Zi de sarbatoare la Biserica Azilului din Sibiu

În duminica a XXXII-a după Rusalii Biserica Azilului din Sibiu a devenit gazdă, pentru câteva ore, tinerilor elevi și studenți din Organizația Tinerilor Sibieni (OTS). Vizita tinerilor a fost făcută la invitația preotului Florin Ucă de la biserica sibiană. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, tinerii au început frumosul lor „recital” cu Doxologia Mare: Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! și a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de către preoții slujitori la această sfântă și milenară biserică, pr. Florin Ucă (Parohia Cetate III – Sibiu) și pr. Constantin Ciobotea (Parohia Cetate IV – Sibiu).

După cuvântul de învățătură ținut de către părintele Ciobotea Constantin, preotul Ucă Florin le-a mulțumit, i-a felicitat şi binecuvântat pe tinerii sibieni pentru dragostea lor faţă de cele sfinte, pentru iniţiativa de a veni în Biserica Azilului şi a da răspunsurile la Sfânta Liturghie și pentru toate activităţile lor.

Mai departe preotul Florin Ucă a subliniat importanţa legăturii cu Dumnezeu, cu Sfânta Liturghie și cu Biserica şi i-a îndemnat pe tineri să vină la Biserica Azilului cu drag, spunându-le că această biserică le va fi deschisă oricând și în alte dăți pentru organizarea altor manifestări duhovniceşti. Vizita tinerilor a continuat în micuța capelă din curtea Unității Social-Medicale (str. Azilului, nr. 2-4) cu o mică agapa frățească.

Înfiinţată acum șapte ani, OTS adună elevi şi studenţi animaţi de o dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu şi Biserica străbună şi ataşaţi de tradiţiile româneşti. Organizaţia a apărut la iniţiativa elevilor de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, cu sprijinul doamnei profesoare de Religie de aici, Carmen Jinariu.

O parte dintre elevii fondatori sunt acum studenţi şi participă alături de colegii lor mai mici, aflaţi încă pe băncile colegiului menţionat, la diferite activităţi duhovniceşti şi culturale. Săptămânal, tinerii se întâlnesc în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”, unde se oficiază Paraclisul Maicii Domnului, iar elevii şi studenţii dau răspunsurile liturgice. De asemenea, tinerii din OTS participă în fiecare vară la tabere tematice la Mănăstirea Oaşa şi la alte activităţi culturale, social-filantropice şi duhovniceşti.

Tinerii în Biserică
Pentru a putea vorbi de tineri în Biserică, trebuie și noi cei din Biserică să fim ancorați la realitățile zilei de astăzi, într-o serie de activități care-i arată pe tineri ca și parte activă a vieții parohiale (spovedanie, cateheză, seri duhovnicești, discuții).

Știm cu toții că prin Taina Sfântului Botez devenim membri ai Trupului lui Hristos. Prin Botez în sens mistic toți suntem membrii ai Bisericii, dar nu toți suntem activi. De aceea o prioritate ar fi ca într-o parohie misiunea preotului să fie aceea în atragerea și menținerea tinerilor ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos – Biserica. Tinerii în Biserică este o expresie ce presupune relației tineri-Biserică-Hristos și ancorarea acestora în viața bisericească, iar liantul în această relație enunțată este peotul paroh.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro
 

25 Ianuarie 2017

Vizualizari: 715

Voteaza:

Zi de sarbatoare la Biserica Azilului din Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact