Paza cetatii. Numarul celor intorsi sub Zorobabel.

1. Dupa ce s-a terminat zidul si am pus canaturile si au fost asezati la slujba lor portarii si cantaretii si levitii,
2. Atunci am poruncit fratelui meu Hanani si lui Anania, capetenia cetatii Ierusalimului, caci el cu mult mai mult decat altii era om credincios si temator de Dumnezeu,
3. Si le-am zis: "Sa nu se deschida portile Ierusalimului pana nu rasare soarele, si sa le inchida si sa le incuie in fata voastra". Si am pus strajeri pe locuitorii Ierusalimului, fiecare cand ii venea randul si fiecare in fata casei sale.

4. Cetatea insa era intinsa si mare, iar popor era putin in ea si case nu se zidisera din nou.
5. Si mi-a dat Dumnezeul meu gand sa aduc pe cei mai mari, pe capetenii si poporul, ca sa fac o numaratoare, dupa spitele neamului lor, si am gasit cartea cu spitele de neam ale celor ce venisera intaia oara, si intr-insa erau scrise urmatoarele:
6. Iata locuitorii tarii care au plecat din robie, unde-i dusese Nabucodonosor, regele Babilonului, si s-au intors la Ierusalim si in Iuda, asezandu-se fiecare in cetatea sa,
7. Impreuna venind cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilsan, Misperet, Bigvai, Nehum si Baana. Numarul poporului lui Israel:
8. Fiii lui Fares, doua mii o suta saptezeci si doi;
9. Fiii lui Sefatia, trei sute saptezeci si doi;
10. Fiii lui Arah, sase sute cincizeci si doi;
11. Fiii lui Pahat-Moab, din urmasii lui Iosua si Ioab, doua mii opt sute optsprezece;
12. Fiii lui Elam, o mie doua sute cincizeci si patru;
13. Fiii lui Zatu, opt sute patruzeci si cinci;
14. Fiii lui Zacai, sapte sute saizeci;
15. Fiii lui Binui, sase sute patruzeci si opt;
16. Fiii lui Bebai, sase sute douazeci si opt;
17. Fiii lui Azgad, doua mii trei sute douazeci si doi;
18. Fiii lui Adonicam, sase sute saizeci si sapte;
19. Fiii lui Bigvai, doua mii saizeci si sapte;
20. Fiii lui Adin, sase sute cincizeci si cinci;
21. Fiii lui Ater, din familia lui Iezechia, nouazeci si opt;
22. Fiii lui Hasum, trei sute douazeci si opt;
23. Fiii lui Betai, trei sute douazeci si patru;
24. Fiii lui Harif, o suta doisprezece;
25. Ghibeonitii, nouazeci si cinci;
26. Oameni din Betleem si Netofa, o suta optzeci si opt;
27. Oameni din Anatot, o suta douazeci si opt;
28. Oameni din Bet-Azmavet, patruzeci si doi;
29. Oameni din Chiriat-Iearim, din Chefira si din Beerot, sapte sute patruzeci si trei;
30. Oameni din Rama si din Gheba, sase sute douazeci si unu;
31. Oameni din Micmas, o suta douazeci si doi;
32. Oameni din Betel si din Ai, o suta douazeci si trei;
33. Oameni din celalalt Nebo, cincizeci si doi;
34. Fiii celuilalt Elam, o mie doua sute cincizeci si patru;
35. Fiii lui Harim, trei sute douazeci;
36. Ierihoneni, trei sute patruzeci si cinci;
37. Lodieni, Hadidieni si oameni din Ono, sapte sute douazeci si unu.
38. Fiii lui Senaa, trei mii noua sute treizeci.
39. Preotii: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosif, noua sute saptezeci si trei;
40. Fiii lui Imer, o mie cincizeci si doi;
41. Fiii lui Pashur, o mie doua sute patruzeci si sapte;
42. Fiii lui Harim, o mie saptesprezece;
43. Levitii: fiii lui Iosua si ai lui Cadmiel, din casa lui Hodavia, saptezeci si patru.
44. Cantaretii: fiii lui Asaf, o suta patruzeci si opt.
45. Portarii: fiii lui Salum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acuv, fiii lui Hatita, fiii lui Sobai, o suta treizeci si opt.
46. Cei incredintati templului: fiii lui Tiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
47. Fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,
48. Fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,
49. Fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
50. Fiii lui Reaia, fiii lui Retin, fiii lui Necoda,
51. Fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,
52. Fiii lui Besai, fiii lui Meunim, fiii lui Nefisim,
53. Fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
54. Fiii lui Batlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harsa,
55. Fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
56. Fiii lui Netiah, fiii lui Hatifa.
57. Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida;
58. Fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel;
59. Fiii lui Sefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hatebaim, fiii lui Amon.
60. Netineii si fiii robilor lui Solomon in total erau trei sute nouazeci si doi.
61. Iata acum si cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harsa, din Cherub-Adon si din Imer, si care n-au putut sa-si arate nici casa din care se trag, nici semintia, pentru a dovedi ca sunt Israeliti:
62. Fiii lui Delaia, fiii lui Tobie, fiii lui Necoda, sase sute patruzeci si doi.
63. Si dintre preoti: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacot, fiii lui Barzilai, care a luat de sotie una din fiicele lui Barzilai Galaaditul si a primit numele acesteia.
64. Ei si-au cautat spita neamului lor, dar nu si-au gasit-o, si au fost scosi din preotie;
65. Si guvernatorul le-a zis sa nu manance din lucrurile de mare sfintenie pana nu se va ridica un preot cu Urim si Tumim.
66. Adunarea intreaga a fost de patruzeci si doua de mii trei sute saizeci de suflete,
67. Afara de robi si roabe, care erau in numar de sapte mii trei sute treizeci si sapte. Printre ei se mai aflau doua sute patruzeci si cinci de cantareti si cantarete.
68. Ei aveau sapte sute treizeci si sase de cai, doua sute patruzeci si cinci de catari,
69. Patru sute treizeci si cinci camile si sase mii sapte sute douazeci asini.
70. Unii capi de familie au facut daruri pentru lucru. Tirsata a dat la vistierie o mie de drahme de aur, cincizeci de cupe si cinci sute treizeci vesminte preotesti.
71. Capeteniile caselor au dat in vistieria lucrarilor douazeci de mii de drahme de aur si doua mii doua sute mine de argint. Celalalt popor a dat douazeci de mii de drahme de aur si doua mii de mine de argint si saizeci si sapte de vesminte preotesti.
72. Preotii si levitii, portarii, cantaretii si oamenii din popor, cei incredintati templului si tot Israelul s-au asezat in cetatile lor.
73.
Si cand a sosit luna a saptea, fiii lui Israel se aflau prin cetatile lor.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 225

Voteaza:

Paza cetatii. Numarul celor intorsi sub Zorobabel. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE