dialog peste timp, pentru care am folosit drept surse de inspiratie: Biblia sau Sfanta Scriptura, EIBMBOR, 2001; „Ne vorbeste parintele Porfirie”, Galati si „Dumnezeu nu vrea suferinta omului” – Jean-Claude Larchet, Ed. Sofia, 2008)

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...602#post517602

[cristiboss56]

SFANTUL SLAVITUL PROOROC ISAIA



Sfântul prooroc Isaia, marele glăsuitor, a trăit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de către care a şi fost tăiat cu ferăstrăul, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru că mai înainte de a nu muri, leşinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat şi îndată a trimis Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea lui Iezechia până a nu fi făcut puţurile şi fântânile, prin rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea încercuită de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea din lipsa de apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii, de unde aveau iudeii apă să bea. Şi fiind înştiinţaţi că din izvorul Siloamului, au îngrădit cetatea de au încercuit-o şi au străjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei.
Mormântul acestui prooroc se află aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea dinspre miazăzi a Ierusalimului. Căci regele Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său, însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale ocolită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută de cei mai mulţi dintre preoti, ca şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea regele aurul ce-i venea din Etiopia şi aromatele, adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce regele Iezechia a arătat taina lui David şi a lui Solomon preoţilor babilonieni, care văzând minunea ce s-a făcut în trupul bolii lui, că s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta, au mers ca să vadă, de vreme ce Iezechia a făcut aceasta de a spurcat oasele părinţilor săi, a blestemat Dumnezeu să fie neamul lui spre robie vrăjmaşilor săi. Şi l-a făcut fără de rod din ziua aceea.



Proorocul Isaia era la arătarea trupului astfel: avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aşezate mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Prăznuind pomenirea proorocului Tău Isaia, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

[cristiboss56]

Sfîntul Mucenic Ioan Valahul



Sfîntul Mucenic Ioan Valahul s-a născut în Ţara Românească în secolul XVII, într-o familie de creştini nobili şi bogaţi. Dar, în urma unei revolte împotriva turcilor din anul 1662, pe timpul voievodului Mihnea, Sfîntul Ioan a fost luat ostatec de turci. Apoi a fost cumpărat de un soldat păgîn, care la legat de un copac şi la bătut mult. Zdrobit de ruşine şi de durere, Ioan a tăiat pe păgîn în timpul somnului.
El a fost de îndată descoperit de alţi soldaţi şi dus la Constantinopol, înaintea vizirului pentru a fi judecat. Dar, vizirul îl dădu pe fericitul Ioan femeii celui pe care îl ucisese el, ca să facă ce va voi cu dînsul. Ea însă, i-a cerut să-i fie soţ, dacă Ioan se va lepăda de Hristos şi se va închina lui Mahomed. Atunci, Fericitul Ioan, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, chemînd cu credinţă numele lui Hristos. Fiind aruncat în temniţă, mucenicul lui Hristos a fost cumplit bătut mai multe zile, în timp ce soţia turcului tăiat îl silea mereu să păcătuiască cu ea, ca să nu mai fie chinuit.

Dar Sfîntul Mucenic Ioan, refuzînd a face cumplitul păcat, îndată vizirul a poruncit să-i taie capul. Şi aşa s-a dus la Hristos, scăpînd de cursele cele înşelătoare ale acestei vieţi trecătoare, mutîndu-se în ceata sfinţilor mucenici.
Pătimirea sa a avut loc la 12 mai 1662, la Constantinopol, iar după alţii în 1665.

[cristiboss56]

Preacuviosul Pahomie cel Mare (292-346) a fost un mare ascet egiptean, în acelaşi timp un Părinte al pustiei şi întemeietor al monahismului de obşte (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui se face la 15 mai. Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Egipt), din părinţi păgâni, şi a primit o aleasă educaţie, fiind instruit în cele ale filosofiei vremii şi culturii sale. Mergând odată cu părinţii săi în capiştea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capişte zicând către părinţii lui: 'Scoateţi de aici pe vrăjmaşul zeilor şi-l alungaţi'. Iar preacuviosul (deşi încă nu cunoscuse creştinismul), bând din vinul jertfei idoleşti, a vărsat.
Către vârsta de 20 de ani a fost luat cu forţa în armata romană. Aşa, aflându-se într-o închisoare cu ceilalţi recruţi în aşteptarea înrolării, a cunoscut pentru prima dată creştini, care slujeau acolo pe cei bolnavi şi în nevoi. Impresionat de această dragoste pentru aproapele, a început să se intereseze de creştinism. După încheierea serviciului militar, a mers în cetatea creştină Oxirinhos, din Tebaida de Sus, a cunoscut învăţătura Sfintelor Evanghelii şi adevărurile de credinţă, şi a primit Sfântul Botez, în anul 314.
După trei ani de viaţă acetică, auzind de un pustnic, cu numele Palamon, şi de sfinţenia vieţii lui, s-a dus la el, în pustie, ca ucenic al acestuia, şi, astfel, a ajuns călugăr. Lucrul lui era să toarca lâna şi să o ţeasă, iar, din câştig, dădea săracilor.
După ce a stat zece ani cu Palamon, o voce de sus i-a poruncit să întemeieze o comunitate monastică la Tabenisi (Tabbenisi, Tabenna, Tabbenisiot), un loc unde Pahomie mergea din când în când să se roage în singurătate. Lucrul s-a petrecut astfel: mergând Pahomie şi Palamon odată în acel loc, un glas de sus i-a grăit: 'Aici să petreci şi să faci o mănăstire, unde vor veni mulţi să se mântuiască'; bătrânul Palamon a înţeles că ucenicul său Pahomie a avut o descoperire şi i-a: 'Să zidim aici o chilie şi tu să petreci aici, dar să nu ne despărţim, ci, să ne cercetăm unul pe altul'. Nu după multă vreme, însă, Sfântul Palamon s-a mutat din viaţa aceasta la cer, pe braţele iubitului său fiu sufletesc, ucenicul său.
Mai apoi, Pahomie a avut o altă viziune divină, în care un înger a venit la el îmbrăcat cu o 'schimă' (gr. σχημα - haină călugărească), şi i-a dat regula pentru viaţa de obşte. Acest moment este considerat în istoria monahismului ca un fel de act de naştere a monahismului de obşte (cenobitic), pentru că până în acest moment asceţii creştini trăiseră ca pustnici în singurătate, şi nu în comunitate. Regula Sfântului Pahomie era o primă formă de viaţă monastică cenobitică, care dădea loc atât vieţii de obşte cât şi celei de liniştire; monahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întrega comunitate şi făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie.
Mai mult , Pahomie cel Mare a fost strict cu comunitatea de călugări care a început să crească în jurul lui. A dat fiecăruia aceeaşi mâncare şi îmbrăcăminte. Călugării mănăstirii îşi îndeplineau ascultările care le erau date pentru binele comun al mănăstirii. Călugărilor nu le era permis să deţină bani proprii sau să accepte ceva de la rudele lor. Sfântul Pahomie considera că o ascultare îndeplinită cu zel este mai importantă decât postul sau rugăciunea. Acesta cerea de asemenea de la călugări o respectare exactă a pravilei mănăstireşti, şi pedepsea aspru pe leneşi. Odată a refuzat chiar să vorbească direct cu propria lui soră pentru a se putea menţine detaşat de lume. (A vorbit totuşi cu aceasta, printr-un mesager, şi a binecuvântat dorinţa ei de a deveni călugăriţă; care la scurt timp şi-a întemeiat propria comunitate monahală de obşte).
Pahomie şi-a trăit restul vieţii sale având grijă de mănăstirea sa, făcând minuni, luptând cu demonii, şi desigur în rugăciune fierbinte. Aproape de sfârşitul vieţii sale a avut o altă vedenie: Domnul i-a dezvăluit viitorul monahismului. Sfântul a aflat astfel că viitorii monahi nu vor mai avea acelaşi zel în nevoinţele lor cum a avut prima generaţie, şi că aceştia nu vor avea sfătuitori experimentaţi. Aruncându-se cu faţa la pământ, Sfântul Pahomie a plâns cu amărăciune, strigând către Domnul şi cerându-I îndurare pentru aceştia. A auzit o voce care i-a răspuns: 'Pahomie, ia aminte la îndurarea lui Dumnezeu. Călugării viitorului vor primi o răsplată, din moment ce şi ei vor avea ocazia să sufere greutatea vieţii de călugăr.'
În anul 348, Pahomie conducea aproape trei mii de călugări. Acesta a fost şi anul în care a fost infectat cu o formă de ciumă. Ucenicul său apropiat, Sfântul Teodor (17 mai), l-a îngrijit cu o dragoste de fiu. Sfântul Pahomie a murit în jurul anului 348 la vârsta de 53 de ani, şi a fost îngropat pe un deal din apropierea mănăstirii.
Sfântul Ieronim a tradus pravila Sfântului în limba latină în 404, şi doar această traducere a supravieţuit. Pravila Sfântului Pahomie l-a influenţat pe Sfântul Benedict de Nursia, cea mai influentă figură a monahismului apusean, în stabilirea propriei lui pravile.



O, Preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule, Pahomie Precuviincioase, vrednicia Părinţilor şi slava Cuvioşilor, primeşte de la noi laude pe care cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce-ţi cântăm ţie: Aliluia!
Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşi-nat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Pahomie!

Desi cu intarziere, se cuvine sa ne amintim si de Sfantul Amfilohie de la Poceaev.

,,Parintele Amfilohie a iubit smerenia si, fugind de tulburarile lumii, staruia cu orice pret sa-si ascunda faptele cele bune


In toamna anului 1962, a fost arestat de catre comunisti, inchizandu-l intr-un spital de psihiatrie. A fost eliberat datorita Svetlanei Alilueva, fiica lui Stalin, pe care o vindecase de o bola psihica. Dupa aceasta, parintele Amfilohie s-a stabilit la o ruda din, satul sau natal. Oamenii continuand si aici sa vina la el pentru a dobandi tamaduire. Acestora de multe ori le spunea despre sine: ”Voi credeti ca eu sunt sfant? Eu sunt om pacatos! Iar vindecarile voi le-ati primit pentru credinta voastra.”


Din anul 1965 parintele Amfilohie s-a mutat la o nepoata asa, care locuia tot in satul natal. In curtea acesteia parintele a ridicat un mic paraclis inaintea caruia facea rugaciuni si sfintea apa. Langa acesta a pus o masa lunga pentru pelerini, caci pe toti cei ce-i calcau pragul, ii poftea sa guste din binecuvatata sa masa."

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...aev-99558.html

Sa ne amintim si de Sfantul Ignatie Briancianinov


Mareste imaginea.
Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov
Ignatie Briancianinov - Sfant Ierarh !
(13 mai)
Condac 1
Cel ce ai fost ales de imparatul Ceresc si proslavit de El, Parinte Ierarhe Ignatie, praznuind acum preacinstita pomenirea ta, cu osardie te rugam: calauzeste-ne la calea mantuirii, izbaveste-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti, de scarbe si de dureri pe cei ce cu dragoste strigam tie: Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal prea ales!
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/acatist...nov-67190.html

Sfantul Efrem cel Nou- un sfant de care ne aducem aminte cand avem necazuri:


Mareste imaginea.
Efrem - Noul Mucenic !
(5 mai)
Sfantul Efrem cel Nou, numit Mare Mucenic si Tamaduitor, s-a nascut in data de 14 septembrie 1384, in ziua praznuirii Sfintei Cruci. La varsta de numai 14 ani, el va intra ca monah in Manastirea Buna Vestire, manastire zidita pe locul numit "Colina Neprihanitilor", undeva in Atica, Grecia. Sfantul Efrem cel Nou a adormit in Domnul in ziua de 5 mai 1426, intr-o zi de joi, in jurul orei 09.00, dupa neinchipuite torturi, in varsta fiind de numai 42 de ani. Sfintele lui Moaste au fost descoperite in data de 3 ianuarie 1950.

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ou-120734.html

[cristiboss56]

Biserica noastră îi pomeneşte, pe 22 mai, pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.

150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai şi până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.

Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât şi primul au condamnat mai degrabă învăţături greşite decât persoane.

Între episcopii participanţi s-a aflat şi cel de la Tomis, pe nume Terentius. Preşedinţia Sinodului a fost ţinută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.

Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.

[Ekaterina]

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-119428.html