Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana

Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana Mareste imaginea.

Sfantul  Mucenic Elefterie

Cand imparatea in Roma Elie Adrian, slujind cu sarguinta idolilor, in acea vreme minunatul Elefterie s-a cunoscut ca o stea stralucita, a carei patrie era marea cetate a Romei. Parintii lui erau de bun neam, straluciti si bogati, iar maica lui s-a invrednicit de mai mare cinste si slava pentru credinta in Hristos, invatata fiind de Sfantul Apostol Pavel, care a botezat-o si numele ei era Antia. Dansa, nascand pe acest sfant, i-a pus numele de Elefterie si l-a crescut bine intru buna credinta.

Deci, ajungand el in varsta, l-au dat lui Dumnezeu, prin mainile arhiepiscopului Romei, Anichit, ca un dar cu adevarat vrednic lui Dumnezeu. Iar arhiepiscopul, vazand pe copil cu deprinderi bune, l-a pus in randuiala clericilor si, in al cincisprezecelea an al varstei lui, l-a facut diacon, iar in al optsprezecelea an, l-a hirotonisit preot si in al douazecilea an al vietii lui, l-a ales episcop al Iliricului.

Sfantul Elefterie

Dar sa nu se mire cineva ca l-a facut episcop asa de tanar, caci arhiepiscopul a vazut in acest tanar mari fapte bune, fiind atat de intelept si de cuvantator, incat atragea catre dreapta-credinta, cu invatatura lui, pe cei ce se intamplau a vorbi cu dansul. Pentru ca sa se puna faclia in sfesnic si sa nu se ascunda sub obroc - dupa cum zice Sfanta Evanghelie -, ca sa lumineze multe suflete si sa intoarca pe cei intunecati catre cinstirea de Dumnezeu, pentru aceasta l-a suit in scaunul episcopiei, stiind ca multi se vor lumina printr-insul, precum s-a si facut. Caci s-au intors multi elini si s-au botezat, fiindca dulceata si intelepciunea cuvintelor lui indemna pe toti ascultatorii sa cunoasca adevarul.

Diavolul care zavistuieste totdeauna mantuirea omului, turba asupra lui si scrisnea cu dintii sai, necuratul. Insa, neputand sa-l omoare pe dansul, a invitat pe raucredinciosul imparat Adrian a se ridica asupra adevarului si a prigoni pe crestini. Dar mai intai se silea a lua dintre crestini pe Elefterie, voind a pierde pe invatatorii cei mai alesi ai dreptei-credinte si a-i smulge ca pe niste spice mai alese din holda lui Hristos. Imparatul a trimis cu cumplita porunca pe un voievod Felix, ca sa aduca cu sila pe Elefterie la judecata imparateasca. Acela, ajungand la Iliric, a nimerit in acea vreme cand bunul pastor hranea, in biserica Domnului, oile sale cele cuvantatoare cu pasunea duhovnicestilor cuvinte.

Deci, inconjurand biserica cu ostasi, a intrat singur inauntru, cautand cu salbaticie si cu chipul aratand cruzimea celui ce-l trimisese. Dar, vazandu-l pe Elefterie cu atata buna podoaba si auzind dulcea limba si preainteleapta invatatura, s-a minunat foarte mult ca iesea din gura sa un dulce izvor de invatatura, invatandu-i pe cei ce-l ascultau bunacredinta. De aceea a stat si el si a ascultat cu luare-aminte cele ce se spuneau despre Hristos si despre puterea Lui. Apoi, schimbind iutimea in blandete, caci avea holda inimii lesnicioasa catre primirea cuvantului lui Dumnezeu, din lup s-a facut oaie si din prigonitor, ucenic, uitand cele dintai; din talhar s-a facut sluga buna si credincioasa lui Hristos, pe care-L prigonea.

Trecand cu vederea porunca cea imparateasca, a cazut la picioarele sfantului si din acel ceas nu se departa de invatatorul sau, luminandu-se cu cuvintele lui si intarindu-se in buna-credinta. Astfel, Felix, schimbindu-se din paganatate in dreapta-credinta, nu se mai gandea sa se intoarca la cel care-l trimisese; iar Sfantul Elefterie, dorind sa rabde pana la sange pentru credinta in Hristos, se sargui sa mearga impreuna cu Felix la imparat. Acesta, nu ca un voievod ducea pe cel legat, ci ca pe un mielusel urmand pastorului. Dupa ce au ajuns la o apa, Felix - ca si famenul Candachiei, care a primit botezul de la apostolul Filip - s-a botezat si el de dumnezeiescul Elefterie si s-a dezbracat de intunericul inchinarii idolesti ca de o haina putreda.

Venind ei in Roma, Felix n-a fost cunoscut de credinciosi cum ca s-a unit cu Biserica lui Hristos si le-a povestit toate cele despre Elefterie. Iar acesta, fiind adus dupa porunca imparatului inaintea judecatii, a stat fara frica si cu marime de suflet.

Cautand spre el imparatul si vazandu-l tanar, frumos la fata, cu ochii luminosi si impodobit cu toate darurile firesti, a zis: "Pentru ce o! Elefterie, ai lasat credinta parinteasca si, socotind intru nimic cinstirea zeilor, cinstesti un Dumnezeu nou, care nu numai ca a murit, ci si cu o moarte preacumplita a murit". Dar Elefterie nu voia sa raspunda celui ce vorbea fara-de-minte, urmand lui Hristos, care tacea in patima Sa inaintea lui Pilat si chiar inaintea lui Irod nimic nu raspundea. Imparatul iarasi a zis: "Raspunde, pentru ce te-ai facut asa fara-de-minte, amestecandu-te cu credinta crestineasca? Pleaca-te mie si jertfeste zeilor. Daca te vei intoarce, cu mare cinste te voi cinsti; iar de nu, grele munci voi aduce asupra ta".

Elefterie, chemand pe Domnul Care a zis: Nu va ingrijiti cum, sau ce veti grai, ca Eu va voi da voua intelepciune, careia nu vor putea sa se impotriveasca, a raspuns: "Cum pot sa slujesc unor zei nesimtitori ca acestia si unor idoli fara suflet sau sa ma unesc cu voi, care le slujiti lor. Eu va si plang pe voi, care va inchinati lor; caci Dumnezeul cel adevarat cinstindu-va pe voi cu cuvantarea, voi v-ati facut mai necuvantatori si mai necinstiti decat lemnele si pietrele, incat pe acelea le socotiti a va fi voua zei, lasand pe adevaratul Dumnezeu, care cu intelepciune ne-a facut pe toti si toata lumea a zidit-o. Pentru ca cerul si pamantul sunt zidirile Lui, iar noi suntem, dintr-acele lucruri care le-a creat, lucrul cel mai frumos si mai cinstit, macar ca ne ratacim, umbland in nestiinta ca intr-o noapte si necunoscand ce este de folos si ce nu este, ridicam razboi impotriva Dumnezeului nostru. Iar pe aceia care sunt cu adevarat vrajmasii si potrivnicii nostri, adica diavolii, o! nebunie! ii socotiti a fi domni si zei si ii slaviti cu daruri si cu jertfe! Eu ma lipesc de Domnul meu si sunt unit pururea cu El si Stapanului meu Hristos ii slujesc. Iar cinstirile si darurile tale pe care mi le fagaduiesti, cum si muncile si caznele cele infricosate si cumplite cu care ne ingrozesti, le socotesc ca pe niste jucarii si sageti de copii; caci eu m-am lepadat de lume si m-am rastignit, ca invatatorul meu Pavel si moartea pentru Hristos o socotesc desfatare, slava si veselie".

Auzind imparatul, s-a umplut de manie si a poruncit sa aduca un pat de arama si dedesubt sa puna multime de jaratec; iar deasupra sa-l intinda gol pe mucenic si sa aprinda neincetat carbuni dedesubt, pana cand va muri. Fiind pregatit patul, s-a suit sfantul mucenic si s-a intins cu tot trupul. Poporul care se adunase ocara pe imparat pentru acea tiranie, zicand: "Pentru ce piere rau, ca unul din facatorii de rele, acest barbat cinstit si slavit, de bun neam si preaintelept?" Dar Dumnezeu din inaltime usura durerile mucenicului care sta, parca ar fi stropit de roua si asezat pe trandafiri, pe acel pat. Imblanzindu-se, imparatul a poruncit sa-l ia de pe acel pat, parandu-i ca ar fi de acum mort. Dar acesta s-a sculat de pe pat viu si sanatos, nevatamat de foc, vesel si plin de bucurie, cantand: Inalta-Te-voi, Dumnezeul meu, Imparatul meu si bine voi cuvanta numele Tau in veci; lauda-voi pe Dumnezeul care veseleste tineretile mele; toate neamurile vor lauda lucrurile Tale, Doamne, puterea si minunile Tale vor povesti.

Sfantul Elefterie, laudand pe Dumnezeu, statea cu indrazneala inaintea tiranului, zicand: "Cauta, o! imparate, asupra mea, care socotesti ca sunt mistuit de foc si cunoaste pe Hristos cel propovaduit de mine, cunoaste si neputinta zeilor tai". Imparatul, socotindu-se luat in ris si aducandu-i-se acea ocara, se gandea cum sa-l pedepseasca mai cumplit. S-a adus din nou un gratar de fier incins in foc, iar deasupra turnau untdelemn incins; dar nici de asta data n-a lasat Dumnezeu pe mucenicul sau, pentru ca, fiind pus pe gratar, indata s-a stins focul, gratarul s-a racit si nu mai ardea untdelemnul pe el, iar mucenicul era nevatamat. Dar imparatul nu s-a linistit, ci mai aprig s-a pornit asupra sfantului. Caci ca un orb numai aceasta avea inaintea sa, ca, muncind pe sfantul, sa faca spre placerea zeilor sai, care sunt diavoli ucigatori de oameni.

A poruncit apoi sa aduca o tigaie si s-o umple cu ceara, smoala si cu seu, s-o puna pe foc si sa-l bage pe sfant intr-insa. Elefterie de-abia astepta, dar imparatul l-a oprit, zicandu-i: "Nu zabovi, o! Elefterie, stand in pragul mortii, ci, alege-ti cele ce-ti sunt de folos. Pentru ca eu foarte mult ma ingrijesc de tine ca sa nu pieri si te iubesc ca pe fiul meu si nu voiesc, pe zeii mei ma jur, sa se dea singur la pierzare un barbat asa de bun si de neam, dulce vorbitor si cu fata frumoasa si nu pentru altceva, decat numai pentru neplacerea cea desarta a grumazului sau celui impietrit".

Mucenicul insa ii raspundea cu barbatie, il defaima, numindu-l lup care pandeste oile lui Hristos. Apoi a zis: "Orice vei face nu ma vei putea pleca de la dreapta credinta". Atunci, maniindu-se Adrian, a poruncit sa-l intinda in tigaie. Acestea facandu-se, iarasi dumnezeiasca pronie a facut ceea ce a facut intai, adica focul l-a prefacut in roua si un vant racoros batea peste acest barbat. Adrian, nestiind ce sa mai faca, vazand ca tot ce face i se intoarce impotriva, se minuna, nedumerindu-se. Atunci era eparh al cetatii Coremon, barbat ales care era maestru si stia multe feluri de munci. Vazand pe imparat foarte tulburat ca nu stie ce sa-i mai faca mucenicului ca sa-l indoaie, a zis: "Eu, imparate, voiesc sa te scot din grija si osteneala pentru Elefterie si sa-l fac ori sa implineasca voia ta, ori sa moara".

Acestea zicand, a poruncit sa faca un cuptor de arama cu fiare ascutite si sa-l bage pe Elefterie intr-insul. Eparhul stia credinta in Hristos, invatat fiind de Felix, dar fiind prieten al imparatului, pentru slava cea vremelnica, nu s-a lepadat de credinta idoleasca. Pregatind el acea cumplita cazna pentru mucenic, sfantul si-a ridicat ochii sai sufletesti si trupesti si toata mintea si-a indreptat-o spre Dumnezeu, umplandu-se de o bucurie fara seaman si zicand: "Multumescu-ti Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, ca m-ai invrednicit de atatea bunatati; caci cu mana Ta cea tare m-ai invrednicit a rabda toate, pentru numele Tau cel sfant. Deci, acum cauta din cer si vezi ce au faptuit asupra mea cei ce ma urasc, izbaveste sufletul meu de intepaturile lor si de barbatii sangelui ma pazeste, ca un bun, ca sa Te cunoasca toti pe Tine unul Dumnezeu, pana la toate marginile pamantului".

Apoi, rugandu-se pentru cei ce-l munceau, ca si Sfantul Stefan pentru cei ce-l ucideau cu pietre, a zis: "Atinge-te de inimile lor o! Stapane, cela ce esti bogat intru mila, iar numele Tau cel sfant fa-L lor cunoscut si adu-i catre voia Ta cea sfanta, ca sa Te cunoasca pe Tine, unul adevaratul Dumnezeu si sa lase inchinaciunea idoleasca cea pierzatoare, ca bine esti cuvantat in veci. Amin".

Rugandu-se astfel mucenicul, Coremon, eparhul asculta cu luare-aminte cuvintele graite de cel in rugaciune si indata s-a aprins in el dreapta credinta, cea mai dinainte primita si schimbindu-l deodata, ca si cum n-ar fi fost acela care dorea moartea mucenicului, apropiindu-se de imparat a zis: "Pentru ce se da Elefterie cel fara de vina spre niste munci ca acestea? Pentru care pricina se osandeste spre o moarte cumplita ca aceasta?"

Imparatul, mirandu-se de cuvintele lui, s-a tulburat si cautand cu iutime asupra lui, l-a intrebat de ce si-a schimbat gandul asa degraba? Apoi ii zicea: "Eu pe tine te-am cinstit mai mult decat pe oricare alt boier al palatului meu, ti-am dat bogatie multa, te-am facut eparh. Oare esti iubitor de argint si ai luat de la mama lui Elefterie aur si acela te-a schimbat deodata? Dar nu-ti ajung darurile mele, bogatia, slava, averea, cinstea cu care te-am facut cunoscut in toata Roma? Iar de poftesti ceva mai mult de la mine, iata, toate visteriile mele sunt deschise inaintea ta; ia cu amandoua mainile precum iti place si nu te lasa cumparat de o femeie pe ascuns, pentru putin aur".

Coremon, umplandu-se cu totul de Duhul Sfant si cu rugaciunile cele mucenicesti avand mintea luminata, a strigat: "Cinstea ta sa fie cu tine spre pierzare si aurul tau sa-l arda focul care te asteapta in munca; caci te-ai facut orb de voia ta, fata de adevar si nu cunosti neputinta zeilor tai, care nu pot izbavi de focul acesta pe nici unul din voi; iar Dumnezeul acela, pe care il cinsteste Elefterie, l-a facut pe el mai tare decat focul si mai presus decat orice fel de munci".

Cu acele cuvinte s-a pornit imparatul spre negraita manie, caci asa este obisnuit ca prieteniile mari sa nasca vrajmasii mari. Deci a poruncit sa arunce pe eparh in cuptorul acela pe care l-a pregatit mucenicului Elefterie si cand s-a apropiat Coremon de cuptor si a vazut infricosata vapaie a strigat catre Sfantul Elefterie: "Roaga-te pentru mine si ma inarmeaza si pe mine cu aceeasi arma a lui Hristos, cu care ai inarmat pe voievodul Felix". Si fiind inarmat de mucenic cu semnul Sfinte Cruci, s-a aruncat in cuptor si nevatamat s-a aflat acolo; iar dupa un ceas a iesit sanatos, multumind si laudand pe Domnul.

Adrian, ostenind cu muncile, a poruncit sa-i taie capul lui Coremon; si astfel au luat sfarsit patimirile sale si in putina vreme a luat comoara cea vesnica si bucuria cea negraita. Dupa aceasta a aruncat pe Sfantul Elefterie in acel cuptor, iar focul s-a stins indata, fiarele s-au racit si s-au rupt cele ascutite ca si cum s-au sfiit de trupul mucenicului, mustrand orbirea cea sufleteasca a aceluia ce-l muncea si atragand pe cei ce stateau imprejur, spre cunostinta lui Dumnezeu, Celui ce facea acele minuni preaslavite. Atunci au strigat cei ce erau imprejur: "Mare este Dumnezeul crestinilor, cel marturisit de Elefterie". Dar muncitorul ramase in nepricepere si a hotarat sa-l bage in temnita si apoi a adunat pe slujitori sa se sfatuiasca cum sa-l omoare pe Elefterie.

Sfantul mucenic Elefterie a fost chinuit cu foame in temnita multe zile; iar cel ce a trimis altadata hrana lui Daniil prin Avacum si lui Ilie prin corb, Acela n-a trecut cu vederea nici pe Elefterie, care se topea de foame, ci il hranea cu hrana ingereasca. Dupa aceasta a poruncit tiranul sa aduca niste cai salbatici si sa-l lege de ei, ca fiind tarat de dansii si rupandu-se, sa moara. Dar in zadar isi pierdea vremea si se muncea, caci pe cand el, neinteleptul, nepriceputul, necuratul nu inceta cele rele a cugeta asupra sfantului, Domnul cel Atotputernic nu intarzia a trimite din inalt ajutor. Si a venit ingerul Domnului si a dezlegat pe Elefterie si, rapindu-l din mainile celor ce-l munceau, l-a suit intr-un munte, aproape de cetate, la loc pustiu unde salasluiau fiarele salbatice. Acolo sfantul mucenic, inaltand laude lui Dumnezeu, vietuia impreuna cu fiarele, blande ca niste oi, fara frica, pentru ca leii si ursii il inconjurau si se gudurau auzind glasul sau si, ca robii, urmau domnului sau, slujindu-l si pazindu-l.

Dupa catava vreme, au aflat de dansul si vanatorii care umblau dupa vanat prin pustie si au spus imparatului Adrian, care a trimis ostasi indata ca sa-l prinda pe Elefterie. Mergand si navalind asupra lui ostasii, au navalit fiarele asupra lor si i-ar fi sfisiat pe dansii, de nu le-ar fi oprit sfantul si de nu le-ar fi trimis in pustie; iar el a purces cu ostasii spre imparat, bucurandu-se de parca ar fi mers la ospat, vorbind cu dansii pe drum despre Imparatia lui Dumnezeu si despre focul gheenei, care era pregatit inchinatorilor de idoli, incat i-a facut crestini si i-a botezat pe cei ce erau cu dansul, fiind aproape cinci sute si au venit la imparatul Adrian, la Roma. Iar acesta l-a osandit spre mancarea fiarelor - trimitand asupra sa o leoaica foarte salbateca si neimblanzita, care mai intai s-a pornit cu iuteala asupra sfantului, dar pe urma s-a domolit si si-a plecat botul la picioarele lui si i-a lins talpele, de parca ar fi avut glas si a inteles de sfant, smerindu-se inaintea lui.

Nici aceste minuni nu le-a crezut tiranul imparat, ci a crezut ca leoaica era parte femeiasca, care nu are atata putere si de aceea n-a vatamat pe sfant. Deci a poruncit sa aduca un leu de parte barbateasca, dar si acesta, vazand pe sfant, s-a aratat mai bland ca leoaica; si acesta ii lingea si-i saruta picioarele, se juca si se gudura pe langa el bucurandu-se, aratand intelegere si dragoste catre sfant. Cei din jur, care aveau ochii sufletesti deschisi, vazand si aceste minuni, au strigat: "Mare este Dumnezeul crestinilor".

Cei orbi ziceau ca este vrajitor si fermecator; pe acestia i-a pedepsit Dumnezeu dupa dreptate, ca sa se astupe - dupa cum zice dumnezeiescul parinte David - buzele cele viclene, care graiesc asupra dreptului faradelege si defaimare. Caci indata ce au zis cuvintele cele de hula, nevazut ranindu-se, au murit.

Tiranul, nepricepand ce sa mai faca, vazand pe sfant ca biruieste toate muncile, a poruncit sa-i taie capul cu sabia; si aceasta facandu-se si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Iar maica sfantului, fericita Antia, care privea cu bucurie spre nevointa sfantului, cuprinzand trupul lui cel mort, il saruta, veselindu-se cu duhul si multumind ca sangele fiului sau cel luat dintr-insa, s-a varsat pentru Hristos; apoi a cazut moarta langa el, ucisa fiind cu sabia de cei necredinciosi. Iar credinciosii ce erau din Iliric si cei din Avlona, adica din episcopia mucenicului, luand sfintele lor trupuri si cu miresme ungandu-le, le-au ingropat cu cinste, laudand pe Dumnezeu, Caruia I Se cuvine slava in veci. Amin.

15 Decembrie 2009

Vizualizari: 1319

Voteaza:

Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE