In duminica de azi s-a încheiat a doua perioada mare a vieţii liturgice - Cincizecimea. Ştim că viaţa liturgică are trei mari perioade. Una, cea mai lungă, e aceea în care Octoihul este cartea principală. Apoi vine Sfântul şi Marele Post, cu Triodul.

In sfârşit, perioada Penticostarului, cu marile sărbători ale învierii şi Pogorârii Duhului Sfânt, a Cincizecimii, şi, acum, cu Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Cincizecime. Iaca, în treacăt zic, duminica viitoare este rânduială ca în Muntele Athos să se prăznuiască Sfinţii Athosului, care s-au nevoit aici, în Athos. E o zi deosebită. Iar la noi în ţară, Biserica Ortodoxă Română a pus rânduială ca să se facă pomenirea sfinţilor români.

A fost perioada asta care a trecut, cea a Cincizecimii. Cele mai mari sărbători au fost: învierea Domnului Hristos şi, apoi, Pogorârea Duhului Sfânt. Prin înviere, Mântuitorul Hristos a desăvârşit lucrarea Sa, aceea de propovăduire, de învăţătură a noii credinţe, a Sfintei Evanghelii. Lucrarea pecetluirii cu însăşi viaţa Sa a omorârii iadului şi a omorârii morţii, adică a stricării păcatului şi a deschiderii Raiului pentru cei care se străduiesc să intre într-însul. După înviere, până la înălţarea Mântuitorului Hristos, au mai rămas 40 de zile în care să-i încredinţeze deplin pe Sfinţii Apostoli de învierea Sa. După aceea S-a retras. A împlinit rânduiala care se cuvenea, cu cele cereşti şi cele pământeşti, apoi S-a înălţat la cer şi L-a trimis pe Duhul Sfânt.

Mântuitorul continuă să săvârşească pe mai departe lucrarea pe care a săvârşit-o. Asta se vede de acolo când spune: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor!” (Matei 28,20). Dar n-o mai face direct, ca atuncea când era pe pământ, ci o face prin mijlocirea Sfântului Duh. De aceea, de acum înainte toate lucrările, şi îndeosebi lucrarea de mântuire a omenirii, le face Mântuitorul prin Sfântul Duh, prin toate Sfintele Taine. Prima rugăciune, împărate Ceresc, este adresată Sfântului Duh. Toate rugăciunile sunt ale Duhului Sfânt, toată lucrarea de sfinţire în Sfintele Taine se face cu prezenţa Sfântului Duh.

Ceea ce a împlinit Mântuitorul în trupul Său pământesc (sfinţirea, desăvârşirea, trăirea pământească) nu a făcut doar pentru El. Nu S-a sfinţit Mântuitorul, nu S-a desăvârşit doar pentru El. Ci a facut-o pentru ca această lucrare să continue după Dânsul, şi aceasta este ceea ce numim, apoi, Biserica.

Biserica nu este altceva decât mulţimea celor care dar Mântuitorul Hristos este Cel Care o face printr-însul. Toată sfinţirea, toată lucrarea de îndumnezeire, de îmbogăţire este săvârşită prin Duhul Sfânt. De aceea, aţi văzut, şi părinţii cei mari, care au izbutit în viaţă şi se înalţă peste toţi, recunosc că această lucrare se face prin lucrarea Sfântului Duh. Este mult de spus în legătură cu lucrarea aceasta, a Sfântului Duh, a vieţii duhovniceşti. Menirea şi chemarea omului pe pământ este aceea a sfinţirii, a înduhovnicirii. „Fiţi sfinţi” sau „fiţi desăvârşiţi” (cf. Matei 5, 48) şi pentru că Duhul este prezent permanent în viaţa fiecăruia. Ce rugăciuni frumoase, speciale, adresate Sfântului Duh are Sfântul Simeon Noul Teolog!

Să nu uităm lucrarea aceasta, a Duhului Sfânt! Sărbătorile, cu gândurile pe care le trezesc ele, sunt rânduite de Dumnezeu tocmai pentru împlinirea acestei mari lucrări pe care trebuie să o realizeze omenirea, aceea a sfinţirii, a înduhovnicirii. Este o lucrare pe care, cu chip deosebit, o săvârseste Biserica Ortodoxă.

Călugării sunt cei care s-au angajat în chip deosebit să realizeze în fiinţa lor această înduhovnicire şi sfinţire. De aceea, zic, viaţa liturgică pentru noi este de mare însemnătate şi trebuie să insist mereu şi să spun că nu prea suntem la înălţimi în privinţa aceasta... Adică, nu am reuşit să luăm parte regulat la toate sfintele slujbe. Tot ne-am îndreptăţit cu treburile cele din afară şi, de multe ori, la biserică, la începutul slujbei şi în timpul Prezenţa aceasta nu e o prezenţă materială, trupească, ci o prezenţă duhovnicească.

Noi ne grijim şi ne străduim să ne împlinim duhovniceşte. Ne străduim permanent să ne rugăm la sfintele slujbe, fiindcă acolo se lucrează, în prezenţa Sfântului Duh, Sfintele Taine, se săvârşesc slujbele sfinţilor din fiecare zi, se fac rugăciuni de obşte. Lipsa de la sfintele slujbe este o mare pagubă. întâi pentru că cei care lipsesc se lipsesc de frumuseţea lor. Apoi se lipsesc şi de puterea lor sfinţitoare. Este o lipsă şi pentru obştea în care se găsesc persoanele care nu merg la sfintele slujbe.

Dacă tot mai mulţi oameni fac pogorământ, se abat de la rânduieble obşteşti, atunci si obştea este mai schioapă, este mai nedesăvârşită, mai neîmplinită, mai târguită... Pentru că cei care o alcătuiesc nu sunt piese care să onoreze prin prezenţa lor această obşte duhovnicească, într-un cuvânt, obştea este slăbănoagă, slăbănogită, este alcătuită din oameni slăbănogi.

Dar lipsa cea mare este a celui care nu participă la sfintele slujbe. Să ştiţi că nu este o chestiune de a face ceva de bunăvoie, ci suntem datori, suntem obligaţi în privinţa aceasta. Avem obfigaţia aceasta, de a lua parte la slujbe, pentru că ne-am angajat înaintea lui Hristos să ne sfinţim, să ne desăvârşim. Numai aşa Biserica şi obştea merg bine, când toţi ostenitorii ei sunt buni, ca să împlinească cu cinste, cu seriozitate rânduielile obşteşti. Fiecare pogorământ pe care-l face cineva este un atentat la unitatea şi la împlinirea obştii în care trăim. Ar fi trebuit să luăm cu stricteţe, cu severitate toată perioada aceasta. Dar constaţi că unii părinţi consideră că nu merită atâta atenţie prezenţa la biserică. Şi le-am spus de atâtea ori că sunt lucruri tradiţionale, practicate şi în mănăstirile noastre, obligate şi aicea, la Muntele Athos, ca să fim de la început, când încep slujbele. Nu ne trezim cu un ceas înainte de slujbă, ca să ne facem şi pravila!

Ce fel de regulă şi de aşezare duhovnicească este asta? Odinioară, obştea lua măsuri. Regulile Sfântului Vasile erau foarte severe în măsuri! Pentru fiecare mică abatere era canonisire, era pedeapsă. Până la oprirea de la Sfintele Taine, de la împărtăşire. Faptul că nu se iau măsuri mai stricte, aşa, constrângătoare, merge pentru oameni conştienţi, pentru oamenii serioşi şi sinceri, care se îngrijesc pentru mântuire. Dar nu sunt pentru oamenii care nu-şi dau seama, pe care trebuie să-i împingi, să-i sileşti să-şi facă datoria. Vă rog foarte mult, faceţi un efort părinţii care sunteţi în situaţia aceasta! Sunt mai mulţi pe care, nu o dată, nu îi găsesc în biserică după ce-o început slujba.

De multe ori începe slujba şi nu-i decât o singură persoană sau două în biserică, încolo, nimeni. Slujba e pentru oameni, nu e pentru pereţi. Şi totuşi, oamenii nu iau în serios treaba... Eu îmi fac datoria şi vă spun. De aicea încolo, după ce v-am spus, fiecare să răspundă la Dumnezeu, fără să se scuze nu că n-a ştiut şi de-aia n-a făcut. Aţi ştiut şi n-aţi vrut să faceţi! Cei care se împotrivesc o fac pentru paguba Mulţi se duc pe la chilii după ce mâncăm, nu se mai duc la pavecerniţă. Şi am spus de atâtea ori... Pavecerniţa face parte din cele şapte laude, trebuie să luăm parte cu toţii acolo. Este slujba de încheiere a unei zile. Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să trăim încă o zi. Dăm rugăciune lui Dumnezeu ca să ne păzească noaptea care vine. Este o rânduială specială pentru încheierea zilei. Foarte mulţi nu mai vin, fără motiv. N-ai niciun motiv ca să lipseşti! Dar se mai duc şi nu mai vin? Vă spun, vă atrag atenţia mereu: cine o face, de două ori greşeşte! Greşeşte împotriva obştii si greşeşte împotriva lui, personal.

Uite, or fost musafirii ăştia şi or fost la Mănăstirea Vatopedu. In obştea de acolo se împărtăşesc toţi. Toată lumea, absolut, se împărtăşeşte la sărbători. O fost duminica de astăzi şi acolo s-a împărtăşit toată lumea. Dar ieri şi alaltăieri au postit, deşi au fost zile de dezlegare. Să nu ne lenevim, să fim cu severitate! Oamenii se încadrează în rânduiala obştească şi ţin rânduiala şi postesc. Şi aşa la toate mănăstirile. Postesc în zilele cu dezlegare ca să împbnească un minimum de pregătire pentru Sfânta împărtăşanie. Şi toată lumea se împărtăşeşte. Neglijenţa aceasta a împărtăşirii, în zilele îngăduite, este vinovată şi păgubitoare. împărtăşania este rânduită si lăsată cu mare folos sufletesc. Nu-i vorba de fiecare zi sau de patru ori pe săptămână. Trebuie să ne pregătim, să dovedim o râvnă, o grijă deosebită cu viaţa noastră duhovnicească.

Mai este un fapt care s-a petrecut săptămâna trecută. Părintele Ghenadie, cum îl chema, o venit de la Sihăstria şi voia să steie la noi. I-am spus omului, i-am explicat... „Hai, că mă duc să-mi aduc bagajul!” „Măi părinte, nu ţi-am spus că nu poţi să fii primit?” Supărare! Aşa, cu îndrăzneală! Că să-l primim, că, uite, „avem chilii, avem bani, avem cu ce să trăim”. De parcă cei cu răspunderea nu s-ar îngriji de bunul mers al Schitului şi nu s-ar bucura ca să mai vină un om, să fie opt. Dar noi ştim, ştim cu toţii care e situaţia noastră. Suntem în ţară străină, nu suntem mănăstire autonomă, ci aparţinem de Mănăstirea Lavra. Şi ştiţi ce formalităţi complicate sunt necesare şi care e situaţia.

Amintesc câteva lucruri, ca să le ştim, să nu ne jucăm aşa, cu filozofie fără rânduială. Câţi călugări să fie la Schitul Prodromu? La Schitul Prodromu or fost până la 100, uneori peste 100 de călugări. In 1916, în partea cu biblioteca erau 117 călugări. Erau 117 guri ce trebuiau hrănite în fiecare zi. Aveau în ţară proprietăţi, aveau moşii, aveau pământ în chirie, aveau case închiriate...

Dar închipuiţi-vă cu câte greutăţi, cu câte necazuri se confruntau! Pe vremurile acelea nu erau mijloacele de transport ca acum. Cât de greu era să aduci din ţară seminţe de grâu când nu mai aveai, seminţe de porumb când nu mai aveai... Se trimiteau din ţară, că aici n-ai de unde să aduni dacă ar fi să fie 100 de guri în fiecare zi. Cu câtă greutate se aduceau lucrurile! Cu vapoarele, cu caii... Dar faceau ceia 100 de părinţi! Se dovedea că faceau ceva. Toate terasele astea pe care le vedeţi prin jur, pe aicea, pe munţi, cu bolovani strânşi şi ziduri făcute, le-au făcut ei. Ei le faceau, că doar nu stăteau cu mâinile în sân! Ce să faci [cu] 100 de oameni aici, ce să faci? Le-a pus grădiniţă acolo.

Noi ce facem acum? Facem o rugăciune şi, încolo, stăm şi ne uităm la soare. Ce să faci? Călugărul trebuie să se roage şi să muncească. Ce să munceşti aici? N-ai ce să munceşti. N-ai cum. Şi, atunci, să stea, cu sutele, călugării degeaba? De asta, presupunem, există o rânduială, un regulament, o înţelegere între Mănăstirea Lavra şi Schit, aprobată de Patriarhia Ecumenică la 1880. In acest act se spune: „De acuma înainte, la Prodromu pot să trăiască 60 de călugări şi 10 fraţi”. Este aprobarea Patriarhiei Ecumenice ca de atuncea să trăiască 70 de călugări la Prodromu. Să trăiască... Cu ce ar putea trăi cei 70 de călugări? Cu ce să trăiască? Să nădăjduim în Dumnezeu, că o să facă minuni si o să aducă oameni aici.

(...)
Când am ajuns noi din Salonic aicea, ne-am trezit cu părintele Ioan cu o scrisoare de la părintele Dionisie, de la părintele Ghelasie... „Nu vă mai duceţi la Prodromu, că acolo nu-i ce mânca. N-au ce mânca. Veniţi la Chilie...” Şi asta era situaţia. Nu mai e cazul să comentez.

A dat Dumnezeu de se făcu ce se făcu. Este binecuvântarea lui Dumnezeu! Dar, din experienţă o spun, în condiţiile în care se găseşte Schitul acuma, cu mijloacele locale nu pot să trăiască un număr prea mare de vieţuitori. Nu este cu ce să se împlinească trebuinţele astea imediate, ale existenţei trupeşti. Că n-ai de unde. O iconiţă, o medalie, un pomelnic... Astea sunt veniturile. Nu poţi să ai 100 de oameni aici, dacă judecaţi. Asta, din punctul nostru de vedere.

Dar nici din punct de vedere oficial, al autorităţilor, nu este realizabilă treaba asta, pentru că organele oficiale nu îngăduie să vină la Prodromu persoane mai multe. Am vorbit personal cu Patriarhul Ecumenic, pe când nu era Patriarh, şi i-am spus: „Să ne ajutaţi să avem obşte mai bună”.,,Aveţi!” „Dar să ne ajutaţi să avem şi personal mai mult.” „Sunteţi schit. Nu sunteţi mănăstire. Mănăstirea are mai mulţi, schitul are mai puţini.” Patriarhului Ecumenic, de care depindem. S-o făcut intervenţie pentru noi în mai multe rânduri; înainte făcuse Patriarhia Română intervenţie pentru trei persoane. Regula este aşa. Un călugăr din România, când vrea să vină la Muntele Athos, se duce la Patriarhia Română si se adresează Preafericitului: „Vreau să mă duc la Sfântul Munte!”. In continuare, Patriarhia Română intervine la Constantinopol şi aşteaptă răspunsul. Când o venit răspunsul, atuncea vine la Sfântul Munte cu hârtia cu aprobarea Patriarhiei Ecumenice. Se adresează Mănăstirii Lavra, de care depindem, şi rămâne să fie înscris în forme. Asta e rânduiala.

Toate astea cer stăruinţă multă, poţi aştepta cu anii. Noi, când am venit aici o serie de cinci persoane, mai mult de un an de zile am aşteptat până au venit aprobările din ţară. Şi trebuie ca omul să vină întâi la Prodromu, la Muntele Athos, să stea şi să vadă dacă-i place, dacă poate sta. După ce s-a hotărât definitiv că vrea să rămână la Sfântul Munte, atuncea facem recomandare la Patriarhia Română ca să intervină la Constantinopol şi să fie primit. Aşa s-a făcut, de exemplu, acum ceva vreme, pentru trei persoane şi aşteptăm cu lunile până vine răspunsul. Şi o venit răspunsul de la Constantinopol cu „nu se aprobă”. Zice: „Sunt şi alte mănăstiri care mai au pretenţii la Sfântul Munte şi nu putem să facem favoruri pentru Patriarhia Română. Nu mai aprobăm!”. Şi nu a aprobat. Atuncea dă-i din nou, trebuie să faci alte cereri. Am scos o hârtie, că, uite, în Sfântul Munte au fost 70, 80, 700, 800, 1000 de călugări români, iar acuma nici 100 nu sunt. Să aibă bunăvoinţă să mai aprobe, să mai deie dezlegare, să mai primim şi pe alţii. Şi a trebuit să mă ocup pentru cei cinci care sunteţi aicea.

Am făcut intervenţii. Cu multe greutăţi, cu multe formalităţi... In sfârşit, s-a reuşit să se capete aprobare. Normal, Mănăstirea Lavra a primit direct răspuns de la Patriarhie că s-au dat aprobări pentru cinci călugări români. Noi am primit răspunsul mai târziu, prin Patriarhia Română. Atunci am trimis la Mănăstirea Lavra, la greci, din partea noastră, o copie după aprobarea Patriarhiei. „Uite, Patriarhia din Constantinopol a aprobat cinci persoane.” Le-am trimis toate datele, ca să-i înscrie acolo şi ei. Pentru ca să ne trezim, după vreun an de zile, când am cerut formalităţile, că nu sunt înscrişi în hârtiile lor. „De ce nu i-aţi scris?” „Fiindcă n-aţi zis să-i scriem.”Trebuia să le scriem noi ca să-i înscrie Mănăstirea Lavra pe ăia cinci. Şi cum nu le-am scris, nu sunt înscrişi până acum. Acum, eu să le spun? Era obligaţia lor, după ce au primit hârtia Patriarhiei, să-i scrie. Nu i-au scris.

După aceea ne-am interesat la Chinotită. Poate îi trebuieşte unui părinte o hârtie de asta, pentru medicamente. Daţi-mi de aicea o hârtie, ca să scoatem un carnet, căci părinţii aceştia au aprobarea Constantinopolului. „Poate să fie aprobare de la Constantinopol, dar dacă mănăstirea nu vrea să-i primească, nu-i primeşte.” Altă socoteală. Până acum nu era socoteala asta. Poate să-i primească sau nu... O venit şi treaba asta... Şi atunci, asta-i situaţia. După trei ani de zile de la aprobarea Constantinopolului, aşezarea lor nu este încă desăvârşită. Ar trebui să aibă si buletin, să aibă tot. Astea sunt realităţile din Sfântul Munte. Acuma, fratele Vasile este de nouă ani de zile aici. Dar trebuie să i se aprobe de la Lavra ca să se facă călugăr. Am cerut de patru ori hârtie de la Lavra. „Las’ că venim noi pe acolo să vedem care e situaţia.” N-au aprobat. înainte, formula era foarte simplă. Când aveai nevoie să-ţi faci un călugăr aicea, nici nu trebuia să mai ceri aprobare de la Mănăstirea Lavra. Puteai să-l faci călugăr aicea şi să-i trimiţi vestire la Lavra: „Uite că am făcut călugăr pe cutare şi-l cheamă aşa”. Noul patriarh a spus, între altele, în declaraţiile lui, că se interesează nu numai de călugării din Munte, dar şi de fraţi, de viitorii călugări din Muntele Athos.

Deci, ca să se aprobe să fie un călugăr, trebuie mai înainte să fie şi Constantinopolul înştiinţat ca să aprobe un frate. Astea-s realităţile de aici... Şi, atunci, nu vom face noi tevatură şi discuţii şi vorbe degeaba. Ne vedem de treabă aicea, în linişte, nu ne facem probleme şi nu ne tulburăm degeaba, fără rost şi fără socoteală. Ne vedem de treabă în pace şi linişte şi aşteptăm cu bunăvoie să murim. Noi nu putem să hotărâm. Ei hotărăsc, cum ştiu ei, care sunt cei pe care-i primesc mănăstirile greceşti vechi. Se înţeleg cum ştiu ei acolo. E o problemă, să ştiţi! Grecii sunt bănuitori şi suspicioşi. In urma terminării cu comunismul din ţările astea ortodoxe, România, Bulgaria, Rusia, or fi venit în vizită mai mulţi români. Şi grecii spun că vin călugări români să ocupe mănăstiri greceşti. Astea sunt vorbe, ca să fie aşa, căci, în realitate, nu se poate. Treaba asta este absurdă.

Ca să vedeţi cât e de absurdă treaba asta, vă reamintesc întâmplarea aceea, relatată în ziar, de care v-am spus. Scria acolo că o intrat 300 de călugări români în Muntele Athos travestiţi. Ei, cum e posibil să-ţi închipui că pot să vină din România - şi atunci îţi cerea viză - 300 de persoane, să treacă pe la ambasadele greceşti, pe la poliţie, pe la vreun vapor... Cum să treacă şi să ajungă la Uranopolis şi să intre prin tufişuri 300 de călugări în Muntele Athos? Dar a scris în ziar treaba asta, chiar aşa. Păi, cum? Cum e posibil aşa ceva? Absurdităţi de acestea. Asta e mentalitatea grecească. Ei folosesc toate posibilităţile ca să împiedice aşezarea ne-grecilor în Muntele Athos. Asta e realitatea! Nu putem să ne facem călugării singuri...

Noi bucuroşi am fi să fie cât de mulţi, să fie călugări buni, vrednici, să fie prezenţă românească frumoasă. Aşa, trebuie să ne mulţumim cu ce se poate şi să ne resemnăm şi să ne vedem de treabă aşa, în condiţiile pe care le avem... Mai mult de jumătate dintre noi sunt cu statut provizoriu. Mulţi nu au aprobarea. Lavra nu-i primeşte. Le-am comunicat că îs veniţi fraţii cutare cu cutare ca să cunoască monahismul... Dar nu-s înscrişi la Lavra, nu-s în evidenţă, nu-s primiţi.

Mereu or întrebat: „Câţi sunteţi, câţi sunteţi acolo? Trebuie să plece cei care nu sunt scrişi, să plece imediat!”. De aceea, nici nu le facem probleme, nici nu-i tulburăm degeaba, ne vedem de treburi şi rânduieli cu linişte, cu pace, cu voia lui Dumnezeu. Muntele Athos este panortodox, toate bisericile ortodoxe trebuie să fie prezente la Muntele Athos, dar prezenţa aceasta ei vor s-o facă mai mult simbolică. Să fie câţiva acolo, ca să fie... Realitatea este că îi jenează prezenţa prea mare a ne-grecilor în Muntele Athos. Aţi văzut la „Sfântul Ilie”... O parte era în neorânduială şi au evacuat-o imediat. Să vedem care sunt realităţile de aici!

Nu ne place totul, dar nu ne tulburăm, Hristoase, aşa. Mulţumim lui Dumnezeu că cei care suntem aicea ne vedem de treabă. Să ne grijim noi sufleteşte! Cu înţelegere şi cu viaţă duhovnicească, să îmbunătăţim noi lucrurile! Depinde de noi măsura în care ne-am folosit timpul ce-l avem ca să ne împlinim sufleteşte. Să fim în orânduială, să fim cu dragoste, să fim în pas. Cu unitate, cu preocupare pentru treburile obşteşti. De noi depinde şi cum se folosesc pelerinii, cum se îngrijesc sufleteşte, cum se spovedesc... Cum sporesc duhovniceşte.

Oamenii pleacă cu pliniri sufleteşti! E o prezenţă românească, cât de cât, în Sfântul Munte. Depinde de noi ca această prezenţă românească să fie frumoasă, să fie bună, să facă cinste ţării, că suntem călugări români în Muntele Athos. Dar, în primul rând, să ne folosim noi duhovniceşte din faptul că trăim aici, la Sfântul Munte! Că linişte avem, slavă Ţie, Doamne! Ii mulţumim lui Dumnezeu că avem din destul ce ne trebuie. Nu ne facem probleme să ne gândim la cele pământeşti. Slavă lui Dumnezeu! Să grijim de noi duhovniceşte, aşa, cu pace, cu linişte, cu râvnă! Celelalte din afară, cele politiceşti, administrative, ne privesc mai puţin şi n-avem motiv să ne încurcăm în ele.

 Parintele Petroniu Tanase

 * Rostită la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos, în data de 23 mai 2002.

Fragment din cartea "Pogorarea Sfantului Duh. Cele mai frumoase predici", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Pogorarea Sfantului Duh. Cele mai frumoase predici"

• Biserica Pogorarea Sfantului Duh - Parc Titan
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Editoriale
• Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Pastorala la Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: