Religie

  • Dorinta ochilor Dorinta ochilor

    Inima trebuie să tindă întotdeauna spre Dumnezeu. Altfel, noi vom repeta, într-un fel sau altul, greşeala Evei. Ispititorul a înşelat-o pe strămoaşă, spun...

  • Cine esti dumneata, domnule Marcel Petrisor Cine esti dumneata, domnule Marcel Petrisor

    Profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor (în inima Ardealului, între Ţebea şi Hălmagiu, nu departe de Vaţa, locul de ob...

  • Educatia ortodoxa in familie Educatia ortodoxa in familie

    Când am mers pentru prima oară în Sfântul Munte; în urmă cu 35 de ani, l-am vizitat şi pe Părintele Paisie la Chilia Sfintei Cruci, care aparţine de Măn...

  • Dumnezeu in Sine si Dumnezeu in afara Sa Dumnezeu in Sine si Dumnezeu in afara Sa

    Puterile, procesiunile, manifestările etc., potrivit cărora Dumnezeu este numit cu felurite numiri şi prin care El Se manifestă şi acţionează în lume, Se comunic...

  • Ajunge copilului sa fie ca parintele sau Ajunge copilului sa fie ca parintele sau

    UN PĂRINTE dezorientat, care nu se bucură de respectul şi încrederea celor care îl cunosc, nu poate educa un copil bun. Acest lucru nu înseamnă că un copil care...

  • O tragedie perpetua: cazul Nicolae Iorga O tragedie perpetua: cazul Nicolae Iorga

    In urmă cu 70 de ani, pe 28 noiembrie 1940, pe cîmpia de lîngă Strejnic, era găsit cadavrul ciuruit de gloanţe al marelui savant Nicolae Iorga (care împlinise 69...

  • Firma de pompe funebre in sectorul 3 Firma de pompe funebre in sectorul 3

    Agentia Funerara Paul este o firma de pompe funebre care incearca sa fie alaturi de persoanele aflate in suferinta, de peste 10 ani. Este una din cele mai vechi firme de...

  • Nu mai fa atatea, linisteste-te Nu mai fa atatea, linisteste-te

    Ceea ce ştiam eu despre monahi, înainte de a sosi la Valaam, era că se rugau şi munceau. Intr-adevăr, chiar şi o privire superficială asupra literaturii monahale...

  • Psalmul 136 Psalmul 136

    Psalmul 136 a fost scris pentru evreii care au fost robi în Babilon şi care dobândind întoarcerea povestesc ce li s-a întâmplat în robie (Fericitul Teodoret...

  • Suntem inlantuiti Suntem inlantuiti

    A trântit uşa cu putere şi a coborât scările pentru a ajunge la maşină. Când Pavel a auzit motorul maşinii pornind, era sigur că Anastasia se va întoarce...

  • Rugaciunea parintilor pentru copii, o garantie... Rugaciunea parintilor pentru copii, o garantie...

    Un mare cunoscător al vieţii duhovniceşti, Sfântul Isaac Sirul, considera drept o condiţie esenţială a succesului în orice lucru întreprins de om ca orice lucru...

  • Bunica Bunica

    M-a chemat prea târziu ca să mai ajung la vreme. N-am văzut-o nici pe catafalc, unde ceea ce mai rămăsese din nobila ei fiinţă, îmbrăcată în rochia scumpă pe...

  • Umilite si obidite Umilite si obidite

    Ne apropiem de o temă nu prea plăcută dar care ne ajută să lămurim ce aşteaptă bărbatul de la femeie. Faptul că femeia se află faţă de soţ într-o poziţie...

  • Rai dulce Rai dulce

    Unii oameni sunt numai de văzut, însă nu şi de ascultat. Iar alţii numai de ascultat, însă nu şi de văzut. Sunt rari aceia care îmbină cele două: să fie şi...

  • Dialog despre marii Duhovnici ai Romaniei Dialog despre marii Duhovnici ai Romaniei

    Sunt mulţi şi foarte însemnaţi Părinţii Duhovniceşti pe care i-am cunoscut şi care, din mila lui Dumnezeu şi dragostea Sa cea sfântă, a lăsat o vie impresie...

  • Marturii despre inchisoarea de la Pitesti Marturii despre inchisoarea de la Pitesti

    Piteşti - o temniţă mai mică decât Aiudul. Are celule izolate, dar şi camere comune. Am fost primiţi cu ostilitate, care în scurt timp va deveni brutalitate...

  • Nu uitati sa Nu uitati sa 'bagati in priza' ratiunea

    In primul rând trebuie să comunicaţi - anume să comunicaţi, nu să vă lăsaţi imediat în voia primului sentiment, primei porniri, pentru că emoţiile pot să nu...

  • Pe Dumnezeu Il descoperim cu inima noastra Pe Dumnezeu Il descoperim cu inima noastra

    Adevărurile credinţei nu sunt iraţionale, ci sunt mai presus de raţiune. Sunt adevăruri metafizice, supranaturale. Ele sunt desigur logice în mod absolut, îns...

  • Credinta este un dar Credinta este un dar

    Scriitorul si filosoful român Emil Cioran a scris într-una din cărţile sale: Credinţa este un dar. Eu n-am avut acest dar. Intrebarea mea este: Este credinţa un...

  • Tradarea de sine Tradarea de sine

    Hotărârea de-a construi un viitor nu doar alături, ci împreună cu celălalt pleacă de la o intuiţie, nemijlocită: îmi place chipul, mi-e dragă vocea, mă înc...

  • E mai bine cu doua capre decat cu una E mai bine cu doua capre decat cu una

    Bunica Daşa avea două capre. Amândouă se asemănau mult: erau albe şi aveau şi nişte nume foarte asemănătoare: Kosâlka şi Fasolka. De fapt, se deosebeau prin...

  • O viziune falsa despre sine O viziune falsa despre sine

    Se pare că Antonie Bloom nu a privit absenţa lui Dumnezeu în rugăciune ca pe o părăsire de către Dumnezeu, ci ca o tăcere a Sa. Nu vorbesc despre o absen...

Pagina 1 din 128

Calendar Ortodox