Sfantul Cuvios Stefan cel Nou

Este un lucru drept si tuturor crestinilor bine primit - dupa dumnezeiescul glas al lui Pavel, marele propovaduitor -, a ne impartasi de pomenirea sfintilor, precum zice si acel vers al lui David: Pomenirea dreptilor cu laude si celor drepti li se cuvine lauda. Nu numai atat, dar este cuvios lucru si dorit a avea pururea intru pomenire nevointele si ispravile sfintilor, cele cu vitejie facute. Tot asa este cuvios si drept lucru a scrie in carti faptele lor, pentru ca prin vedere si prin auzire ne suim catre fapta buna si catre dumnezeiasca ravna, in care se implineste acea Scriptura ce zice: Arata-mi fata Ta si fa-ma pe mine sa aud glasul Tau. Caci amandoua se vad ca prin icoana si prin cuvantul cel scris se fac auzite. Vederea icoanei se pricinuieste de la cei ce au cu mestesug acea stiinta. Iar cuvantul auzirii vine de la cei ce prin duh dumnezeiesc si prin invatatura cunostintei, cu taina au invatat cele dumnezeiesti.

Deci eu, fiind neimpartasit de acestea amandoua, ma tem si sunt fara indrazneala ca sa deschid gura si sa intind mana, ca nu cumva sa patimesc chipul cel nesuferit al mandriei cand voi grai. Caci cursa mare sunt barbatului chiar buzele lui, precum este scris, si se prinde cu graiurile gurii lui fiecare si rasplatire pentru cuvintele lui i se va da. Caci mare si iubit este Cuviosul Mucenic Stefan, care intai incepe aceasta praznuire si multa este nimicnicia saracei mele minti si putina-mi iscusinta. Si de unde voi incepe cununa laudelor vietii lui si cum voi povesti stralucirea si osteneala petrecerii lui? Nu ma pricep, iubitilor. Sau cum voi pune buna indrazneala a muceniciei celei patimitoare, pentru ca minunile savarsite de dansul prin darul cel de sus, avand minunata povestire, imi tulbura gandul, il inspaimanta si il silesc a se departa din hotarele sale. Insa cat va ajunge puterea mintii mele, nu voi inceta a grai, caci nu este osanda a nu lauda dupa vrednicie, ci aceea este osanda a nu grai dupa putere.

 

De aceea, avand deopotriva cuvantul si intelegerea, pe care niciodata nu le-am uneltit la ceva de acest fel, cu toata puterea mea indemnandu-ma, am inceput a scrie, avand in minte neascultarea cea stramoseasca a Evei si pe robul cel lenes care a ingropat in pamant talantul; ca nu cumva prin zabavnica trecere de vreme sa vina in uitare o viata ca aceasta a cinstitului nostru parinte Stefan.

Pentru ca, precum norul ascunde soarele, asa si vremea acopera cele ce nu se graiesc. Si macar ca patruzeci si doi de ani sunt de cand a suferit sfintitul sfarsit prin mucenicie, prea fericitul parintele nostru Stefan; insa, fiind indemnat, am adunat de la barbati iubitori de adevar, de la ucenicii lui, alergand ici si colo, si adunand din tinerete si pana la batranete, povestirile nasterii si ale mortii, preaveselitoare si minunate; adunand ca dintr-un adanc, din vremea cea lunga si din uitare culegandu-le, ca si albina cea iubitoare de osteneala, care din multe flori aduna cele de folos la pregatirea mierei.

Astfel am fost povatuit de Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru, Cel ce lumineaza pe tot omul ce vine in lume, Cela ce este mintea celor ce cu dreapta credinta inteleg, si cuvant al celor ce se zic si tuturor toate este si se face; Cela ce da lumina de invatatura spre a cunoaste cand se cade a spune cuvant caci aratarea cuvintelor Lui lumineaza si intelepteste pe prunci. Dar ca sa nu intindem cuvantul prin lungi cuvantari, tinandu-ma de inceputul ce este inainte, voi face inceput acestei vieti placute lui Dumnezeu.

Si voiesc cu rugaciunile voastre sa-mi ajutati, facand milostiv pe Dumnezeu pentru viata mea inrautatita si cerand cuvant pentru deschiderea gurii mele, ca nu cumva sa ma osandesc, ca unul ce m-am apucat de cele mai presus de vrednicie, nimic cinstit si vrednic de cuvant aducand, care, nici dupa neputinta mea s-a facut, nici a urmat vreun chip din nebagare de seama. Ci, pe langa darul cel de sus, care imparte fiecaruia toate cele potrivite, de la care toata darea cea buna si toata daruirea cea desavarsita de sus este, pogorandu-se intru cei vrednici ai Duhului, spre acelasi inceput al vietii, precum am zis, voi veni, afland bun si degrab impreuna ajutator rugaciunile voastre.

Dar tu, o, sfintita praznuire a crestinilor si citi ati gustat din filosofia cea dupa Hristos cu varful degetului, sarguiti-va cu fierbinteala in adevarata credinta, sa puneti urechile mintii. Pentru ca povestirea este de duhovniceasca sanatate si cu trupeasca sporire si slavire, ca la elini.

Deci, acest bogat hranitor si aducator de bucurie al sfintei ospatari si al vostru al tuturor celor impreuna chemati la ascultare, cel cu numele intaiului mucenic si cu lucrul de un nume si de un chip -, nu era strain de bizantini, nici instrainat de cei ce locuiesc in cetatea cea imparateasca. Pentru ca al nostru este acesta cu nasterea, cresterea, jertfa cunoscuta parintilor nostri si ardere de tot vazuta. Pentru ca in anii lui Artemie si Anastasie Augustul (nu acela care a fost mai inainte de Zinon, care era eretic, ci alt Anastasie, in anii cei mai de pe urma, care era dreptcredincios), zic in primul an al imparatiei lui, iar de la zidirea lumii, sase mii doua sute douazeci si doi (714), era in Constantinopol un barbat cunoscut, nu din cei slaviti in vrednicii, nici din cei imbelsugati cu bogatie din paganatate, ci din cei ce vietuiesc in indestulare, apostoleste zic, si din lucrul mainilor sale se hranea; din care si pe cei lipsiti ii impartasea cu indestulare.

Acesta locuia in partea ulitei imparatesti cea de obste, care se zice Locul Crucii, spre partea cea din vale, unde sunt case mari ce se numesc ale lui Consta. Acolo locuind barbatul cel iubitor de Dumnezeu, cu femeia cea de un chip si amandoi hranindu-se cu dreapta credinta, li s-au nascut doua fiice. Deci, nascandu-se ele si la varsta venind, hraneau parintii pe fiicele lor din Scriptura si in dreapta credinta, asemenea lor.

Si dreptcredincioasa lor mama, vazand vremea curgand si ca nu avea copil de parte barbateasca, cu greu suferea aceasta. Dar, fiind purtata de credinta neindoita, si gandind la Sara, Ana si Elisabeta, si Scriptura aceea in mintea ei luand-o, ca cel ce cauta afla si celui ce bate i se va deschide, i-au urmat Anei celei de un nume, pentru ca Ana ii era numele.

Si precum aceea in cortul Legii, asa si aceasta nu contenea inconjurand cinstitele locasuri ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dar mai ales in preacinstita ei biserica din Vlaherna, in fiecare zi mergand si fiind nelipsita de la privegherea cea de toata noaptea spre vineri, aducand cereri rugatoare si stand aproape inaintea sfantului chip al Sfintei Fecioare, care era inchipuita purtand in brate pe Fiul si Dumnezeul nostru, mantuirea cea de obste a neamului nostru, varsa lacrimi si graia unele ca acestea:

"Acoperamantul celor ce alearga la tine, de Dumnezeu Nascatoare, ancora si partinitoarea celor ce in intristare te cauta pe tine; limanul cel mantuitor al celor afundati in mihnire in noianul vietii si al celor ce in deznadejde pe tine te cer in ajutor, grabnica ajutatoare; slava maicilor si podoaba fecioarelor, ceea ce ai prefacut la toata partea femeiasca osanda stramoasei Eva in indrazneala veselitoare prin nasterea ta cea dumnezeiasca; miluieste-ma si pe mine si ma auzi, si rupe legatura ce este in mine, precum a maicii tale - adica a Anei cand te-a nascut pe tine -, si arata-ma cu solirea ta cea de maica, a naste si eu copil de parte barbateasca, pentru ca sa-l aduc Fiului Tau si Dumnezeu!"

Aceasta rugaciune indoind-o si intreind-o femeia, punand obisnuita plecare de genunchi, a adormit. Iar cea grabnica spre ajutorul neamului nostru, ca o maica plecand mila Fiului sau, pe femeia ce se mihnea a prefacut-o in veselie de maica cu un chip ca acesta: Stand langa femeie in acelasi ceas Preacurata Fecioara Maria, cu asemenea chip ca si a icoanei celei zugravite, si coastele acesteia lovindu-le, a sculat-o, zicandu-i: "Du-te, femeie, bucurandu-te, ca vei avea fiu!" Iar ea sculandu-se si tulburandu-se in sine, a aflat catre sfarsit privegherea; si intorcandu-se acasa cu cantari de lauda, a zamislit in pantece.

Atunci, in vremea zamislirii ei, indreptatorului dogmelor Bisericii, lui Gherman, parintele nostru cel de obste, prin hotarirea lui Dumnezeu, i s-a incredintat cirma cetatii imparatesti. Si de la Cizic fiind adus, ca o faclie prealuminoasa s-a asezat, nu sub obroc, ci in sfesnicul patriei, ca sa straluceasca la toata lumea, ca intr-o casa. Iar la asezarea in scaun a acestuia, toata adunarea cea de sub soare alergand intr-una, si toata varsta, de la batran pana la prunc, parte barbateasca si femeiasca. Si ingerii coborandu-se catre acea veselitoare asezare in scaun, impreuna cu toti s-au adunat cum si aceste doua stilpari bine roditoare ale dreptei credinte.

Dar cinstita Ana, vazand multime de popor, voia a se intoarce acasa, pentru inghesuirea poporului si pentru imbulzeala, ca nu cumva dintr-o inghesuiala ca aceasta fara de vreme sa lepede pruncul si sa-l omoare. Dar nu s-a plecat la aceasta cinstitul ei barbat, ci ca un viteaz care putea cu virtutea trupului mai mult decat altii, poruncind sa se tina bine de el, a putut sa treaca in pridvoarele bisericii celei mari. De acolo a intrat in foisorul bisericii, in care suindu-se, astepta intrarea lui Gherman, aratatorul de cele sfintite. Pentru ca multe cu adevarat facandu-se de catre dansul, atragea pe toti ca sa-l vada cu ochii.

Apoi arhiereul, facand intrarea cea pornita de la Dumnezeu, o femeie l-a vazut pe acesta ca pe o vapaie de foc si indata a strigat: "Binecuvinteaza, preasfinte, pe fiul meu cel din pantece". Iar luminatorul intorcand ochii cu liniste si pe femeie privind-o cu focul cel dinlauntru al dumnezeiescului Duh fiind miscat, cel plin de taine a zis: "Rodul pantecelui tau, dupa credinta ta, femeie, sa-l binecuvinteze Domnul, prin rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale lui Stefan, intaiul mucenic".

Cu adevarat, credinta cea buna, are si mai buna rasplatire; ca precum femeia cananeanca a auzit odata pe Mantuitorul Hristos: O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti, asa si aceasta a luat de la dumnezeiescul parinte, care purta in sine tot pe Hristos si inca mai mult, primind si numele pruncului ce avea a se naste.

Sfarsindu-se obisnuita invatatura de taine, cuminecandu-se toti cu dumnezeiestile si Preacuratele Taine ale lui Hristos si cu mergerea in pace acasa, toti departandu-se, dupa cateva zile, iubitoarea de Dumnezeu Ana, implinindu-se vremea, a nascut pe noul Samuil. Iar dupa ce s-a nascut acesta, indata l-a numit cu numele intaiului mucenic Stefan, dupa mai inainte vestirea cinstitului parintelui nostru Gherman.

Trecand cele opt zile si ducand pruncul la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, a luat numele cel mai inainte hotarit. Asemenea si in Postul Mare, ducandu-l in bratele sale maica sa, precum a adus Ana cea vestita pe sfintitul Samuil, au ajuns la Vlaherna, la cinstita biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, impreuna cu barbatul sau, in care facandu-si rugaciunea, si-au luat cererea si inaintea acelei dumnezeiesti icoane iarasi stand, cu lacrimi multumind, zicea:

"Bucura-te, intru tot curata, care mi-ai dezlegat sterpiciunea nasterii de copii, de parte barbateasca. Bucura-te preacurata care ai intors mihnirea mea in bucurie. Bucura-te grabnica, mantuire a celor ce te cauta pe tine, pentru ca eu ticaloasa cautandu-te, te-am aflat pe tine si mai mult am luat, nu numai fiu, ci si numele lui l-am primit de la slujitorul tau si pastorul nostru".

Apoi ridicand mainile si la picioarele acelei sfinte icoane pe prunc cu inchinaciune lipindu-l, iarasi striga: "Primeste, o, Stapana, odrasla mijlocirii tale celei de maica, primeste pe fiul care s-a randuit mie mai inainte de zamislire; primeste imprumutatoare, datoria datornicilor".

Iar barbatul ei cel iubitor de Dumnezeu, pentru intirzierea rugaciunii si pentru varsarea lacrimilor femeii, facandu-se fara glas si de spaima uimindu-se, aratand catre dumnezeiasca icoana, a zis: "Aceasta imi este, preadulce femeie, chezasuitoare, partinitoare si ajutatoarea nasterii lui Stefan". Apoi plecandu-si amandoi capetele si inchinandu-se acelui sfant pamant si multumind ajutatoarei tuturor crestinilor, s-au dus acasa. Cu adevarat, mai inainte a aratat viteaza maica, cu proorocie, pe cel care mai pe urma avea sa marturiseasca pentru icoana lui Hristos si a Maicii Sale, precum mai pe urma se va face cunoscut.

Ajungand sfanta si purtatoarea de viata Invierea Mantuitorului, pe cel sfintit din pruncie luandu-l parintii, au ajuns la luminatorul preasfintei Biserici celei mari, a lui Dumnezeu, in seara Sfintei Simbete si pe sfintitul prunc il aduc la baia nasterii celei de a doua, si se boteaza in numele Sfintei Treimi, Celei incepatoare de viata, de insusi preafericitul luminator Gherman. Iar dupa ungerea cu dumnezeiescul Mir, cazand la picioarele purtatorului de Dumnezeu, incepatorul pastorilor, mama lui striga: "Binecuvinteaza, cinstite parinte, pe cel ce din pantece numele i-ai cunoscut".

Iar cinstitul Gherman, socotind ca nu este de trebuinta sa faca alta rugaciune, dupa ungerea mirului, apucand capul tatalui cu o mana si cu cealalta aratand pe prunc cu degetul, a zis: "Dumnezeu, Care lumineaza pe tot omul care vine in lume, sa arate pe copilul acesta, la fel cu cel al carui nume a luat". Astfel, dupa binecuvantare, au mers acasa.

Acestea s-au petrecut in pruncie cu purtatorul de Dumnezeu, parintele nostru Stefan. Acestea pentru zamislirea, nasterea, numirea si luminarea lui, sunt preaveselitoare si adevarate povestiri. Sa incepem dar si cuvantul ispravilor lui, celor mai de pe urma de Dumnezeu daruite; caci daca cele dinaintea usilor sunt unele ca acestea, cu mult mai vartos cele mai dinlauntru. Pentru ca acel cuvios, prin duhovniceasca nastere de a doua, nascandu-l cinstita maica noastra a tuturor, ca dintr-un san l-a alaptat cu lapte tainic si, ca o hrana tare, i-a pus inainte cunostinta dumnezeiestilor ganduri.

Aceasta, precum am zis, l-a odraslit si ca o maica l-a hranit si din dumnezeiestile cugetari l-a invatat. Viata acestuia stralucind, sufletul lui l-a infrumusetat si la inaltime s-a suit. Maica Biserica pe acesta l-a facut iubit lui Dumnezeu, si l-a primit pe acesta, care venise din nefiinta, si cand s-a mutat din cele de aici, iarasi l-a primit ca pe un strain, Care si martor al vitejiei lui are sa i se faca, cand Judecatorul tuturor va da dupa vrednicie rasplatirile.

Dar am gresit in aceste cuvinte, caci, lasand cele ce trebuia sa graiesc mai intai, am facut ca cei care incep intai acoperamantul casei sa-l savarseasca. Deci, de aici tinta cuvantului meu va fi iarasi catre cele dinainte. Parintii acestui preasfintit copil, vazand ca varsta copilului trece si ajunge varsta de sase ani, l-a dat la invatatura cartii si a Sfintelor Scripturi. Iar in fiecare zi necontenit desfatandu-se in stiinte, a covarsit pe toti, nu numai in acestea, ci si de toata fapta buna ingrijindu-se. Pentru ca nu lipsea impreuna cu sfintita sa maica, mergand noaptea la obisnuitele privegheri ce se faceau si la pomenirile sfintilor. Si un dar ca acesta a luat acest cinstit copil, incat in vremea catismelor, citirea savarsindu-se, statea inaintea sfintei usi si luand aminte la citet, din ascultare el a invatat cele ce se citeau si in gura le avea, ori mucenicie, ori viata, ori invatatura a vreunui parinte, dar mai ales ale parintelui celui cu gura de aur si curgatoare de miere; caci zicea ca mai mult doreste de dumnezeiestile lui invataturi.

Astfel, cel din pruncie sfintit si al prea vestitului Timotei impreuna locuitor, invatatorului celui de obste urmand in toate, pe cele din urma uitandu-le si la cele dinainte in toate zilele tinzand, nu contenea ca David sa zica: Cugetand ziua si noaptea la legea Domnului, ca un pom rasadit langa izvoarele apelor. Caci stia, ca nu dupa multa vreme, vor da roade ostenelile sale. Acest cinstit Stefan invatand, pe multi din cei de o varsta cu el i-a intrecut in putina vreme, prin iubirea de Dumnezeu si prin iubirea de invatatura, pentru ca era osardia lui mai presus de varsta; incat se minunau de dansul cei ce l-au nascut, zicand ca, cu adevarat fiu al rugaciunii este acesta.

Deci, intr-acestea sfintitul tanar se invata, facandu-si mintea curata, luminata si cuvantatoare de Dumnezeu. Apoi, invatand dumnezeiestile Scripturi, dorea sa se faca ravnitor al sfintilor barbati, care pomeneau de dansele. Si acestora urmand, nicidecum nu facea pomenire de desfatare, nici nu dorea slava desarta, nici gura sa nu inceta a lauda pe Dumnezeu.

In vremea invataturii lui, Leon cel de neam sir, idumeul, din partile Rasaritului, s-a sculat asupra imparatului Teodosie, care, judecand ca nu este un lucru bun a face razboi crestinii intre ei, l-a facut pe pagan a se linisti. Dar indata tiranul a venit la imparatie; ciinele la cele sfinte si porcul spre margaritar. Si ca o vulpe cu viclesug, pentru sfiala cea catre marele Gherman, intaiul sezator, s-a prefacut ca este dreptcredincios.

Dar dupa al zecelea an al stapanirii lui, acest nou Baltazar a adus eresul maniheic in Biserica. Si pe poporul cel de sub dansul adunandu-l in mijlocul tuturor, ca un leu racnind fiara cea neimblanzita, din inima lui a izbucnit un glas ticalos, ca din muntele Etnei foc si pucioasa, zicand: "Idoleasca mestesugire este inchipuirea icoanelor si nu se cade a se inchina acestora". Iar iubitorul de Hristos si dreptcredinciosul popor tulburandu-se si suspinand, de aici inainte pierzatorul indata a tacut, si catre alta socoteala a intors cuvantul. Cu adevarat mormant deschis era gitlejul lui si perete varuit inima sa.

Cunoscand aceasta Gherman, propovaduitorul buneicredinte, si stand impotriva tiranului, ii zise: "Imparate, Stapanul Hristos si Mantuitorul nostru Dumnezeu, intrupandu-Se din preacuratul sange al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si desavarsit aratandu-Se ca noi si scris imprejur, toata slujirea idoleasca a pierit si tot chipul idolesc s-a trimis focului si intunericului. Iar de la petrecerea Lui impreuna cu noi si de la invatatura de lume mantuitoare a Apostolilor Lui, pana acum sunt sapte sute treizeci si sase de ani.

Iar parintii cei drepti care au petrecut in acesti ani n-au cugetat pentru sfintele icoane ceva de acest fel. Pentru ca din inceput, dupa inaltarea lui Hristos la cer, s-a inchipuit vederea icoanelor. Caci chiar de catre femeia ce-i curgea sange, pentru minunea ce s-a facut, s-a zugravit icoana Mantuitorului pe stilp; precum si cea nefacuta de mana in cetatea Edesa.

Apoi si icoana zugravita de Luca Evanghelistul a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, care din Ierusalim s-a trimis lui Teofil. Inca si sfintele sase soboare aflandu-le pe acestea, au randuit a ne inchina si a nu le departa pe dansele. Si sa stii, imparate, ca daca aceasta vei tine, pentru sfintele si cinstitele icoane sunt gata sa mor. Pentru ca icoana lui Hristos poarta numele aceluiasi sfant cu care in trup S-a aratat si cu oamenii impreuna a petrecut. Drept si sfant lucru este a muri pentru numele Lui. Ca cel ce necinsteste icoana Lui, impotriva lui Hristos trimite necinstea".

Acestea auzindu-le imparatul cel fara de lege si racnind ca un leu, a trimis slujitori si purtatori de sabii in casa patriarhala, poruncind a cobori pe sfantul de acolo in pumni si cu ocari. Coborandu-se Sfantul Gherman si vietii celei singuratice partas facandu-se, era jale a vedea toata cetatea inaltand plangere pentru el, caci se pagubea de invatatura parintelui cea curgatoare de miere. Ziua aceea nu a fost lumina, ci intuneric, tanguire, vaiete peste vaiete, dupa cum zice proorocul.

In aceste zile triste, paganul Anastasie, cu mana de paganatate, i-a luat arhieria cu ostasi, iar nu cu hotarirea buneicredinte a lui Dumnezeu, Care toate ale Bisericii le-a dat imparatilor.

Deci in aceste vremi, tiranul cuprins de eres, s-a ispitit sa coboare sfanta si stapaneasca icoana a lui Hristos Dumnezeul nostru, cea pusa deasupra usii imparatesti, care se zice sfanta Halchi (adica de arama) si sa o dea focului; care lucru l-a si facut. Iar in vremea coboririi, cu ravna dumnezeiasca intarindu-se femeile cinstite si cu vitejie sarind inlauntru si apucandu-se de scara, iar pe surpatorul spatar aruncandu-l si tirandu-l la pamant, l-au dat mortii.

Si indata alergand, au ajuns la casa patriarhala, lovind cu pietre pe raul credincios Anastasie si zicand: "Prea necuratule si vrajmasule al adevarului, pentru aceasta ai ravnit preotia, ca sa rastorni sfintele podoabe?"

Deci aceasta nesuferind-o nelegiuitul, a fugit de la fata dreptcredincioaselor femei si la tiran alergand, l-au facut, ca prin sabie sa omoare pe femeile cele sfinte; care lucru cu adevarat s-a si facut. Si pentru icoana lui Hristos patimind, au luat rasplatire de la Hristos in imparatia cerurilor, impreuna veselindu-se cu toate sfintele purtatoare de nevointe.

In acea vreme Constantinopolul era in eres. Si mihnindu-se nu putin cei ce locuiau intr-insul cu buna credinta, plecand nu putini din patrie, s-au mutat in locurile cele dreptcredincioase. Deci intr-aceste lucruri intristatoare cazand si parintii fericitului Stefan, cautau mantuirea. Insa erau tinuti vrand sa implineasca fagaduinta copilului lor; si socotind ca nu este cu putinta ca el sa petreaca in manastirile Bizantului pentru tulburarea tiranului, fiind miscati de Dumnezeu si de inger povatuindu-se - precum odinioara dumnezeiescul parinte Iosif impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu au fugit in Egipt de la fata lui Irod, ucigasul de prunci -, tot asa si acestia impreuna cu Stefan, copilul cel de Dumnezeu cugetator, pornind din patrie si intrand in corabie la Calcedon, au calatorit spre calea ce duce la muntele Cuviosului purtatorul de Dumnezeu, parintele nostru Axentie. Pentru ca in muntele acesta mai inainte locuind marele si purtatorul de semne parintele nostru Axentie, a trimis razele minunilor sale in toata lumea, si credinta a luminat-o, aratand multa vitejie impotriva celor necredinciosi Dioscor si Evtihie, la al patrulea Sinod ecumenic, ce a fost adunat in Calcedon.

Acest munte este in sanul Nicomidiei, in preajma eparhiei Bitiniei, si este foarte veselitor celor ce voiesc a se mantui; inalt mai mult decat toate varfurile, rece, uscat si, ca sa zic asa, atingand de cer. Pe acest munte, daca cineva l-ar fi numit munte al lui Dumnezeu, muntele Horeb, muntele Carmel sau muntele Sinai, ori Taborul, ori Livanul sau cetate sfanta, ca un munte din cei ce se aflau in Ierusalim, nu ar gresi deloc; caci unde este loc de mantuire, acolo, pe drept cuvant, este Ierusalimul cel adevarat.

Deci, in acest sfant munte, de la Sfantul Axentie pana acum, parintii se inchideau in pestera si dupa moarte aflau raiul. Astfel, dupa sfarsitul vietii dumnezeiescului parintelui nostru Axentie, Serghie, ucenicul lui, a locuit in pestera; dupa acesta, al treilea purtator de semne si care in tot chipul in fapte bune a stralucit, Vendimian; apoi al patrulea, Grigorie cel infranat si plin de sfintele carunteti, iar dupa dansul, al cincilea, cinstitul Ioan, noul Avraam, si partasul darului inainte vederii.

Deci, catre Cuviosul Ioan aducand Grigorie si Ana, doimea cea de Dumnezeu cugetatoare, pe cinstitul fiu Stefan, ca pe o jertfa, l-au rugat, cerand sa-l primeasca si sa-l invredniceasca sfintitului si ingerescului chip, zicand ca este fiu al rugaciunii si ca, mai inainte de nastere, inca in pantece fiind, l-a fagaduit vietii monahicesti. Iar cinstitul batran, plin fiind de darul cel inainte vazator, precum mai sus am zis, si cunoscand obiceiul bine statornicit al copilului, adica miscarile, linistea fetei si asezarea ochilor, si mai in scurt, tot sfantul dar care era intr-insul, a zis: "Sa te binecuvinteze pe tine Dumnezeu, fiule, si sa te faca vas de alegere". Iar parintilor lui le-a zis: "Intr-adevar s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta".

Facandu-se obisnuita slujire si priveghere, sosind dimineata, dupa obisnuita implinire a canonului, luandu-l pe dansul purtatorul de Dumnezeu parintele nostru Ioan, inaintea sfintei pesteri si, invatandu-l multe, i-a zis:

"Fericit esti, fiule Stefan, ca astazi a doua baie o ai, cu lumina imbracandu-te si cu a doua strajuire; fericit esti, fiule, ca glasul lui Hristos il implinesti astazi evangheliceste, lasand tata, mama, surori si toate cele ce sunt astazi si maine, si porti crucea Lui pe umeri, pentru ca sa mostenesti imparatia cerurilor. Fericit esti, fiule, ca prooroceste ai ales a fi in casa lui Dumnezeu, mai vartos decat a locui in locasurile si in cetatile ereticilor celor defaimatori de crestini.

Vezi, fiule, chemarea vredniciei celei monahicesti, caci nu este lupta impotriva sangelui si a trupului, ci impotriva incepatoriilor, a stapaniilor lumii si intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii pentru cele ceresti, precum zice vasul alegerii Pavel. Vezi, fiule, impreuna cu cine te randuiesti, sa nu ai iarasi dor de parinti, ci pentru Dumnezeu, caci Acesta te-a zidit si te-a mantuit; iar aceia care i-au iubit, i-au pierdut si i-au dat muncii, precum zice dascalul scarii luminatoare. Vezi, fiule, sa nu te intorci la cele ce ai lasat, caci si aceasta s-a scris: Nimeni, punand mana sa pe plug si intorcandu-se inapoi, este indreptat in imparatia cerurilor".

Deci acestea invatandu-l pe dansul si mai multe decat acestea, apoi cerand si luand din mainile lui foarfecele, l-a tuns la varsta de saisprezece ani si l-a imbracat in ingerescul chip. Dupa aceasta parintii cuviosului, departandu-se de munte, au ajuns acasa, laudand si marind pe Dumnezeu.

Cinstitul Stefan incepu astfel nevointele, purtand grija de merindele pentru fapta buna, dand lui Dumnezeu rodul cel potrivit al fiecarei vremi. Iar impotriva lacomiei pantecelui rodul ii era infranarea si cand ii veneau ganduri de dezmierdare trupeasca, iarasi intelepciunea il odraslea. Iar mania si iutimea atat de mult le-a stapanit, incat prooroceste putem zice: "Era ca un surd, neauzind, si ca un mut, nedeschizand gura sa, rodind dragoste si rabdare".

Si asa pe toate le-a biruit si intreitele invaluiri nalucitoare ale gandurilor le-a surpat, pentru ca postul lui era mare si rugaciunea nu inceta, fiind cu obiceiul bland, cu gura tacut, cu inima smerit, cu duhul umilit, cu trupul si cu sufletul curat, cu fecioria fara prihana, saracia cea adevarata si neagoniseala cea apostoleasca.

Apoi ascultarea lui era fara cirtire si supunerea cu sarguinta, lucrarea cu rabdare si ostenelile osarduitoare, incat se minuna de fapta lui buna in toate, purtatorul de Dumnezeu Ioan si zicea: "Fiule, inceteaza cu multa ajunare, pentru asprimea muntelui si pentru cumplita suflare a vanturilor ca nu cumva sa ostenesti la slujire". Pentru ca el slujea cuviosului la cele trebuincioase si ii aducea apa de la mare departare de loc.

In partea dinspre miazazi a muntelui, in loc ses si neted, unde este si cimitirul cuviosului parintelui nostru Axentie, care insusi l-a lucrat inca traind, cand era in munte, a facut manastire de femei sfinte, numind-o Trihinaria. Fericitul Stefan pentru asprimea si greutatea locului sau pentru imbracamintea cea vartoasa si aspra a hainelor, prin rugaciunile cuviosilor parinti, in acest loc greu de umblat, precum s-a zis, carand apa si facand toata trebuinta in vreme de arsita si de iarna, n-a ingenuncheat de oboseala niciodata, nici nu a lasat obisnuita sa pravila. Ci in toate zilele era bun, osarduitor si neispitit de patimi si de diavoli. Apoi, urmand cinstitului sau invatator Ioan, nu lipsea de la dansul, invatand sa se ingrijeasca de cele spre mantuire.

Cuviosul Ioan era povatuitorul sau, barbat desavarsit in toate faptele cele bune si plin de darul lui Dumnezeu si de darul proorociei. Odata, ajungand la munte preacinstitul Stefan, a aflat pe purtatorul de Dumnezeu Ioan langa fereastra pesterii cu capul plecat si plangand amar. Cum a intrat, a facut obisnuita metanie, dar binecuvantare n-a luat, pentru ca se tanguia parintele cu amar. Iar el gandea, pentru ce oare va fi plangerea parintelui?

Iar acel bland parinte, de la Dumnezeu cunoscand gandurile sfantului, ridicandu-l pe dansul, a zis: "Pentru tine este tanguirea mea, o, preacinstite fiule, pentru ca am cunsocut ca in vremea ta va creste si se va rasturna locul acesta de eresul arzatorilor de icoane, ce acum fierbe". Iar cinstitul Stefan suspinand din inima, a zis cu durere: "O, parinte, poate voi pieri si eu cu paganatatea lor, nemantuindu-ma!" Iar Cuviosul Ioan a zis: "Ba nu, fiule, vezi ca scris este: Cela ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui". Si mai inainte i-a spus lui toate cele ce erau sa i se intample.

In anul acela, tatal cinstitului Stefan si-a sfarsit viata si venind in cetate era de fata la ingroparea parintelui sau si dupa ingroparea lui, vanzand toate averile in Constantinopol, le-a impartit la saraci, apoi impreuna cu mama sa si cu o sora - fiindca cealalta se tunsese in calugarie mai inainte in alta manastire a Bizantului -, pornind din patrie a ajuns la sfantul munte. Iar cinstitul Stefan facand a se binecuvanta mama si sora sa de sfantul batran Ioan si a se invata cuvantul adevarului, le-a coborit pe dansele in manastirea femeiasca si numarandu-le impreuna cu sfanta obste, el s-a facut parinte duhovnicesc mamei sale celei trupesti si surorii sale. Si dupa implinirea sfantului chip, suindu-se la munte, s-a dus la cea dintai nevointa.

In toate lucrurile placute lui Dumnezeu, binepetrecand purtatorul de Dumnezeu Ioan, a adormit in pace si de la cele de aici bine s-a mutat, dupa ce mult a invatat pe Sfantul Stefan. Iar la sfarsit i-a zis: "Mantuieste-te, fiule, si vezi sfarsitul primejdiei ce vine asupra ta". Deci pentru aceasta cugetatorul de Dumnezeu Stefan neintristandu-se, ci mai vartos veselindu-se, a batut in toaca si a aratat adormirea parintelui.

Si era veselie de pustnici din muntii cei dimprejur, din dealuri si din vai, ca niste cerbi insetati, alergand la muntele izvorului purtatorului de Dumnezeu Axentie, ca sa-l sarute pe Ioan la sfarsit si sa-l ingroape. Si astfel trupul lui cel cinstit si sfant l-a asezat in cimitirul parintilor, iar cinstitul lui suflet a fost dus in ceruri de ingerii lui Dumnezeu, spre vesnica bucurie.

Dar a merge din slava in slava si de la sfant la sfant este lucru potrivit, caci nu lipseste numarul robilor lui Dumnezeu. Caci Moisi, savarsindu-se, era de fata Iisus al lui Navi; iar Ilie, inaltandu-se, Elisei s-a facut mostenitor al cojocului si al darului indoit. In acest fel si purtatorul de Dumnezeu Ioan, de la cele de aici mutandu-se, cinstitul Stefan a mostenit locul si darul indoit. Pentru ca se cadea aceasta, ca cel ce a mostenit cele dintai invataturi ale lui si putin lipsea Cuviosului Stefan a se potrivi cu faptele cele iubitoare de Dumnezeu ale fericitului Ioan. Precum copilul mosteneste cele ale tatalui sau, in acest chip s-a intiparit si caracterul faptei bune a invatatorului sau.

Deci acesta, locuitor al cerestii mitropolii, Sfantul Stefan cel desavarsit intre monahi, care dupa urmare a fost al saselea cu numarul locuitor al dumnezeiestii pesteri si de suflete mantuitor, noul Israel, al saselea fiind de la Adam si tata al lui Enoh, cunoscandu-se prin asemenea buna placere. Pentru ca si el s-a cunoscut al saselea de prea fericitul Axentie, care, ca pe un fiu zamislind frica de Dumnezeu, dupa proorocul, ca pe un nou Enoh l-a nascut. Iar de mutarea dascalului mihnindu-se, gandea ca un bun urmator sa implineasca nevointa invatatorului.

Si precum cei ce obisnuiesc a trece pe mare si fac indelungata calatorie - fiindca firea apelor nu are cai randuite -, ci la stele luand aminte, isi fac calea lor; si precum, iarasi, cei ce umbla pe uscat, cand voiesc a merge undeva, nu se incredinteaza drumurilor necunoscute, temandu-se de ratacire si ingrozindu-se de pandirile tilharilor, ci cauta drumurile cele imparatesti si cu multa intemeiere savarsesc calea; in asemenea chip a fost si prea fericitul parinte Stefan, fiindca voia a trece noian de viata grea si se sarguia a calatori la Ierusalim, cetatea cea de sus, ca la niste stele ce-l povatuiau de sus, cauta la invatatorii vietii celei placute lui Dumnezeu si la cuviosii cinci parinti dinaintea lui, locuitori ai acelei sfinte pesteri, de la Axentie pana la Ioan.

Si ca pe o cale imparateasca si ca pe un drum mare urmand calea cea calcata de acestia, sarguindu-se a se sui deasupra, s-a apropiat de o casuta stramta si s-a incuiat intr-o stanca de sub pamant la treizeci si unu de ani ai vietii sale. Apoi invatand iubirea de liniste, a ajuns desavarsit, nimic cistigand din cele ale acestui veac. Pentru ca in chipul albinei ca si intr-un stup, in pestera muntelui inchizandu-se Cuviosul Stefan, lucra mierea cea dulce a faptelor bune cu sarguinta, aducand-o lui Dumnezeu, Imparatul tuturor.

Astfel, iscusindu-si simtirile ca sa se deprinda a cunoaste pe cel bun din cel rau, a invatat a lucra apostoleasca impletire a mrejelor, adica mestesugul pescaresc, precum si al bunei scrieri, pentru ca sa nu ingreuieze pe cineva, ci mai vartos prin ostenelile sale sa dea si celui ce are de trebuinta. De toata grija pamanteasca lepadandu-se, o singura grija avea, adica cum sa placa lui Dumnezeu in rugaciuni si in posturi. Nu numai atat, ci si de toata fapta buna purtand grija, ca un lucrator de pamant ales, taia din radacina maracinii patimilor, curatind gandurile ce se ridica la cunostinta lui Dumnezeu, implinind acel proorocesc glas ce zice: Innoiti-va voua innoiri si sa nu semanati peste spini.

In aceste lucruri placute lui Dumnezeu iscusindu-se prea fericitul Stefan, tuturor din aceasta se facea aratat; caci adevarata este aceea ce s-a zis ca nu poate cetatea sa se ascunda, deasupra muntelui stand. Si ce se intampla din petrecerea lui cea buna? Multi aprinzandu-se de dumnezeiasca ravna pentru Hristos, au alergat acolo si impreuna cu dansul se rugau ca sa dobandeasca salasluirea si l-au rugat sa li se faca povatuitor al vietii lor celei dupa Dumnezeu.

Deci deabia s-a plecat, caci il sileau, facandu-se tuturor toate si invatand a cauta fiecare, nu numai pe ale sale ci si pe ale aproapelui, ca sa se mantuiasca. Acolo au mers catre dansul pana la doisprezece frati deodata, carora evangheliceste poruncindu-le, dupa cuvintele Domnului ca Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara, ii primeste pe acestia cu bucurie, ca un invatator bun de copii, indemnandu-i catre nevointele pustniciei. Intai a primit pe un oarecare Marin, barbat bun si bland cu chipul, apoi pe un oarecare Ioan si dupa dansul pe Zaharia, om iscusit in calea cea duhovniceasca, intre care si pe Cristofor si pe perechea satanei muscatoare pe ascuns, pe Serghie si pe Stefan, cel ce de la Dumnezeu s-a robit de tiranul.

Pentru care, dupa aceasta voi povesti si despre alti sase, ale caror nume sunt in cartea vietii. Si asa muntele s-a facut cetate, viata de obste minunata, si a primit sfintenie, pregatindu-se cele de trebuinta prin daruirea lui Dumnezeu si prin rugaciunile cuviosului, precum si alte case trebuincioase si cele de nevoie in ele. Apoi s-a alcatuit viata de obste dreptcredincioasa, purtand numirea Sfantului Axentie, stramosul Cuviosului. Iar tiranul, pornindu-se cu vrajmasie catre sfantul, surpand locasul acesta de tot, l-a numit dealul lui Axentie. Asa se zice de cei impreuna urmatori ai lui pana in ziua de astazi.

Deci starea vietii de obste intemeindu-se cu buna cuviinta, parintele nostru Stefan lua aminte la ancora cuvantului. Si din pestera cea de Dumnezeu zidita luminand soborul, ii sfatuia, zicand: "Fiilor, luati aminte de voi si de sufletele voastre si, lepadand frica ce vine de la diavolii cei stricatori de suflete sau trandavia, sa iubiti mult pe Dumnezeu. Ca dragostea catre El, nu osebirea de materie sau frica cea rea, ci marimea de suflet a asezamantului, o face sa stea, aratandu-se indestularea in darurile cele mici ale pustniciei voastre.

De asemenea, mihnirea si intristarea lasandu-le departe, cu veselie sa va apropiati de Dumnezeu, proorocescul vers tinandu-l in minte de-a pururea, ca a ma lipi de Dumnezeu bine imi este, a pune in Domnul nadejdea mea. Pentru ca hraneste nadejdea precum si adevarul nu mai putin.

Deci de vreme ce a sarguitorilor este imparatia cerurilor, dupa glasul Domului, si silitorii pe dansa o dobandesc, asa si noi, fratilor, dupa marele propovaduitor si dumnezeiescul Pavel, fiind lipsiti, necajiti, rau patimind, goi fiind, flamanzind si insetand, in pustietati ratacind, in munti, in pesteri, in prapastiile pamantului, sa trecem scurta nemernicie a vietii noastre cea mult chinuita cu dreapta credinta, si pe aceea mostenind-o, sa zicem catre judecatorul cel nemitarnic: Vezi smerenia si osteneala mea si-mi iarta toate pacatele mele.

Cu acestea si cu multe alte cuvinte mangaietoare luminand prea fericitul parintele nostru Stefan pe fiii pe care in Domnul i-a nascut, in fiecare zi nu se odihnea, crescandu-i pe dansii in randuiala mantuirii.

Ajungand pana la douazeci de ucenici cu numarul, pe Marin, barbatul cel de Dumnezeu intarit, la ale economiei si la toate ale locasului l-a asezat prea fericitul intai. Iar el punea mai aspre nevointe pe sine, avand dorinta ca mai cu stramtorare sa se inchida, decat in stramtoarea pesterii. Pentru ca capul muntelui cu o piatra mare terminandu-se, avea o ripa adancita spre partea de miazazi in care se afla si manastirea si pestera cea de Dumnezeu zidita, ce este acoperita si neinviforata de vanturile cele iernatice ale Crivatului si ale Liviei.

Pe acest varf inconjurandu-l preafericitul nostru parinte Stefan, a zidit intr-insul o chilie foarte mica in lungime si latime, inaltime si adancime, ca de un cot si jumatate inaltimea, ca de doi lungimea si spre partea de rasarit fiind o camaruta de rugaciune, avand inaltimea numai cat putea sa stea. Iar cealalta toata voind a se acoperi de acoperamantul cerului, a lasat-o descoperita. Pe aceasta mica chilie a facut-o stramta si infricosata, incat cei ce o vedeau ziceau ca este ca un mormant, iar nu locuinta de odihna.

Si sa nu socoteasca cineva din cei prihanitori ca aceasta o facea mai mult decat parintii cei mai dinainte, pentru ca invata nevointele cele placute lui Dumnezeu ale Cuviosului Axentie, iar el era ca un nou Elisei care a primit cojocul lui Ilie in muntele Carmelului; de aceea a voit a face intocmai ca purtatorul de Dumnezeu Axentie. Si era mai presus de ceilalti parinti, caci avea mai tanara varsta, fiind de patruzeci si doi de ani atunci cand s-a mutat in varful muntelui.

Ucenicii lui necunoscand pentru ce s-a facut o asemenea zidire, Cuviosul Stefan a chemat la miezul noptii pe Marin, cel de Dumnezeu intarit si acestuia povestindu-i scopul, ca unui fiu iubit, impreuna cu dansul, iesind din pestera, au intrat in acea infricosata locuinta cu chip de mormant. Iar dimineata, dupa cantarea de psalmi, toti fratii, dupa obicei, punand metanie inaintea usii pesterii ca sa-i binecuvinteze sfantul, glasul parintelui celui milostiv ce se auzea in fiecare zi, nu mai rasuna in urechile lor cele ascultatoare. Nedumerindu-se ei, dupa multa vreme sculandu-se si in pestera sarind, nu era acolo cel cautat. Si parandu-li-se ca au pierdut pe parintele lor, apoi mainile la gura punandu-le si, aratand cu degetul, ziceau: "Oile toate fiind de fata, pastorul cum lipseste?"

Pornind pe calea cea de la vale, se duceau varsand lacrimi si cu pumnii in piept se bateau, ca unii ce au pierdut pe parintele lor. Iar parintele, simtind intristarea lor cea dureroasa, cu glas bland si dulce ii chema cu grabire la vale. Si ei, ca niste pesti ce alearga dupa rama din aruncarea unditei, auzind glas, deodata s-au intors si catre dansul alergand si inca purtand pe obraz ramasitele plansului, cu tanguire si cu suspinare ziceau catre dansul: "De ce te-ai dat la aspre si aducatoare de moarte nevointe, cinstite parinte?" Iar Cuviosul a raspuns catre dansii, zicand: Fiilor, stramta si cu necazuri este calea ce duce la viata si putini sunt cei ce o afla pe dansa.

Si indata, acest cuvant auzindu-l, s-au linistit, rugandu-l ca macar sa acopere chilia lui. Iar el a zis ca se indestuleaza a se acoperi cu acoperamantul portilor cerului. Acolo petrecea, vara arzandu-se si iarna inghetand; iar sub imbracaminte avea trupul incins cu fiare si de la umeri pana la mijloc era inconjurat cu alta cingatoare de fier pironit de amandoua partile si pe sub brate cu alta cingatoare de fier. Imbracamintea o avea din piele si chiar sfantul culion si analavul cel purtator de cruci, asemenea si sfintita mantie a chipului monahicesc. Iar pentru odihna avea numai o rogojina, dupa chipul purtatorului de Dumnezeu Ioan, care a fost invatatorul lui.

Deci in aceste sporiri petrecand neprihanitul parinte, nu era cu putinta a se ascunde, precum mai inainte s-a zis, fiind el cetate pusa pe muntele cel mare si dreptcredincios. Pentru aceea s-a aratat vestit luminator al tuturor, mai ales al dreptcredinciosilor care locuiau in imparateasca cetate. Si multi catre dansul venind in munte pentru folosul lor, numai din vederea cea cuviincioasa folosindu-se, iarasi se intorceau acasa, laudand si preamarind pe Dumnezeu; intre care era si o femeie din cele dreptcredincioase cu duhul si bogata, suferind vaduvia.

Aceea, auzind in fiecare zi de la toti despre dumnezeiasca nevointa a cinstitului parintelui nostru Stefan, si uitand de slabiciunea femeilor, a pornit intreband si a ajuns la dealul sfintitului pastor. Apoi aproape de chilia cuviosului fiind, se ruga sa dobandeasca binecuvantare. Iar parintele savarsind rugaciunea, ea s-a sculat plangand si a spus sfantului toate ale sale si vaduvia si nerodirea de fii si ca, dorind sa dobandeasca monahiceasca viata, cauta a se mantui. Dar iubitorul de Dumnezeu parinte invatand-o pe dansa cu cuvinte duhovnicesti si cele pentru mantuire randuindu-i, a eliberat-o, zicand: "Vezi, femeie, cui te fagaduiesti, ca nu cumva sa te ajunga moartea, mai inainte de a implini fagaduinta".

Cinstita femeie, punand in suflet cuvintele purtatorului de Dumnezeu parinte, precum ceara primeste inchipuirea pecetii, asa neclintit il pastra. Si ajungand la limanul corabiilor Calcedonului, a inotat catre patrie inapoi si toate averile sale vanzandu-le in Constantinopol si impartindu-le saracilor cele mai multe, temandu-se de moartea sufletului, dupa cuvantul cinstitului parinte, se sarguia sa implineasca fagaduinta.

La urma, pornind de la a sa cetate, a lasat, dupa Evanghelie, parinti, cunoscuti, prieteni, rudenii si vecini si crucea lui Hristos ridicand, s-a suit in minunatul munte, aducand aur la Cuviosul, ca sa se imparta de dansul mai bine. Iar in preajma chiliei punand obisnuita metanie, a zis: "Binecuvinteaza, parinte". Sfantul cu asprime i-a raspuns: "Mantuitorul, prin Evanghelie luminat spune, ca cine nu se va lepada de toate avutiile sale, nu poate sa fie ucenic al Meu. Pentru ce tu porti inca ramasitele lumii imprejur?"

Iar femeia, spaimantata pentru darul cel inainte-vazator al parintelui si de mustrarea cea cu asprime, cu rusinea cea cuviincioasa femeilor, a zis catre dansul: "Nu fiind tinuta de dorul cel stricacios am adus aici acest aur, cinstite parinte, ci ca prin mainile tale cele cuvioase, sa se imparta mai bine pentru sufletul meu cel infocat".

Dar iubitorul de Dumnezeu parinte a zis: "Scanteile greselilor celor straine nu voiesc a le face cenusa cu mainile mele, ca nu cumva din nebagare de seama, vreuna arzandu-se pe ascuns dintr-insele, mare vapaie sufletului meu sa fie, precum au patimit unii pentru aceasta; ci cei ce seamana, sa si secere!" Iar femeia zise: "Si ce imi poruncesti, parinte?"

Preamilostivul parinte, daca a auzit, precum s-a zis mai inainte, ca ea a lasat ale sale desavarsit si n-a voit a se intoarce in patrie, i-a poruncit sa imparta aurul cu ale sale maini. Si asa, spaland-o pe dansa de intinaciunea acestei vieti, i-a dat sfantul chip monahicesc, schimbandu-i numele in Ana. Si s-a facut parintele ei in Domnul. Apoi indata a trimis-o pe ea la manastirea cea de jos, dand-o sfintei si cuvioasei maici proiestoase a acelui locas, mult rugand pe acea cinstita femeie a o sfatui pentru mantuirea sufletului.

Dar cred ca a ajuns acum vremea ce ma indeamna a povesti si despre patimitoarele lui lupte. Insa eu, fiind impins de stiinta mea, ma ispitesc a tacea, ca cel ce nu ajung sa povestesc marimea faptei, fiindca sunt sarac de cuvant si de fapte. Pentru ca cu neputinta acestora obisnuiesc a judeca lucrurile, cei ce nu cauta la adevar, ci la iscusinta cuvintelor voiesc a lua aminte, precum fac cei ce alcatuiesc basme. Insa indraznesc in urma celor ce ma indeamna, bizuindu-ma dumnezeiescului mucenic.

Si cu rugaciunile celor ce ma indeamna la aceasta, cu putinta este a mi se darui lesne calatoria. Si sa-mi fie mie in minte versuirea aceea a lui David impotriva eresului celor de noi lucruri, de crestini defaimatori si de icoane arzatori; de multe ori s-a luptat cu mine vrajmasul din tineretele mele. Si iarasi zice mai pe urma: Sa zica dar Israil, de multe ori s-a luptat cu mine din tineretele mele si nu m-a biruit.

Aceasta insa la Israil cel trupesc pe care egiptenii l-au robit, nu se va potrivi niciodata, ca cei de alt neam de multe ori l-au biruit si babilonienii robindu-l l-au dus departe. Apoi i-au supus macedonenii cu cruzime si cu amar, iar romanii mai pe urma i-au dat pierzarii. Apoi risipiti si stramutati prin toata lumea i-au aratat, "curtea lor facand-o pustie" iar spinarea lor totdeauna, dupa cuvantul proorocului, garbovind-o.

Dar Israelul lui Dumnezeu cel nou ales, care cu adevarat vede pe Dumnezeu si cu fata descoperita Domnului straluceste, cu alte vorbe zic, turma cea numita cu numele lui Hristos, al carui chip este Iacob, care s-a numit pe urma Israil; care pe cel mai batran, ca pe un neiscusit dandu-l in laturi si intaia binecuvantare parinteasca a luat-o, cu cuviinta ar fi putut zice: De multe ori s-a luptat cu mine vrajmasul din tineretele mele si nu m-a biruit. Pentru ca indata s-au ridicat asupra lui nenumarate cete de vrajmasi, dar nu l-au biruit si a lor neputinta a mustrat-o.

Intai iudeii au dat razboi turmei Mantuitorului nostru si cu a lor arma s-au ranit, caci prin crucea cea de dansii infipta, Pastorul cel bun i-a izgonit ca pe niste lupi de la oi. Iar dupa acestia slujitorii idolilor care s-au rusinat de aparatorii adevarului, si dupa acestia Simon si ucenicii cei de sub dansul, Menandros si Kedron, apoi Marchion si Valentin. Si dupa dansii Cherint si Satornic, Vasilid si Carpocrat, Marcu si Tatian, Montan si Vardisan, Artemon si Navat, Sabelie si Nepon; Pavel si Maniheu, Fotinos si Marcel si cei dupa aceia, Arie, Aetie, Evnomie, Macedonie, Maxim, Nestorie - vidra cea cu multe capete -, Evtihie si Dioscor, Zosim, Apolinarie, Origen, Petru ticalosul, Teodosie, Iacov, Iulian, Zinon, Serghie, Pir, Chir, Macaris, Onorie si raucredinciosul Mohamed si oricare altul pe care, omeneste, l-am uitat.

Pentru ca ma va lasa pe mine ziua, numarand pe aparatorii si incepatorii paganatatii, a caror pomenire vremea a prapadit-o. Si acestia toti deodata, apostolestilor propovaduiri dand razboi, Sfintii Parinti i-au izgonit dupa cuviinta din Biserica. Si a petrecut in pasnica stare Biserica, care totdeauna a fost in razboi si de cele mai multe ori a biruit.

Deci, tatal vicleniei si aflatorul rautatii, diavolul, care niciodata nu inceteaza a da razboi omului celui zidit dupa chipul lui Dumnezeu, vazand turma Domnului ca biruieste cu inlesnire pe vrajmasii cei aratati, a socotit sa aprinda vapaia razboiului. Si afland unealta vrednica de a sa lucrare, pe un barbat care se socotea ca va face multe minuni cu descantece vrajitoresti si va putea amagi pe oamenii care se inspaimanta de unele ca acestea, avand neamul din pamantul sirienesc; aceasta fiara cu numele de leu, precum mai inainte s-a scris, intai se aprinde impotriva inchinarii sfintelor icoane.

Acest eretic aratandu-se de patriarhul Gherman, aparatorul adevarului, precum si mai inainte s-a zis, nici atunci dusmanul de obste al oamenilor n-a incetat. Dar el, lasandu-si viata si facandu-se cheltuiala viermelui celui fara de sfarsit si focului celui vesnic, s-a ridicat in locul lui necurata odrasla a lui, zic de Constantin, cum s-ar fi putut zice din Ahaz pe Ahav si din Arhelau pe Irod cel prea rau, robul desfranarii si ucigasul Mergatorului Inainte.

Deci, copacul acelei rele radacini mai amare roduri odraslind, si adunand otravi de multe feluri vatamatoare sufletului sau, a pierdut si a ars toate chipurile sfintelor icoane. Iar dupa ce s-au dat inapoi de catre tainuitorii dreptcredinciosi ai chipului monahicesc, s-a dat impotriva lor razboiul. Si chip al intunericului fiind acest imparat, cu suflet intunecat, pe cei dreptcredinciosi i-a numit inchinatori de idoli, pentru inchinaciunea cea catre cinstitele icoane.

Si pe tot poporul cel de sub dansul adunandu-l tiranul, l-a facut a se jura - punandu-se inainte de viata facatorul Trup si Sange al lui Hristos si Sfanta Cruce pe care Hristos Dumnezeu Si-a intins mainile pentru noi, precum si Sfintele si prea curatele Evanghelii, prin care Hristos ne porunceste sa nu ne juram nicidecum -, apoi sa zica ca nu se vor inchina la sfanta icoana, ci pe aceasta o vor chema idol si nici nu se vor impartasi de la Patriarh si nicidecum buna ziua nu-i vor da lui. Iar daca ar afla pe vreun calugar cu haine smerite imbracat, pe acesta ocarandu-l, sa-l loveasca cu pietre.

O, ce batjocura! Afland unealta de un narav si de un glas, si nu numai atat, ci si de un nume si de un cuget, ca si cum dupa Scriptura s-ar zice Valac, a chemat pe Valaam, pe Ianis si pe Iamvris. Apoi nu cu hotarirea lui Dumnezeu si a preotilor, ci cu viclesug amandoi in amvon suindu-se, se imbraca de mainile imparatului Constantin cel nesfintit, cu mantie si cu omofor, omul cel nevrednic de patriarh al Bisericii, insusi tiranul imparat graind Axios, adica vrednic este.

O, ce nevrednicie! Purtatorul de pavaza imparat, fiind calcator de cele sfintite, cel ce a avut trei femei cu nelegiuire, se aseaza in fruntea Bisericii! Cine a auzit una ca aceasta candva din veac, sau a vazut sau a povestit? Cu adevarat nimeni. Nici chiar in slujbele elinilor si la pagani nu s-a aratat una ca aceasta. Acum s-a implinit cuvantul proorocului: Poporul ca un preot si nimeni nu era care sfintea si care se sfintea.

Deci, aceasta necurata pereche, imparatul si patriarhul pus de el, fiind eretici, trimiteau scrisori in fiecare eparhie catre incepatorii de satrapi, ca impreuna cu episcopii sa vina la imparateasca cetate Constantinopol, pentru ca sa se faca sinod impotriva sfintelor si cinstitelor icoane. Atunci se vedea in fiecare latura si cetate tanguire peste tanguire din partea celor dreptcredinciosi. Iar din partea celor pagani icoanele cele sfintite fiind calcate, vasele prefacandu-se, bisericile sapandu-se si cu cenusa insemnandu-se, ca unele care aveau sfintite icoane.

Si unde se aflau cinstitele icoane ale lui Hristos sau ale Nascatoarei de Dumnezeu sau ale sfintilor, li se dadeau foc, sau se ingropau, sau se varuiau. Unele erau aruncate prin locuri noroioase, altele in mare, altele in foc, iar altele erau taiate si sfaramate cu topoarele de raucredinciosii luptatori impotriva sfintelor icoane. Iar unde se aflau copaci, pasari sau dobitoace necuvantatoare si mai ales haturi de cai satanicesti si vanatori, privelisti ori alergari de cai rau zugravite, acestea cu cinste le lasau.

Atunci era drept a se zice: "Vai mie! ca a pierit cel cucernic de pe pamant si nu este cel ce face bine intre oameni; caci cu secure si cu barda a surpat usile Bisericii lui Dumnezeu si cu foc a ars sfintitorul lui. Iar usa se zice icoana, caci deschide mintea noastra cea zidita dupa Dumnezeu, catre asemanarea cea dinauntru a chipului celui dintai. Precum oarecare usi, purtand incuietori si peceti, din cele de afara cele se asemuiesc dinlauntru, prin intemeierea pecetilor, asa si inchipuirea icoanelor, ca pe niste peceti aratand prescrierile si pe aratari ca pe niste incuietori, prin cele materialnice insemneaza tainic cele gandite.

Caci nu materiei slujim, inchinandu-ne acesteia - sa nu fie -, ci ganditor prin cele simtite, de insasi pricinile ne apropiem, precum la Cruce si la sfintita Evanghelie, la moaste de sfant si la tot ce este in Biserica inchinat, in aceasta implinind acest glas parintesc al lui Vasile, aratatorul de cele ceresti, caci cinstea icoanei trece la chipul cel dintai". Dar sa ne intoarcem la ceea ce ne sta inainte.

In aceste dureroase lucruri fiind impartita Biserica lui Hristos, cei mai alesi dintre monahi care se tineau de dreapta credinta, din partile Europei, ale Bizantului, ale Tiniei si ai eparhiei Bitiniei si cei ce petreceau in pesteri si cei ce aveau locasuri in munti in partile Prusiei, toti impreuna mergand la muntele purtatorului de Dumnezeu Axentie, s-au apropiat ca de un povatuitor si doritor de mantuire, la prea fericitul Stefan, rugandu-l pe dansul sa li se faca sfesnic de mantuire.

Deci, l-au aflat pe dansul cuprins de mihnire si de lacrimi, pentru eresul cel facator de lucruri noi si au zis catre dansul: "Spune, parinte, cele cuviincioase, pentru ca plange gandul nostru si ne-am cufundat in nedumerire, ca nu cumva frica cea omeneasca sa vanda dreapta credinta a sufletului, ca partea lui este a se teme de moarte".

Iar fericitul Stefan, auzind multimea parintilor si acea ingereasca caruntete, a zis:

"O, parinti cinstiti si frati, nimic nu este mai tare decat socoteala cea dreapta si nimic mai puternic decat sufletul ce nu voieste a sluji rautatii; care lucru sunt incredintat ca se pazeste de catre fratia voastra si pentru aceasta va veti face ai mei sfetnici si veti lua binecuvantare. Caci vad inconjurata cu cruzime si cu amaraciune mireasa Domnului, Biserica, de vicleanul, ucigasul si iubitorul de razboi satana, care a lucrat ceea ce s-a intamplat asupra Bisericii lui Dumnezeu pentru icoana Lui cea cu chip de trup si care, de la inceputul zidirii a dat razboi firii noastre si zavistuind petrecerea noastra cea din rai, ne-a facut sa lepadam dumnezeiasca lege.

Iar acum iarasi cinstitul trup al Bisericii se ispiteste a-l strica si face a se dezbina madularele, unele impotriva altora si razboi neimpacat s-a ridicat pentru ca a pornit pe unul impotriva altuia prin eresul ce a tulburat multimea. Astfel de lupta a aprins vicleanul diavol intre oameni, sarguindu-se a porni pe unii impotriva altora si a-i abate din calea cea dreapta.

Astfel vrajmasul Bisericii care a semanat neghinele se bucura si joaca vazand reaua mestesugire printr-acest tiran imparat. El se desfateaza in primejdiile noastre, aduce din toate partile materie la vapaia razboiului si pe ale sale cete impreuna ridicandu-le - pe elini, pe iudei, pe sirieni si adunarile ereticilor -, ca sa faca priveliste mare din toate partile, facandu-si veselie si placere din greutatile noastre. Si se poate vedea graind impotriva noastra cei ce beau vin. Pentru ca in ospetele lor, prin porunca puiului de leu, Constantin Copronim, ereticul imparat, cugeta impotriva noastra si ne batjocoresc.

Pentru aceasta fiii Sionului cei cinstiti, fiind mai presus decat aurul, s-au socotit ca niste vase de lut, lucururi de maini de olari. Ne-am facut de ris la tot poporul, suntem cantare lor toate ziua. Pentru ca a intunecat in iutimea Sa Domnul pe fiica Sionului si a surpat din cer slava lui Israil si nu si-a adus aminte de asternutul picioarelor Sale, din ziua iutimii Sale. Caci a pacatuit Ierusalimul (crestinatatea).

Pentru aceasta ochii mei varsa lacrimi, caci s-a departat de la mine cel ce ma mangaie pe mine si strig catre cel ce bate si vindeca: Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca prea mult ne-am umplut de defaimare, prea mult s-a umplut sufeltul nostru de ocara si o da pe dansa dusmanilor celor ce sunt indestulati in vremea cea de acum si celor mandri, prihanitori de crestini. Pentru ca au ocarit turma Ta cea de un neam cu tine, numindu-ne pe noi inchinatori de idoli si pe Biserica Ta au numit-o idolatrie. Ci innoieste-ne pe noi ca pe o mancare de dimineata. Inmulteasca-se credinta Ta in dimineti, caci multe sunt suspinele noastre si inima noastra a slabit, caci ai surpat gardul nostru si ne culeg pe noi toti cei ce trec pe cale, ne-a vatamat pe noi porcul din padure.

Acest pui de leu ne-a muscat si ca un porc salbatic ne-a pascut pe noi. Doamne, Dumnezeul puterilor, intoarce-Te si cerceteaza aceasta vie si o desavarseste pe ea, pe care a sadit-o dreapta Ta si pe Fiul Omului pe Care L-ai intarit. Insa, plangand, tanguindu-ma si jelindu-ma pentru negura care zace peste pastori si peste turma si Dumnezeului meu rugandu-ma sa risipeasa negura, iar raza cea mai dinainte a dreptei credinte si inchinaciunea sfintelor si cinstitelor icoane sa o aseze la starea cea dintai, am uitat fagaduinta.

Am intins si tanguirea si de-abia acum mi-am adus aminte, afland in rugaciune pe Fiul Omului pe Care L-ai intarit si mantuirea noastra ai lucrat-o printr-Insul, Atotfacatorul, pe a Carui dumnezeieasca inchipuire acesti graitori de tulburare au dat-o focului. Dar cu foc ii va mistui pe dansii Domnul si va pieri pomenirea lor impreuna cu toti cei ce nadajduiesc spre dansii, ca Dumnezeu este Dumnezeul rasplatirilor si nu va tacea pentru hulirea Bisericii Sale".

Acestea vorbind prea fericitul parintele nostru Stefan sfintitei adunari a monahilor, si toti varsand lacrimi, batandu-se in piept si din adanc suspinand, parintele a zis: "Trei fiind tinuturile noastre care nu s-au impartasit cu acest eres, la acestea va sfatuiesc a alerga". Pentru ca nu a ramas alt loc care este sub stapanirea balaurului, nesupus glasului sau celui desert. Iar ei au zis: "Unde sunt oare aceste parti, parinte?" El le-a raspuns: "Cele de cealalta parte a Pontului Euxinului (Marea Neagra), care sunt partile Scitiei, ale Gotiei si partile Romei si ale Liviei.

Si ce se cuvine a zice, pentru intai sezatorii Romei, ai Antiohiei, ai Ierusalimului si ai Alexandriei, care, nu numai au urit si au blestemat necurata dogma a arzatorilor de icoane, ci si prin scrisori n-au incetat a ocari pe paganul imparat, care s-a plecat catre aceasta, numindu-l departat si incepator de eres; intre acestia este preacinstitul si preainteleptul Ioan Damaschin preotul, care s-a numit de tiranul acesta ciine, iar noi il numim cuvios si purtator de Dumnezeu.

Acesta n-a incetat a-i scrie si a-l numi facator de rele, arzator de icoane si uritor de sfinti; iar pe episcopii cei de sub dansul i-a numit intunecati si robi ai pantecelui. Mai ales pe iubitorii de lupte, alergatorii de cai si pe iubitorii de privelisti, pe Pastila, pe Tricacav, pe Nicolait si pe Atzipie, iubitorul de diavoli, ca pe niste noi Oriv, Ziv, Zivie, Salmana si Datan, si pe cei de sub dansii, ca pe adunarea lui Aviron i-a numit.

Acestea graind Cuviosul Stefan si alte multe cuvinte de suflet folositoare, parintii, facand rugaciune tanguitoare si mai pe urma pregatindu-se de plecare si pe sfantul sarutandu-l, s-au dus catre locurile cele mantuitoare, nu de mucenicie temandu-se, ci de viclesugul tiranului, avand frica de neiscusinta lor, caci nu este lucru putin neiscusinta. Iar cel cernut in lucruri este mai lamurit, precum se lamureste aurul in cuptor. Si se putea vedea Bizantul dezbracandu-se de cinul monahicesc si de chipul nazarienesc. Unul mergea catre Marea Neagra, iar altul la Cipru; altul gandea a se duce catre Roma si asa instrainandu-se de ale lor manastiri, erau straini si fugari.

Iar tiranul imparat, sapand cinstita biserica a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherna, care mai inainte era impodobita pe pereti cu tot felul de icoane, de la intruparea lui Hristos, Dumnezeu, pana la tot felul de minuni si pana la inaltarea Lui, precum si Pogorirea Sfantului Duh. Si asa razuind toate icoanele tainice ale lui Hristos, a zugravit pe pereti copaci si pasari de tot felul, animale si alte inchipuiri cu frunze de iedera, cocori, corbi si pauni.

Si daca cineva dintre cei de un cuget cu imparatul socotesc ca eu il necinstesc, sa mearga la aceasta biserica si, incredintandu-se ca sunt adevarate, impreuna cu sfintitul prooroc David sa zica: "Dumnezeule, venit-au neamurile in mostenirea Ta, defaimat-au Biserica Ta cea sfanta; pus-au Ierusalimul cel gandit. Biserica Ta ca o pazitoare de poame, trupurile cuviosilor Tai mucenici si monahi, cinstitele moaste le-au dat fiarelor, focului si fundului marii".

Deci, in aceasta prea cinstita biserica, pierzatorul imparat sezand impreuna cu cel de un nume vanzator al turmei lui Hristos si cu cei de sub dansul robi ai pantecelui, episcopi eretici au tinut sinodul cel necurat si vrajmas al lui Dumnezeu. Si a fost adunat acest sinod de luptatorii impotriva sfintelor icoane, in anul 754, dupa nasterea lui Hristos, in al paisprezecelea an al imparatiei lui Copronim; si era numarul episcopilor Rasaritului, celor ce se adunasera, 338, iar patriarh nici unul nu era, fara numai Constantin mincinosul patriarh al Constantinopolului, ereticul si cel de un gand cu imparatul, numind cinstitele icoane idoli de chipuri cioplite.

Dupa multe vorbe si pricini, imparatul a silit pe toti episcopii ca sa se supuna voii lui, la acea hula impotriva lui Dumnezeu. Pentru ca multi dintre dansii, desi vedeau luminos ratacirea imparatului si a patriarhului si napastuirea Bisericii, insa nu indrazneau a zice nimic impotriva, temandu-se de mania imparatului si a patriarhului si de nevoia care se facea celor dreptcredinciosi.

Deci, se plecau la credinta cea rea, de care mai pe urma, la sinodul cel adevarat al saptelea, ce s-a facut in imparatia lui Constantin cel tanar si a maicii sale Irina, s-au lepadat si cu pocainta marturisindu-se, s-au intors catre buna credinta; dar atunci, la acel sinod eretic au urmat imparatului si patriarhului.

Aceste dogme rau credincioase si urite de Dumnezeu, au fost asezate atunci acolo astfel: Intai, ca sfintele icoane sa fie de toti numite idoli; al doilea, toti cei ce se inchina icoanelor sa fie anatema. Mai intai pe Gherman, care fusese patriarh, l-a anatemizat, slujitor de lemne numindu-l. Ereticii cei faradelege, singuri ei fiind anatemizati, au afurisit pe omul cel sfant si drept. Dar Dumnezeu l-a binecuvantat pe dansul, incat s-a implinit Scriptura care zice: Aceia vor blestema iar Tu vei binecuvanta.

Al treilea, au hotarit ereticii ca fiecare sa marturiseasca ca, nu numai sfintii dupa moartea lor, ci nici Maica lui Dumnezeu nu poate sa ne ajute nimic cu mijlocirea sa; al patrulea, ca nimeni sa nu indrazneasca a numi sfinti pe Apostoli sau pe marturisitori, pe fecioare si pe toti cei care au placut lui Dumnezeu. La sfarsit s-a zis ca sa fie sinodul acela numarat cu cele sase sinoade care fusesera mai inainte si sa se numeasca sinodul al saptelea a toata lumea, iar cel care nu va primi sinodul acela, sa fie anatema ca Arie, ca Nestorie, ca Evtihie, ca Sever, si ca Dioscor. Se infioreaza oasele mele si rarunchii inimii mele simt durere, precum zice Elifaz, o! priceputi si credinciosi ascultatori, cand numai le-as cugeta in pomenire pe cele facute atunci. O, ce orbire a vrajmasului. O, ce hula! O, ce schimbare in cel mai rau! Cum voi intelege, Hristoase, nemarginita Ta rabdare!

Cea mai de pe urma fapta si cat toate mai rea, necuratii aceia si nesfintiti babilonieni, care au stricat via lui Hristos, pentru care s-a scris: Iesit-a faradelege de la preotii Babilonului si pastori multi au stricat via Mea; cei ce au ratacit cararile pe pamant, dupa cum zice paremia, si au adunat cu mainile nerodire; cei ce intre sfant si intre necurat nu au deosebit, ci in mijlocul jertfelnicului de tanguire au lucrat. Acestia sculandu-se impreuna cu tot poporul si mainile la inaltime ridicandu-le, au strigat ticalosii intr-un glas si au zis: "Astazi este mantuirea lumii, caci tu, imparate, ne-ai izbavit pe noi de idoli". O, glas dureros!

Atunci cerul s-a intunecat si pamantul impreuna s-a clatit, vazduhul s-a facut necurat si toti cei de acolo s-au instrainat de Dumnezeu. Pentru ca, daca acest intai incepator al paganatatii este pricinuitor al surparii idolilor, apoi desarta s-a facut intruparea lui Hristos si zadarnica invatatura Apostolilor.

Si daca, precum voi ziceti, acesta este izbavitorul de inchinarea fapturilor si de blestemul idolilor, care de voi se numeste al treisprezecelea apostol; si daca nu in Hristos, dupa glasul lui Pavel, propovaduitorul de Dumnezeu, nici in Treime nu va botezati, ci, ca sa zic ceva de ris, pentru obraznica voastra nebunie, va botezati in Pastila, in Tricacav si in Cavalon, in invatatorii lui si ai vostri, care au lasat Treimea cea mai presus de lumina si prea cinstita dogma din Biserica Sa. Aceste birfeli lasandu-le, vremea cerand, acum mergem catre ceea ce ne sta inainte, intorcandu-ne sa vorbim despre fericitul Stefan.

Acestea astfel savarsindu-se si toata gura marturisind cele despre Sfantul parintele nostru Stefan, iar tiranul instiintandu-se, a chemat un cuvantator dintre cei slaviti, Meghistani ai lui si iscusit in a grai si a auzi, cu numele Calist, iar cu vrednicia de patriciu. dar si la eresul lui desavarsit fiind invatat, l-a trimis pe dansul, zicand: "Mergi la dealul lui Axentie si pe unul cu numele Stefan, care este salasluit acolo, fiind de un chip cu ceata nepomenitilor, pe acesta sa-l pleci a iscali la sinod, zicandu-i: "Fiind miscati de prietenia catre tine, pentru cucernicia vietii tale, dreptcredinciosii si preamaritii nostri imparati, Constantin si Leon, poruncesc sa te iscalesti in hotarirea preamaritului nostru sinod". Dandu-i finice, smochine si altele care sunt indemanatice pentru hrana pustnicului; pentru ca stia si insusi tiranul imparat despre petrecerea Cuviosului cea infranata si placuta lui Dumnezeu.

Calist indata mergand la munte, i-a adus sfantului parinte vestea aceea, sfatuindu-l preainrautatitul sa iscaleasca si sa laude hotarirea imparatilor. Iar cinstitul Stefan, cel asemenea celui dintai dintre mucenici, ca unul ce mai inainte vedea de-a dreapta sa de-a pururea pe Dumnezeu si nu se clintea in orice fel de socoteala ereticeasca, a zis catre patriciu:

"Ia aminte, domnule patriciu, fiindca este judecata eretica hotarirea acestui sinod de mincinoasa adunare, eu, Stefan nu iscalesc, nici amarul dulce nu-l numesc, ca sa nu trag asupra-mi vaietul proorocului. Si pe langa aceasta, voiesc a muri pentru inchinaciunea sfintelor icoane, neavand nici o grija de imparatul cel incepator de eres, care a indraznit sa se lepede".

Apoi a zis: "Intelege dar, ca-mi voi varsa sangele pentru icoana lui Hristos. Iar mancarile cele trimise de dansul intoarce-i-le inapoi, caci untdelemnul pacatosului nu trebuie sa unga capul meu si din mancarile ereticului sa nu se indulceasca gitlejul meu".

Acestea auzindu-le boierul acela si intorcandu-se iarasi, a ajuns la palat si aratate le-a facut pe toate imparatului care l-a trimis. Iar el, racnind de manie ca un leu, si mare strigare iesind din sufletul sau cel aprins, indata a trimis slujitori si ostasi purtatori de paveze, impreuna cu Calist patriciul, pe care il trimisese mai inainte sa mearga la munte si indata sa ridice pe sfantul din chilie.

Apoi a poruncit sa-l pazeasca in manastirea cea de jos, pana ce il va judeca. Iar el mergand la munte si ajungand la manastire, ca niste fiare saltand, cu lovituri de picioare bateau in usi si sarind in sfanta pestera au scos afara pe sfantul, ca dintr-o camara duhovniceasca, tirandu-l afara. Caci din multa infranare si din prea stramta locuinta, pulpele picioarelor lui fiind slabite, nu putea a se misca.

Acei barbati purtatori de paveze, vazand lucrul minunat al parintelui si multa milostivire aratand spre sfantul pentru vederea cea de spaima, injugandu-se doi si pe umerele lor punand mainile cuviosului, iar cu mainile lor genunchii odihnindu-i, l-au dus in cimitirul Sfantului Axentie, in care inchizand pe sfantul impreuna cu obstea monahilor cea de Dumnezeu intarita, care era impreuna cu dansul, asteptau hotarirea imparatului. Iar Sfantul Stefan n-a incetat cantand inauntru cu obstea sa: "Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule..." si celelalte.

Dupa aceasta a cantat si slava: "In tilharii gandurilor mele cazand, m-am pradat eu ticalosul, de minte...", si celelalte ale stihului. Iar pazitorii cei dinaintea usilor, auzind acestea cantandu-se de dansii, miscandu-si capetele, unii catre altii, ziceau: "Vai noua, ca pe drept suntem socotiti ca niste tilhari de catre niste monahi, care cu nimic nu ne-au nedreptatit, dar ei rau patimesc".

Trecand sase zile, fara de hrana au petrecut cei ce erau inchisi, impreuna cu sfantul. Si in ziua a saptea a venit de la tiranul imparat un alt boier ca sa aseze pe sfantul in manastirea sa, fiindca avea razboi impotriva scitilor. Iar oastea aceea, cerand binecuvantare de la sfantul, a mers in cetatea cea imparateasca, si impreuna cu imparatul s-au luptat impotriva scitilor.

Prea raul Calist, luand pe unul din ucenicii Cuviosului, deosebit dandu-i aur si fagaduindu-i inca si mai mult, a induplecat pe ticalosul acela ca sa se faca al doilea Iuda, si impotriva invatatorului sau sa se intr-armeze. Iar Serghie, caci acesta era numele ucenicului aceluia, fiul faradelegii, al doilea Iscariotean si mostenitor al spanzurarii, prin aurul cel viclean imbracandu-se in satana, de atunci n-a incetat pe ascuns sfatuindu-se impotriva cinstitului parinte. Deci, despartindu-se de sfintitul staul si alergand catre incepatorul de vamesi si strangatorul de bir al Nicomidiei, Avlicalam cu numele, se face de o socoteala cu el si partas al pierzarii sale.

Apoi, scriind o carte cu ocari plasmuite impotriva Cuviosului Stefan, a zis intr-insa asa: "Serghie anatematiseste pomenirea ta, ca pe a unui eretic, apoi te numeste sirian de neam si sapa gropi impotriva ta, sezand in munte". Si cu multe alte ocarandu-l pe dansul, de care nu se cade a pomeni sau scrisului a le da. Apoi spun ca inseland pe o femeie de bun neam, a tuns-o in calugarie si o are in manastirea cea de jos; iar noaptea ea se suie la dansul in deal, pentru amestecare pacatoasa.

Dar acea femeie cu numele Ana, pe toate ale sale bine economisindu-le si lepadand toata grija lumeasca, fiica duhovniceasca a sfantului s-a facut, luand ingerescul chip.

Amagind ei o slujnica a acelei femei, fagaduindu-i ca o vor elibera si o vor insoti pe dansa cu oarecare din cei ai palatului, au invatat-o sa graiasca impotriva stapanei sale si a sfantului. Si facand ei o scrisoare vicleana ca aceasta, scrisa cu minciuni, au trimis-o in mainile imparatului, care citind-o si gandind faradelege, ca unul ce imbratisase vreme potrivita, cu tarie trimitand citiva slujitori credinciosi catre cel ce stapanea cetatea locului, cu numele Antim, i-a poruncit prin scrisori acestea:

"Ca unul care implinesti poruncile noastre cu multumire, fiind ca un prieten iubit si sluga multumitoare, adeverindu-ne prin fapte, pentru care ti-am si incredintat vrednicia cea dinaintea fetei noastre, poruncim degrab sa mergi la manastirea cea de sub dealul lui Axentie, unde locuiesc femei desfranate, care se fatarnicesc ca sunt drept-credincioase. Si rapind pe una dintr-insele cu numele Ana, si prin acesti slujitori credinciosi trimitand-o la noi degrab, cu oaste sa mi-o pui de fata; fii sanatos". Iar sluga cea faradelege a imparatului cel faradelege, necitind desavarsit cele scrise, indata a mers ca un barbar la manastire cu multime de ostasi.

Acolo au aflat pe sfintitele femei savarsind citirea ceasului al treilea. Apoi sarind spre femei in biserica ca niste cai indraciti, au infricosat pe fecioarele lui Hristos, scotand sabiile tilhareste si in vazduh cu stralucire intorcandu-le. Deci, facandu-se tulburare si cantarea de lauda tacand, femeile se tanguiau lui Dumnezeu. Si una fugea in altar inauntrul sfintei catapetesme; alta ridicand sfintitul acoperamant al prestolului, se ascundea sub sfanta masa; alta fugea catre munte, de mainile paganilor.

Aceasta napadire cunoscand-o cinstita batrana si proiestoasa manastirii, care se linistea in chilie, a iesit la dansii cu suflet netulburat si a zis: "O, crestini, daca aveti nadejde catre Dumnezeu, de ce faceti semnele de biruinta ca impotriva barbarilor celor fara de Dumnezeu?"

Iar ei spaimantandu-se de indrazneala sfintitei batrane si instiintandu-se ca aceasta este proiestoasa, schimband chipul cel de fiara cu blandete, au raspuns: "Pe Ana da-ne-o, pe iubita lui Stefan, caci imparatul are trebuinta de dansa in oaste". Iar ea, chemand pe nume pe aceasta si impreuna cu dansa pe alta, anume Teofana, a zis catre dansele: "Mergeti, cinstite fiice, la imparatul, si cu intelepciune sa-i dati raspunsurile, ca nu cumva sa va insele pe voi. Mergeti in pace, mergeti si Domnul sa fie cu voi".

Iar acele cinstite femei, luandu-si mantiile, punand metania cea obisnuita si luand binecuvantare de la acea cinstita egumena, s-au dus la imparatul. O, voire de bine ascultatoare a ascultatoarelor! Si o, rugaciune prea curata a credincioasei maici!

Fiind aduse ele in oaste si facandu-se imparatului aratate cele despre dansele, a poruncit sa le desparta una de alta. Apoi chemand pe duhovniceasca fiica a Sfantului Stefan, cea cautata, a zis catre dansa: "Ma plec sa cred ca adevarate sunt cele graite catre noi despre tine, pentru ca stiu grabnica robire a cugetului femeiesc. Spune-mi, cum te-a induplecat vrajitorul Stefan, sa parasesti stralucirea parintilor si de acest chip intunecat sa te apropii? Negresit, precum am auzit, el a vrut numai a pacatui cu tine. Si ce frumusete are acesta care te-a amagit pe tine?"

Iar cinstita femeie, auzind aceste urite graiuri, cu adevarat ca o a doua Suzana inteleapta, uitandu-si neputinta femeiasca, a raspuns cu minte catre dansul: "Imparate, ma aflu cu trupul inaintea ta, munceste-ma, injunghie-ma, fa cu mine ce vrei si ce iti place, caci de la Ana nu vei auzi altceva decat numai adevarul; caci nu stiu pe omul acesta asa cum zici tu, ci precum il stiu eu voi grai: sfant si drept il stiu pe dansul, invatator de folosul sufletului si povatuitor al mantuirii mele".

Iar tiranul facandu-se fara glas pentru indrazneala femeii, muscandu-si degetul cel mic al mainii si cealalta mana intorcand-o in vazduh, sezand cu fruntea impilat, a ramas uimit. Apoi a poruncit sa o pazeasca pe dansa, iar sora ce era impreuna cu dansa sa fie dusa, chiar nevrand, la a sa manastire.

Aceea ajungand la manastire, pe toate le-a povestit sfintitei egumene si surorilor si nu numai atat, ci, suindu-se in deal la dumnezeiescul parinte Stefan, il ruga sa se roage pentru dansa, mai ales ca pentru dansul era luptata. Imparatul facand adunarea oastei si mergand la cetatea cea imparateasca, a poruncit ca pe fiica cea duhovniceasca a sfantului s-o tina in temnita cea mai intunecata in obezi, vrand in ziua urmatoare sa-i faca intrebare.

Iar printr-un famen care avea randuiala imparateasca la palat i-a zis acestea: "Cruta-te, femeie, si tu vei trai bine cu imparatul, lepadand aceasta imbracaminte intunecata si sa spui maine inaintea a tot poporul adevarul impotriva lui Stefan, caci iata si slujnica ta a spus adevarul; iar de nu vei vrea sa faci aceasta si vei ramane in nesupunerea ta cea impietrita, voi pune inaintea ta bucati de carne din trupul tau, despartite de madulare. Iar daca cele dorite de mine vei arata si vei marturisi pacatul, te vei invrednici de la mine de multa cinste si de daruri".

Dar cinstita femeie, auzind acestea si plangand in adancul inimii cu durere si plecand capul, a zis catre dansul: "Du-te de la mine, omule, du-te si voia Domnului sa se faca!"

Imparatul, adunand de dimineata multime de popor inaintea tirgului, ca unul ce socotea ca o va indupleca pe dansa, a poruncit sa o aduca goala in mijlocul tuturor. Apoi, multime de vine de bou punand inaintea ochilor ei, a zis: "Toate acestea le voi aduce pe spatele tau si pe pantece, de nu vei scoate la aratare desfranarile tale facute cu Stefan". Iar cinstita femeie nimic nu raspunse. Tiranul infricosand-o si numind-o desfranata, a poruncit s-o bata. Indata opt barbati tari, luand-o de amandoua manile,o bateau pe pantece si pe spate fara crutare, iar ea zicea: "Nu stiu pe omul acela precum tu spui". Apoi striga: "Doamne miluieste".

Si a pus tiranul pe slujnica cea vicleana sa stea inaintea ei sa o mustre in mijlocul tuturor, precum el a invatat-o, ridicandu-si mainile asupra stapanei sale si scuipand-o in fata. Deci, cei trei impreuna tainuitori ai paganatatii, plecandu-se la urechile ei, o invatau sa zica cele placute imparatului si sa traiasca; iar ea cu glasul cel mai dinainte raspundea. Si daca a vazut-o tiranul acum fara glas din bataia cea fara de mila si parandu-i-se ca a murit, a intrat rusinat in palat si a poruncit ca s-o arunce intr-una din manastirile Constantinopolului, fara purtare de grija. Ea dupa catava vreme a murit in pace si s-a dus catre Domnul. Iar tiranul nu inceta maiestrind cum ar ucide pe sfantul.

In ziua aceea, chemand imparatul pe unul din tinerii cei supusi ai lui, cu numele Gheorghe, se jura ca foarte il iubeste si i-a zis: "Mare este, Gheorghe, dragostea ta catre mine?" Iar el a zis: "Nemarginita, stapane". Iar imparatul a zis catre dansul: "Cu inlesnire iti va fi a muri pentru dragostea mea?" Iar el plecandu-se la pamant si punand mainile la piept, se jura cu osardie, ca pentru dansul isi da si viata.

Imparatul, pe acesta sarutandu-l, a zis: "Iata dar noul Isaac; nu te rog pe tine sa mori pentru mine, nici un singur madular sa-ti lipseasca, ci numai aceasta, ca un parinte cer de la tine, sa mergi la dealul lui Axentie, sa indupleci pe nepomenitul cel aflat acolo, ca sa te faca si pe tine numarat cu cei de sub dansul si de un chip. Si daca aceasta o vei dobandi, degrab sa te intorci la noi".

Iar fiul si slujitorul cel faradelege, primind cu bucurie cuvantul, invatand multe viclesuguri, s-a suit in munte si in loc cu tufisuri dese ascunzandu-se, a iesit la miezul noptii din acea padure, a mers la manastire si inaintea usilor stand, cu glas jalnic zicea: "Miluiti-ma, o, crestinilor care locuiti in locasul acesta, ca sa nu ma manance fiarele sau sa cad in prapastie, pentru ca am ratacit calea".

Si alte cuvinte zicea si diavoleste se tanguia. Iar Cuviosul parintele nostru Stefan, auzind tanguirea si plangerea, strigand pe Marin cel mai inainte pomenit, i-a poruncit sa aduca inauntru pe cel ce se tanguia.

Intrand el, a pus metanie batranului, zicand: "Binecuvinteaza, parinte". Pe acesta sfantul binecuvantandu-l, l-a ridicat si cunoscandu-l pe dansul ca este de la palat, dupa imbracaminte, dupa fata precum si dupa barba, pentru ca era rasa dupa porunca tiranului imparat, l-a intrebat: "Cu adevarat tu, frate, nu esti din palatul imparatesc?"

Iar el raspunse: "Asa este, parinte, dar prin faradelegea imparatului, care cu rea credinta stapaneste, am ratacit toti, si catre primejdie sufleteasca ne-am plecat. Si abia trezindu-ma dintr-un chip rau ca acesta, iata, fiind povatuit de Dumnezeu, la aceste de aici am venit. Si acum, cinstite parinte, sa nu fiu izgonit din obstea ta cea de suflet mantuitoare si sa dobandesc chipul cel ingeresc".

Iar cinstitul Stefan i-a zis: "Nu pot s-o fac aceasta pentru primejdia care este din partea tiranului, ca nu cumva instiintandu-se, sa-ti robeasca sufletul tau de la mantuire si cu cursele cele vechi te va impletici pe tine". Iar el iarasi cazand, zicea: "Cuvant vei da lui Dumnezeu pentru mine, daca vei zabovi a ma tunde".

Dar sfantul i-a zis: "De ar fi fost fara primejdie as fi implinit glasul cel evanghelicesc, ca "pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara". Dar, de vreme ce, cum ai zis, din tot sufletul te apropii, aceasta o voi implini, insa vezi numai sa nu te ajunga ispita". Zicand aceasta si invatandu-l cu cuvinte folositoare, l-a dezbracat de portul cel lumesc si l-a imbracat cu imbracamintea supunerii. Si astfel au trecut trei zile.

Iar tiranul imparat, adunand poporul in privelistea alergarii de cai, stand deasupra, a strigat acestea: "Sa n-am parte de viata cu ceata nepomenitilor celor de Dumnezeu uriti". Iar poporul, plangand si incercand a face tulburare, a zis: "Nici urma a chipului lor nu s-a aratat in cetatea ta, stapane". Apoi cu iutime a strigat: "Nu voi mai putea suferi bantuirile lor, pentru ca pe toti cei de sub mine pe ascuns i-a atras si intunericului i-a dat. Dupa aceea, neindestulandu-se, iata si pe iubitul sufletului meu, Gheorghe singlitul, din bratele mele rapindu-l, l-a facut ava. Dar sa aruncam catre Domnul grija noastra si El il va arata pe dansul degrab, numai rugaciune sa facem". Si toti au zis: "Cu adevarat inima ta este in mana lui Dumnezeu si rugandu- te, negresit o va auzi Domnul".

Dupa a treia zi, Cuviosul Stefan, invatand multe pe vicleanul in rautate Gheorghe, l-a tuns si l-a imbracat pe dansul cu sfantul chip. Iar slujitorul faradelegii, nepazind ale lui Dumnezeu, dupa alte trei zile, fugind din deal, s-a dus la palatul imparatesc, unde imparatul l-a primit cu dragoste, ca pe unul ce a implinit izvodirea relei lui sfatuiri. L-a sarutat pe acesta nu pentru chip, ci pentru aflarea pricinuirii ca sa ucida pe sfantul. Si apucand vreme cu prilej, a poruncit ca de dimineata, toate varstele, de la batran pana la prunc, barbati si femei, in tacere a se aduna la privelistea alergarii de cai; si toti s-au adunat, nenumarata multime ingramadindu-se.

Iar tiranul, stand pe trepte inalte, a strigat mai intai aceasta: "A biruit poporul meu si Dumnezeu a auzit rugaciunile mele". Iar poporul striga: "Oare cand Dumnezeu nu te asculta pe tine?". Si imparatul, veselindu-se si rizand, a zis: "Mi-a descoperit mie Dumnezeu pe cel cautat si, de voiti, vi-l voi arata". Iar multimea cu urlete graia: "Munceste-l pe acesta, injunghie-l, arde-l cu foc, ca pe unul ce a calcat porunca ta". Imparatul l-a adus pe Gheorghe spre aratare tuturor. Iar multimea s-a tulburat, vazandu-l pe el imbracat in chipul monahicesc si a strigat cu glas ticalos, precum de demult strigau iudeii: "Ia-L, ia-L rastigneste-L pe Fiul lui Dumnezeu!", asa si acestia, ziceau. Apoi cu porunca tiranului l-a dezbracat de sfanta mantie si a aruncat-o la popor, asemenea si sfintitul culion si s-au calcat in picioare.

Apoi, dupa ce a scos si analavul cel in chipul crucii, ca sa-l arunce, imparatul, luandu-l in mainile lui, se intorcea in toate partile intreband: "Ce sa fie oare?" Iar unul din boierii, cei de un chip cu satana, a strigat: "Arunca-l si pe acesta, imparate, sa se calce funia spanzurarii satanicesti". Asemenea a aruncat si cureaua. Apoi patru barbati, plecandu-se la pamant si apucandu-se de hainele calcatorului de porunca, il plecara jos si ca in chip de jupuire l-au pus in mijlocul tuturor.

Apoi, aducand o vadra plina cu apa au turnat-o peste dansul spre lepadarea botezului. Atunci punandu-i coif pe cap si imbracaminte ostaseasca, tiranul imparat i-a dat sabia cu ale sale maini, l-a randuit in vrednicia de comis. Apoi a poruncit sa mearga multime nenumarata de ostasi, la dealul Sfantului Axentie. Alergand toata multimea si risipind pe ucenicii Sfantului Stefan, le-a ars manastirea si biserica pana la temelii, facandu-le cenusa. Iar pe sfantul, luandu-l din pestera au plecat catre pogorisul marii.

Ce cuvant de tanguire va povesti necazurile cele patimitoare ale Sfantului, in aceea calatorie? Unii il bateau peste spate cu vergi, altii il impingeau catre pogorisul ripii, altii cu buruieni ghimpoase bateau pulpele lui, altii umpleau cu scuipat fata sfantului, iar altii frangand betele cele mai putrede ca sa faca sunet il bateau peste cap in batjocura. Unii cu stilpari de dafin jucand inaintea lui cu batjocura, n-au incetat a-l lovi. Imbracat rau fiind si cuvinte urite zicandu-i si chinuindu-l in tot felul, au ajuns la malul marii. Apoi, punandu-l in luntre, pentru ca nu putea umbla din pricina infranarii, au ajuns la manastirea cea sfanta a lui Filipisc, care se afla la marea cetatii Hrisopoli si acolo, inchizand pe sfantul, au facut aratate imparatului toate cele despre dansul.

Instiintandu-se imparatul despre ocara si stricarea desavarsita a manastirii, a dat porunca ca, daca va fi prins cineva la dealul lui Axentie sa primeasca pedeapsa prin moarte de sabie. Apoi chemandu-i la birfirea lui Stefan, pe cei de un chip cu el, pe incepatorii de eres, adica pe Teodosie cel cu nume mincinos, episcop al Efesului, pe Constantin al Nicomidiei, isvoditorul de lucruri noi si pe cel cu acelasi nume, al Nacoliei impreuna cu Sisinie Pastila, si cu Vasile Tricacavul, precum si pe cei ce covarseau in cuvant ai palatului, pe Calist cel mai inainte zis, pe Comvoconom scriitorul, pe Masara cel cugetator ca saracinii.

Pe acestia i-a trimis catre cel de un nume si un obicei cu dansul, incepator al pastorilor, ca sa faca impreuna cu dansii calatorie, catre manastirea cea mai inainte zisa, in Hrisopoli. Iar naimitul pastor si vanzator, stiind cunostinta si dreapta credinta a sfantului si prea fericitului parintelui nostru Stefan, s-a lepadat a merge impreuna cu dansii, zicand: "Duceti-va in pace. Pentru ca a vorbi Constantin impreuna cu Stefan, este multa departare. Caci la mine este cuvant numai, iar la dansul impreuna cu cuvantul este si puterea dumnezeiescului Duh; vedeti ce veti auzi de la dansul".

Iar ei, luand hotarirea sinodului celui de adunare mincinoasa, pornind de la patriarhul, au ajuns la manastirea cea mai inainte zisa. Apoi intrand in sfanta biserica au facut rugaciune si catre scaldatoare intorcandu-se, au sezut pe treptele ce erau acolo si au poruncit sa aduca indata pe sfantul. Si s-a adus sfantul, fiind tinut de doi, pentru ca nu putea umbla, avand picioarele inchise in obezi de fier.

Vazandu-l, uritorii de Dumnezeu au lacrimat. Apoi Teodosie al Efesului a zis catre dansul: "Cu ce chip, omule al lui Dumnezeu, ai voit a ne socoti eretici si a cugeta mai presus decat imparatii, arhipastorii si episcopii si decat toti crestinii? Au dar noi toti negutatorim paguba sufletelor noastre?" Iar sfantul cu glas lin a zis catre dansii: "Luati aminte ce a scris Ilie proorocul catre Ahav: Nu razvratesc eu, ci tu si casa tatalui tau. Pentru ca nu sunt eu acela ce tulbur, ci voi ce ati calcat invatatura cea de demult a parintilor si ati invatat noua glasuire desarta in Biserica. Pentru ca ceea ce covarseste cu vechimea este lucru vrednic de cucernicie, dupa cum un intelept a zis: "Cele nou glasuite de voi toate sunt desarte si de la Dumnezeu instrainate, si nu numai atat, ci si minciuni stricatoare de Biserica. Invatatii pamantului si boierii impreuna cu pastorii si cu vanzatorii turmei, s-au adunat asupra Bisericii lui Hristos cugetand cele rele si zadarnice".

Deci graindu-se acestea de sfantul, Constantin al Nicomidiei, care a scornit lucruri noi, fiind zburdalnic cu trupul si cu mintea, pentru ca avea treizeci de ani, sarind a lovit cu piciorul peste obraz pe sfantul, care sedea jos, precum odata in vremea lui Antioh pe Sfantul Eliazar. Si unii din cruzii purtatori de sabii si lanci, sarind l-au lovit cu picioarele si a cazut fericitul, iar ei au inceput a-l calca cu picioarele pe piept. Dar cinstitul Stefan, dupa evangheliceasca porunca, s-a dat pe sine nu numai peste un obraz sa fie lovit, ci si pe celalalt.

Iar Calist si Convoconom fiind sinclitici, pe nesfintitul Constantin facandu-l sa taca, au zis sfantului: "Doua pricini sunt: sau te pleci si iscalesti, ori daca nu mortii sa te dai ca unul ce graieste impotriva parintilor si a imparatilor care de la Dumnezeu au invatat legea". Iar sfantul a zis: "Ia aminte domnule patriciu, eu am pe Hristos si a muri pentru sfanta lui icoana imi este dobanda si slava. Ca o data si de doua ori ti-am zis, aratand palma, ca oricat sange vietuitor ar fi in mine, sa se verse pentru scopul acesta. Dar sa se citeasca hotarirea sinodului vostru, si voi vedea ce dreptate are, spre rasturnarea cinstitelor icoane.

Constantin al Nicoliei, deschizand indata cartea, a citit acestea: "Hotarirea sfantului si a toata lumea al saptelea sinod". Iar sfantul amenintand pe acesta sa taca, a zis: "O, ce minune! De la minciuna incepand si prin toata desarta voastra glasuire cea isvoditoare de lucruri noi, pe aceasta spre aparare luand-o, intru minciuna ati incetat voi defaimatorii de crestini! Cum este sfant si a necinstit pe cele sfinte? Oare nu de voi s-au calcat cele sfinte? Au nu la soborul vostru s-a adus vina asupra unui episcop, de niste barbati iubitori de Hristos ca a calcat un sfant Disc al Preacuratelor Taine ale lui Dumnezeu, pentru ca avea inchipuite: cinstita icoana a lui Hristos, a Maicii Domnului, si a Mergatorului-inainte?

Iar voi, lasand vina calcarii, pe acesta l-ati primit a lucra cele sfinte, iar pe iubitorii de Hristos i-ati afurisit, razbunatori ai idolilor numindu-i. Ce lucru este mai urit decat acesta? Au nu ati adus sfintele acoperaminte si le-ati rupt? Deci cum se va numi sinodul vostru sfant? Au nu ati instrainat sfintenia de la toti sfintii, dreptii, apostolii si mucenicii, si ati dogmatisit, zicand: "Unde mergi? La apostoli. De unde vii? De la patruzeci de mucenici. Unde si la care? La mucenicul Teodor si la mucenicul Acachie si la cei ca acestia. Nu sunt acestea invataturi ale voastre?

Si cum ati alcatuit sfant sinod, voi care ati necinstit cele sfinte? O, ce nebunie! Apoi cum l-ati numit a toata lumea cand nu a fost nici un episcop al Alexandriei, nici al Antiohiei sau al Ierusalimului? Unde sunt cartile lor, ca sinodul vostru de-a toata lumea sa se propovaduiasca, fiind de adunare mincinoasa? Si cum se zice al saptelea cel ce n-a urmat pe cele sase mai inainte de el? Iar voi calcand predaniile celor sase, cu ce chip l-ati numit al saptelea sinod, nu ma dumiresc".

Iar Tricacavul zicea: "Si ce am calcat noi din sfintele sase sinoade a toata lumea?" Sfantul a zis: "Nu s-au adunat in sfintitele biserici, sfintele sase sinoade? Cel dintai in Niceea, in biserica Sfintei Sofii; al doilea in Constantinopol, in biserica Sfintei Irina; al treilea in Efes, in biserica Cuvantatorului de Dumnezeu Ioan; al patrulea in mitropolia Calcedonienilor, in biserica prealaudatei Sico; al cincilea iar in Constantinopol; al saselea in biserica Sfintei Sofii, iar acesta in sfintitul palat, unde se numeste trula, pe care noi il numim Trulan. Au nu in toate bisericile acelea se zugraveau icoane? Spune, o, episcope!"

Iar el zicand ca asa este, atunci ochiul drept spre cer ridicandu-l si din inima tare suspinand, mainile intinzand, a zis: "Daca cineva nu se inchina Domnului nostru Iisus Hristos in icoana, dupa omenire, sa fie anatema si sa se numere cu aceia care au strigat: "Ia-L, ia-L! Rastigneste-L pe El!" Acestia inspaimantandu-se de indrazneala Sfantului si el mai vrand sa graiasca, ei s-au sculat, poruncind sa-l inchida numai pe el, fiind rusinati, si s-au intors la imparatie. Imparatul, intrebandu-i ce au facut, episcopii vrand a ascunde biruirea, a raspuns Calist: "Ne-a biruit, imparate, pentru ca barbatul acela este inalt cu puterea, cu cuvantul si cu indrazneala mortii". Iar el, fierband de manie, a scris indata izgonirea lui in laturile Elespontului, la insula ce se cheama Proconis.

Sfantul a stat nemancat saptesprezece zile in locasul Hrisopoliei. Macar ca imparatul ii trimitea hrana, dar el iarasi o intorcea catre dansul. In zilele acelea, egumenul manastirii inbolnavindu-se rau de tifos, s-a deznadajduit de doctori. Vazandu-se cu totul lipsit, trimitand soli la Cuviosul pe cei dintai al locasului unde el era inchis, il ruga sa vina la dansul, sau macar sa se roage pentru dansul, zicand: "Cu trupul ne despartim unul de altul. Deci vino, cinstite parinte, macar sa saruti a mea neputincioasa smerenie; caci doar pana la al noualea ceas vor sluji puterile mele, ca sa tina sufletul meu".

Sfantul, auzind acestea, a poftit sa mearga. Si vorbind cu cel ce bolea si apucand pulsul, a zis: "Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre cel ce a ridicat neputintele noastre si bolile le-a purtat, cu puterea Lui cea vindecatoare cercetandu-te, sa te scoale pe tine". Si indata s-a usurat egumenul de boala. Si i-a zis Sfantul: "Nu voiesti sa bei vin neamestecat?" Iar el a zis: "Da, parinte". Cinstitul Stefan, umpland un pahar cu vin neamestecat, i-a dat egumenului sa bea. Cand a baut indata asudand foarte, spre sanatate s-a intors. Iar sfantul, luandu-si ziua buna, i-a zis: "Roaga-te pentru mine si fa pomenire de smerenia mea; daca vei avea trebuinta vreodata de ceva, sa te apropii la deal".

Apoi de acolo pornind si suindu-se in corabie, a ajuns la insula cea de mai inainte pomenita, si prin locurile lui pustii trecand, a venit la un loc prapastios si infricosat dinspre mare. Apoi inconjurand prapastiile ce se aflau mai sus de marginea marii, pentru iubirea de liniste, fiind povatuit de Dumnezeu, a aflat o locuinta cu chip de pestera foarte vesela si minunata, in prapastia cea spre miazazi a insulei, care se numea Chisuda, intru care era zidita o biserica in cinstea Sfintei Ana. Si bucurandu-se fericitul, ca si cum de Dumnezeu era locul pregatit, a locuit intr-insul, hranindu-se cu ierburile care se gaseau.

Ucenicii Sfantului cei izgoniti din munte, auzind de izgonirea invatatorului, au venit la Proconis si au mers la sfantul ca niste oi ce sunt adunate de fluierul pastorului. Numai doi au fost robiti din sfintita obste, care au luat chip lumesc: Serghie, cel mai inainte spus, care, scriind hirtia cea ocaritoare asupra sfantului, a trimis-o imparatului in oaste, si Stefan cel rau credincios, care, fiind sluga lui Calist cel de multe ori pomenit, a fost imbracat de Cuviosul in sfantul chip, adica monah si preot in locasul muntelui.

Acest ticalos Stefan, departandu-se impreuna cu Serghie de la Dumnezeu si de chipul ingeresc, s-au dus la corbi; si de imparat fiind imbracat cu haina mireneasca, intorcandu-se ca un ciine la stirv a zis: "Astazi, stapane, din gitlejul satanei prin tine fiind rapit, cu lumina m-am imbracat". Pe acesta tiranul, fiind atras de ticalosul sau glas, l-a indragit. Si luandu-l pentru lacomia gitlejului sau si pentru calcarea de porunca a lui Dumnezeu, in palatul lui, unde ii facea necuratele lui alaiuri, slujitor al zeitei Sofia pe dansul l-a asezat, si popa al bucuriei l-a numit, pe cel vrednic de multe lacrimi.

Acestia doi singuri au lipsit, precum odinoara din cei doisprezece apostoli, Iuda, si din patruzecimea mucenicilor, cel ce s-a topit ca un cazut; toti ceilalti frati, insa, pastorindu-se de Cuviosul, au alcatuit manastire in Proconis. Dar inca si mama sfantului, din manastirea Trihinareilor pornind, impreuna cu sora lui la insula au ajuns si catre sfantul au mers. Iar sfantul zidind o mica inchidere in chip de stilp, loc care si pana acum se afla, a intrat intr-insa la varsta de patruzeci si noua de ani, tinandu-se de viata petrecerii celei mai dinainte.

Deci acum este vreme sa vorbesc si pentru gradina minunilor celor din insula Proconis, dupa cat imi este cu putinta; ca intru aceasta cu iubitorii de Dumnezeu si iubitorii de sarbatoare impreuna praznuind, sa zicem intr-adevar: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai si nimeni sa nu fie necredincios, fratilor. Mai ales ca si Domnul zice: "Cel ce crede intru Mine, lucrurile pe care le fac Eu si acela le va face, si mai mari decat acestea va face; nu cu puterea lui izvorand facerea de bine, ci cu numele Meu si cu chemarea Mea, pentru ca Eu sunt cel ce toate intru toti le lucrez, cu stapanirea Mea.

Deci acestea a urmat marele parintele nostru Stefan, cel cu adevarat om al lui Dumnezeu, cel cinstit cu sufletul si cu trupul, cel ce viata cea necistigatoare a dorit si icoana lui Hristos si a Maicii Sale, spre strajuire a tinut-o; cel ce intru Dumnezeu s-a imbogatit si darului celui de mult pret s-a invrednicit. Acesta luand stapanire, a calca asupra serpilor si a scorpiilor, peste toata puterea vrajmasului celui rau, si a vindeca toata neputinta si toata vatamarea, ne-a aratat noua minunile lui Dumnezeu Cel facator de minuni, darul cel cu indestulare, izvorul ce izvoraste curgerile cele curgatoare de miere.

Odata a venit in insula la acest fericit Stefan un orb oarecare, asemenea cu orbul din nastere, strigand: "Robule al lui Dumnezeu cel inalt, Stefane, vindeca-mi ochii, deschide-mi orbirea si lumineaza-ma pe mine cel intunecat, ca prin tine vazand alcatuirea celor ce se vad si minunandu-ma de bunatatea lor, sa laud prin fapturi pe Cel ce le-a zidit". Pe acesta vazandu-l fericitul Stefan, fiind orb la vedere, dar avand in el credinta care muta muntii, a raspuns catre dansul:

"De ce ceri de la mine, tinere, sa-ti dau cele ce sunt mai presus de mine? Ce ai vazut in mine din faptele bune, ca sa ceri si sa ai aceasta vindecare pe care singur Ziditorul si Dumnezeul tuturor acolo unde voieste o imparte? De ce nu ai alergat catre Hristos? De ce, lasand pe Ziditorul, ai venit la fapturi? De ce, parasind pe Stapanul, la rob ai ajuns? Nu stii ca toti de obste avem trebuinta de ajutorul Lui? Nu stii ca eu insumi sunt om ca tine? Deci, de ce cauti cele ce nu pot a le avea? De ce voiesti sa ma fac tamaduitor al unei asemenea boli, careia numai singur Domnul are putere a-i darui vindecare, Care mai inainte pe orbul l-a vindecat?"

Cu aceste graiuri Cuviosul departa pe tanar cu cuvinte blande, iar acela se impotrivea, si pe orbul cel din Evanghelie urmand, striga tare si pe Sfantul il ruga, zicand: "Miluieste-ma o, adevarata sluga a lui Dumnezeu, Stefane! Pentru ca tie acest dar ti-a daruit, si prin tine imi va darui lumina cea adevarata si stralucirea ochilor. Dar sa nu lepezi indrazneala mea, Parinte, nici cu zabovirea sa intirzii darul, nici cu norii sa acoperi soarele, ci vazand necazul meu, da-mi vindecare, masurandu-mi credinta; da-mi darul, cumpanindu-mi dorul meu si vindeca-mi durerea!"

Cuviosul Stefan a zis: "Ai credinta? Te inchini icoanei lui Hristos, a Maicii Sale si a sfintilor? Crezi lui Dumnezeu Cel ce si prin icoane vindeca, precum mai inainte acea cinstita Maria Egipteanca crezand, luand chezasuire de la icoana, catre pocainta s-a apropiat si s-a mantuit?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, si crezand ma apropii si ma inchin".

Iar Stefan a zis catre el: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care pe cel orb l-a vindecat, intru Care, crezand, ai venit aici si ai marturisit ca te vei inchina la icoana, fie tie ca sa vezi soarele!" Deci indata i s-au deschis ochii si s-a facut sanatos tanarul, ca si cand niciodata nu a fost orbit de lumina ochilor.

Aceasta preaslavita vindecare facandu-se, s-a dus veselindu-se si bucurandu-se, laudand pe Dumnezeu si slavind pe Cel ce da niste daruri ca acestea sfintilor Sai asupra bolilor. Aceasta minune s-a facut in insula, rodul ostenelilor lui, pentru care noi, pe Hristos slavindu-l si pe Cuviosul Stefan, dupa vrednicie, laudandu-l, la alta facere de minune sa ne mutam.

O femeie de neam bun, petrecand in Cizic, avea un copil ca de noua ani, care era indracit. Auzind ea de Sfantul, a mers la el impreuna cu copilul. Cum l-a vazut de departe, copilul cel ce era chinuit de duh necurat, se scutura tare si de naprazna jos s-a aruncat catre Sfantul, dand nedeslusite glasuri. Mama copilului, mai cu durere decat cel ce patimea, varsand lacrimi si pe fiul sau tinandu-l de mana, zicea:

"Miluieste-ma pe mine ticaloasa, Sfinte! Singurul meu fiu este acesta pe care acum il vezi indracit; si ma rog lui Dumnezeu sa moara, pentru ca noaptea si ziua imi chinuieste sufletul. Doua suflete miluieste si tamaduieste, sfinte, pe copil de duhul cel rau si pe mine de chinuire, caci mari suparari se intampla mamelor cand copilul cel iubit patimeste ceva!" Apoi, vazand pe mama sfantului, a cazut la picioarele ei si plangand, zicea: "Tu singura stii durerea mea, ca una ce, asemenea, ai avut fii. Tu imi masoara chinuirea si pe fiul tau roaga-l sa se roage Domnului pentru bietul meu copil, pentru ca mama pacatuind prea cumplit, pruncul se pedepseste".

Cu aceste graiuri jalnice nu numai pe mama sfantului, ci si pe toti cei ce erau impreuna miscandu-i femeia spre tanguire, Cuviosul Stefan a poruncit unui monah sa faca semnul Crucii pe tot trupul copilului. Apoi el, rugandu-se cu lacrimi, a chemat pe nume copilul si facandu-l sa se inchine icoanei lui Hristos impreuna cu maica sa, l-a slobozit pe dansul sanatos. Si astfel luminat s-a implinit cuvantul lui David: "Mama veselindu-se de fiu, s-a dus".

O alta femeie preacinstita, ce-i curgea sange de sapte ani, fiind slabita, se rusina si nu se pricepea ce sa faca. Deznadajduindu-se de vindecare si, locuind in Iraclia Traciei, aproape de malul marii, auzind de la cei ce primeau facerile de minuni ale Cuviosului, a inceput a intreba, rugandu-se: "Unde petrece prietenul lui Dumnezeu si doctorul meu?"

Iar oamenii aceia aratandu-i insula de cealalta parte, fara sa pregete intrand in caic, a plutit spre ea si la Cuviosul Stefan a alergat, aratandu-i suferinta si cu lacrimi rugandu-se sa o vindece. Pe aceasta parintele, rugandu-se, a vindecat-o prin ungerea intru Hristos si prin inchinarea la icoana Sa. Facandu-se bine cu trupul, a treia zi femeia a cunoscut desavarsit ca s-a vindecat nemaifiind suparata cu boala. Si multe alte minuni a facut Cuviosul pe mare si pe uscat.

In vremea acestor minuni ale cinstitului parintelui nostru Stefan, in al doilea an al izgonirii in acea insula, dreptcredincioasa mama a Cuviosului Stefan, s-a dus catre Domnul, zicand fiicei sale: "Nu plange Teodota, caci vei merge cu mine". Dupa sapte zile a adormit in pace si sora sfantului.

In zilele acelea, un oarecare Stefan, ostas din ceata armenilor, fiind slab cu trupul se garbovea. Acesta venind in insula, a cazut la Sfantul si rugandu-l, s-a inchinat la icoana lui Hristos si a Maicii Lui cu credinta si s-a intors drept si cu totul sanatos, prin rugaciunile Cuviosului. Iar ostasii intreband, cum, in ce chip, si de cine s-a vindecat, el le-a raspuns: "In Proconis este un monah inchis, numit Stefan. Acesta rugandu-se si facandu-ma pe mine sa ma inchin la doua icoane, una a lui Hristos si alta a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sarutandu-le, indata am dobandit vindecare".

Iar cei faradelege, luandu-l in batjocura, au zis catre dansul: "Vai de tine, Stefane, te-ai inchinat idolilor". Si l-au clevetit pe dansul catre stapanitorul Traciei; iar acesta, cunoscand cele pentru dansul, degrab l-a trimis la imparat. Iar tiranul imparat, primindu-l, a zis: "Cum te-a invatat nepomenitul acela sa te inchini la niste naluciri ca acestea?" Iar el mai vartos lepadandu-se si iertare cerand, ca unul ce acum se ratacise, indata pierzatorul l-a cinstit cu vrednicia de sutas, ca pe unul ce a necinstit icoana lui Hristos.

Dar Dumnezeu cel ce judeca drept, si care prin proorocul striga: Numai pe cei ce Ma slavesc pe Mine ii voi slavi, iar cei ce Ma defaima pe Mine, se vor necinsti, n-a trecut cu vederea izbanda nedreptei judecati. Caci calcatorul acela de lege, luand vrednicia, cand se intorcea de la imparatie acasa, fiind trantit de cal si de picioarele acestuia fiind zdrobit, a fost omorit si sufletul sau rau si-a lepadat. In acest chip, sfantul a pornit de la Proconis, iar vicleanul balaur zicea: "Ca si izgonit fiind, nu inceteaza invatand pe popor a se inchina idolilor".

Intorcandu-l din Proconis, a poruncit sa-l duca in temnita intunecata si in obezi sa se pazeasca, iar picioarele lui in legaturi sa le puna. Dupa cateva zile sezand in palatul cel de langa mare, care se numea Faros, intre doi boieri ai lui, si, facand intrebare, au poruncit sa aduca pe Sfantul. Iar Sfantul, cand era sa intre la imparatul, luand un ban de la un iubitor de Hristos, il tinea inauntrul culionului sau. Cand a intrat, abia l-a vazut nelegiuitul imparat si, de manie biruindu-se, a strigat, zicand: "O, ticalosie! O, ce rabd! Oare si nevrednicul acesta de pomenire sa defaimeze imparatia mea? Si acesta vrea sa ma ocarasca si stapanirea mea intru nimic sa o socoteasca?" Iar sfantul, neraspunzand, si jos la pamant plecandu-se, tiranul la dansul se uita, cautand cu ochii sangerati si ridicand prin vazduh mana ca un balaur, suierand tare, a zis: "Mie nu-mi raspunzi, necuratule chip?"

Iar sfantul a zis catre dansul: "Imparate, de voiesti sa ma chinuiesti, chinuieste-ma, iar daca voiesti a ma intreba, vorbeste cu blandete, caci asa poruncesc legile". Iar imparatul a zis: "Spune, caror hotariri si porunci parintesti nu ne-am supus, de zici ca avem socoteala eretica?" Sfantul a zis: "Zugravirea pe pereti a icoanelor care de mult, de toti Parintii a fost primita si inchinata, pe aceasta ati lepadat-o din Biserica".

Iar imparatul a zis: "Nu le numi pe acestea o, necuvioase cap, zugraviri de icoane, ci zugraveli de idoli. Si ce impartasire au cu sfintii? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul?" Sfantul a raspuns: "Imparate, crestinii au hotarit a sluji nu materiei in icoane, ci numirii chipului ne inchinam ganditor, suindu-ne prin aceasta la pricinile chipurilor celor dintai si prin vedere ne inaltam la dogmele si scopul dreptei credinte, la locurile cerului cele inalte. Aceasta este dorirea sufletului, de a se inalta ca o pasare mult ratacitoare, spre a se odihni acolo".

Imparatul a zis  "Cu dreptate este oare, ca cele de oameni propovaduite, care sunt nemarginite cu anevoie vazute si nici de minte ajunse, a le inchipui in chip simtit si prin materie a ne inchina lor, nefiind acestea cunoscute, fara numai nemarginirea, precum zice Grigore cuvantatorul de Dumnezeu? Si este oare cu cuviinta, in materie a ne inchina acelora, a carora fire nimanui nu-i este adeverita?"

Cuviosul a raspuns: "Care din oameni, avand intelegere, zice ca este cu putinta a se zugravi cu vopselele cele facute din materie firea dumnezeiasca cea nematerialnica, care covarseste toata mintea, al carei chip nici cu mintea nu se poate inchipui, si cum este cu putinta a o inchipui cu vopsele? Iar noi, cand inchipuim in icoana pe Hristos, atunci nu inchipuim firea Dumnezeirii Lui, ci insemnam chipul acela al dumnezeiestii Lui omeniri, cel aratat intru asemanarea noastra si de mainile apostolilor pipait, precum graieste Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu: Care L-am vazut cu ochii nostri, care L-am privit si mainile nostre L-au pipait.

Iar de-mi vei pune inainte cuvantul lui Moise, care zice: Sa nu-ti faci tie chip cioplit, nici orice asemanare din cate sunt in cer sus, si cate sunt pe pamant jos, chiar pe Moise insusi il voi arata tie ca a facut inchipuire a doi Heruvimi de aur, de care dumnezeiescul Apostol zice asa: Heruvimii slavei, care umbreau altarul. Inca si altarul, cortul si sfanta sfintelor, inchipuiau asemanare cereasca, precum acelasi apostol graieste: Care slujesc chipului si umbrei celor ceresti.

Deci, ce faradelege facem cand inchipuim pe icoana chipul lui Hristos cel in vedere de om, si ne inchinam Lui? Oare inchinandu-ne si Crucii aceleia facute din orice fel de materie, vi se pare ca ne inchinam materiei? Inca si vasele cele sfintite care se cinstesc de noi, nici un fel de sminteala nu fac stiintei noastre, deoarece suntem adeveriti ca se sfintesc prin chemarea numelui lui Hristos.

Oare vei lepada din Biserica si Sfintele Taine, care au aceeasi inchipuire, sub vederea piinii si a vinului cuprind in taina Trupul si Sangele lui Hristos, prin care se inchipuieste acelasi trup al lui Hristos, care a patimit pe cruce si acum este fara patimire in cer? Acestora ne inchinam si le sarutam, impartasindu-ne cu dansele, ca sa mostenim sfintenia; iar voi, nefacand deosebire intre sfant si necurat, icoana lui Hristos o socotiti ca pe idolul lui Apolo; iar pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca pe idolul Artemidei si nu v-ati infricosat a le numi pe dansele idoli si le-ati calcat cu picioarele si le-ati ars".

Iar imparatul a zis: "O, tu, orbitule cu mintea si decat nepomenitii mai nepomenit, calcand icoanele oare pe Hristos l-am calcat? Sa nu fie". Dar purtatorul de semne Stefan, de-a pururea purtand intru sine pe Hristos si de dansul invatandu-se, punand mana in sfintitul culion, si scotand banul il arata, precum Hristos a aratat adunarii celei mai dinainte a iudeilor, purtand chipul si numele pierzatorului imparat, si a zis: "Al cui este chipul acesta, imparate si scrisul de pe el?" Iar tiranul inspaimantandu-se, a zis: "Al celui ce imparateste".

Sfantul a zis: "Oare daca pe acesta, aruncandu-l la pamant si de bunavoie il voi calca, voi suferi munca?" Iar cei ce stateau de fata, au zis: "Aspru va fi pedepsit, cel ce indrazneste sa calce banul ce poarta semnul si numele nebiruitilor imparati". Iar sfantul, oftand, a zis: "Daca voi ziceti asa, ce munca va suferi cel ce a calcat si a ars chipul lui Hristos si al Maicii Sale din icoana? Negresit se va da focului celui fara de sfarsit si vesnic cum si viermelui celui neadormit!" Si aruncand banul, l-a calcat.

Atunci cei ce stateau langa imparat, ca niste fiare salbatice, sarind asupra sfantului, au vrut sa-l arunce jos in mare din palat. Dar imparatul, cu viclesug oarecum, pentru ca se schimba ca un sarpe, i-a oprit; si indata, legandu-l pe sfant de git cu mainile inapoi, l-au trimis la temnita cea de obste a Bizantului, unde se numeste sfintitul divan, ca dupa lege sa se judece, ca a calcat chip de imparat.

O, nebunie! Caci cei ce au defaimat legea lui Dumnezeu, si icoana Lui au calcat-o, acestia fac legi care ii indreptatesc. Si cine oare nu va ride de nebunia acestora?

Deci Sfantul parintele nostru Stefan, fiind trimis la temnita numita Pretoriu, numai cat a intrat in pridvoare, s-a infierbantat inima lui, ca sa zic asa dupa proorocul, aprinzand inauntrul lui focul cugetarii si a grait cu limba sa sfarsitul zilelor vietii sale, zicand: "Aceasta este odihna vietii mele si aici voi lauda pe Dumnezeu pana la cea mai de pe urma rasuflare a vietii mele, caci pentru icoana lui Hristos am ales-o pe dansa".

Si a aflat inchisi acolo ca 342 de monahi, din toate laturile. Unii cu nasurile taiate, altii cu ochii scosi, altii avand mainile taiate, ca unii ce nu au iscalit impotriva sfintelor icoane, ci inca au scris pentru ele, iar altii neavand urechi. Iar unii aratau urmele batailor celor neasemanate pe care le luasera de la chinuitori, rani care nu se tamaduisera inca, iar altii se aratau ca nu au par, fiind tunsi de paganii arzatori de icoane, si cei mai multi aveau cinstita barba unsa cu smoala si arsa.

Aceste grele munci de multe feluri, ale tainuitorilor bunei credinte, vazandu-le sfantul, multumea lui Dumnezeu, Care le-a daruit rabdare, iar pe sine se socotea a fi vrednic de plangere. Ba inca se supara si cu greu suferea ca nu s-a invrednicit a purta si el asemenea rani pentru icoana lui Hristos in felul cum s-au invrednicit aceia.

Toti acei parinti l-au primit pe Cuviosul Stefan ca pe un pastor si incepator de mantuire si de la dansul se invatau, se spovedeau si-i spuneau lui gandurile. Deci s-a facut pretoriu ca o manastire, fiindca toata pravila monahicesca se savarsea intr-insul. Iar cei ce pazeau temnitele, vazandu-l pe acesta cu adevarat inger pamantesc fara prihana, s-au inspaimantat, incat un temnicer a spus catre femeia sa in taina, precum Manoe: "O, femeie! pierim intru aceasta nebunie a tiranului; caci ca pe un Dumnezeu l-am vazut pe Stefan Axenteanul, cel inchis acum in temnita".

Iar femeia aceea cinstita - noua Samarineanca, cu adevarat -, prin intrebare catre barbat, fura de la dansul prin auz toata petre-cerea fericitului si pe ascuns de sotul sau intrand in temnita, la picioarele cuviosului aruncandu-se, ruga pe sfantul, zicand: "Nu te feri, parinte, de mine, preaticaloasa, ca voiesc a-ti aduce mangaiere si a-ti sluji la cele de trebuinta, pentru ca, in chipul acesta nadajduiesc sa iau si eu plata de la Dumnezeu. Pentru aceea nu ma respinge pe mine nevrednica".

Pe cand cinstitul parinte facea rugaciune pentru dansa, si nu s-a plecat ca sa ia ceva, femeia a zis catre dansul: "Cinstite parinte, de ce te lepezi de credinta mea cea catre tine? Ca desi nevrednicia mea ma respinge pe mine, fa mila cu mine; caci, precum vaduva de la Sarepta odinioara a adus lui Ilie faina, iar Sumaniteanca i-a dat lui Elisei foisorul pentru iubirea de straini, iar vaduva care se fericeste in Evanghelie a pus cei doi bani in vistieria bisericii, asa si eu, prin nadejdea credintei, ceva asemenea savarsind catre tine, sa nu ma intorci smerita si rusinata".

Iar sfantul a zis catre dansa: "Du-te femeie, du-te caci nu pot sa primesc ceva de la tine. Ca nu de fire sau de nevrednicie fug, sa nu fie aceasta, ci fiindca sunt cu totul nevrednic eu ticalosul. Caci sunt oprit de Dumnezeu a nu ne impartasi cu ereticii. Nu ma stiu sa ma fi impartasit candva cu ereticii cei prigonitori de crestini si arzatori de icoane, sau din mainile lor sa fi luat ceva".

Iar femeia aceea iubitoare de Hristos, cea in adevar pazitoare de cei chinuiti, auzind acestea de la sfantul si aruncandu-se jos, zicea: "Sa nu-mi fie mie, Cuvioase parinte Stefane, a ocari icoana lui Hristos, a Maicii Lui, sau a sfintilor; caci stiu ce fel de raspuns vor da inaintea Domnului, cei ce au indraznit sa faca aceasta. Caci cel intru sfinti, parintele nostru Gherman, a randuit pe surpatorii sfintelor icoane impreuna cu aceia care au strigat: Ia-L, Ia-L, rastigneste-L pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, cinstite parinte, cer numai sa se ascunda lucrul acesta de barbatul meu si de pazitorii cei impreuna cu el. Si eu cu lucrul deplin te voi incredinta pe cuviosia ta".

Si zicand acestea s-a intors catre casa, unde deschizand o ladita a scos trei icoane ascunse, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care purta in brate pe Fiul lui Dumnezeu, si a Sfantului Pavel, si inchinandu-li-se lor cu credinta le-a dat sfantului Stefan, zicand: "Sa fie acestea, sfinte, inaintea fetei tale, ca atunci cand te rogi, sa ma pomenesti si pe mine pacatoasa".

Astfel, iubitorul de Dumnezeu Stefan, plecandu-se catre cererea sa, o pomenea la rugaciune. Femeia, in ascuns, de atunci ii aducea simbata si Duminica cate o bucatica de piine si trei pahare de apa. Aceasta a fost mancarea si bautura fericitului in vreme de un an si unsprezece luni, cat a fost in temnita.

Intr-una din zile, sezand Cuviosul cu ceilalti parinti, care erau impreuna legati, a venit cuvantul despre chinurile cele de multe feluri, care se aduceau celor credinciosi, de la antipatii si ighemonii cei faradelege ai imparatului. Si a venit in mijloc Antonie, care era din insula Critenilor, vestind jertfa adusa lui Dumnezeu, zicand: "Cum fara de lacrimi voi aduce in mijloc, parinti cinstiti, vitejiile lui ava Pavel? Caci acest viteaz s-a prins de catre Teofan, eparhul Ciprului si a fost dus spre cercetare in divanul ce se zice a lui Heracle". Si statea la pamant icoana lui Hristos si unealta caznelor, care la elini se zice catapeltis. Si a zis voievodul: "O, Pavele, una din doua iti sta inainte: sau icoana lui Hristos s-o calci in picioare ca sa traiesti, sau de nu, cu aceste unelte cumplit vei fi muncit ca sa mori".

Dar Sfantul Pavel cel cu barbatie, cu glas mare a strigat: "Sa nu-mi fie mie aceasta, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sa calc dumnezeiasca Ta icoana, ce este asemenea cu chipul trupului Tau, fiind lacas al numelui Tau cel infricosat". Si la pamant plecandu-se, a adus sfintei icoane inchinarea cea cuviincioasa, sarutand cu dragoste chipul rastignirii lui Hristos, aratand cu lucrul ca nu se teme de ingrozirea chinurilor si este gata sa moara pentru icoana lui Hristos.

Iar voievodul, maniindu-se, a poruncit sa-l dezbrace si asa sa-l intinda pe catapelte. Si din toate partile, strangandu-l slujitorii pe sfantul intre cele doua scanduri, de la git pana la glezne, si cu fiare patrunzand madularele acestuia, sa-l spanzure cu capul in jos si de jur imprejur sa aprinda un foc mare; si asa l-a facut ardere de tot, prin foc, boierul cel care era in faradelegi mai mult decat imparatul".

Pe cand acesta graia si toti parintii varsau lacrimi, un preot batran, Teostirict din sfanta manastire a Nelechitului care avea nasul taiat, iar barba data cu smoala si cu catran ii fusese arsa de luptatorii contra sfintelor icoane, cei fara Dumnezeu, acela venind in mijloc a zis: "Nu este cu putinta, cu adevarat, cinstite Stefane, a suferi fara plans sau a trece cu vederea salbaticia de atunci a boierului din pamantul Asiei, pe care il numesc Lahonodracon". Iar cinstitul Stefan i-a zis: "Spune parinte spune pentru Domnul, si sa nu ascunzi, caci mai ravnitori ne faci, daca va voi Dumnezeu sa patimim si noi".

Iar Teostirict a zis: "Sfantul Marele Post trecand si sfintele Pasti ajungand, in seara sfintei Joi celei mari, in care Hristos Dumnezeul nostru se dadea in mainile Iudeilor, dumnezeiasca jertfa savarsindu-se, acest eparh cu nume de balaur, dupa porunca imparatului impreuna cu multime de ostasi, navalind fara veste si intrand cu indrazneala in biserica si in Sfantul Altar, au poruncit sa inceteze cantarea si au rasturnat la pamant sfintele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, luand pe cei mai alesi din monahi, vreo treizeci si opt, le-a pus mainile si giturile in catuse, iar din ceilalti pe unul l-au batut fara crutare, iar pe altul l-au ars de tot. Altora, smolindu-le barba si fetele, i-au izgonit dupa ce le-au taiat nasul, dintre care unul sunt si eu.

Dupa toate acestea, neindestulandu-se, acel rau credincios, toata manastirea a ars-o, de la grajd pana la biserica, si le-a prefacut in praf aruncat pe pamant. Apoi, impreuna cu dansul, luand pe cei treizeci si opt de parinti, i-a surghiunit in partile cele mai indepartate ale Efesului si i-a incuiat in camara unei bai vechi, astupand intrarea; apoi sapand poalele muntelui, i-a ingropat de vii. Si asa cu sila nesuferita s-au savarsit in Domnul.

Deci, aceste lucruri pline de intristare si altele mai multe si mai dureroase graindu-le, nu era cu putinta a suferi plangerea. De aceea ruga pe Sfantul Stefan, precum mai inainte in munte, asa si acum sa le spuna cuvant de mangaiere. Iar prea fericitul, cu durere sufleteasca, suspinand, a zis: "Sa multumim, parinti si frati, sa multumim pentru toate acestea ce s-au intamplat, caci rabdarea cea pana in sfarsit aduce cununa; caci foc, sabie si la sfarsit moarte de la pagani ne stau inainte. Sa rabdam si sa-i urmam pe Cuviosii Parinti, care si-au savarsit viata in vremea noastra muceniceste, pe Cuviosul Petru, cel incuiat in Vlaherna, care fiind batut cu vine de bou inaintea imparatului pentru icoana lui Hristos, atata rabdare a aratat, incat nici n-a suspinat, nici n-a strigat, ca si cum n-ar fi simtit nici un fel de durere din acele batai".

Dar mai vartos pe imparatul il ranea cu cuvintele sale ca si cu niste arme ascutite, pe acest nou Datian si Iulian Paravatul, cu indrazneala propovaduindu-l si catre Dumnezeu ochii ridicand a zis: "Multumesc Tie, Doamne". Asa a raposat in batai.

Dupa dansul pe Ioan, dumnezeiescul egumen al manastirii celei vestite a Monagriei, pe care tiranul imparat, pierzandu-l cu tiranie, pentru ca nu a calcat icoana lui Hristos si a Maicii Lui, l-a cusut intr-un sac si legandu-i o piatra mare, l-au inecat in adancul marii. Ce moarte poate fi mai cumplita decat aceasta? Dar aceasta aduce cununa. Cine ar fi indestulat sa afle cercetarile in fiecare eparhie, de la cumplitii boieri ai tiranului si vrajmasii adevarului, cum si cumplitele chinuri? Pentru ca noi, lepadand multe semne de biruinta ale paganatatii acelora, ravnim moartea Stapanului. Ca nu-s vrednice patimirile vremii de acum, pe langa slava ce are sa ni se arate noua, precum zice vasul alegerii, Pavel.

Insa vremea imi spune o, credinciosi, ca sa aduc la aratare si moartea pentru dreapta credinta a cinstitului parintelui nostru Stefan. Deci, precum in multe chipuri mai inainte m-am indreptat, ma trage inapoi nevrednicia mea si necunostinta mestesugului vorbirii spre a grai. Dar de vreme ce sfantul este milostiv si bun catre a mea smerenie, nu voi inceta graind dupa putere, neiesind intru nimic afara din adevar. Dumnezeu, Care descopera robilor Sai tainele Sale, si pe cele mai inainte de facere la aratare le aduce, n-a ascuns vremea mutarii cinstitului parintelui nostru Stefan de la cele de aici.

Caci, precum s-a zis mai sus, Sfantul Stefan era impartasit si de darul inainte vederii. Deci, acest cinstit si sfant barbat, mai inainte cu patruzeci de zile de patimirea sa, chemand pe preafericita si iubitoarea de straini femeie, pe slujitoarea sfintilor, care erau in temnita, i-a zis ei: "Plata slujirii tale catre mine o, femeie, iti va da-o tie Domnul. Dar voiesc intru aceasta patruzecime sa savarsesc rugaciune in liniste si infranare. Deci nu-mi mai aduce piine si apa".

Iar cinstita femeie a raspuns: "De ce vrei aceasta asprime, parinte? Au nu toata vremea vietii tale este o postire, o rugaciune si o asprime?" Si sfantul a zis: "Am cunoscut ca dupa putine zile are sa fie sfarsitul vietii mele". Si cu aceasta umilind pe femeia cea iubitoare de straini a slobozit-o in pace.

Si asa, nu a incetat sfantul in acele patruzeci de zile, vorbind si invatand pe parintii cei impreuna legati, de a nu se intrista intru necazuri, savarsind cantari de lauda de toata noaptea, incat si unii din cei care tineau in taina credinta cea dreapta, veneau la dansul schimbandu-si hainele, imbracandu-se in zdrente proaste si indulcindu-se de la dansul cu invataturile cele folositoare pentru credinta cea dreapta, luand binecuvantare de la dansul.

Trecand zilele si ziua a treizeci si opta ajungand, de dimineata dupa slavoslovia Utreniei si dupa sfarsitul ceasului intai, chemand iarasi pe acea femeie milostiva, in auzul parintilor, a zis: "Vino, cinstita si binecuvantata femeie sa vada Dumnezeu si sa-ti masoare nelipsit osteneala ce ai facut-o cu mine, rasplatind rodul ostenelilor insutit, precum este scris in Sfanta Evanghelie. Caci esti ucenita cu adevarat a Celui ce a zis: Intrucat ati facut unuia dintre acesti mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut. Si Cel ce primeste pe drept in nume de drept, plata de drept va lua. Pentru aceasta Domnul sa-ti dea insutit si sa te randuiasca impreuna cu credincioasele Marii si inteleptele femei, cu a lui Cleopa, cu a lui Iosif, cu a lui Ioachim si cu Marta". Deci si mai multe decat acestea a zis, binecuvantand-o.

Apoi, luand dumnezeiasca icoana cu chipul Mantuitorului si a ucenicilor Lui, adica a lui Petru si Pavel, i le-a dat ei, zicandu-i: "Sa-ti fie tie acestea straja in viata si amanet al dreptei credinte". Apoi, oftand, a spus ca peste doua zile, pornind de la cele de aici, se va duce in alta viata si la Dreptul Judecator. Iar ea, nu putin tanguindu-se, luand sfintele icoane de la sfantul, le-a invelit intr-o basma de frica prigonitorilor celor fara de Dumnezeu si, primind binecuvantarea de pe urma, a pornit spre casa, plangand pentru despartirea de un parinte si invatator ca acesta. Iar Cuviosul Stefan, impreuna cu cei legati, a petrecut cealalta vreme a zilei aceleia si toata noaptea in rugaciune, binecuvantand pe Dumnezeu.

Tiranul imparat savarsea atunci jertfa cea paganeasca, adica sarbatoare diavoleasca, pe Dionis si pe Vrum, laudandu-i la acea praznuire ca pe niste facatori ai semintelor si ai vinului. Si in acea zi de dimineata, statea in foisoarele scolilor, impreuna cu lautarii cei de un cuget cu dansul, avea indeletnicire urita si lui Dumnezeu vrajmasa, prin jertfa cea de fata, in cinstea preadesfranatei lui femei, cea de a treia cu numele Evdochia.

Caci lepadatul de Dumnezeu eretic, pe langa multe alte fapte rele si urite, nu lasa nici praznicile cele paganesti. Si i s-a spus lui de catre niste uritori de Hristos, ca Stefan Axenteanul, exarhul nepomenitilor, acea temnita a facut-o manastire, savarsind cantare de lauda de toata noaptea in dansa, si toti cei din cetate alergand la dansul, se invatau a sluji idolilor - caci asa numeau ei sfintele icoane.

Iar tiranul, auzind aceasta si fierband de manie, a chemat un barbat, purtator de sabie, cu vrednicia de proxim, si i-a poruncit sa duca pe Cuviosul Stefan in cealalta parte de tirg, unde era cinstita biserica a Sfintei Marii Mucenite Mavra, pe care uritorul de sfinti, daramand-o pana la temelie, a facut-o loc de ucidere, si Mavra a numit locul acela unde facea si tocmelile cu dracii. Aceasta o marturiseste copilul jertfitorului, care s-a dat spre jertfa, pentru care nu este vreme a povesti.

Apoi, indata a randuit sa se cerceteze, intreband prin cetate, ca oricine va fi aflat avand rudenie, prieteni, sau neam apropiat pe cineva, din catalogul monahicesc, sau macar cu haina neagra, sa-l trimita, dupa batai nesuferite, in surghiun. Si atunci era bucurie vrajmasilor, caci dadea pe care voiau, inca si robi pe stapani cleveteau. Plangerea si tanguirea Bizantului, nu era mica, ci mai mult decat in zilele cele de demult ale lui Iulian si Valens, cei fara de Dumnezeu.

Trimisul acela, luand pe Sfantul Stefan din temnita si incatusandu-i gitul si mainile, il ducea la locul cel randuit. Iar tiranul imparat, iesind din palat, s-a dus spre ulita cea de obste, care se numea Milion, unde, in anii cei de demult, cei ce au imparatit cu dreapta credinta, au zugravit cele sase sinoade a toata lumea, care aratau marturisind dreapta credinta taranilor, strainilor si celor dimprejur, pe care, babiloneanul tiran, in zilele acelea, varuindu-le, a zugravit sataniceasca alergare de cai si pe vizitiul cel iubit de draci si nevrednic cerului si pamantului, cinstindu-l pe acesta mai mult decat pe Sfintii Parinti. Cine oare nu se va infricosa si nu se va inspaimanta, sau nu va ride, ori nu va plange, de o asemenea indrazneala? O! Mantuitorul meu, cat de nemarginita si indelungata rabdare ai!

Stand tiranul in acel loc, laudandu-l si slavindu-l toti, el a zis: "Nici o mangaiere nu este sufletului meu pentru nepomenitii cei rai". Iar unul din cei impreuna tainuitori ai lui, a strigat: "Si unde s-a aratat oare, stapane, urma acestora, sau pomenirea lor in cetatea ta, ori in alta parte, fiindca toti s-au pierdut? Caci iata si pe vrajmasul adevarului, pe Stefan Axenteanul, intilnindu-l astazi, am vazut dreapta judecata, fiind dus pentru a se da sabiei".

Iar balaurul cel cu multe chipuri, a zis catre dansul: "Si ce este oare mai dulce lui Stefan, decat sa primeasca taierea capului? Caci ma plec sa cred ca, de cand s-a inchis, aceasta o dorea. Dar nu se cade ca el sa sufere o moarte ca aceasta, ci mult mai grea si cu anevoie. De vreme ce si imparateasa nu putin se va supara pe noi, caci ziua sarbatorii vrumaliului, cu ucidere am savarsit-o".

Si indata a poruncit acest nou Irod, robul femeilor, sa-l intoarca pe sfantul si in temnita sa-l inchida. Iar parintele iarasi canta in temnita impreuna cu cei legati, acestea: Cel ce locuiesti intru ajutorul celui Preainalt, intru acoperamantul aripilor se va salaslui... si celelalte stihuri ale psalmului.

Tiranul imparat a facut in ziua aceea ospat mare boierilor sai si celor de un gand cu dansul si, savarsind praznuirea cea vrajmasa lui Dumnezeu, in seara aceea cu strigate si alaute s-au plecat spre bautura. Apoi chemand doi frati de-o mama, neintrecuti in vrednicie, frumosi la chip si la suflet, si foarte minunati, pe care, zavistuindu-i mai pe urma cu ravna, i-a ucis dupa ce le-a zis lor:

"Mergeti in temnita, ziceti acestea lui Stefan Axenteanul: Stii cat ma ingrijesc de tine, viata ti-am daruit, ca doar plecandu-te, macar mai pe urma sa faci cele placute mie. Desi eu stiu gandul lui cel neplecat si cu impietrire de inima, negresit va va ocari. Totusi daca prin cuvinte bune il veti pleca pe dansul, bine va fi. Iar daca nu, atata sa-l raniti cu batai peste gura si peste spate, incat, iesind voi de acolo, el in chinuri sa moara".

Acei frati, mergand la temnita si la sfantul ajungand, i-au vestit acestuia graiurile imparatului, intru nimic pe sfantul vatamandu-l, fiindca au vazut fata lui ca o fata de inger, ci mai vartos intarindu-l in dreapta credinta. Apoi sarutandu-l, au luat binecuvantare si, intorcandu-se inapoi, au venit la cel ce i-a trimis, si i-au zis:

"Imparate, am aflat pe calugarul acela neplecat, inca staruind in cele dinainte ale sale si anatematisind. Si atat de tare l-am ranit pe dansul cu batai, incat fara glas zacea si nu ne mai asteptam sa fie viu pana maine". Apoi, veselidu-se trufasii si rizand tare, se tineau de lacomia gitului, adica a bauturii celei irodienesti, fiind robul pantecelui.

Cuviosul Stefan, toata noaptea aceea a stat la rugaciune, gatindu-se de moarte. Cand a fost la rasaritul luceafarului, a chemat pe toti Cuviosii Parinti, impreuna cu cei legati, si a zis catre dansii: "Mantuiti-va, parinti si frati, mantuiti-va! Si va rugati pentru mine, ca nu cumva sa se afle vreun inger rau in intampinarea duhului meu, pentru multimea greselilor mele. Pacea si sarutarea cea mai de pe urma va dau, ca iata acum s-a apropiat ceasul sfarsitului meu, si cununa cea muceniceasca este langa usa. Iar voi petreceti intru dreapta credinta pana in sfarsit".

Acestea auzindu-le de la dansul, Cuviosii Parinti isi spalau fetele cu lacrimi fierbinti. Iar el a inceput a dezbraca de pe sine hainele, insa Sfintii Parinti au zis: "Mai bine este, parinte, ca in aceasta sfanta imbracaminte sa vezi sfarsitul zilelor tale". Iar Sfantul Stefan, de Dumnezeu insufletitul, a zis: "Parinti si frati, cel ce se lupta, gol se lupta, si socotesc ca nu este drept, ca acest sfant chip, sa se necinsteasca si sa se calce de un norod ce latra ca niste ciini". Cu acestea induplecand pe parinti, sezand numai intr-o haina de panza impreuna cu dansii, graia cele despre mantuire.

Iar in noaptea aceea, dupa banchet, trufasul imparat odihnindu-se pe patul sau, i s-a spus de catre dracul cel ca un corb de noapte, care totdeauna petrecea impreuna cu el, ca cei doi trimisi de dansul n-au facut nici un rau lui Stefan in temnita, ci mai vartos i s-au inchinat lui si s-au binecuvantat de dansul.

Desteptandu-se imparatul din somn in al doilea ceas din zi, a iesit cu sarguinta intr-un foisor al palatului si a inceput a racni ca un leu, zicand: "O, ce nevoie! O, ce mare defaimare pentru mine, nimeni nu este ca sa-mi ajute mie! Ce este mie si nepomenitilor? Nu este nici unul care sa-mi slujeasca cu credinta, toti ma socotesc pe mine intru nimic; si nu stiu ce voi face cu acei nepomeniti".

Auzind strigarea imparatului toti cei ce erau in curtile imparatesti, s-au mihnit, s-au tulburat foarte, si au alergat degraba la dansul. Iar el, cu acestia intilnindu-se, a zis: "Unde mergeti si pe cine cautati?" Iar ei au raspuns: "La tine preabunul nostru stapan, venim sa ne veselim impreuna cu tine, marele imparat, la ziua cea de sarbatoare care acum se savarseste, adica a Augustei". Dar el iarasi a strigat: "Nu sunt eu stapanul vostru, nu sunt imparatul vostru, altul este stapanul vostru, la ale carui picioare tavalindu-va si la ale caror urme inchinandu-va faceti rugaciuni. Nimeni nu este de un suflet cu mine, ca sa-l omoare pe acela, ca doar ar afla odihna viata mea si s-ar fi mangaiat duhul meu".

Iar ei nedumerindu-se si cu durere in inima sarguindu-se, au intrebat: "Cine este oare alt imparat pe pamant, mai presus decat tine, imparate si stapane? Si cine este vrajmas al imparatului pe care l-am fi cinstit mai mult decat pe tine imparate? Nu te iuti asupra noastra?" iar Copronim a raspuns: "Stefan Axenteanul, exarhul nepomenitilor este imparatul vostru, iar nu eu".

Si numai cat a pomenit numele acesta, si indata se putea vedea pornire si tulburare de multime, ca un tunet, alergand la temnita, la care ajungand, ca niste fiare salbatice, sarind in temnita, strigau la temniceri: "Dati-ne aici pe Stefan Axenteanul!" Iar cel ales intru sfintenie, fara tulburare iesind la dansii, a zis: "Ca o oaie ce vine la cei ce voiesc a o junghia, iata eu sunt cel pe care il cautati".

Si indata la pamant aruncandu-l ca niste fiare salbatice, si legand funii de fiarele in care picioarele lui erau inchise, l-au tras la ulita cea de obste, calcandu-l peste cap si peste tot trupul, cu pietre lovindu-l si cu bete batandu-l. Si cum a iesit, fiind tirit pe prima usa a temnitei, ajungand la pridvoarele casei celei de rugaciune ce era acolo, adica a Sfantului Mare Mucenic Teodor, mainile si capul putin ridicandu-si si ochii spre cer inaltandu-i, pe cat ii era cu putinta, a facut inchinaciunea cea mai de pe urma, inaintea bisericii sfantului mucenic.

Fiind intru atatea munci cumplite si batai, a savarsit lucrul cel cuviincios dreptei credinte; apoi vazandu-l unul din acei bautori de sange si fara de Dumnezeu, fiind imbracat cu satana, scrisnind, a zis: "Vezi ca nepomenitul ca un mucenic voieste a muri". Si alergand catre tulumbele de stins focurile ce sunt in acel loc, pe care le numesc sorburi, si luand un lemn mare numit antion, repede intorcandu-se si ajungandu-l pe sfantul, fiind tirit de multime si peste crestet lovindu-l, ca pe un ciine, indata l-a omorit.

Filomatie era numele acelui gealat, care, fiind trantit indata la pamant si indracindu-se, striga groaznic, scuturandu-se, curgandu-i spume si scrisnind din dinti. Apoi pana la moartea lui, asa a fost pedepsit de diavolul.

Dar ce cuvant va istorisi, sau ce auz va primi mucenicia sfantului, intru acele cumplite dureri? Caci care madular al lui s-a vazut nemarturisit de cununa, dintre nenumaratele improscari cu pietre? Ca fiind tirit pe pamant si lovit din lespede in lespede, mainile i se taiau, degetele impreuna cu unghiile cadeau, iar coastele lui se rupeau, vinele rozandu-se inroseau pamantul cu multimea sangelui, oasele rupandu-se din incheieturi, se faceau bucati.

Iar unul din cei faradelege, lovind cu o piatra in pantecele lui, l-a despicat in doua. Si se vedeau toate maruntaiele lui pe pamant tirandu-se cumplit. Cu adevarat nici o moarte nu s-a vazut mai cumplita ca aceasta, nici la elini nu s-a vazut candva, caci si dupa ce a raposat il bateau cu bete si cu pietre pe trupul mort; nu numai barbatii, ci si femeile si copiii din scoli, dupa porunca tiranului, alergau cu pietre.

Dar daca cineva ar fi intampinat pe cale aceasta ardere de tot, jertfita lui Dumnezeu, fara sa o loveasca cu pietre, se pedepsea ca un iubit al sfantului si vrajmas al imparatilor. Si cum cei ce-l tirau au ajuns la locul boului, un om care prajiea niste peste in tigaie l-a vazut pe sfantul, fiind tirit pe ulita; si parandu-i-se ca el inca traieste, apucand un taciune din foc si lovind tare capul sfantului in partea dinapoi, despartindu-se, a sarit si s-au varsat pe pamant creierii cei moi.

Atunci un barbat dreptcredincios, cu numele Teodor, ramanand inapoi cu socoteala ascunsa, facandu-se ca a alunecat, plecandu-se la pamant, a ridicat acele sfinte moaste si cu basma invelindu-le, le-a ascuns inauntrul hainelor sale si se sarguia sa vada unde il vor arunca pe Sfantul Stefan, spre mancarea ciinilor. Iar raul tiran, a mers tirand pe Sfantul spre manastirea unde era sora lui, ca s-o scoata si pe dansa si s-o improaste cu pietre cu mainile lui, ca si pe fratele ei, Sfantul Mucenic Stefan.

Dar cinstita si cu adevarat sora Sfantului, cu firea si cu socoteala, cunoscand mai inainte napadirea tiranilor eretici, intr-un mormant intunecat inchizandu-se, a scapat. Si venind paganii si neafland-o, de acolo tirand pe Sfantul, l-au aruncat in groapa paganilor si a osanditilor, unde era biserica Sfantului Palaghie. Pe aceasta, tiranul uritor de sfinti, afland-o cazuta, a facut-o mormant de osanditi si a numit-o "a lui Palaghie". Si s-a aratat graiul cel proorocesc luminat graind, si cu cel faradelege s-a socotit dreptul.

De aici tilharii, intorcandu-se la imparat, ca de la un razboi cu vitejie facand izbanzi, s-au primit de dansul cu bucurie. Si asa tiranul, sezand cu dansii la o masa cu multe carnuri, auzind de moartea Sfantului Stefan cea in multe chipuri, rizand tare se rusina. Dupa aceia si pe ceilalti cuviosi parinti, care erau in temnita impreuna cu Sfantul Stefan, cu felurite chinuri i-au omorit.

Asa s-a sfarsit Sfantul lui Dumnezeu si Cuviosul Mucenic Stefan, la cincizeci si trei de ani ai varstei sale, in luna noiembrie, in douazeci si opt de zile, in care se praznuia o sarbatoare paganeasca de iubitorii de dezmierdari. Pentru aceea, iubitilor, nu se cade sa dam tacerii lucrurile cele minunate ale Cuviosului, care s-au facut dupa moarte si pe care Dumnezeul tuturor, le-a facut intru lauda si slava slugii Sale. Ca Insusi prin Scriptura striga: Numai pe cei ce Ma slavesc pe Mine, ii voi slavi; si cei ce Ma defaima pe Mine, se vor necinsti.

Caci pe cand tira pe Sfantul si l-au dat mortii celei amare si fara de mila, de dimineata vazduhul, liniste avand, si razele soarelui stralucind pana la ceasul al treilea, de naprasna s-a ridicat un nor infocat spre partea de rasarit a Constantinopolului, peste varful muntelui, de unde a venit sfantul. Apoi, ajungand langa marginile cetatii, a innegrit tot vazduhul. La vedere parea ziua, dar era intuneric ca de noapte. Si vifor groaznic sufland, s-a varsat grindina peste cetate, incat multi s-au primejduit si pe unii i-a ucis, si nu putin s-au vatamat araturile care erau verzi in cetate.

Iar poporul cel drept credincios, care ramasese, a plans pe ascuns, impreuna cu femeile cele credincioase si au milostivit pe Dumnezeu, ca sa li se dea odihna in primejdia cea nesuferita. Ceea ce a si facut Dumnezeu, Care a ascultat rugaciunile celor ce se tem de El, spre mai mare rusine si ocara a paganului imparat, cel nevrednic de cinste.

Iar Teodor, barbatul cel iubitor de Dumnezeu pomenit mai sus, luand moastele care au cazut din capatana, cum si creierii, le-a ascuns in san. Iar dupa ce a fost aruncat sfantul, a mers la sfanta manastire a cuviosului parintelui nostru Dia si, luand in ascuns pe egumenul manastirii, i-au dat lui moastele si i-a spus ce s-a intamplat in acea zi.

Acesta tanguindu-se si suspinand tare, luand pe Teodor iubitorul de Dumnezeu, l-a dus in paraclisul din dreapta manastirii a Sfantului Intaiului Mucenic Stefan, si scotand o cutie, a inchis intr-insa sfintele moaste ale Sfantului, impreuna cu ei fiind de fata si un oarecare Stefanid, copil mic al acelei manastiri; si dupa ce s-au inchinat, le-au pus inauntrul jertfelnicului si a catapetesmei, tainuind lucrul.

Trecand putina vreme, a fost clevetit Teodor de niste uritori de Hristos la imparatul, zicand ca barbatul cel iubitor de Dumnezeu este inchinator de icoane, si a poruncit balaurul cel din adanc, ca barbatul acela sa fie dus in surghiun, impreuna cu femeia si cu copiii, in insula Siciliei, lucru ce s-a si facut. Iar trecand vreme multa si barbatul cel iubitor de Dumnezeu fiind uitat in surghiun, Dumnezeu, Cel ce judeca drept, l-a asezat si pe acesta la ale sale, prin Cuviosul Mucenic Stefan.

Pentru ca Stefanid, copilul cel mai inainte pomenit, ajungand intru masura varstei, ruga pe egumenul sau sa-l hirotoneasca in diacon. Iar acela zabovind, pentru ca inca era tanar, si cum el cunostea cele despre dansul, caci a crescut din tanara varsta pe mainile lui, nedobandind cererea si pe egumen ingrozindu-l, a furat cutia in care erau moastele Sfantului Stefan si a alergat la palatul imparatului, vestind tiranului lucrul.

Caci a zis: "Egumenul meu, inchinandu-se oaselor vrajmasilor, celor de tine ucisi, ii numeste sfinti, iar pe tine tiran si nou Iulian te propovaduieste, impreuna cu Teodor cel surghiunit in Sicilia Dalmatiei". Iar tiranul, fierband de manie, a poruncit indata ca egumenul sa fie inchis in catuse, iar pe Teodor degraba sa-l intoarca din Sicilia, ca sa-si ia pedeapsa pentru indrazneala. Si a poruncit celui ce i-a clevetit pe dansii sa pazeasca cutia pana la mustrarea amandurora.

Intorcandu-se Stefanid la cetatea imparateasca, luandu-l singur imparatul, l-a invatat cele ce avea sa zica impotriva barbatilor celor drepti, aducand de fata si cutia, apoi l-a slobozit pe dansul. A doua zi, inaintea tiranului stand, vanzatorul mustra inaintea tuturor pe egumen si pe Teodor, iubitorul de Dumnezeu, zicand ca va arata ceasul, ziua si basmaua cea sangerata, impreuna cu moastele, de nu se vor pleca. Iar barbatii cei iubitori de Dumnezeu se prefaceau ca nimic din cele zise nu este adevarat.

Imparatul striga catre vanzator, sa scoata cutia pe care o ascunsese, si s-o arate spre mustrare. Atunci s-a vazut preaslavita minune, ca intr-o clipa s-a facut cutia nevazuta si nu s-a mai aflat pana astazi. Prin aceasta mai mult s-a rusinat tiranul cel mult impietrit si, socotind ca nu cumva sa se cunoasca de bizantini o minune ca aceasta, ca de cei mai multi se numea sfant, a trimis pe vrajmasul acela si vanzatorul, dupa multe batai nesuferite, in surghiun, intr-un tinut strain. Iar pe barbatii cei cinstiti i-a trimis inapoi, care slaveau pe Dumnezeu pentru toate, caci prin Sfantul Stefan a facut minune, ca ei sa se pazeasca fara de primejdie.

Dar sa nu tacem nici despre acea vicleana slujnica de care s-a scris mai sus, care pe doamna sa - Sfanta mucenita Ana -, si pe Sfantul Stefan i-a clevetit si i-a prihanit, invatata fiind de pagani, cu care se tocmise sa o slobozeasca si cu cineva din palat sa o insoteasca. Sa spunem in ce fel a avut sfarsitul vietii, prin ce fel de moarte urita si rea. Caci dupa moartea cea purtatoare de nevointa a Sfintei Ana, dupa bataia aceea nesuferita si dupa savarsirea Sfantului Stefan prin mucenicie, nimic din cele fagaduite ei dobandind, s-a ridicat impotriva lui Calist, celui mai inainte zis si impotriva lui Avlicalam, strangatorul de biruri, zicand: "De nu veti implini cele fagaduite, in mijlocul cetatii voi spune viclesugurile voastre si ocarile cele catre Sfantul".

Acestea facandu-se in nepricepere, dupa ce au facut sfat, au insotit-o pe dansa cu un notar al aceluiasi strangator de biruri al Nicomidiei. Ramanand insarcinata si ajungand in vremea nasterii, aceasta noua vipera a nascut doi copii. Dupa o vreme, ramanand vaduva, singura ea impreuna cu copiii, in mijloc dormind, pe la miezul noptii, intru uimire facandu-se pruncii si luand oarecare putere minunata, sculandu-se si apucand-o de amandoi sanii, au inceput a-i suge, nu ca niste copii, ci ca niste pui de leu sau de urs, incat nu a fost cu putinta sa-i mai scoata, ca de la niste fiare infuriate si mancatoare. Si astfel, dimineata i-a aflat morti, pe mama lor si pe prunci, inca tinand cu dintii sangerati carnurile sanilor.

Aceasta ticaloasa pedeapsa suferind vicleana slujnica si prihanitoarea Cuviosului, si-a lepadat rau viata, fiind trimisa in munca cea fara de sfarsit. Pentru aceasta nu este nedrept Dumnezeu, Cel ce degraba pierde buzele cele viclene si limba cea rau graitoare, iar pe cei ce-L slavesc pe El, ii slaveste si dupa moarte.

Acestea sunt ostenelile mele, culese de la rudeniile Cuviosului, de la cunoscuti, de la cei impreuna locuitori, de la cei ce au fost sub un acoperamant si de la ucenici; si nu numai atat, ci si de la tainuitorii tiranului, care inca traiesc in aceasta viata, fiind povestiri adevarate. Dar o, cinstite parinte, si mostenitorule al muntelui, al pesterii si al chipului, prea cuvioase Epifanie, cel ce mi-ai poruncit si ai indemnat smerenia mea, trecandu-mi cu vederea prostia si lenevirea, primeste acestea, caci, din cele multe, putine adunand, ti le aduc, impreuna lucratoare avand rugaciunile tale cele bine primite de Dumnezeu.

Dar ce voi zice si catre tine o, Parinte Cuvioase, Mucenice si purtatorule de nevointe, cel cu numele Stefan? Ca mai presus de om este mucenicia ta, al carui lucru este preabun si lauda mai presus de om. De aceea, prin solirile tale alungand intristarea, ale tale tie aducandu-le ca niste flori din gradini, capul tau cel dumnezeiesc incununat il laud. Si pe acestea aducandu-le tie in dar, cer slobozenie de relele ce tin sufletul meu, cel ce in multe ocari se ticaloseste. Dar o, mucenice a lui Dumnezeu, cel ce ai urmat Stapanului Hristos prin patima pentru icoana Lui si prin varsarea sangelui.

"O! noule pazitor si rugator al neamului nostru. O! pierzatorul dracilor si surpatorule de rataciri idolesti si al sfintelor icoane inchinatorule. O! doctor al celor ce bolesc, izgonitorule al bolilor de tot felul. O! aratatorule al celor obositi si al celor ce se inviforeaza, liman neinvaluit. O! daruitorule al celor saraci si al celor instrainati mangaiere nelipsita. O! povatuitorule al celor rataciti si intarire a drept-crediciosilor care au cazut acum.

O! luminatorule a toata lumea, care luminezi sufletele cele intunecate de eres. O! impreuna vorbitorule al ingerilor, si al arhanghelilor impreuna dantuitorule. O! slujitorule al Sfintei Treimi si sfintitorule al sufletelor omenesti. O! rugaciune bine primita lui Dumnezeu pentru cei ce cu credinta adevarata primesc si slavesc mucenicia ta. O! izgonitorule de la Dumnezeu al celor ce petrec inca in eresul prihanitorilor de crestini, si ca o aspida surda isi astupa urechile, nevrand sa auda sau sa creada luptele tale cele purtatoare de nevointe".

Si mai pe scurt sa zic: "O! dreptule, cel ce mai presus te-ai ridicat decat tot numele bun si decat toata fapta cea buna; podoaba pustnicilor, alegerea cuviosilor, alcatuirea monahilor, luminatorul invatatorilor, intrecerea supusilor si partas al mucenicilor, Sfinte Stefane"!

Primeste acum cuvantul de la mine, ca o adevarata sluga a lui Dumnezeu. Cuvantul urmeaza si intr-acesta pe Hristos, Care pe cei doi bani ai vaduvei i-a laudat mai mult decat prinoasele celorlalti cele de mult pret. Sa nu-mi intorci inapoi alabastrul cuvintelor, precum nici Stapanul Hristos pe al pacatoasei, desi nu aduc eu mirul cel bine mirositor prin lucrurile cele bune. Fa lacas in smeritul meu suflet, precum si Hristos a facut in casa lui Zaheu!

Vamuieste prin cercetare pe diavolul cel ce m-a vamuit pe mine! Scoate-ma din adanc, pe mine cel cufundat in patimi; fa-ma viu cu rugaciunile tale pe mine cel mort prin greseli! Apropie-ma de Hristos, pe mine cel ce m-am indepartat de El, prin pacatele mele! Amesteca-mi vin impreuna cu untdelemn, ca un doctor milostiv si neputintele trupului meu celui pacatos vindeca-le!

Ca astfel si eu nevrednicul de tamaduirea cea sufleteasca si trupeasca, prin tine sa ma fac vrednic, precum in aceasta viata de un nume cu tine m-am invrednicit Stefan, si starii celei de-a dreapta sa ma arati vrednic, impreuna cu aceasta drept-credincioasa adunare, care cu credinta te lauda pe tine, impreuna cu mucenicii, prin rugaciunile cele de maica, ale Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor si prin smeritele tale rugaciuni, cele bineprimite lui Dumnezeu.

Slava inaltam pentru toate lui Hristos, Imparatul tuturor si Dumnezeul nostru, Care te-a incununat pe tine cu asemenea fapte, Caruia I se cuvine cinstea si inchinaciunea, impreuna si Celui fara de inceput al Lui Parinte si Preasfantului si de viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Mucenic Irinarh (+303)

Sfantul Mucenic Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau.

Pentru aceasta, marturisind si el, pe fata, cu indrazneala, pe Hristos, si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el, si preotului Acachie, care-l botezase.