Vamile vazduhului

Vamile vazduhului Mareste imaginea.


Vamile vazduhului

Sufletul este luat fie de ingeri, fie de diavoli, adica de cei de cu care s-a inrudit prin viata sa.

Exista insa texte patristice care ne infatiseaza in chip amanuntit calatoria sufletului spre cer printre multimile de duhuri, cearta si lupta ce se da pentru el intre demoni si ingeri. Pentru ca nu sunt numai sfinti pe lume si nici doar oameni cu totul inrobiti de rau, ci in cei mai multi binele si raul sunt amestecate, si acestea sunt acum cantarite, iar ingeri si duhurile rele se razboiesc, ca sa-si ia fiecare partea sa.

Astfel, citim in Pateric ca "ava Teofil zicea: Ce fel de frica si cutremur si nevoie avem sa vedem cand sufletul se desparte de trup! Ca vine la noi oaste si putere de la stapanirile cele potrivnice, stapanii intunericului, stapanitorii viclesugului si incepatoriile si stapaniile, duhurile rautatii, si ca la judecata il tin pe suflet, aducand asupra-i toate pacatele lui cele intru stiinta si cele intru nestiinta, de la tinerete pana al varsta la care a raposat, Deci stau parandu-1 de toate cele facute de dansul. Ce fel, dar, de cutremur socotesti ca are sufletul in ceasul acela, pana ce va iesi hotararea si i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, pana ce va vedea ce sfarsit va lua el. Si iarasi dumnezeiestile puteri stau in preajma fetei celor potrivnici si ele aducand cele bune ale lui. Ia seama, dar, ca sufletul stand la mijloc cu multa frica si cutremur sta pana ce judecata lui va lua hotarare de la Dreptul Judecator".

Ava Antonie, inca in trup fiind, a vazut in duh ce se intampla cu sufletul in asemenea clipe: "Voind odata sa manance si ridicandu-se sa se roage pe la ceasul al noualea, s-a simtit pe sine rapit cu mintea. Si lucru minunat, aflandu-se asa, s-a vazut pe sine ca iesit in afara de sine si calauzit de multe fiinte prin vazduh. Apoi simti niste vrajmasi amarnici si cumpliti stand in vazduh si voind sa-l impiedice sa treaca. Dar fiintele care-l calauzeau, luptand impotriva acelora, aceia le cereau sa li se dea voie sa afle daca Antonie nu le e supus lor prin ceva. Deci cerandu-i aceia socoteala de pacatele lui, incepand de la nasterea lui, cei ce conduceau pe Antonie ii impiedicara, spunand: Pacatele lui incepand de la nasterea lui le-a sters Domnul, iar de cand s-a facut monah si s-a fagaduit lui Dumnezeu, poate sa dea socoteala [...]. Atunci invinovatindu-l ei, dar neputandu-l dovedi ca vinovat, i s-a facut calea sloboda si neimpiedicata. Apoi indata s-a vazut pe sine intorcandu-se in sine [...]. Dar uitand sa manance, a ramas restul zilei si toata noaptea suspinand si rugandu-se. Caci ramasese coplesit afland cu cati vrajmasi avem de luptat si cata spaima are sa indure omul cand va avea sa treaca prin vazduh. Si-si amintea ca aceasta e ceea ce a spus Apostolul despre "stapanitorul puterilor vazduhului" (Efes. 2, 2). Caci in aceasta sta puterea vrajmasului: in a se razboi si a incerca sa impiedice pe cei ce trec".

Multe alte texte vorbesc despre intalnirea sufletului cu demonii in timpul inaltarii sale la cer. Astfel, Avva Isaia ii indeamna pe ucenicii sai: "in fiecare zi sa aveti inaintea ochilor moartea si sa va ganditi cum veti iesi din trup si cum veti trece de puterile intunericului care va vor intampina in vazduh". In Scara Sfantului loan Scararul ne sunt infatisati unii care, in ceasul mortii, se intrebau cu durere: "Oare va putea strabate sufletul nostru puhoiul de nesuferit al duhurilor vazduhului?"

Intalnim de asemenea texte in care ni se spune limpede ca toata stradania diavolilor este sa scoata la iveala orice fapta rea si patima a omului, pentru a-1 putea opri din calea catre cer. Sfantul Macarie Egipteanul, indemnand la trezvie duhovniceasca, spune: "Tu, auzind ca sunt [...] puteri intunecate sub cer [...], nu tii seama de toate acestea, pentru ca n-ai inteles ca, daca nu primesti arvuna Duhului Sfant, atunci cand sufletul tau va iesi din trup, acestea vor tine sufletul tau si nu te vor lasa sa te ridici la ceruri". Isihie Sinaitul zice si el: "Va veni peste noi ceasul infricosat al mortii; va veni si a-l ocoli nu este cu putinta. Fie ca Stapanitorul acestei lumi si al vazduhului, venind atunci, sa gaseasca faradelegile noastre putine si neinsemnate si invinuirea sa nu-i fie adeverita". Sfantul Grigorie cel Mare scrie si el: "Se cuvine sa cugetam temeinic la inspaimantatorul ceas al mortii, la groaza ce cuprinde sufletul care-si aminteste de raul facut si, uitand de fericirea vietii, se inspaimanta si se teme de Dreptul Judecator. Atunci, duhurile rele cerceteaza faptele sufletului care s-a despartit de trup si-i infatiseaza pacatele spre care s-a plecat, ca sa-l tarasca la chin pe cel ce li s-a facut lor partas. Si nu doar la sufletul pacatos, ci si la cei drepti vin, ca sa vada daca nu afla ceva rau in ei si daca nu i-au biruit cumva".

In istorisirea sa, prea fericita Teodora arata cum ingerii apara sufletul de invinuirile diavolilor punand de fata faptele sale bune: "Cand sufletul meu a iesit din trup, atunci ingeri purtatori de lumina l-au luat in mainile lor. Si pe cand ingerii, acesti iubitori de Dumnezeu si de mantuirea sufletelor omenesti, ma tineau in mainile lor, multime de draci intunecati si nemilostivi m-au inconjurat, strigand: "Sufletul acesta are multime de pacate, deci trebuie sa ne raspundeti noua la acestea". Asa strigand, aratau pacatele mele. ingerii atunci cautau in cartile lor faptele mele cele bune, si aflau cu darul lui Dumnezeu cate cu ajutorul Lui facusem si eu in viata. De pilda: de am dat candva milostenie la saraci, de am hranit pe flamanzi, de am adapat pe insetati, de am imbracat pe cei goi, de am gazduit pe cei fara de adapost si pe straini odihnindu-i, de am slujit sfintilor, de am cercetat pe bolnavi si pe cei intemnitati, de am mers cu ravna si evlavie la sfanta biserica, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinta si cu lacrimi pentru iertarea pacatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumanari, untdelemn, tamaie, vin si prescuri curate, liturghii pentru vii si pentru cei raposati, de am cinstit Sfanta Cruce, icoanele si toate cele sfinte cu evlavie, de am postit dupa randuiala Bisericii, de am lucrat binele si m-am ferit de rautati, de mi-am pazit gura a nu vorbi desertaciuni, de a nu pari, a nu grai ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, de "am rabdat napastuiri si osandiri, facand in schimb cele bune, spre slava lui Dumnezeu si zidirea aproapelui, de mi-am intors ochii de la desertaciunile lumesti [...] Si orice alte fapte bune aflau scrise in cartile lor, le aduceau in cumpana impotriva pacatelor mele".

Uneori, vedem ca omul insusi este chemat sa raspunda I invinuirile ce i se aduc de catre duhurile rele, si care nu rareori sunt cu totul mincinoase. Astfel, Sfantul Ioan Scararul scrie despre un oarecare Stefan, ca mai inainte de a se savarsi din viata i s-a descoperit in chip minunat ceea ce avea sa se petreaca cu el dupa moarte: "Cu o zi inainte de a se savarsi, fu rapit cu mintea si cu ochii larg deschisi privea spre dreapta si spre stanga patului. Si ca tras la socoteala, zicea in auzul celor de fata, cand: Da, asa e, e adevarat, dar am postit pentru aceasta atatia ani; cand: Nu, mintiti, aceasta n-am facut-o. Apoi iarasi: Da, aceasta e adevarat, dar am plans si mi-am implinit slujirea. Si iarasi: Cu dreptate ma invinuiti. Si mai zicea inca: Da, e adevarat, pentru acestea n-am ce sa spun. Dar la Dumnezeu este si mila. Era o priveliste infricosatoare si inspaimantatoare aceasta tragere la socoteala nevazuta si neindurata. Si ceea ce era si mai infricosator era ca-l osandeau si pentru cele ce n-a facut. Vai, ce lucru groaznic! Sihastrul si pustnicul acela spunea la unele din gresalele sale: La acestea n-am ce zice!, el care era de patruzeci de ani calugar".

Pentru infruntarea unor asemenea parasi vicleni si plini de rautate, care fac si mai anevoioasa si primejduita trecerea sufletului, e mare nevoie de ajutor ingeresc si ceresc. Sfantul Ioan Carpatiul, vorbind si el despre aceasta incercare, arata ca sufletul celui drept, intarit prin credinta in Dumnezeu si imbarbatat de ingerii care-l insotesc, ii biruieste in cele din urma pe cei ce-l invinuiesc fara temei: "Cand sufletul iese din trup, vrajmasul da navala asupra lui razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala si facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si preacredincios, chiar daca a fost mai inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de sfintele Puteri care il conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, strigand si el cu multa indrazneala diavolului viclean: Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule! Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos. [...] Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, lovindu-l, ca vulturul repede zburator pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea sa".

O traditie ortodoxa, veche de prin secolul al IV-lea, pastrata pana in zilele noastre, pomeneste de "vamile ceresti" sau "vamile vazduhului", aratand amanuntit care sunt acestea si cum e cercetat sufletul la fiecare dintre ele. Trecerea sufletului prin aceste vami se face, potrivit multor texte, in rastimpul dintre a treia si a noua zi dupa moarte. Vamile corespund, fiecare, unei anume patimi, unui anumit fel de fapte rele sau pacate, pe care le insufla un anume diavol, care este insasi intruchiparea ei. Aceasta credinta e legata de identificarea patimilor cu duhurile rele care le insufla. In icoane vamile sunt reprezentate sub chipul unei scari cu multe trepte, pe care urca oamenii cu ingeri si diavoli ce se atin pe langa ei incercand sa-i traga in sus omn jos.

Fiecare diavol "vames" - sau "judecator" - opreste sufletul si-i cere socoteala de pacatele care tin de "jurisdictia" lui. Si asemenea unor vamesi corupti, care cer mai mult decat se cuvine, diavolii il invinuiesc adesea pe om pentru fapte pe care el nu le-a savarsit. Cat priveste felul in care plateste sufletul trecerea prin aceste vami, exista mai multe talcuiri. Unii Parinti arata ca sufletul plateste rupand din sine partea in care s-au instapanit duhurile rele. De aceea spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca sufletul este tras si sfasiat "pe masura relei familiaritati pe care a castigat-o cu (diavolii), prin mijlocirea vreunei patimi", iar alti Parinti arata ca sufletul cu totul rau ajunge in cele din urma prada diavolilor. Din cele mai multe texte vedem insa spun ca sufletul plateste "vama" cu faptele bune savarsite in vremea cat a vietuit pe pamant, iar daca acestea intrec relele de care e invinuit, daca are adica virtuti cu asupra de masura, este lasat sa treaca. Aparare si sprijin primeste sufletul acum de la sfintii ingeri care-l insotesc si din rugaciunile si slujbele ce se fac pentru el, pe care cu intelepciune le-a randuit Biserica in acest rastimp.

Textul anonim din secolul XI, citat mai sus, pomeneste numai de "vamesii cei din vazduh" care intampina sufle. tul la vremea suirii sale la cer, in primele noua zile de la moartea sa . Origen insa arata mai precis cum stau lucrurile: "Dupa moartea noastra, cand se face schimbarea vietii de aici, la hotarele lumii ceresti sunt unii pusi ca niste vamesi, ca sa cerceteze cu cea mai mare grija daca nu cumva este in noi ceva de-al lor. Stapanitorul acestei lumi mi se pare ca este un asemenea vames. [...] Cuvintele Apostolului: "Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama" (Rom. 13, 7), au si un inteles duhovnicesc. De aceea, sa stim ca ne aflam in mare primejdie de nu vom avea cu ce plati vama. Caci vom fi inchisi din pricina datoriei, dupa cum se intampla si cu datornicii din aceasta lume, intemnitati si osanditi sa robeasca pentru stapanire, in schimbul celor datorate. Si nu putini sunt aceia ce vor fi tinuti de vamesi".

Alte texte spun ca la trecerea prin vami sufletul este impiedicat de stavile de natura spirituala, adica de patimile si faptele sale rele, prin care diavolii il prind ca si cu un lat; dimpotriva, virtutile si faptele bune sunt chezasia liberei sale treceri si pavaza impotriva navalirii lor. Sfantul Vasile cel Mare, talcuind acest verset din psalmul 7: "Doamne, Dumnezeul meu [...], mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste. Ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu", scrie: "Asadar, cel in primejdie de moarte, stiind ca unul este Cel ce mantuie, unul este Cel ce izbaveste, zice: "in Tine am nadajduit, mantuieste-ma de slabiciune si izbaveste-ma de robie!" Socot insa ca atletii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul in toata viata lor cu dusmanii cei nevazuti; dar dupa ce au scapat de toate prigonirile lor, cand ajung la sfarsitul vietii, sunt cercetati de stapanitorul veacului, ca sa-i ia in stapanire de ar gasi ca au rani de pe urma luptelor sau unele pete si urme de pacat; daca insa vor fi gasiti fara rani si fara pete, ii lasa sa se odihneasca liberi in Hristos, pentru ca au fost nebiruiti. Psalmistul se roaga deci atat pentru viata de aici, cat si pentru viata ce va sa fie; si zice: Mantuieste-ma, aici, de cei ce ma prigonesc, dar izbaveste-ma acolo in vremea cercetarii, ca nu cumva sa rapeasca ca un leu sufletul meu. Si acestea le poti afla de la insusi Domnul, cand a grait mai inainte de patima Sa: "Acum vine stapanitorul lumii acesteia, si in Mine nu va avea nimic". Domnul, nefacand pacat, spunea ca in El nu are nimic; omului insa ii este de ajuns daca va indrazni sa spuna: Vine stapanitorul lumii acesteia si in mine va avea putine si mici".

Sfantul Diadoh al Foticeii spune ca "cel ce se va afla (la vremea iesirii din viata) in frica, nu va trece slobod peste capeteniile iadului. Fiindca are, ca si aceia, in frica sufletului o marturie a pacatului sau. Dar sufletul care se veseleste in dragostea lui Dumnezeu in ceasul dezlegarii de trup, se inalta atunci cu ingerii pacii deasupra ostilor mtunecate". Avva Isaia, la randul sau, suspina, zicand: Vai mie, vai mie ca inca n-am fost eliberat de focul gheenei! Cei ce ma atrag spre ea rodesc inca in mine si misca in inima toate lucrurile ei. Cei ce ma scufunda in foc se misca in trupul meu, voind sa rodeasca. inca n-am cunoscut de acum unde voi merge in alta parte, inca nu mi s-a gatit calea dreapta, inca n-am fost eliberat de lucrarile celor aflati in vazduh, ale celor ce ma vor impiedica, pentru lucrurile lor rele care sunt in mine". Insa tot el zice: "credinta in El si pazirea poruncilor Lui si iubirea fata de toti, aceasta este pecetea ceruta sufletului cand iese din trup; precum a poruncit ucenicilor Sai, zicand: "in aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei. Daca va veti iubi unii pe altii" (In. 13, 35). Dar cine sunt cei despre care zice ca vor cunoaste, daca nu Puterile ce vor sta la dreapta si la stanga, adica ingerii si diavolii? Caci de vor vedea vrajmasii semnul iubirii unit cu sufletul, se vor departa de el cu frica. Si atunci se vor bucura de el toate Puterile sfinte". Si iarasi, vorbind despre cel desavarsit, spune ca "cei din cer vor marturisi despre el ca a trecut peste stapanitorii de-a stanga. Atunci pomenirea lui este cu cei din cer", si-si indeamna ucenicii "sa se cerceteze in toata clipa de a trecut peste cei ce-l tin in vazduh, de s-a eliberat de ei avandu-i inca in jur".

Despre vami si vamesii din vazduh vorbeste si Sfantul Macarie cel Mare, spunand: "Dupa cum vamesii, stand la stramtorile drumurilor, opresc pe calatori si-i scutura de bani, tot asa si demonii pandesc sufletele si le opresc atunci cand ies din trup. Daca ele nu sunt curate cu desavarsire, le ingaduie sa se ridice la salasele ceresti si sa ajunga preajma Stapanului lor, ci sunt trase in jos de diavolii din vazduh".

Alti Parinti vorbesc inca si mai limpede. Astfel, de la Sfantul Efrem Sirul aflam urmatoarele: "Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste alasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. [...] Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si capeteniile puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-1 in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru sarmanul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. insa pe suflet il duc sfintii ingeri".

Si mai limpede vorbeste Sfantul Chirii al Alexandriei, intr-una din omiliile sale, preluata de Sfantul Atanasie Sinaitul si citata de Sfantul Ioan Damaschin: "Cata frica Si cutremur si cata nevoie si scarba sufera sufletul cand se desparte de trup si dupa despartire! Ca vin catre el ingeri buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, tiitorii cei nelegiuiti ai lumii, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti ce salasluiesc in vazduh; si insusi ucigatorul sufletelor si incepatorul rautatii, cel ce presara curse pe cale, balaurul cel mare, cel lepadat din credinta, diavolul, isi casca gura sa racnind ca un leu si cautand sa-l inghita. Caci a lui e stapania si puterea si judecata iadului si a mortii. Si cei ce tin socoteala faptelor, intampinand sufletul in vazduh, cer seama si iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea de vrajmasi, fiind tinut de dansii, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Vazand ingrozirea acestora, se tulbura si se zbuciuma si cu durere se intoarce catre ingeri, iar acestia, luand sufletul, il poarta prin vazduh, insa pe cale e oprit si cercetat in multe vami, si intrebat pentru pacatele sale. Mai intai de minciuni si de clevetiri, de vorbirile desarte, de grairile cele de rusine, de rasul peste masura. [...] Si iarasi mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba de desfranare si trufie. Vin dupa acestea dracii maniei si ai iutimii, ai mandriei, ai nesupunerii, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului si nemi-lostivirii. Scurt vorbind, pentru toata patima de care a bolit, este cercetat si tras la socoteala. Ce groaza si ce spaima nu va simti sufletul in toata vremea pana ce se va judeca desavarsit. Puterile dumnezeiesti stau de fata, infatisand toate cugetele bune, vorbele bune si faptele bune ale sufletului. jar sufletul sta cu frica in mijlocul ingerilor luminati, care-l ajuta, si-al demonilor care-l parasc, asteptand indreptatirea si scaparea sa, ori osanda si pierzarea. Deci, pe cel drept si neintinat, cu sarguinta il primesc ingerii si neimpiedicat urca sa se inchine inaintea lui Dumnezeu".

Vamile din vazduh sunt foarte limpede infatisate de Awa Isaia Pustnicul: "De cata bucurie trebuie sa cugeti ca va avea sufletul care a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu si si-a desavarsit lucrarea lui? Caci la iesirea lui din lumea aceasta, va face sa mearga inaintea lui lucrarea lui si se vor bucura cu el ingerii cand il vor vedea scapat de stapanirile lumii. Deoarece cand va iesi sufletul, vor merge cu el ingerii si vor iesi in intampinarea lui toate puterile intunericului, voind sa-l ia in stapanire de vor avea ceva de al lor in el. Dar atunci nu ingerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a facut. Ele il vor inconjura si-l vor pazi de acele puteri, ca sa nu se atinga de el. Iar de vor invinge faptele lui, vor canta inaintea lui ingerii, pana ce vor ajunge la Dumnezeu intru veselie. in ceasul acela se va uita tot lucrul lumii acesteia si toata osteneala ei. Sa punem deci toata puterea noastra, lucrand bine in scurta vreme de acum, pentru a scapa lucrul nostru de tot raul, ca sa ne putem mantui de mainile stapanitorilor ce cauta sa ne duca cu ei. Caci sunt vicleni si fara mila. Fericit este deci cel in care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, caci bucuria si veselia, odihna si cununa lui vor fi peste masura. [...] Frati iubiti, sa punem toata puterea noastra in lacrimile inaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunatatea Lui si ne va trimite puterea pana ce vom birui prin faptele ce le-am savarsit pe stapanitorii rautatii, care vin inaintea noastra. Sa ne ingrijim din inima, sa ne dobandim dorirea lui Dumnezeu, care ne va mantui pe noi de mainile Vicleanului, cand va iesi acolo in intampinare noastra. Sa iubim pe saraci, ca sa ne scape de iubirea de arginti, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim pe toti fratii nostri, neavand nici o ura in inima noastra fata de cineva, nici rasplatind cuiva cu rau (Rom. 12, 17), ca sa ne pazeasca pe noi de pizma, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim smerita cugetare in toate, suportand cuvantul aproapelui si cand ne va lovi si cand ne va osandi. Caci aceasta ne va pazi de mandrie, cand va iesi intru intampinarea noastra. Sa castigam cinstirea aproapelui, cautand sa nu-l osandim cu nimic. Aceasta ne va pazi de vorbirea de rau, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa dispretuim bunatatile lumii si cinstirea ei, ca sa ne mantuim de pofta, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa invatam limba noastra la cugetarea la Dumnezeu, sa graiasca dreptatea si rugaciunea, ca sa ne pazeasca de minciuna, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa ne curatim inima si trupul de pofte, ca sa ne mantuim de necu-ratie, cand va iesi in intampinarea noastra. Caci toate acestea vor cauta sa ne stapaneasca sufletul cand va iesi din trup. Dar virtutile ii vor ajuta, daca le-a dobandit".

Vamile si vamesii ce cerceteaza fiecare patima, pe rand, le infatiseaza cu amanuntime Viata Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei: "Fericitul acesta intotdeauna cugeta la iesirea sa dintru aceasta viata, zicand: Socot ca spre mantuire ii e de ajuns omului sa cugete neincetat ja moarte si sa se ingrijeasca de sfarsitul sau, ca nu se va intalni atunci cu mila, ci numai faptele lui vor merge cu el Si care nu va fi necazul si nevoia sufletului care nu s-a aatit de drum, cand vor veni ingerii sa-l ia? Cum nu va suspina si nu va cere el sa i se mai dea macar scurt timp sa mai traiasca, dar i se va spune atunci: Oare bine ti-ai folosit timpul vietii? Si, graind catre sine, inca zicea: Cum vei trece, ticaloase Ioane, nemuscat de fiarele din trestii, despre care spune prorocul zicand: Cearta fiarele din trestii (Ps. 67, 31), in acel ceas amar, cand ne vor intampina pe noi acei cruzi si nemilosi vamesi, catre care nu pricepem ce vom zice? Ca-i era lui descoperit de la Sfantul Simeon Stalpnicul ca, iesind sufletul din trup si vrand sa se suie la ceruri, il intampina pe el cetele dracilor si-l intreaba, mai intai de minciuni si de clevetiri; ca daca de acelea nu s-a pocait, apoi este oprit de catre draci. Si iarasi, mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba despre desfranare si trufie, si daca de acestea s-a pocait, se izbaveste de dansii. Si multe sunt impiedicarile si intrebarile sufletului de catre draci, vrand acesta sa mearga la ceruri. Vin dupa aceea dracii maniei si invidiei si vorbirii de rau, ai iutimii, ai mandriei, ai grairii de rusine, ai nesupunerii, ai camatariei, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului, ai nemilostivirii. Si cand ticalosul acela de suflet se duce de la pamant al cer, nu stau aproape de dansul sfintii ingeri si nici ii ajuta lui, ci singur sufletul nostru da pentru sine raspuns prin pocainta si prin fapte bune".

Despre vami ne vorbeste inca si aceasta istorisire despre un ostas, pe nume Taxiot, care a inviat din morti, pe care o aflam in Vietile sfintilor, luna martie, ziua 28: ,In Cartagina, cetatea Africii, in vremea patriciului Nichita, a fost un oarecare barbat, cu numele Taxiot, cu randuiala de ostas, si acela isi petrecerea viata sa in mari pacate. Si fiindca multi mureau in Cartagina din pricina ciumei, a venit si Taxiot in frica si in simtire si s-a pocait de pacatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat intr-un sat, la liniste. Iar nu dupa multe zile, din lucrarea zavistiei diavolului, a cazut in desfranare cu femeia unui gospodar din acel sat. Si nu la multa vreme dupa aceea, l-a lovit ciuma si a murit. Si era o manastire, ca la o stadie departe de satul acela. Si alergand acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, sa ia trupul mortului si sa-l ingroape in biserica. Deci l-au ingropat pe el intru al treilea ceas din zi. Iar cand a fost ceasul al noulea, s-a auzit din mormant strigare, zicand: "Miluiti-ma, miluiti-ma!" Si apropiindu-se de mormant si auzind glasul celui ingropat, degraba l-au dezgropat pe el si, aflandu-l viu, au inmarmurit de spaima. Si l-au intrebat pe el, voind sa stie ce i s-a intamplat lui si cum a inviat. Iar acela, neputand vorbi de multa plangere si tanguire, ii ruga pe dansii sa-l duca pe el la robul lui Dumnezeu Tarasie, episcopul, si-l dusera la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el sa-i spuna ce a vazut acolo, si acela, a patra zi, a putut grai.

Deci, cu multe lacrimi, a spus acestea: "Cand eram pe moarte, am vazut inaintea mea niste arapi a caror vedere era foarte infricosatoare. Si vazandu-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi am vazut doi tineri foarte frumosi, si sufletul meu a sarit in mainile lor. Si indata, ca zburand, ne suiam de la pamant in vazduh, spre inaltime, si am intalnit vamile cele ce strajuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si la fiecare vama, pentru cate un alt pacat,  osebit esti intrebat: la una, pentru minciuna, la alta, pentru cearta, iar la alta, pentru mandrie. Si fiecare pacat isi are intrebatorii sai in vazduh. Si am vazut eu intr-un mic cufaras, tinut de ingeri, toate lucrurile mele cele bune, si ingerii luau din acelea si cumpaneau lucrurile mele rele, si asa am trecut vamile. Iar cand ne-am apropiat de portile ceresti, am sosit la vama desfranatilor, m-au oprit acolo pe mine strajerii si-mi scoteau toate faptele mele trupesti de desfrau, precum le-am facut din tinerete si pana acum. Si au zis ingerii cei ce ma duceau pe mine: Toate pacatele trupesti, pe care le-a facut in cetate, i le-a iertat lui Dumnezeu, de vreme ce s-a pocait de acelea. Dar potrivnicii mei au raspuns si au zis: Dupa iesirea din cetate, in satul acela unde s-a dus, s-a desfranat cu femeia gospodarului. Si auzind aceasta, ingerii n-au aflat nici un lucru bun ca sa ma rascumpere de pacatul acela si, lasandu-ma, s-au dus.

Deci, apucandu-ma pe mine viclenele duhuri, m-au batut si, desfacandu-se pamantul, m-au pogorat, fiind purtat prin niste intrari inguste si prin oarecare crapaturi stramte si rau-mirositoare, pana la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele pacatosilor sunt incuiate in intunericul cel vesnic [...] Si am fost inchis cu dansii si eu in locurile acelea intunecoase si intru stramtorare m-au pus si plangeam si ma tanguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas pana la al noulea.

Dupa aceea, am vazut putina stralucire si pe cei doi ingeri, ce venisera acolo, si am inceput a-i ruga pe dansii sa ma scoata pe mine din primejdia aceea, ca sa ma pocaiesc inaintea lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie ingerii: In desert te rogi, pentru ca nu iese nimeni de aici inainte de invierea tuturor. Iar eu mult cerand si rugandu-ma si fagaduind ca ma voi pocai, a grait un inger catre celalalt: Te pui chezas pentru dansul, ca se va pocai, precum fagaduieste, din toata inima? Si a zis celalalt: Ma pun chezas. Si am vazut cum i-a dat lui chezasul mana. Atunci, apucandu-ma pe mine, m-au scos de acolo, pe pamant, si m-au pus in mormant, langa trupul meu. Si mi-au zis mie: Intra de unde te-ai despartit. Si am vazut eu sufleteasca mea fire stralucind ca un margaritar, iar trupul cel mort era ca niste tina rau-mirositoare si neagra si ma ingretosam sa intru in el. Si mi-au zis mie ingerii: Nu se cade altfel sa te pocaiesti, fara numai cu trupul cu care ai gresit. Iar eu ma rugam, ca n-as mai fi intrat in trup. Deci ingerii mi-au grait: Intra, ca de nu iarasi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat. Atunci am intrat si am inviat si am inceput a striga: Miluiti-ma!" Acestea ni le-au povestit parintii cei vrednici de crezare, spre invatatura si mantuire".

Vamile vazduhului sunt foarte limpede infatisate in istorisirea Sfintei Teodora, pe care o aflam in Viata Sfantului Vasile cel Nou, duhovnicul sau, scrisa de un ucenic al acestuia, Grigorie Tracul.

"Cu mare iuteala mergand noi de pe pamant spre inaltimea cerurilor, la inceput ne-au intampinat duhurile rele ale vazduhului de la prima vama, la care se intreaba de pacatele sufletului prin cuvant: vorbe desarte, glume, vorbire fara rost, vorbe murdare, batjocoriri si altele de felul acesta. Acolo era o mare adunare de arapi, mari si negri ca taciunele, in fruntea carora era unul foarte inrautatit, care statea in fata mea. Fiind opriti noi acolo, aceia au adus inaintea mea o multime de catastife. Acolo am vazut scrise toate cuvintele desarte vorbite din tineretile mele, vorbele fara socoteala si nerusinate, toate cuvintele nebunesti si necurate, toate cantecele lumesti, rasetele, prin care am smintit multe suflete, facand pe unii sa rada nebuneste prin glume pacatoase, prostesti si vorbe desarte, cum e obiceiul multora. Vamesii aceia fiorosi imi aratau una cate una toate relele sau pacatele acelea si, aratandu-mi-le pe toate, unele dupa altele, ma invinovateau pentru ele. Ei imi aratau vremea, locurile, persoanele, cand, unde si cu cine m-am dedat la acele vorbe desarte, rasete si celelalte de acest fel prin care am maniat pe Dumnezeu. Nestiind eu ca si acelea sunt pacate, nici nu le-am marturisit parintelui meu duhovnicesc si nici nu m-am cait de ele, nici n-am facut roade vrednice de pocainta pentru ele. Vazandu-ma mustrata asa de groaznic de acei vamesi infernali, am ramas uimita, tacand ca o muta, neavand ce mai raspunde acelor duhuri viclene, pentru ca cele spuse de dansii erau adevarate. Tremurand de frica, taceam si ma rusinam si asteptam ingrozita sa vad ce vor face si ce va fi cu mine. Atunci sfintii ingeri care ma insoteau au pus impotriva acelor pacate o parte din faptele mele cele bune pe care le facusem mai pe urma, dar neajungand acelea, au implinit din darurile Cuviosului Parintelui meu Vasile, si asa rascumparandu-ma, am plecat de acolo mai departe, in sus.

(Vama a doua) Iarasi urcand noi mai sus, am ajuns la vama minciunii. La aceasta vama se intreaba de tot cuvantul mincinos, de calcarea juramintelor, de luarea in desert a numelui lui Dumnezeu, de marturiile mincinoase, de spovedaniile neadevarate sau mincinoase. Domnii vamii aceleia, negri, iuti si salbatici, cu fetele hade si murdare, ma intrebau si ma invinuiau cu mare asprime pentru pacatele mele. Cercetandu-ma cu deamanuntul, am fost vadita de doua pacate: intai, lucruri mici, in care mi s-a intamplat si mie a minti si pe care, nesocotindu-le pacate, nu le-am marturisit inaintea duhovnicului la spovedanie, si doi, ca m-am rusinat si am ascuns inaintea duhovnicului unele fapte de ale mele. Insa calcari de juraminte, marturii mincinoase si altele de felul acesta, n-au aflat in mine cu darul lui Hristos. Sfintii ingeri punand si acolo o parte din faptele mele cele bune si mai mult din darurile Parintelui meu Vasile, m-au rascumparat.

(Vama a treia) De la acea vama mergand noi in sus, am ajuns la vama clevetirii, ponegririi, vorbirii de rau, a judecarii si osandirii aproapelui. Acolo am fost opriti si am vazut cat de greu pacat este a cleveti si a osandi pe cineva, a-l defaima, huli, batjocori si a rade de pacatele altuia. Pe unii ca acestia ii cerceteaza cu deamanuntul acei cumpliti intrebatori, ca pe niste antihristi, care, rapind cinstea si dreptul de judecata al Domnului nostru Iisus Hristos, s-au facut ei insisi judecatori si pierzatori celor de aproape ai lor. in mine insa, cu darul lui Dumnezeu, n-au aflat pacate de acestea, pentru ca in toate zilele mele m-am pazit cu dinadinsul ca sa nu clevetesc pe nimenea, nici sa osandesc, nici sa rad de cineva. Uneori, e drept, din intamplare, auzind pe altii osandind sau clevetind sau razand de cineva, ma plecam spre dansii putin cu mintea, sau din nepaza adaugam si eu la acelea cate o vorba sau ii aprobam in vreun fel. Dar indata revenindu-mi, m-am cait in sinea mea. Totusi mi s-au pus si socotit si acelea in pacatul osandirii si clevetirii de catre vamesii aceia intrebatori. Dar sfintii ingeri rascumparandu-ma si de la aceasta vama cu darurile Cuviosului Vasile, am mers mai departe in sus.

(Vama a patra) Alergand noi tot mai sus, am ajuns la vama aceea ce se numeste a lacomiei sau imbuibarii pantecelui. Ajungand acolo, indata au alergat asupra mea acele duhuri necurate si marsave, grasi, soiosi si foarte salbatici, bucurandu-se de sosirea mea la ei, ca de o dobanda grasa. Chipurile acelor duhuri dracesti inchipuiau pe iubitorii de desfatari, pe nesatiosi si pe uraciosii betivi. Aceia impresurandu-ne pe noi ca niste caini, ne-au oprit si indata au adus inaintea mea toate pacatele mele, adica: de am mancat vreodata pe ascuns si fara masura, fara trebuinta, sau dis-de-dimineata, sau de am mancat fara rugaciune si fara sa-mi fac semnul sfintei cruci. Apoi imi puneau inainte de cate ori am mancat in sfintele posturi mai inainte de terminarea sfintei slujbe. De asemenea si betiile toate mi le aratau rand pe rand, punandu-mi in fata toate paharele baute si numarul paharelor ce-am baut, probozindu-ma si zicandu-mi: Iata, atatea pahare ai baut in cutare vreme, atatea in cutare si cu cutare barbat si femeie, atatea in cutare loc, atatea la cutare petrecere, praznic ori pomana. Toate pacatele si placerile acestea ale pantecelui, pe care le facusem, mi le puneau inainte vamesii aceia, bucurandu-se de mine ca si cum as fi fost trecuta in stapanirea lor, in fundul iadului, unde voiau sa ma arunce. Fiind mustrata pentru acele pacate ale mele, tremuram de frica, neavand ce raspunde impotriva lor. Sfintii ingeri insa scotand din darurile Cuviosului Vasile, m-au rascumparat si de la acea vama. Diavolii, vazand rascumpararea mea, s-au tulburat grozav si strigau: O, amar noua! Ne-am pierdut toata osteneala noastra! Acestea zicand, aruncau in vazduh catastifele in care erau scrise pacatele mele. Eu vazand asa, m-am bucurat mult si am plecat de acolo in sus, fara primejdie. Sfintii ingeri, mergand, vorbeau intre ei, zicand: Cu adevarat mare ajutor a castigat sufletul acesta de la placutul lui Dumnezeu Vasile. Daca nu l-ar fi ajutat el cu ostenelile si rugaciunile lui, multe primejdii ar fi intampinat si ar fi rabdat trecand prin aceste ispitiri, cercetari si judecati ale vazduhului. Atunci eu, luand putina indrazneala, am zis catre dansii: Stapanii mei, mi se pare mie ca nimeni dintre cei care traiesc pe pamant nu stiu ce se face aici si ce asteapta pe sufletul pacatos dupa iesirea din trup. Sfintii ingeri mi-au raspuns: Oare nu marturisesc pentru acestea dumnezeiestile Scripturi, care se citesc intotdeauna in sfintele biserici si se propovaduiesc de sfintitii slujitori ai lui Dumnezeu? Dar cei ce s-au impatimit in desertaciunile pamantesti nu baga seama de acestea. Ei socotesc ca imbuibarea si betia din toate zilele este o desfatare. Si asa, mancand intotdeauna fara sat si imbuibandu-se fara frica de Dumnezeu, avandu-si pantecele in loc de Dumnezeu, nici nu se gandesc la viata viitoare, ba nici nu-si mai aduc aminte de dumnezeiestile Scripturi, care zic: "Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi" (Le. 6, 25). Numai bogatii aceia cu inima buna, asemenea lui Avraam, care sunt milostivi si fac dreptate si fapte bune, care miluiesc pe saraci si scapatati, care ajuta pe cei ce sunt in nevoi si in primejdii, aceia castiga cu inlesnire de la Dumnezeu iertarea pacatelor si trec vamile vazduhului fara suparare, pentru milosteniile lor. Aceasta o adeveresc dumnezeiestile Scripturi, zicand: "Milostenia izbaveste din moarte si acopera multime de pacate" (Tob. 12, 9). Cei ce nu se sarguiesc a-si curati pacatele prin milostenie, acelora nu le e cu putinta a scapa de aceste intrebari, caci ii rapesc acei stapani ai vamilor intunecati la chip si, muncindu-i cumplit, ii pogoara in subteranele iadului. Acolo ii tin in legaturi pana la infricosata Judecata a Domnului Hristos. Vezi ca nici tie nu ti-ar fi fost cu putinta a trece aceste vami daca nu ai fi castigat rascumpararea prin darurile Cuviosului Vasile.

(Vama a cincea) Vorbind noi astfel, am ajuns la vama lenevirii si a trandavirii, unde se cerceteaza toata zilele si ceasurile petrecute zadarnic, fara lucrarea faptei bune. Acolo se opresc toti lenesii sau trandavii aceia care, asemenea trantorilor, poftesc si mananca din osteneli straine, in loc de a lucra si a-si castiga existenta prin lucrul si sudoarea fetei lor. De asemenea si cei care sunt platiti nu lucreaza dupa invoiala. Acolo se cerceteaza si cei care nu se ingrijesc a lauda pe Dumnezeu si cei care se lenevesc in zilele de praznice, in duminici si sarbatori a merge la vecernie, la utrenie, la dumnezeiasca Liturghie si celelalte slujbe de lauda a lui Dumnezeu. La acea vama se cerceteaza lenevi-rea, trandavia si neglijenta fiecarui crestin, mirean ori cleric, care n-a purtat grija de sufletul sau sau de sufletele incredintate lor. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul toate pacatele izvorate din lenevire si multi sunt opriti si se prabusesc in prapastiile iadului. Acolo si eu mult fiind intrebata, nu rm'-ar fi fost cu putinta a scapa de datoriile acestui pacat, de n-ar fi implinit neajunsul meu daruirea Cuviosului Vasile, prin care rascumparandu-ma, m-au scos din primejduirea ce ma ameninta a ma pogori jos, in iad.

(Vama a sasea) De acolo am ajuns la vama furtisagului. Vamesii draci ai acelei vami incearca acolo cu deamanuntul sufletele despre feluritele pacate ale furturilor, rapirilor si inselatoriilor, pe ascuns sau pe fata. La aceasta vama, desi ne impiedicaram putin, pentru ca nu s-au gasit in mine furtisaguri, afara de cele facute in copilarie, putine, si acelea din putinatatea mintii, am trecut fara sa dam mult.

(Vama a saptea) Am ajuns apoi la vama avaritiei si a iubirii de arginti. Milostivul Dumnezeu insa acoperindu-ma in viata mea, nu m-am ingrijit de multa avere, nici n-am fost iubitoare de arginti si de agonisit averi. Eu in viata ma indestulam cu cele ce mi le dadea Domnul, multumindu-ma cu putin. Nu eram lacoma sau avara. Ba inca din cele ce aveam imparteam cu osardie si cu bucurie saracilor si celor lipsiti de cele de trebuinta. Pentru aceasta am trecut usor si repede prin vama aceasta.

(Vama a opta) Lasand in urma pe vamesii draci de la vama zgarceniei, am calatorit tot mai sus in vazduh, pe acea cale necunoscuta, intunecata si infricosata, pana ce am ajuns la vama ce se cheama a cametei. Acolo se cerceteaza toti aceia care-si dau argintii cu camata, agonisin-du-si dobanda necurata, lacomii si cei care tin in casele jor lucruri straine. Neavand insa cu ce sa ma invinuiasca, scrasneau din dinti asupra mea, infricosandu-ma. Noi insa am plecat de acolo mai sus, multumind lui Dumnezeu.

(Vama a noua) inaintea noastra s-a aratat chinul nedreptatii. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul judecatorii nedrepti, care partinesc pe cei vinovati si osandesc pe cei nevinovati. Se mai cerceteaza oprirea platii lucratorilor, cei care negutatoresc cu cantare si masuri masluite si toti cei care, intr-un fel sau altul, au fost nedrepti si au facut nedreptate. Noi insa am plecat mai departe si de acolo, nedand nimic la acea vama.

(Vama a zecea) Am ajuns apoi la acea vama care se numeste a zavistiei si a dusmaniei. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul toti aceia care s-au zavistuit unul pe altul, vrajmasiile, uraciunea, neiubirea de frati si de aproapele, cu feluritele rautati ce izvorasc din aceste pacate ucigatoare de suflet. Aceasta vama am trecut-o fara sa dam ceva, pentru ca n-am zavistuit pe nimeni in viata mea. Acolo ma intrebau vamesii aceia uraciosi despre ura de frate si neiubirea aproapelui, dar cu indurarile Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu, la toate acele intrebari nu m-au aflat vinovata. Am vazut insa mania diavolilor vamii aceleia, care, cu fetele lor de arapi, scrasneau din dinti, repezindu-se asupra mea cu manie, ca sa ma inghita de vie. Dar, neavand a ne teme de dansii, ne-am suit tot mai sus, bucurandu-ne.

(Vama a unsprezecea) Calatorind noi asa, in mari departari, tot mai sus in vazduh, am ajuns la vama mandriei cu fiicele ei: slava desarta, lauda, iubirea de sine, obraznicia, inaltarea cu mintea. Acolo, diavolii acelei vami foarte trufasi cerceteaza pe toti pacatosii pentru pacatele de mai sus, adica daca, trufindu-se, n-a dat ascultare parintilor trupesti ori duhovnicesti, de s-au increzut mai mult in ei decat in Dumnezeu, daca au dispretuit pe semeni ori s-au mandrit cu stiinta, cu dregatoria, cu vita, cu hainele, cu neamul bogat. Eu insa in viata fiind slujnica saraca si neavand a ma mandri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci trufasi, dand ceva foarte putin, deoarece am fost smerita si ani cinstit pe parintii mei trupesti si pe cei mai mari, ascultandu-i in toate cele de bune si de mantuire cate ma invatau.

(Vama a douasprezecea) Urcandu-ne de acolo mai sus la inaltime pe treptele vazduhului, am ajuns la vama maniei, a iutimii si a lipsei de mila. Arapii aceia ma cercetau aspru si amanuntit despre feluritele laturi ale pacatului maniei si iutimii. Era acolo multime multa de draci foarte salbatici si fiorosi, iar in fruntea lor era o capetenie draceasca, care statea pe un tron asemenea unui idol, grozav de infricosator si el, poruncind manios, cu aprinsa iutime si asprime celor din jurul sau. Graiul lui insa nu-l intelegeam. Aceia, plini de mania, iutimea si rautate lor, se muscau unii pe altii ca fiarele salbatice si neimblanzite, chinuindu-se si tipand groaznic, inspaimantand totul in jurul lor. Ajungand noi in mijlocul acelor rai, s-au repezit asupra noastra cu fetele lor sangeroase si cu mare rautate demonica ne cercetau, punand inainte toate pacatele mele facute in mania si iutimea mea cat am trait pe pamant. Ori de cate ori m-am maniat, iutit, tulburat si am tipat la cineva cu cuget rau si cu privire salbatica. Chiar si pentru cele ce din dragoste sfanta, vrand a trage pe cineva din pacate si a-1 pune in buna randuiala, de m-am tulburat cu manie si iutime asupra lui, ori de l-am amarat sau de l-am batut, ori de m-am pornit asupra cuiva cu manie de vrajba si tinand in mine rautatea, am plecat ocarand si ingrozind [...]. Toate acelea mi le aratau rand pe rand, asa cum, cand si unde le facusem. insa n-au dobandit ce doreau ei de la noi. Sfintii ingeri care ma insoteau le-au raspuns pentru acelea cu care ma invinuiau si asa am mers inainte, bucurandu-ne in Domnul, acoperit fiind sufletul meu pacatos cu rugaciunile Cuviosului meu Parinte Vasile.

(Vama a treisprezecea) Am ajuns apoi la vama tinerii de minte a raului si a razbunarii. Acolo, cu o groaznica nemilostivire, se cerceteaza toti aceia care tin in inima lor amintirea raului, cei care rasplatesc cu rau pentru raul facut sau care sunt invrajbiti cu altii. Milostivirea Celui Prea-inalt insa m-a acoperit si acolo, fiindca n-am tinut rautate in inima mea asupra nimanui, n-am tinut minte raul facut de altii si n-am avut rautate asupra celor ce ma vrajma-seau, nici m-am razbunat asupra cuiva, ci, pe cat am putut, am aratat dragoste spre aceia, rasplatind raul cu binele, si asa cu nimic nu m-au aflat datoare la acea vama. Diavolii, vazand ca n-au pentru ce ma opri acolo, se tanguiau cumplit, vazandu-ma ca scap libera din ghearele lor. Astfel am plecat de acolo mai departe, bucurand-ne in Domnul. Suindu-ne noi asa tot mai in sus in vazduh, mi-am luat indrazneala si am intrebat pe sfintii ingeri care ma duceau: Domnii mei, rogu-va sa-mi spuneti de unde stiu aceste infricosate puteri si stapaniri ale vazduhului toate faptele rele ale oamenilor ce traiesc pe pamant in toata lumea, ale fiecaruia in parte? Iata, vad ca nu numai pe cele facute la aratare, ci si pe cele ascunse le stiu si le vadesc aici. Sfintii ingeri mi-au raspuns, zicand: Tot crestinul, la Sfantul Botez, primeste de la Dumnezeu pe ingerul sau pazitor, care, nevazut, il pazeste pe dansul ziua si noaptea, calauzindu-1 la tot lucrul bun, pe calea vietii si a mantuirii, in tot timpul vietii lui, pana in ceasul mortii. El scrie in cartea sa toate cuvintele, miscarile si lucrurile cele bune facute de om in viata sa. Asemenea si capetenia imparatiei intunericului si a beznei iadului, care doreste sa traga tot neamul omenesc in pierzarea sa, pune pe langa fiecare om ce se zamisleste si se naste in lume pe cate unul dintre inrautatitele sale duhuri viclene. Acela, umbland aproape de om si in urma lui, ii pandeste de aproape si cu deamanuntul toate: privirile, miscarile, cuvintele, lucrurile si toate cate le face de-a lungul intregii sale vieti, si neincetat il indeamna cu viclesuguri la rautatile lui, adica a pacatui in tot felul. indata ce vede ca omul a inclinat spre rau, a vorbit rau si a pacatuit, acel diavol scrie toate pacatele in catastiful sau, pe care apoi il duce la vami, cu toate pacatele omului scrise de el. In acest chip sunt stiute de vamesii vazduhului toate pacatele tuturor oamenilor din lumea pamanteasca. Apoi, dupa ce sufletul se desparte de trup, cand se sarguieste pentru a sui la cele ceresti, la Ziditorul sau, atunci, dupa cum vezi, aceste duhuri viclene ale vamilor vazduhului il opresc pe loc, aratandu-i scrise toate pacatele lui. Pe sufletul care are mai multe fapte bune decat pacate, nu-l pot opri vamesii aceia; dar daca vor afla la el mai multe pacate decat fapte bune, il opresc un timp,in stapanirea lor si-l inchid in temnitele iadului, un-de-1 muncesc atat cat le ingaduie dreptatea dumnezeiasca. Acolo sufera greu si se chinuieste sufletul acela pana ce, cu postiri, rugaciuni, milostenii, sfinte liturghii, parastase, pomeni si alte faceri de bine facute in numele lor sfintelor locasuri si saracilor de catre ai sai, primeste iertare pentru pacatele sale. Cei care se inchina Prea Sfintei Treimi si deseori primesc cu vrednicie sfanta impartasanie, trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, aceia urca lesne la cer, aparati fiind de ingeri si de rugaciunile sfintilor lui Dumnezeu, care se roaga pentru mantuirea lor. Cei care n-au facut nici unele din cele de folos in toata viata lor, n-au parte de nici un ajutor si sfintii ingeri nu pot sa aduca pentru ei cuvant de aparare. Daca insa un suflet s-ar arata atata de pacatos, urat si vrajmas lui Dumnezeu, incat sa nu mai aiba nadejde de mantuire, fiind sortit desavarsit in vesnica osanda, atunci indata diavolii il pogoara pe acela in adancurile iadului, unde este gatit locul lor, la vesnica munca. Acolo ii tin pana al invierea obsteasca si a doua venire a Domnului. Dupa aceea, au sa se munceasca vesnic, impreuna cu trupul in care au vietuit, in gheena focului nestins. inca si altceva este bine sa stii: pe aceasta cale se suie spre cercetare numai sufletele acelea care sunt luminate cu Sfantul Botez si credinta crestina. Paganii insa, necredinciosii, ereticii si toti cei instrainati de Dumnezeu nu mai vin pe calea aceasta spre Scaunul Dumnezeirii, pentru ca inca fiind vii, din viata pamanteasca sunt ingropati in iad cu sufletele lor.

(Vama a paisprezecea) Tot vorbind asa, am ajuns la vama uciderii. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul sufletele crestinesti pentru pacatul greu al uciderii. Feluritele ucideri de oameni, sinuciderile, ba chiar si gandurile si sfatuirile demonice pentru savarsirea acestui groaznic pacat. Noi si de acolo, dand putin, am scapat cu usurinta, fiindca nu numai ca n-am lovit, dar m-am ferit si de a ocari pe altii.

(Vama a cincisprezecea) Iesind din mijlocul vamesilor acelora groaznici, am suit tot mai sus, ajutata de sfintii ingeri, pana ce am ajuns la vama descantecelor, vrajitoriilor, ghicirilor, fermecatoriilor, a otravitorilor si chematorilor de diavoli. Pangaritii draci ai acelei vami erau asemenea jivinelor cu cate patru picioare si taratoarelor, ca taurii fiorosi, ca serpii, viperele, scorpiile si broastele. Si foarte urata era vederea lor. Cu darul lui Dumnezeu, vamesii aceia n-au aflat nimic scris in catastifele lor si nici in mine, deci am trecut indata, nedand nimic. Plecand noi de acolo tot mai sus, am intrebat pe sfintii ingeri care ma duceau: Domnii mei, rogu-va, spuneti-mi oare toti crestinii trec pe aici, prin vamile acestea? Oare nu este cu putinta vreunuia dintre ei sa treaca pe alta parte la cer, fara numai pe aici? Nu este oare vreun mijloc de a face calatoria aceasta fara intrebarile si frica ce intampinam noi cand trecem prin aceste infricosatoare vami? Sfintii ingeri mi-au raspuns: Nu este alta cale pentru sufletele crestinilor care se suie la ceruri. Toti trec pe aici, dar nu toti sunt cercetati asa ca tine, fara numai cei ce sunt pacatosi ca tine, toti aceia care n-au facut desavarsit marturisirea pacatelor lor, ru-sinandu-se si tainuind inaintea duhovnicilor lor faptele lor de rusine si unele dintre pacatele lor. Daca crestinul isi marturiseste cu adevarat pacatele sale, faptele rele, ii pare rau, se caieste ca le-a facut, isi implineste canonul cuvenit si paraseste pacatele, facand roade vrednice de pocainta, apoi pacatele acelea le sterge nevazut dumnezeiasca milostivire. Cand un suflet ca acela trece pe aici, intrebatorii din vamile vazduhului, deschizandu-si catastifele lor, nu afla scris nimic in ele asupra lui, nici nu-l pot supara, nici ingrozi pe acel suflet; ci el trece lin in sus, la ceruri, la Scaunul Dumnezeirii, ca sa se inchine si sa fie rasplatit cu fericirea vesnica in cereasca imparatie. Deci si tu, de ai fi facut marturisire desavarsita de toate pacatele tale, si dupa dezlegarea duhovnicului ai fi facut pocainta adevarata din destul, n-ai fi suferit astfel de groaznice cercetari ca acestea la vamile vazduhului. Diavolii, dupa ce vad ca sufletului osarduitor, prin marturisirea adevarata, parasirea pacatelor, implinirea canonului si aducerea de roade de pocainta, i se sterg pacatele din catastifele lor, il razboiesc din nou, mai groaznic decat inainte, pentru a-1 arunca in alte pacate si ca sa-l inscrie din nou in catastifele lor. Cu adevarat, spovedania este izvor de mantuire pentru om! pe multe nenorociri si necazuri il scapa ea pe om, facan-du-1 sa treaca netinut de vamesi si sa se inalte liber la Dumnezeu. Multi nu-si spun pacatele lor, unii crezand ca au destula vreme ca sa se pocaiasca si sa li se ierte greselile, iar altii rusinandu-se de fata duhovnicului, iar pentru aceasta vor fi cercetati cu asprime la trecerea prin vami. Altii spun la un duhovnic unele pacate, iar la altul pe celelalte, insa si acestia isi vor afla pedeapsa si, necuratindu-se de pacatele lor, nu vor avea calea libera, curata si cu inlesnire de trecut vamile. Tie insa ti-a ajutat si aceea ca de mult ai parasit de a mai pacatui de moarte si cu fapte bune ai petrecut ceilalti ani ai vietii tale, si mai ales rugaciunile Cuviosului Parinte Vasile, caruia i-ai slujit cu devotament.

(Vama a saisprezecea) Alergand mai departe, am ajuns la vama desfranarii. Acolo se cerceteaza tot felul de desfranare sau curvie, nalucirea pacatului curviei cu mintea sau zabovirea gandului in acel pacat, invoirea cu atingerile patimase si spurcate, caderile in desfranare, persoanele, vremea si locul unde s-a savarsit pacatul, visuri necurate, porniri si priviri cu gand spurcat. Stapanul acelei vami sedea pe scaunul sau, imbracat cu o haina soioasa, rosie, stropita cu sange, murdara si foarte necurata. Si se falea, ca si cum ar fi fost imbracat stralucit cu o haina imparateasca. Multime de draci stateau acolo inaintea lui. Aceia vazandu-ma ajunsa acolo, s-au mirat mult cum de am ajuns pana la dansii. Si stateau uimiti, socotind cum de am putut trece prin atatea vami. Apoi scotand lucrurile cele de desfranare ale mele, scrise in catastifele lor, ma invinuiau cu asprime, aratandu-mi persoanele cu care pacatuisem in tineretile mele, vremea cand gresisem, ziua, noaptea si locul unde am facut pacatul acela cu cineva. Si n-aveam ce sa raspund, ca asa era, fara numai tremuram de frica si ma umpleam de rusine. Si nu numai cele adevarate mi le ziceau, ci si cu multe minciuni ma acuzau. Acelea zicandu-le, se repezeau asupra mea cu ghearele, sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri si sa ma arunce jos, in adanc.

Atunci sfintii ingeri, impotrivindu-se lor, ziceau: Sufletul acesta a parasit pacatul desfranarii de multi ani, si de atunci a petrecut in curatie si in infranare pustniceasca. Diavolii insa au strigat: Stim si noi ca de mult a parasit acest pacat, dar pacatele desfranarii le-a avut in ea, pentru ca nu s-a marturisit cu adevarat inaintea duhovnicului, nici n-a luat de la el cuvenitul canon, ca sa faca pocainta pana la stergerea lor. Pentru aceasta lasati-ne-o noua si duceti-va fara ea; ori rascumparati-o cu fapte bune. Acestea auzindu-le eu, m-am umplut de groaza si tremuram de frica. Atunci ingerii lui Dumnezeu dand in schimb din lucrurile mele cele bune si mai ales din darurile Cuviosului meu Parinte Vasile, abia ne-am izbavit de acea cumplita primejdie, si asa am plecat de acolo.

(Vama a saptesprezecea) Am ajuns apoi la vama preacurviei. Acolo se cerceteaza pacatele celor casatoriti, care nu-si pazesc credinta si legamantul facut la cununie, adica nu-si pazesc patul lor curat, ca si siluirile, a acelora care silesc femei ori fete sa se desfraneze cu ei. Tot aici sunt cercetate si fetele bisericesti afierosite lui Dumnezeu, care dupa ce si-au fagaduit fecioria ori curatia lor lui Hristos, n-au pazit-o de caderile in desfranare. Navalind dracii fiorosi ai acelei vami, mi-au cercetat lucrurile mele cu mare amanuntime si cu multa sarguinta. La acea vama am va zut ca eram mult datoare. Necuratele duhuri si nemilostivi cercetatori stiind ca mi-am inselat sotul legiuit, se repezeau la mine cu ghearele, ca sa ma rapeasca din mainile ingerilor si sa ma arunce in fundul iadului. Insa ingerii pricindu-se mult cu dracii acelei vami si adunand toate ostenelile si nevointele mele pe care le facusem in urma, aducandu-le la mijloc abia de m-au rascumparat, punand in cumpana si din darurile Sfantului Vasile. Si asa cu greu scapand, luminandu-ma, ne-am dus si de acolo mai departe.

(Vama a optsprezecea) Urcand noi in zbor tot mai sus, ani ajuns la vama nelegiuitelor impreunari barbatesti si femeiesti in afara firii, a sodomiilor. Acolo se cerceteaza pacatele acestea nefiresti si altele si mai necurate, facute in ascuns, de care rusine este a le si pomeni. Stapanul dracesc al acelei vami era foarte fioros, cu o fata marsava si mai uracios decat toti dracii vamilor prin care trecusem. In jurul lui era multa putoare nesuferita. Acesta poruncea unei multimi de draci foarte uraciosi si ei, sluti si fiorosi, salbatici si rai, aprinsi de manie si cumplita iutime. Aceia iesind inaintea noastra, indata ne-au impresurat si m-au cercetat. Acei vamesi uraciosi, fiindca cu darul lui Dumnezeu n-au putut afla dintr-acestea in mine, ramanand deserti, au ramas de rusine. Noi, bucurandu-ne, am plecat de acolo mangaiati, caci ne-am izbavit de spurcaciunea, rautatea si puterea lor. Mergand mai inainte, sfintii ingeri mi-au zis: Ai vazut, Teodoro, infricosatele vami ale vazduhului? Sa stii ca mai nici un suflet nu le trece fara suparare, deoarece toata lumea zace in rautatea smintelilor si mai toti oamenii sunt iubitori de desfatari si de desfranare. Abia daca putini se feresc de necuratiile desfranarii si-si omoara poftele trupesti. Putini sunt aceia care trec vamile acestea cu libertate. Cei mai multi, venind pana aici cad si pier pentru ca acesti cumpliti cercetatori ai faptelor desfranarii rapesc sufletele lor si le trag la iad, muncindu-le. Si se laudau stapanii de la vamile desfranarilor zicand ca ei singuri, mai mult decat toti ceilalti de la toate vamile, umplu muncile din temnitele iadului cu sufletele pacatosite. Multumeste, Teodoro, lui Dumnezeu ca te-ai invrednicit a trece peste acele aspre cercetari, cu rugaciunile Cuviosului Vasile, parintele tau duhovnicesc. De acum nu vei mai vedea nici o greutate sau frica.

(Vama a nouasprezecea) Am ajuns apoi la vama ereziilor, a mincinoaselor cugetari asupra adevaratei religii ortodoxe, a lepadarii de dreapta credinta ortodoxa, a hulirilor si blasfemiilor. Acolo se intreaba gandurile necuvenite si socotinta stramba fata de dreapta credinta crestineasca, departarile de dreptcredincioasa marturisire a adevaratei credinte, neindeplinirea fagaduintelor si indatoririlor crestinesti, indoirea in credinta, hulele asupra sfinteniei si altele asemenea acestora. Acea vama am trecut-o fara de cercetare, pentru ca in viata avand si pazind dreapta credinta, nu m-am aflat vinovata. Si asa de acolo am mers inainte, apropiindu-ne de portile cerului.

(Vama a douazecea) Alergand cu repeziciune pe calea vazduhului, am ajuns la vama nemilostivirii, cruzimii si invartosarii inimii. Intrebatorii vamii aceleia erau amarnic de cruzi si stapanul lor dracesc era fioros, sufland cu nemilostivire si mare iutime, asemenea flacarilor iadului. Acest stapan se mai arata si foarte uscat si sleit, ca de o lunga si mare boala, plangandu-se singur de rautatea lui si gemand ca un bolnav. Chiar de s-ar afla cineva savarsitor a multe nevointe, de multe postiri si rugaciuni, de si-ar pazi chiar si fecioria ori curatia, de si-ar fi infranat trupul sau si-ar fi omorat poftele cele rele dintr-insul, dar daca a fost neindurat si nemilostiv, inchizandu-si inima sa fata de aproapele sau aflat in felurite suferinte, acela, de la acea vama, cade jos in adancul iadului, unde este inchis si in veci nu afla mila. Noi insa, cu ajutorul si darul lui Dumnezeu, am trecut si acea vama fara primejdie, ajutandu-ne pretutindeni rugaciunile Cuviosului Parinte Vasile.

Izbavindu-ma eu de acele infricosate vami ale vazduhului, cu inima buna, cu bucurie si saltari duhovnicesti ne-am suit pe calea aceea tot mai sus, deasupra tuturor acelor vami, ajungand la portile cerului, cu milostivirea lui Dumnezeu, Care a ajutat sufletul meu de a trecut slobod prin cumplitele primejdii si s-a eliberat de amarii, fiorosii si prea intunecatii demoni de la acele vami".

Invatatura despre vami o aflam nu doar in Rasaritul crestin, ci si la Parinti latini din vechime, infatisata insa cu mai multa discretie . Asa cum am vazut, Sfantul Grigorie cel Mare vorbeste despre duhurile rele care vin sa cerceteze sufletul iesit din trup. Sfantul Bonifaciu, apostolul germanilor (sec. al VIII-lea), relateaza intr-una din scrisorile sale istorisirea unui monah din manastirea Wenlock, care, murind, mai apoi a inviat. Iar acesta a spus ca, "iesind din trup, indata a fost rapit in vazduh de ingeri stralucind de lumina, la care era cu neputinta sa privesti. Si a fost dus intr-un loc in care era adunata mare multime de suflete [...] Si mai era acolo multime de duhuri rele si slavita ceata a stapaniilor ingeresti. Iar duhurile cele rele si sfintii ingeri se sfadeau pentru sufletele acelea, si dracii le puneau in carca povara pacatelor, iar ingerii se sileau s-o usureze, aducand cuvant de indreptatire. Si i s-au aratat lui toate pacatele sale din tinerete, nemarturisite din uitare ori nestiinta; si toate-i strigau impotriva, osandindu-l cu putere pentru cele savarsite in vremea vietii, nemarturisite si nespalate prin cainta. Si cu glas infricosator il invinuia fiecare dintre ele. Si intr-acelasi chip duhurile cele rele tinandu-le isonul il osandeau, adeverind cele spuse si aratand in care loc si in care ceas facuse pacate, aducand si marturii pentru ele. Si asa, stand de fata toate acele pacate, acesti vechi vrajmasi l-au vadit de vinovat si rob al lor. Insa, povestea el, putinele si maruntele fapte bune, facute in chip nevrednic si nedesavarsit, mi-au sarit in ajutor. Si mult ma aparau si ma intareau si duhurile cele ingeresti, peste masura de iubitoare, care stateau de fata; si am vazut cu uimire cum faptele mele cele bune se aratau a fi mari si minunate, ca unele savarsite prin darul lui Dumnezeu, iar nu prin puterile mele cele slabe"  .

Apusul insa pare sa fi uitat aceasta invatatura despre vamile ceresti, pe care, in schimb, o aflam la multi autori ortodocsi din vremea noastra, si nu dintre cei neinsemnati. Lucrul acesta da marturie de pastrarea in sanul Bisericii Ortodoxe a unei foarte vechi traditii. La finele veacului al XIlX-lea, Sfantul Ignatie Briancianinov, in Cuvant despre moarte, spune simplu si concis: "Pentru tragerea la raspundere a sufletelor ce strabat vazduhul, puterile intunericului au asezat in calea lor o seama de scaune de judecata si straji, randuite in chip vrednic de mirare. In tot vazduhul, de la pamant pana la cer, se atin legiunile de paznici ale duhurilor cele cazute. Si fiecare dintre ele cerceteaza sufletul ajuns inaintea lor pentru acel soi de pacat care le priveste. Aceste straji dracesti si scaune de judecata din vazduh, Parintii le numesc vami, iar pe duhurile care slujesc acolo, vamesi".

In scrierea sa, Sfantul Ignatie a adunat un mare numar de marturii scripturistice, patristice, aghiografice si liturgice referitoare la acest subiect. in aceeasi vreme, Sfantul Teofan Zavoratul vorbeste si el despre aceste vami. Astfel, talcuind versetul 80 al psalmului 118: "Sa fie inima mea fara prihana intru indreptarile Tale, ca sa nu ma rusinez", el spune: "Prorocul nu ne spune cum si unde nu trebuie sa ne rusinam. Mai intai, insa, dea Domnul sa n-avem parte de rusine in ostenelile razboiului launtric. Iar apoi, sa nu fim dati de rusine in ceasul mortii si la trecerea prin vamile din vazduh. "Inteleptilor" acestui veac vamile pot sa le para o simpla poveste, dar in ceasul mortii nu vor putea nicicum sa le ocoleasca. Si ce cauta acesti "vamesi" in sufletele care au iesit din trup si se inalta la cer daca nu cele ce sunt ale lor? Si ce este al lor, daca nu patimile. Asadar, in cel a carui inima este curata si neatinsa de patimi, nu vor afla nimic pentru care-l sa-l invinuiasca. Dimpotriva, asupra celui intinat de pacate, ca un traznet vor cadea [...] Cata vreme sufletul mai are o cat de mica impatimire, nu va scapa de rusine la trecerea prin vami. Iar rusine aici inseamna aruncarea sufletului in iad. Iar rusinea de pe urma va fi la Judecata de apoi, cand vom sta inaintea fetei Celui care pe toate le vede si le cunoaste".

Arhimandritul Antonie, in aceeasi epoca, vorbeste si el de cercetarea in vami a sufletului ce se ridica la cer insotit de ingeri. Si spune ca este oprit de duhurile cele rele ca sa dea seama de pacatele sale; dar, dupa cum zic Parintii, nu tot sufletul este cercetat si oprit: cele sfinte si cu totul curate urca neimpiedicate in sanul lui Avraam.

Sfantul Macarie al Moscovei, prezentand aceasta invatatura in bine cunoscuta sa Teologie dogmatica ortodoxa, incheie astfel: "Prezenta neintrerupta, statornica si de obste a invataturii despre vami in Biserica, mai cu seama la dascalii veacului al IV-lea, dovedeste fara putinta de tagada ca ea le-a fost predata de invatatorii din veacurile dinainte si isi are temeiul in traditia apostolica" . Este recunoscuta de Parintele Serghie Bulgakov si mentionata in lucrarea sa inchinata Ortodoxiei, iar Parintele Iustin Popovici, renumitul monah sarb al vremurilor noastre, o preia si o prezinta in scrierea sa Dogmatica Bisericii Ortodoxe. "Referitor la acest subiect - spune el - putem afla numeroase marturii in Sfanta Traditie." O intalnim si la multi alti autori ortodocsi contemporani, de diferite nationalitati, care au scris despre moarte din perspectiva traditiei ortodoxe.

In slujbele Bisericii Ortodoxe este prezenta de asemenea invatatura despre vami. De pilda, in Octoih aflam astfel de rugaciuni: "In ceasul cel infricosator al mortii, sa ma izbavesti de diavolii cei ce ma invinovatesc si de osandirea cea infricosatoare"; "Cand va fi sa se desparta sufletul meu cu sila de madularele trupului, atunci, dumnezeiasca Mireasa, stai langa mine si risipeste urzelile vrajmasilor celor netrupesti; zdrobeste falcile celor care cauta sa ma inghita fara mila, ca sa trec neoprit de capeteniile intunericului care stau in vazduh"; "Izbaveste-ne pe noi, Fecioara preamilostiva, ca o buna, si ne smulge de la diavoli si de la darea de seama cea infricosatoare, in ceasul incercarii, ca sa nu fim rusinati noi, robii tai"; "Sa nu ma lepezi de la fata ta [...], ca vicleanul se sarguieste cu viclesug sa ma prinda [...], dar tu pazeste-ma cu totul neatins de vatamarea lui".

Putem cita, de asemenea, rugaciunea Sfantului Eustratie de la Miezonoptica din sambete: "Si acum, Stapane, sa ma acopere pe mine mana Ta si sa vina peste mine mila Ta, ca s-a tulburat sufletul meu si dureros ii este sa iasa din acest ticalos si spurcat trup al meu. Ca nu candva vicleanul sfat al celui potrivnic sa-l intampine si sa-l impiedice intru intuneric, pentru pacatele cele facute de mine cu nestiinta si cu stiinta in aceasta viata. Milostiv fii mie, Stapane, si sa nu vada sufletul meu intunecatul chip al viclenilor diavoli, ci sa-l ia ingerii Tai cei straluciti si luminati. Da slava numelui Tau celui sfant si cu puterea Ta ma ridica la dumnezeiasca Ta judecata. Cand ma vei judeca, sa nu ma apuce pe mine mana stapanitorului lumii acesteia, ca sa ma arunce pe mine, pacatosul, in adancul iadului; ci stai langa mine si-mi fii mantuitor si sprijinitor. Miluieste, Doamne, sufletul meu cel intinat cu patimile vietii acesteia si curat pe el prin pocainta si marturisire il primeste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".

O referire la vamile vazduhului aflam si in Canonul de rugaciune catre ingerul pazitor. "De-a dreapta sufletului meu celui ticalos sa te vad stand, luminat si bland, pe tine, ajutatorul si folositor meu, cand va iesi din mine cu anevoie sufletul meu, si izgonind pe amarii vrajmasi care cauta sa ma apuce [...] ci te rog, pazitorul meu, fii mie ajutator si aparator nebiruit cand voi trece vamile judecatii".

Multe alte texte liturgice contin asemenea referiri, ca, de pilda, aceste stihirile Nascatoarei de la Praznicul aducerii moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur". Sa ne aducem aminte si de aceste rugaciuni din Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii, care se rosteste la capataiul celui aflat pe patul de moarte: "Vazand ca ceasul meu se apropie si sufletul meu se va desparti de imputitul meu trup si voi merge gol, parasit de toti, prin mijlocul ostilor cumplitilor draci si voi fi oprit la vamile lor si nu va fi nimenea sa-mi ajute. Preasfanta Stapana mea, Marie, Maica lui Dumnezeu, mai inainte de acel ceas cu smerenie cad si cu umilinta te rog pe tine, cand vei vede sfarsitul meu, grabeste-te de vino in ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nu ma da pe mine, nici te departa de mine, intru inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si de vederea lor intunecata"; "cand vei vedea sfarsitul meu, grabeste curand si vino spre ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nici te departa de mine in inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si acope-rindu-ma de groaznica lor vedere cea intunecata si petre -candu-ma prin vazduhul cel cu vami cumplite"; "Apropiindu-se ceasul sfarsitului meu, nu stiu ce voi face [...]. De voi cauta spre vazduh, vad pe vrajmasii vazduhului laturi gatindu-mi mie [...]. Grabeste, Stapana, de vino intru ajutorul meu si nu ma lasa pe mine [...] Marie, prea-dulce, nadejdea mantuirii mele!"; "Cand vei vedea sfarsitul meu, grabeste si vino in ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nici te departa de mine in inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si acoperandu-ma de intunecata si groaznica lor vedere, izbavindu-ma din toate vamile lor".

Invatatura despre vamile vazduhului a iscat recent unele critici, care insa sunt limitate si nefondate, pentru ca, dupa cum am vazut, ea este abundent atestata, de la inceputurile crestinismului pana in zilele noastre, intr-o mare varietate de texte patristice, aghiografice si liturgice. Criticile acestea sunt totusi semnale de alarma cat priveste ratacirile la care se poate ajunge in intelegerea si folosirea acestei invataturi si de aceea ne simtim datori sa facem unele precizari.

Mai intai, aceasta invatatura nu constituie un articol de credinta si n-a facut niciodata obiectul unei definitii dogmatice din partea Bisericii. Ea este mai curand o teologumena. De aceea, credinciosul poate fara nici o primejdie pentru sufletul sau sa nu tina seama de ea, staruind cu smerenie in gandul ca viata de dincolo ramane o taina pentru pamanteni. Poate tot asa de bine sa treaca peste tot ce se petrece in rastimpul dintre clipa mortii si ceasul cand va sta inaintea lui Hristos, la judecata de apoi. Pentru ca Biserica nu are in aceasta privinta o singura traditie, ci mai multe traditii, diferite, dar nu ireconciliabile, ce pot fi acceptate atata vreme cat nu se impotrivesc invataturilor definite dogmatic, referitoare la viata sufletului dupa moarte.

Apoi, dupa cum au aratat de altfel si cei care o socotesc vrednica de crezare, invatatura despre vamile vazduhului nu trebuie socotita litera de Evanghelie si primita ca atare, ci cugetata duhovniceste. Sfantul Teofan Zavoratul spune ca ea infatiseaza fara indoiala lucruri care se petrec cu adevarat, dar nu exact asa cum sunt istorisite; pentru ca sunt tainice, duhovnicesti si greu de patruns, sunt prezentate pe intelesul omului ce traieste in trup, intr-o forma materiala, insa pur simbolica. Se poate vedea usor ca in aceste istorisiri numarul si felul vamilor din vazduh, ca si pacatele cercetate la fiecare din ele nu sunt intotdeauna aceleasi; in ele se oglindeste de fapt starea launtrica, experienta si cadrul de referinta, proprii fiecarui autor. De aceea, citindu-le, trebuie sa trecem dincolo de amanunte, tintind la simbolismul si mai cu seama la intelesul lor duhovnicesc. Lucrul acesta ni-l spune Episcopul Macarie al Moscovei, scriind ca "nu trebuie sa ne inchipuim vamile vazduhului in mod grosolan, material, ci, pe cat este cu putinta, sa cugetam la ele duhovniceste si, nestaruind asupra amanuntelor, diferite de la un autor la altul si de la istorisire la istorisire, sa cautam intelesul lor profund".

In esenta, invatatura despre vamile si vamesii din vazduh arata ca dupa moarte fiecare om va sa dea socoteala cu de-amanuntul de toate pacatele savarsite in viata sa si de toate patimile ce s-au incuibat in el, nespalate prin cainta; si mai inainte de a sta inaintea lui Hristos, la Judecata de apoi, va fi cercetat in fata duhurilor rele si a ingerilor; si unii ii vor fi parasi, iar ceilalti, sprijinitori si aparatori.

Astfel, invatatura despre vamile din vazduh are un indoit rost pedagogic: primul, de a-l face pe om sa inteleaga ca orice fapta a sa are pret si insemnatate nu doar in aceasta viata pamanteasca, ci si in viata de dincolo; iar al doilea, de a-l indemna la pocainta. E semnificativ faptul ca unii duhovnici isi sfatuiesc fiii duhovnicesti sa citeasca istoria Sfintei Teodora mai inainte de spovedanie, pentru ca acolo sunt infatisate cu de-amanuntul pacatele si patimile de care boleste omul.

Aceasta invatatura nu trebuie confundata, asa cum s-a intamplat uneori, cu invatatura catolica despre Purgatoriu; trecerea prin vami nu inseamna nicidecum o curatire treptata a sufletului prin chinuri. In istoria Sfintei Teodora adeseori vamile sunt numite, e drept, "cazne si chinuri", insa numai din pricina ca bietul suflet e hartuit de diavoli.

Tot asa, ea nu trebuie confundata cu invatatura latina despre meritele prisositoare prin care omul poate dobandi raiul, platindu-si cu ele intrarea acolo. E drept ca in toate istorisirile se vorbeste despre marele folos pe care-l are omul din virtutile sale. Insa nu ele singure il scapa din mana puterilor vrajmase din vazduh care incearca sa-l opreasca din inaltarea sa la cer; ci, pe langa ele, nu se poate lipsi de mila, harul si ajutorul lui Hristos. La aceasta gandindu-se, Sfantul Simeon Noul Teolog spune intr-unui din imnele sale: "Chiar daca-mi oferi toate si ma umpli de toate bunatatile, Dumnezeul meu, nimic din toate acestea nu-mi este de nici un folos, daca nu-mi vei da sa trec fara a fi rusinat prin portile mortii. Daca atunci cand va veni stapanul intunericului nu va vedea slava Ta fiind impreuna cu mine Si nu va fi rusinat cu totul el, intunecatul, si ars de lumina Ta neapropiata, si daca toate puterile potrivnice nu s-ar intoarce inapoi impreuna cu el vazand semnul pecetii Tale [...], care va fi atunci folosul celor ce se fac acum intru mine?" O invatatura asemanatoare aflam si la Sfantul Isihie Sinaitul: "Cand sufletul va fi zburat prin moarte in vazduh, avand in portile cerului pe Hristos cu sine si pentru sine, nu se va teme nici acolo de vrajmasii sai, ci va grai catre ei din porti cu indraznire, ca si acum". De aceea, Biserica, in slujbele de la inmormantare, ca si in cele de la parastase, mai cu seama intr-a treia zi, il roaga iar si iar pe Hristos sa-l salasluiasca pe cel adormit in "loc de odihna", adica sa binecalatoreasca cu ajutorul si harul Sau.

Prin urmare, sa nu credem cumva ca dupa moarte sufletul intra sub stapanirea diavolilor. De altfel, multe dintre istorisirile de mai sus arata limpede ca diavolii n-au nici o putere asupra dreptilor, iar pacatosii cad in mana lor ca unii care s-au dedat de buna voie lucrarii lor dracesti - dobandind astfel reaua inrudire cu ei - si nu s-au cait pentru faptele lor rele.

Toate aceste istorisiri sunt fara nici o indoiala ziditoare de suflet; ele il invata pe crestin ca va da seama de toate faptele sale, bune ori rele, si ca orice lucru faptuit pe pamant ii hotaraste viata in vesnicie. Cel ce stie ca e pedeapsa pentru pacate si ca de cele pe care le-a iubit aici, de acelea va avea parte dincolo, se va ingriji de felul vietuirii sale. Si scurt vorbind, din ele se vede ca omul culege roadele faptelor sale nu doar aici, pe pamant, ci si pe lumea cealalta.

Toate nu ostenesc sa arate insemnatatea pocaintei, care-l intoarce pe om de la rautatile si patimile sale si-l spala de ele. Ramane nerostit adevarul ca Hristos are puterea sa stearga tot pacatul celui ce se caieste fie chiar si in ceasul din urma, dupa cum l-a iertat pe talharul cel credincios, pe cruce (Le. 23, 40-43).

Cu adevarat cainta de-o clipa poate sterge greselile de-o viata, dar lucrul acesta nu-l indreptateste pe om sa traiasca fara grija, nadajduind nebuneste ca Hristos il va ierta in ceasul mortii. invatatura despre vami ne indeamna o data mai mult sa ne gatim din vreme pentru judecata ce va sa fie si pentru viata de dincolo de moarte, sa ne curatim prin nevointele ascezei - caci ostenelile de aici se vand cu pret vesnic -, sa ne razboim cu patimile, straduindu-ne sa le starpim deplin cu ajutorul harului, sa ne caim pentru relele ce am facut, ca sa stam drepti si curati inaintea lui Dumnezeu, iar Vrajmasul sa nu afle nimic al sau in noi. Cel ce s-a facut asemenea lui Hristos si s-a unit cu El poate spune ca Domnul: "Vine stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine" (In 14,30).

Auzind indemnul Apostolului Pavel: "imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva domniilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, raspandite in vazduhuri. Pentru aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare" (Efes. 6, 11-13), sa ne gandim ca nu doar in lupta duhovniceasca de aici avem nevoie de o asemenea intrarmare, ci si in vremea cand sufletul nostru va sa intalneasca dupa moarte acesti cruzi parasi .

Sfantul Ioan Gura de Aur spune la fel: "De multe rugaciuni si de mult ajutor, de multe fapte bune si de multa mijlocire a sfintilor ingeri are nevoie sufletul in vremea suirii sale la cer. Caci daca avand a calatori intr-o tara straina ori in vreun loc in care n-am mai fost avem trebuinta de om care sa ne calauzeasca, cu atat mai vartos avem nevoie de calauze si de ajutor ca sa trecem nevatamati printre domniile si puterile nevazute si stapanitorii acestei lumi ce ne vor intampina in vazduh, ca niste prigonitori, parasi si vamesi".

Istorisirea Sfintei Teodora arata cat de folositoare sunt mijlocirile si rugaciunile sfintilor - inchipuite aici prin saculetul cu daruri primit de la Sfantul Parinte Vasile - pentru trecerea neimpiedicata prin vamile din vazduh. Mai intai de toate insa, pe Hristos sa-L rugam neincetat si Lui sa-I cerem sa ne calauzeasca si in aceasta scurta viata pamanteasca, si in cea ce va sa fie si care nu va avea sfarsit, asa cum ne indeamna Sfantul Isihie Sinaitul: "Sa nu slabeasca sufletul pana la iesirea lui sa strige catre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua si noaptea. Si El va face izbavirea lui degraba, dupa fagaduinta Sa nemincinoasa, pe care a rostit-o vorbind despre judecatorul nedrept (Le. 18, 8), si in viata de acum si dupa iesirea sufletului din trup".

Jean-Claude Larchet

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 37881

Voteaza:

Vamile vazduhului 5.00 / 5 din 1 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • CORINA GEORGIUPostat la 2011-04-20 18:35

    In Ardeal in zona Cj & Ab, se obisnuieste sa se puna fise (bani) in buzunare sau in mana trupului ne-nsufletit. Daca acesta a fost un pacatos in timpul vietii lui pe pamant, sau daca se considera de cei ramasi, ca are mai multe pacate decat fapte bune, se spune ca banii i-ar putea inlesnii trecerea vamilor vazduhului! Cred ca mai mult e TRADITIE decat....."adevar"! In orice caz....va-ntreceti pe dvs. insiva cu aceste frumoase invataturi! F. interesant! Va multumesc!

  • alina garciuPostat la 2011-04-05 12:21

    ma bucur ca postati invataturile astea pentru sufle

  • Scharmuller AnaPostat la 2011-03-04 09:14

    DOAMNE iarta ne pacatele cele de voie si cele fara de voie si cele pe care nu am putut sa le spunem la spovedanie din uitare sau de rusine. NU TE SUPARA PE NOI CA NU E NIMENI FARA DE PACAT din cei care sint pe acest pamint.

  • Ileana IordachePostat la 2010-04-16 15:19

    Doamne, ce pacatoasa sunt! si ce inspaimantatoare vami!! Ma tem ca nu voi putea trai sa-mi plang, sa-mi spun pacatele!!!!!!sa ma caiesc amarnic! Doamne ai mila de sufletul meu!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE