• Cauta rezultate in:
  • Articole
  • Audio Ortodox

duminica cincizecimii

  • Articole duminica cincizecimii

  • Predica la Duminica Cincizecimii

    Predica la Duminica Cincizecimii

    Pe cit ne va ajuta mila si indurarea lui Dumnezeu astazi vom vorbi despre incetarea darului vorbirii in limbi in Biserica lui Hristos. Darul vorbirii in limbi a fost dat de Dumnezeu Sfintilor Apostoli la Duminica pogoririi Duhului Sfant, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai

  • Cuvant de invatatura la Duminica Cincizecimii

    Cuvant de invatatura la Duminica Cincizecimii

    In duminica de azi s-a încheiat a doua perioada mare a vieţii liturgice - Cincizecimea. Ştim că viaţa liturgică are trei mari perioade. Una, cea mai lungă, e aceea în care Octoihul este cartea principală. Apoi vine Sfântul şi Marele Post, cu Triodul.

  • Duminica Cincizecimii

    Duminica Cincizecimii

    Harismele Sfântului Duh sunt: dragostea, bucuria, pacea, credinţa, blândeţea, înfrânarea, frica lui Dumnezeu, lepădarea de sine, dumnezeiasca iubire. Să le cercetăm mereu pe ele şi să ne cercetăm şi pe noi înşine dacă le avem. Să distingem ce este al lui Dumnezeu şi ce este al...

  • Rusaliile. Mosii de vara

    Rusaliile. Mosii de vara

    Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor

  • Rusaliile

    Rusaliile

    Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilo

  • Predica la Duminica Rusaliilor

    Predica la Duminica Rusaliilor

    In duminica de astazi, numita Duminica Rusaliilor - Duminica Mare- sau Duminica Cincizecimii, praznuim minunea Pogorarii Duhului Sfant peste Apostolii Domnului si, de asemenea, ziua intemeierii Bisericii crestine in lume

  • Rusaliile - Obiceiuri de Rusalii

    Rusaliile - Obiceiuri de Rusalii

    Duminica Rusaliilor sau Duminica Pogorarii Duhului Sfant, mai este numita si Duminica Cincizecimii, pentru ca acest eveniment a avut loc la cincizeci de zile de la Invierea lui Hristos. In aceasta zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credinciosii in camp pentru a sfinti apa...

  • Rusaliile

    Rusaliile

    E vremea Sfantului Duh. Vechiul Testament a fost era Tatalui, Noul Legamant consfinteste timpul Fiului. Azi, ne bucuram de revarsarea Sfantului Duh. Avem putere, avem curaj, avem credinta, trebuie doar inmultite. De Pogorarea Mangaietorului, ne nastem din nou. Cat de importanta este pentru tine...

  • Rusaliile

    Rusaliile

    Sarbatoarea Rusaliilor este cunoscuta si sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh. A fost numita Rusalii de la sarbatoarea trandafirilor din lumea romana Rosalia, consacrata cultului mortilor. Nu intamplator, sambata dinaintea Rusaliilor este destinata pomenirii celor...

  • Sfintii - prieteni si casnici ai lui Dumnezeu

    Sfintii - prieteni si casnici ai lui Dumnezeu

    Daca duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul ca fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adica Biserica e creatia Prea Sfintei Treimi si nu a oamenilor si ca nu oamenii o conduc ci ei sunt luminati si invatati de Dumnezeu ce sa faca in si cu Biserica Lui, in duminica de azi ni se subliniaza faptul...

  • Audio Ortodox duminica cincizecimii

    • Predica la Duminica Cincizecimii AUDIO
    • Duminica Cincizecimii - Preafericitul Daniel