A fost odata ca niciodata o femeie rea si amarnica la suflet. Si femeia aceea a facut cat a facut umbra pamantului si, implinindu-i-se sorocul, a murit. Si murind n-a lasat dupa ea nici o fapta buna. Dracii au pus atunci gheara pe ea si au aruncat-o in iazul de foc. Iar ingerul ei pazitor sta pe mal si-si tot framanta mintea:
- Oare ce fapta buna o fi savarsit in viata ei ca sa pot pune o vorba pentru ea la Dumnezeu?
Si, aducandu-si aminte, se duce el si-I spune lui Dumnezeu:
- A smuls din gradina un fir de ceapa si l-a dat de pomana, a miluit o biata femeie saraca.
- Ia firul acela de ceapa, zice Dumnezeu, si da-i-l sa se agate de el, si cauta s-o tragi afara. Daca izbutesti s-o scapi, sa vina aici in rai, daca nu, sa ramana unde se afla acum.
Ingerul a coborat de graba in iad si, intinzandu-i firul de ceapa, a zis:
- Apuca-te vartos de el, femeie, si eu am sa te scot afara.
Si a inceput sa traga binisor, binisor de fir, pana ce a scos-o aproape toata din iaz. Dar ce sa vezi? Ceilalti osanditi, cand au prins de veste ca ingerul vrea s-o scape, s-au agatat care mai de care de ea, sa-i traga si pe ei afara. Scorpia de femeie insa, haina cum era la suflet, a inceput sa dea din picioare si sa urle:
- Pe mine vrea sa ma scoata, nu pe voi, ceapa e a mea, nu a voastra!
Nici n-a apucat sa termine, si firul de ceapa s-a rupt. Femeia a cazut inapoi in iad si arde si acum in focul gheenei, ingerul a izbucnit in plans si a plecat.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.