Scrieri pseudoortodoxe infiltrate in Sfanta Traditie

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Adică ateii şi nefericiţii de păgîni care nu au avut şansa să cunoască ortodoxia nici măcar la Judecata particulară nu mai ajung. Înţeleg eu bine?

aici îţi dau dreptate Florin. şi nu pentru că sunt ateu.
dar Biserica, oficială sau neofială, l-a reinventat mereu pe Dumnezeu.
iar Vămile sunt una din invenţii.

[Florin-Ionut]

Ar mai fi două poveşti care circulă pe net şi care nu pot fi integrate în Tradiţia Ortodoxă:

- cea a firului de ceapă sau în varianta firului de păianjen

- cea a diavolului care a devenit înger

În prima poveste se poate înţelege că mîntuirea poate fi cîştigată pe o simplă faptă bună, indiferent de ceea ce a făcut sau crezut omul în timpul vieţii, iar a doua contrazice flagrant ideea de libertate a fiinţelor create de Dumnezeu (liberul arbitru face parte din caracteristicile chipului divin sădit în îngeri şi în oameni).

Din povestea firului de ceapă eu n-am înţeles că mântuirea ar putea fi câştigată aşa. E o pildă, din care reiese că respectiva femeie nu s-a mântuit, fiind trasă în jos tocmai de egoismul care o şi trimisese în iad, nefiind capabilă de jertfă de sine în favoarea celorlalţi, care doreau şi ei să scape de chin. Dacă i-ar fi lăsat şi pe ei să urce, cu siguranţă firul acela de ceapă nu s-ar fi rupt.

Tot aşa şi cu cea de-a doua poveste: nu trebuie căutat în ea adevăruri dogmatice. Trebuie extras doar înţelesul moral, şi anume cât de rea şi drăcească este mândria şi cât de dumnezeiască este smerenia. E un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă dracii şi-ar cere iertare.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan cezar

Da Florine, numai ca uneori suntem si noi un pic cam babe...:)
Eu am citit ca "vamile" sunt acceptate in Biserica pe pozitia de parere teologica, teologumena, cam asa ceva... Au folosul lor, desigur, altfel ar fi pierit de mult si ar fi fost ferm "executate" de Biserica.
Mie, sa-ti spun cu mana pe inima, mi-a prins bine cartea cu Vamile, prefatata de Nicodim Mandita. Nu stiu daca acum m-ar mai multumi (cel putin in anumite privinte) dar atunci cand am citit-o m-a facut sa cuget intr-o maniera mai putin grabita si lumeasca. In orice caz, cartea are "subtirimea" ei, in sens duhovnicesc. Cere gandirea si simtirea aparte a credinciosului, iar nu altminteri (adica nu rece, analitic, rationalist). In fine... astazi prefer sa citesc Biblia si alte scrieri sfinte.
Doamne ajuta!

P.S. Materialul propus de Ovidiu in postarea nr. 8 consider ca este destul de lamuritor pentru problema vamilor. Daca Parintii spun acele lucruri, ce rost mai are sa problematizam de la capat? Zic si eu, nu te supara, te rog.

in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar DE CE NU se amintesc de aceste asa zise vami ale vazduhului?

În prealabil postat de stefan florin

in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar DE CE NU se amintesc de aceste asa zise vami ale vazduhului?

Perfecta intrebare, Stefan Florin. Sunt si la noi diverse teologumene/babisme/mosisme, care sunt pastrate pe post de sperietoare pentru masse. Alta explicatie nu vad.

[Mihailc]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Perfecta intrebare, Stefan Florin. Sunt si la noi diverse teologumene/babisme/mosisme, care sunt pastrate pe post de sperietoare pentru masse. Alta explicatie nu vad.

Mie unul nu mi se pare nici măcar bunicică întrebarea, nu neapărat datorită subiectului, cât a mentalităţii care pândeşte din fundal, anume un criptoprotestantism inconştient ataşat credinţei conform căreia întreaga revelaţie a fost basculată în omenire prin Sfintele Scripturi şi ce nu s-ar găsi scris acolo într-un mod explicit n-ar avea substanţă teologică.

Vămile văzduhului sunt nişte metafore care încearcă să sugereze realitatea culoarului dintre acum şi pururea cu ajutorul analogiilor antropometrice împachetate într-un soi de naraţiune mitică. Din această cauză apare şi suspiciunea de legendă pioasă, fiindcă cititorul sau cercetătorul nebisericesc se împotmoleşte aproape întotdeauna în faza analizei semnificantelor, rămânând astfel prizonierul propriilor limite în încercarea de a pricepe ceva din reperele inteligibile ale misterului.

Vara asta, cu ocazia unei vizite de câteva zile la părintele meu duhovnicesc, am fost martorul unei discuţii pe tema vămilor văzduhului, ai cărei protagonişti au fost un grup restrâns de studenţi ortodocşi şi părintele. La întrebarea "cum să înţelegem învăţătura despre vămile văzduhului?", părintele a răspuns că învăţătura asta se înţelege din modul cum ne străduim să trecem, împreună cu Hristos, prin nenumăratele vămi pământeşti, adică: ispite, poticneli, eşecuri, crize, fundături, dileme etc. Dacă vom fi trecut cu bine de câteva de-astea şi am învăţat ce era de învăţat din ele, poate că vom ajunge să înţelegem câte ceva despre filtrele vamale metafizice.

În prealabil postat de ioan cezar

Daca Parintii spun acele lucruri, ce rost mai are sa problematizam de la capat? Zic si eu, nu te supara, te rog.

Ba sa te superi, ca am zis o prostie! Exact ce le reprosez altora, am facut eu acum...
Dimpotriva, cred ca Parintii au zis tocmai ca noi sa problematizam chiar de la capat! Uneori nu-i nevoie (mai rar), de obicei insa chiar e nevoie si inca in mod consecvent, repetat, pana cand prin reflectie si experienta traita sa descoperim ca da, Parintii au formulat un indreptar spre o taina, iar nu o regula seaca...

Citind "vamile" am avut un oarecare rod sau folos: mi-am facut cu vigilenta sporita turul constiintei inainte de Spovedanie... Si m-am trezit lipsit de decoratii pe multe baricade ale ispitelor. Nu mi-a parut putin lucru!

În prealabil postat de Dumitru73

Biserica, oficială sau neofială, l-a reinventat mereu pe Dumnezeu.

Mi-e teama ca problema este mult mai complicata.Nu neaparat conceptul s-a modificat in sine cat metoda de raportare la el.Din momentul in care Evanghelia paraseste solul sau nativ,iudaic,iar sperantele primelor comunitati crestine cu privire la o iminenta Parusie,in timpul generatiei lor, incep sa paleasca,se impunea cumva o stratificare a ideei in sine,altfel aluneca fie intr-o fragmentare letala fie ar fi fost absorbita,si prin urmare anihilata,de o alta abordare,fie traditionala fie care circula in acel moment in paralel.Stratificarea respectiva este intr-o continua evolutie sau mai bine zis este o reflectare a esentei idei de-a lungul timpului,pe parcursul evolutiei intelegerii umane.Ca si cum intelegerea este un lac care inconjoara un castel,conceptul.
Apa nu distruge castelul ci doar reflecta,in diverse moduri imaginea sa in diferite momente.Cand pleci de la o entuziasta asteptare pur eshatologica si ajungi la concluzia ca de fapt va fi o lunga lupta cu timpul si puterea sa distructiva atunci,cumva,trebuie sa mentii ideea vie,fie si prin explicarea ei din perspectiva conceptelor care au insotit-o de-a lungul timpului.Probabil ca primelor comunitati crestine ideea unei dispute cu privire la natura dubla intr-un singur ipostas, a lui Hristos. le-ar fi parut extrem de ciudata si straina in situatia in care ei asteptau intoarcerea Sa imediata.Cu toate acestea disputa a avut loc cu mult dupa ce ultimele urme ale asteptarilor lor deja se metamorfozau intr-o alta astepatare.La fel si problema vamilor cred ca poate fi privita,prin prisma celor spuse mai sus,precum in abordarea lui Mihailc,sau poate fi respinsa ca o simpla superstitie fara nici o relevanta in timpurile moderne,rod al unei intelegeri trecute si depasite.

In prima situatie dificultatea ideei respective,riscul de a pica in desuetudine,este si poate fi evitat prin evidentierea sensului ei spiritual,care nu isi pierde nicicand relevanta si care poate fi inteles si din perspectiva spiritualitatii moderne,mai putin inclinata spre idei de acest tip.In loc sa intre ideea-n incremenire ii scoti viata la suprafata prin evidentierea esentei ei spirituale,as spune superioare exteriorului,la fel cum o parabola spusa de Hristos nu are doar un sens imediat,tangibil la prima strafulgerare a intelectului ci sondeaza adancimi nebanuite acolo unde,fireste,exista dorinta si inclinatia spre asa ceva.In rest se poate ramine si cu ideea in sine,in forma ei dar o condamni la o spoliere a sensurilor ce pot razbate din ea dincolo de aparenta mitica.

Eu as opta pentru prima varianta intrucat reductionismul are darul de a satisface spiritul logic imediat dar asasineza orice asteptare pentru viitor.Personal as prefera,pe cat posibil,sa nu trag inca cortina peste asteptarile ce nu le pot explica pe deplin :) si desi am o slaba apetenta pentru povesti cu aspecte fantastice pot da dovada de un vivace si entuziast interes cand aspectul cu pricina se dovedeste a fi doar simbolul pregatitor pentru,sa spunem,o abordare a sa in profunzime,o calatorie spre inima intelegerii ideii in sine.In acest caz inteleg pe deplin fie si rolul aspectelor usor mitice,precum incepi sa-i explici unui copil o poveste complicata dar in caz contrar,fara a conduce la o esenta superioara aparentelor, le privesc cu intelegerea secolului caruia,ca orice fiinta limitata,sunt tributar intr-o masura mai mica sau mai mare.Fiecare cu propriul drum,plin de vami mai mult sau mai putin vizibile,mai mult sau mai putin profunde, ale intelegerii :)

[catalin2]

Despre vamile vazduhului: http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihailc

Mie unul nu mi se pare nici măcar bunicică întrebarea, nu neapărat datorită subiectului, cât a mentalităţii care pândeşte din fundal, anume un criptoprotestantism inconştient ataşat credinţei conform căreia întreaga revelaţie a fost basculată în omenire prin Sfintele Scripturi şi ce nu s-ar găsi scris acolo într-un mod explicit n-ar avea substanţă teologică.

Vămile văzduhului sunt nişte metafore care încearcă să sugereze realitatea culoarului dintre acum şi pururea cu ajutorul analogiilor antropometrice împachetate într-un soi de naraţiune mitică. Din această cauză apare şi suspiciunea de legendă pioasă, fiindcă cititorul sau cercetătorul nebisericesc se împotmoleşte aproape întotdeauna în faza analizei semnificantelor, rămânând astfel prizonierul propriilor limite în încercarea de a pricepe ceva din reperele inteligibile ale misterului.

Vara asta, cu ocazia unei vizite de câteva zile la părintele meu duhovnicesc, am fost martorul unei discuţii pe tema vămilor văzduhului, ai cărei protagonişti au fost un grup restrâns de studenţi ortodocşi şi părintele. La întrebarea "cum să înţelegem învăţătura despre vămile văzduhului?", părintele a răspuns că învăţătura asta se înţelege din modul cum ne străduim să trecem, împreună cu Hristos, prin nenumăratele vămi pământeşti, adică: ispite, poticneli, eşecuri, crize, fundături, dileme etc. Dacă vom fi trecut cu bine de câteva de-astea şi am învăţat ce era de învăţat din ele, poate că vom ajunge să înţelegem câte ceva despre filtrele vamale metafizice.

si unde exista aceste filtre vamale metafizice?