Vindecarea slugii unui sutas. Vindecarea tanarului din Nain. Trimisii lui Ioan Botezatorul. Ungerea lui Iisus de catre femeia pacatoasa.

1. Si dupa ce a sfarsit toate aceste cuvinte ale Sale in auzul poporului, a intrat in Capernaum.
2. Iar sluga unui sutas, care era la el in cinste, fiind bolnava era sa moara.
3.
Si auzind despre Iisus, a trimis la El batrani ai iudeilor, rugandu-L sa vina si sa vindece pe sluga lui.
4. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat staruitor, zicand: Vrednic este sa-i faci lui aceasta,
5. Caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.
6. Iar Iisus mergea cu ei. Si nefiind El acum departe de casa, a trimis la El prieteni, zicandu-I: Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul meu.
7. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic sa vin la Tine. Ci spune cu cuvantul si se va vindeca sluga mea.
8. Caci si eu sunt om pus sub stapanire, avand sub mine ostasi, si zic acestuia: Du-te, si se duce, si altuia: Vino, si vine, si slugii mele: Fa aceasta, si face.
9. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el si, intorcandu-Se, a zis multimii care venea dupa El: Zic voua ca nici in Israel n-am aflat atata credinta;
10. Si intorcandu-se cei trimisi acasa, au gasit sluga sanatoasa.
11. Si dupa aceea, S-a dus intr-o cetate numita Nain si cu El impreuna mergeau ucenicii Lui si multa multime.
12. Iar cand S-a apropiat de poarta cetatii, iata scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, si ea era vaduva, si multime mare din cetate era cu ea.
13. Si, vazand-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis: Nu plange!
14. Si apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Si a zis: Tinere, tie iti zic, scoala-te.
15. Si s-a ridicat mortul si a inceput sa vorbeasca, si l-a dat mamei lui.
16. Si frica i-a cuprins pe toti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Prooroc mare s-a ridicat intre noi si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau.
17. Si a iesit cuvantul acesta despre El in toata Iudeea si in toata imprejurimea.
18. Si au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.
19. Si chemand la sine pe doi dintre ucenicii sai, Ioan i-a trimis catre Domnul, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?
20. Si ajungand la El, barbatii au zis: Ioan Botezatorul ne-a trimis la Tine, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?
21. Si in acel ceas El a vindecat pe multi de boli si de rani si de duhuri rele si multor orbi le-a daruit vederea.
22. Si raspunzand, le-a zis: Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce ati vazut si cele ce ati auzit: Orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste.
23. Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine.
24. Iar, dupa ce trimisii lui Ioan au plecat, El a inceput sa vorbeasca multimilor despre Ioan: Ce ati iesit sa priviti, in pustie? Oare trestie clatinata de vant?
25. Dar ce ati iesit sa vedeti? Oare om imbracat in haine moi? Iata, cei ce poarta haine scumpe si petrec in desfatare sunt in casele regilor.
26. Dar ce-ati iesit sa vedeti? Oare prooroc? Da! Zic voua: si mai mult decat un prooroc.
27. Acesta este cel despre care s-a scris: "Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta".
28. Zic voua: Intre cei nascuti din femei, nimeni nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el.
29. Si tot poporul auzind, si vamesii s-au incredintat de dreptatea lui Dumnezeu, botezandu-se cu botezul lui Ioan.
30. Iar fariseii si invatatorii de lege au calcat voia lui Dumnezeu in ei insisi, nebotezandu-se de el.
31. Cu cine voi asemana pe oamenii acestui neam? Si cu cine sunt ei asemenea?
32. Sunt asemenea copiilor care sed in piata si striga unii catre altii, zicand: V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si n-ati plans.
33. Caci a venit Ioan Botezatorul, nemancand paine si negustand vin, si ziceti: Are demon!
34. A venit si Fiul Omului, mancand si band, si ziceti: Iata un om mancacios si bautor de vin, prieten al vamesilor si al pacatosilor!
35. Dar Intelepciunea a fost gasita dreapta de catre toti fiii ei.
36. Unul din farisei L-a rugat pe Iisus sa manance cu el. Si intrand in casa fariseului, a sezut la masa.
37. Si iata era in cetate o femeie pacatoasa si, afland ca sade la masa, in casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38. Si, stand la spate, langa picioarele Lui, plangand, a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, si cu parul capului ei le stergea. Si saruta picioarele Lui si le ungea cu mir.
39. Si vazand, fariseul, care-L chemase, a zis in sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa.
40. Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Simone, am sa-ti spun ceva. Invatatorule, spune, zise el.
41. Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci.
42. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult?
43. Simon, raspunzand, a zis: Socotesc ca acela caruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
44. Si intorcandu-se catre femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat; ea insa, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele si le-a sters cu parul ei.
45. Sarutare nu Mi-ai dat; ea insa de cand am intrat, n-a incetat sa-Mi sarute picioarele.
46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele.
47. De aceea iti zic: Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste.
48. Si a zis ei: Iertate iti sunt pacatele.
49. Si au inceput cei ce sedeau impreuna la masa sa zica in sine: Cine este Acesta care iarta si pacatele?
50.
Iar catre femeie a zis: Credinta ta te-a mantuit; mergi in pace.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 202

Voteaza:

Vindecarea slugii unui sutas. Vindecarea tanarului din Nain. Trimisii lui Ioan Botezatorul. Ungerea lui Iisus de catre femeia pacatoasa. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE