Traditiile monastice pastrate, precum si relatarile romantioase ale unor calatori sau biografi au facut ca Sfantul Nicodim de la Tismana sa fie infatisat intr-o aura legendara. Paul de Alep, calator prin Tarile Romane, este cel care ne-a lasat cea mai veche povestire a vietii Sf. Nicodim, sub forma unui rezumat. La aceasta se adauga o alta marturie contemporana, racla de argint ce pastreaza degetul Sf. Nicodim, daruita Tismanei in 1671 de catre ierodiaconul Nicodim si egumenul Petronie.
Un miniaturist renumit
Despre Nicodim se crede ca s-a nascut in jurul anului 1320. In timp ce unii istorici sustin ca era grec de neam sau grec dupa tata si sarb dupa mama, altii, ca Nicolae Iorga, considera ca era macedoroman, fiind originar din zona orasului Prilep, azi in Fuga de celebritate
Hirotonit diacon si preot, la scurt timp dupa trecerea la cele vesnice a egumenului a fost ales de ceilalti frati sa conduca obstea manastirii. In aceasta slujire s-a aratat a fi un gospodar harnic si un povatuitor neintrecut al obstii. Desi tanar, Nicodim era deja cunoscut drept un calugar imbunatatit. Iata cum il descria duhovnicul sau, Isaia: `Barbat cinstit si sfant, tare in carti si mai tare in judecata, mester la vorbitul cu Dumnezeu, la cuvinte si raspunsuri pentru credinciosi, dar inca si mai mare facator de minuni`. Intrucat miscarea isihasta initiata de Sf. Grigorie Palama s-a raspandit in intreg Sfantul Munte, este mai mult ca sigur ca si Nicodim si-a insusit practica rugaciunii neincetate. Si fiindca in manastirea sa nu mai gasea linistea dorita, fiind ales intre timp si protos, exarh al Muntelui Athos, a plecat in ascuns spre
Revigoratorul vietii monahale din Tara Romaneasca
Adunand in jurul sau cativa ucenici, a ridicat in Saina o bisericuta, inchinata Sfintei Treimi. Conform traditiei sarbesti, el a mai intemeiat doua manastiri, Vratna si Manastirita, in regiunea Craina. Datorita ocuparii in 1365 a acestui teritoriu de catre regele Ludovic al Ungariei si amenintarii prozelitismului catolic, Nicodim a trecut in nordul Dunarii. El a construit aici, pe locul unei asezari monahale anterioare, Manastirea Vodita, unul dintre cele mai vechi lacasuri de piatra, ca o fortareata ortodoxa impotriva ofensivei catolice. Prima mentiune despre prezenta lui Nicodim in Tara Romaneasca dateaza din 1372, cand Domnitorul Vladislav (Vlaicu) Voda oferea printr-un hrisov mai multe danii Manastirii Vodita: `Ascultand pre cinstitul intre calugari Nicodim, de asemenea si cu cheltuiala si cu daruri de la Domnia mea si cu munca lui Nicodim si a fratilor lui, am zidit si am zugravit aceasta biserica`. Manastirea, cu hramul `Sf. Antonie cel Mare` primea mai multe sate, vesminte si vase liturgice si era scutita de anumite taxe. In plus, ea primea rangul de `samovlastie`, `de sine statatoare`, nefiind supusa cuiva, ci conducandu-se dupa reguli proprii, dupa tipicul athonit.
Mijlocitor pentru Biserica Serbiei
Se pare ca in perioada in care a fost egumen la Vodita, Nicodim a facut parte, cu succes, din solia trimisa la Patriarhia Ecumenica pentru a mijloci ridicarea anatemei aruncate asupra `imparatiei sarbilor` si Bisericii lor, pe care o declarasera patriarhie. Cneazul Lazar a vrut sa il rasplateasca oferindu-i nu doar sprijin material, ci chiar scaunul de Patriarh al Serbiei, titlu refuzat insa. Fiul cneazului, Stefan Lazarevici, l-a vizitat probabil mai tarziu in Tara Romaneasca, caci el lasa marturii despre manastirile care `au fost zidite cu ajutorul fericitului meu parinte, lacasul Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu de la Tismana si a lui Antonie de la Vodita`. Impacarea cu Biserica Serbiei a fost rasplatita si de patriarhul Filotei al Constantinopolului, care i-a acordat rangul de arhimandrit, dreptul de a sfinti biserici si de a sluji purtand bedernita (piesa de vestimentatie in forma de patrat ce are in mijloc chipul Mantuitorului, legata cu un snur si ajungand deasupra genunchiului drept). Patriarhul Filotei i-a mai oferit si particele din moastele Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Mucenic Teofil si Sf. Ioan Gura de Aur, aflate astazi la Tismana.
Manastirea de `La Cascade`
Dupa ocuparea Tarii Severinului de catre regele maghiar, Nicodim a plecat din nou, in 1376, in cautarea unui loc mai linistit. Indreptandu-se spre partea de nord a Olteniei, Nicodim a inceput sa urce pe valea unui parau, in zona satului Aninoasa, pana a gasit un platou inalt, in apropierea locului numit `La Cascade`, datorita unei cascade aflate in apropiere. Traditia spune ca inainte de a pleca din Muntele Athos i s-a aratat Maica Domnului, poruncindu-i sa inalte o manastire in cinstea ei in locul numit `La Cascade`. Fagaduind ca va implini acest lucru, Nicodim a platit unui fierar sa-i faca o cruce de plumb, grea de sapte ocale (aprox. 7 kg), pe care sa o poarte pana va vedea ridicata manastirea inchinata Adormirii Maicii Domnului, si a plecat in cautarea locului aratat in vis. Fiindca platoul pe care a construit manastirea era strajuit de un arbore falnic de tisa, pe locul caruia a facut masa altarului, atat ctitoria, cat si paraul si intreaga zona din jur s-au numit Tismana. Constructia a durat mai multi ani, sub domnitorii Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) si Mircea (1386-1418), Nicodim fiind numit staret. Prima mentiune despre Tismana apare in actul de danie al lui Dan I, din 3 octombrie 1385: `Am aflat in tara domniei mele, la locul numit Tismana, o manastire nu intru toate terminata, pe care sfant raposatul binecinstitorul voievod Radu, parintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a terminat-o din pricina scurtarii vietii. Drept care a binevoit domnia mea sa cladeasca pe deplin acest hram si sa-l intaresc cu toate darurile si veniturile.`
Moastelor sale li s-a pierdut urma
Reintrand Severinul in stapanirea Tarii Romanesti, in anii 1383-1384, Nicodim a preluat si conducerea Manastirii Vodita. Traditia ii mai atribuie construirea manastirilor Topolnita, Cosustea-Crivelnic, Gura Motrului si Visina, in Oltenia, si Prislop, in Tara Hategului. Ele au fost ridicate probabil de ucenicii sai, urmand regulilor stabilite de Nicodim. In timpul lui Mircea cel Batran, Nicodim s-a bucurat de o pozitie privilegiata, primind numeroase danii. Este posibil ca el sa fi fost si sfetnicul domnitorului. Este mentionat pentru ultima data intr-un hrisov din 23 noiembrie 1406, dat de Mircea manastirii si `parintelui si rugatorului domniei mele, popii Nicodim`. Peste doar o luna, la 26 decembrie, cuviosul Nicodim a trecut la cele vesnice, fiind inmormantat langa biserica Manastirii Tismana. Intrucat la mormantul sau s-au petrecut mai multe minuni, moastele sale au fost scoase si asezate intr-o racla in biserica. Fiind in pericol de a fi furate sau profanate, moastele au fost ascunse intr-o pestera, pierzandu-li-se urma. Nu a ramas decat degetul aratator de la mana dreapta, ce se pastreaza intr-o mica racla de argint, alaturi de crucea lui de plumb, un epitrahil si o bedernita. Canonizat de-a lungul timpului, cu data de praznuire 26 decembrie, cultul sau a fost generalizat in urma sedintelor Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane din 28 februarie 1950.
Sfant inca din timpul vietii
Nicodim s-a invrednicit inca din timpul vietii de darul facerii de minuni. Se spune ca neavand cum sa treaca Dunarea, a asezat pe apa rasa sa, pasind pe ea ca pe uscat. Urcand la locul numit `La Cascade`, a fost avertizat de localnici ca acolo se afla un sarpe mare, care i-a si iesit in cale. Rugandu-se si ridicand crucea sa, Nicodim l-a transformat de indata in stana de piatra. Zi si noapte veneau la el numerosi bolnavi, caci se stia ca are darul vindecarilor. Intre cei tamaduiti s-a numarat si fiica regelui Sigismund al Ungariei, stapanita de un duh necurat. In plus, se spune ca, fiind constrans sa faca dovada credintei sale, Nicodim si diaconul sau, Antonie, au trecut de trei ori prin foc, imbracati in vesminte, fara a fi atinsi de acesta. Abia cand cuviosul a luat un carbune in mana si l-a atins de epitrahilul sau, locul atingerii a fost parjolit. Acest epitrahil se pastreaza si astazi in tezaurul Manastirii Tismana. Pentru acestea si alte fapte minunate, oamenii l-au considerat sfant inca din timpul vietii.
Eruditul carturar
Referitor la activitatea carturareasca, s-a pastrat o corespondenta purtata de Nicodim cu Eftimie, patriarhul de Tarnovo (pe care il cunoscuse la Hilandar), pe tema existentei ingerilor si a curatiei morale a celui ce doreste hirotonia. La Tismana a intemeiat vestita scoala de caligrafi si copisti de carti bisericesti, in diferite limbi, prima de acest gen la noi. De la Nicodim s-a pastrat manuscrisul unui Tetraevanghel in limba slavona, aflat astazi la Muzeul de Istorie din Bucuresti. Caligrafiat pe pergament in anii 1404-1405, este cel mai vechi manuscris datat scris pe teritoriul tarii noastre, cu cea mai veche ferecatura. Realizarea artistica este una de exceptie, cu multe frontispicii, initiale si titluri scrise cu litere aurite. Ferecatura in argint prezinta scenele Rastignirii si Invierii Domnului. Datorita insemnarii: `Aceasta Evanghelie s-au scris de popa Nicodim in Tara Ungureasca, in anul al 6-lea al izgonirii (retragerii, n.a.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.