|
|
|
|
|
|
|
#1
16.10.2010, 00:15:03
|
||||
|
||||
Cum ne infranam ?
Am deschis acest topic pentru a invata unii de la altii cum ne putem infrana de la anumite vointe ale noastre, fie ele de orice fel : de la a gandi, a spune, a ne comporta, pana la ...'marea desfranare'. Multi stim teoretic ce trebuie facut din scrierile Sfintilor Parinti si din alte scrieri...la capitolul practica, invatam tot timpul...
|
|
#2
16.10.2010, 01:03:53
|
||||
|
||||
|
Voi incepe eu cu un exemplu:
' Daca ne nimerim printre oameni care osandesc pe semeni, noi trebuie cu tactica sa abatem discutia si pe nebagate de seama sa trecem la alta tema. In unele cazuri este mult mai folositor sa vorbim ceva bun despre cel osandit, care sa destinda atmosfera. Aceasta aparare neasteptata poate sa stinga in altii dorinta de a-l osandi. Dar daca nu putem sa facem nici una, nici alta, atunci, trebuie sa tacem si sa ne rugam atat pentru noi insine, cat si pentru cei ce osandesc, si pentru cei osanditi.' ( Arhim.Serafim Alexiev ) La mine recunosc ca uneori se intampla invers ( mai ales privitor la barfele de la serviciu ). Sunt uneori furata de discutiile ce se poarta in apropierea mea si mai scap si eu ' cate o perla '....Voi cum reusiti sa va stapaniti pornirile in situatia data ?
|
|
#3
16.10.2010, 01:08:12
|
|||
|
|||
|
Cum? E greu de dat lectii in aceasta privinta. E ca la scoala: unii citesc din mers si stiu de 10, iar altii tocesc din greu, nu inteleg mai nimic si obtin 7-8 cu indulgenta.
Infranarea tine de mai multe aspecte. Viciul poate fi in noi dintotdeauna, iar in astfel de caz e vai-si-amar fiindca te cam lupti cu morile de vant; sau apare datorita anturajului sau unei proaste inspiratii, caz in care ar putea fi ceva mai usor infranat, daca si numai daca exista motivatie si mai ales personalitate. Din proprie experienta stiu ca, la un caracter slab nu vor aparea nici minuni, nici infranari. Adica, un caracter slab se poate ruga mult si bine la Dumnezeu sau la un sfant sa-i rezolve o problema, daca nu are suficienta tarie in propria lui convingere. Astfel, el tot vrea mereu cate ceva, dar arareori crede cu adevarat ca Dumnezeu este in masura sa-i ofere si cu-atat mai putin sa o mai si faca! La fel si cu infranarea. In general, un caracter slab va spune mereu "Ma voi lasa de maine!", sau "M-am mai lasat de vreo 20 de ori!..." Pentru fiecare dintre noi ar trebui sa existe la un moment dat acea revelatie, acel gen de maturitate, cand sa realizezi ca nu esti pe drumul cel bun si ca trebuie sa spui GATA! Dar cand pacatul este atat de profund cuibarit incat numai gandul la el si iti salta adrenalina ca la motanul in calduri, e greu sa vorbim de renuntare: macar un fum de tigara!... Macar o gurita de alcool!... Macar o data cu vecina de la 3!... Macar o agrafa de par sa fur, ca nu ma pot abtine!... Pentru oricare dintre aceste slabiciuni, si pentru oricare alte o mie, exista doua variante de renuntare: o data cazand din lac in putz, alaturandu-te grupurilor yoga, sectare sau sedintelor la psiholog, care te-ar putea vindeca intr-o oarecare masura, dar adevarata problema e departe de a fi vindecata. Iar cealalta varianta, care a dat si va da intotdeauna rezultate incontestabile, este recapatarea dialogului pierdut cu Dumnezeul din tine. Iar pentru asta e nevoie in primul rand de o reanalizare a intregii vieti, fara a omite nici cel mai mic dintre pacate, apoi, inarmat cu vointa si rabdare, cautat un duhovnic cu har si intelepciune, care, chiar daca va da un canon nu tocmai pe placul nostru, trebuie sa avem taria si hotararea sa-l tinem. Partea proasta este ca abia cand crezi ca ai inceput sa te redresezi, vin alte 200 de probleme la care nici nu gandeai ca exista. Pentru ca nu-i chiar simplu sa vrei sa renunti la diavol peste noapte si sa treci in tabara lui Dumnezeu, fara sa fii scuturat din toate incheieturile. Din pacate, foarte multi incearca sa-si schimbe viata, incearca sa mearga la biserica, incearca sa faca ceva fapte bune, fiindca sunt foarte constienti de viata traita in pacat, dar cand se simt incoltiti din toate partile, se sperie si revin repejor la vechile indeledniciri. Am vazut cu ochii mei astfel de cazuri si n-am putut face nimic: era un amestec de teama si placere, era un compromis acceptat cu buna stiinta, uneori cu lacrimi, alteori cu incapatanare nedisimulata. Singura modalitate de a scapa de pacatul care ne subjuga este rugaciunea cat se poate de deasa. Acceptarea conditiei de dobitoc (ca daca ai fi om, ai realiza ce faci cu sufletul tau), cainta pana la lacrimi si dorinta de mantuire care nu poate veni cu jumatati de masura, in sensul "Renunt la desfrau, dar nu si la tigara! Iarta-ma, Doamne, dar nu pot sa renunt chiar la toate, intelege-ma si Tu!..." Dupa un timp, pe nesimtite, vei constata ca pachetul de tigari nu-ti mai starneste nici o reactie, decolteul si picioarele lungi pana la gat te lasa rece, alcoolul parca are un gust idiot si nu stiu cum ca tot mai buna-i apa!... Cand simti ca vechile metehne nu te mai tenteaza, inseamna ca Dumnezeu te-a iertat si trebuie sa ai mare grija la ceea ce e mult mai grav: mandria si marirea de sine!... Dar despre asta... in episodul urmator!... 
Last edited by OmuBun; 16.10.2010 at 01:15:06.
|
|
#4
17.10.2010, 22:36:49
|
|||
|
|||
|
Citat:
Toti sunetem slabi,si doar harul lui Dumnezeu e cel care ne intareste.Fara har,nici infranare nu exista.
|
|
#5
18.10.2010, 20:13:36
|
||||
|
||||
|
Am gasit un articol interesant:
' Cum să transformăm dorința în tandrețe, în mângâiere? Să lucrăm asuprea ei înainte de a deveni provocare. De exemplu, sărutul nu este mângâiere, ci provocare – stârnirea unor substanțe în organismul nostru care pregătesc actul trupesc al nunții. Ne jucăm cu focul latent din sângele și trupul nostru, foc pus acolo pentru iubirea binecuvântată, nu pentru plăcerile distrugătoare ale păcatului. Ia gândiți-vă: atingi, privești, imaginezi, lucruri care sunt rânduite numai pentru actul nupțial și tu ești singur sau în parc… Bietul organism nu știe că iubita ta va pleca peste câtva timp la ea acasă sau că e o imagine de pe Internet, ci crede că a început nunta și produce substanțele de care ai nevoie ca să te veselești cu mireasa ta… El, organismul, nu-ți cere nici certificat de căsătorie, și nici nu-și pune problema dacă sunteți cununați la Biserică. Asta e problema ta, ca persoană responsabilă de fiecare gest și cuvânt al său. El produce hormoni pentru că tu ai dat semnalul pe care îl cunoaște firea lui! Normal că n-ai să dormi liniștit și că ai să faci trăsnăi sau păcate în aceste condiții… Ba, chiar poți să dai vina pe Dumnezeu că El te-a făcut așa… Dar dacă ascultai de rânduiala Lui? Atunci ce să faci? Să te pregătești cu Domnul ca să întâmpini orice fată ca pe o fiică a Lui, ca pe o soră a ta! Să te rogi să ai privirea și inima curată! Iar de vrei să te întâlnești cu fata de care ești îndrăgostit, sau pe care o iubești de câțiva ani, să te pregătești să o mângâi doar cu privirea și cu gând curat și s-o îmbrățișezi cât de strâns vrei, doar cu atenția ta. Atenția este o formă de tandrețe care ne ajută să ne descoperim unul pe celălalt, să vedem ceea ce ochiul obișnuit, distrat, nu vede. Să vedem nevăzutul în cele ce se văd. Și dacă ești la vârsta la care te poți căsători și vă iubiți unul pe altul, atunci, desigur, tandrețea devine din ce în ce mai fizică, se întrupează. Atunci, bărbăția va consta în transformarea tuturor impulsurilor și dorințelor în rugăciune și tandrețe curată. Atunci, o strângere de mână, o păstrare a mâinii în mâna ta mai multă vreme. Un sărut pe obraz, o mângâiere pe par, un deget plimbat cu uimire pe fruntea sau nasul iubitei… vor fi poeme de dragoste care nu vor muri niciodată. Și veți descoperi mari minuni unul la celălalt. V-ați uitat voi, vreodată, la mâna fetei pe care o iubiți? Ce taină mare e mâna! Dar cum s-o descopere și s-o trăiască doi tineri înghesuiți unul în altul cu ochii închiși? Prietenia-iubire e vârsta descoperirilor reciproce și a minunilor din jur: flori, cer, păsări… numai așa veți putea după nuntă, după ani de căsnicie, să aflați noi și noi modalități de a transforma dorința trupească, sau lipsa ei, în tandrețe. Cunosc o pereche care, după căsătorie, când au aflat că vor avea un copil, au renunțat, după sfânta rânduială, la actul intim care îl tulbură pe prunc, și descoperă cu uimire ce minune și ce bucurie este să stai viu, lângă omul viu pe care îl iubești și în care crește alt om viu! Da, iubirea are rezerve mari de bucurie și de plăcere, dincolo de plăcerea aceea pentru care nici nu e nevoie să te-nsori sau să vezi vreo fată… Aceasta este iubire: să-ți pese de ce simte fata din fața ta, nu de ce simți tu.' Din “Meșteșugul bucuriei”, vol 2 Maica Siluana Vlad http://www.crestinortodox.ro/comunit...ptopic_id=3715
|
|
#6
18.10.2010, 20:23:00
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|
|
#7
18.10.2010, 20:26:52
|
||||
|
||||
|
Citat:
Ar fi fost potrivit sa-l postez si la topicul deschis: Ce e permis si ce nu intr-o relatie pana in casatorie
|
|
#8
16.10.2010, 01:22:33
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#9
16.10.2010, 04:03:03
|
||||
|
||||
|
daaaaaaaa.............
__________________
Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. (Ioan 15:12-13)
|
|
|
Mod hibrid