LASATI COPIII SA VINA LA MINE!

• « Inapoi

Era intr-una din serile in care Domnul Iisus, dupa o zi obositoare, in care predicase neincetat poporului si discutase cu fariseii si cu ucenicii Sai, continua sa se afle inca in mijlocul lor. Atunci cateva dintre mame au vrut sa isi aduca pruncii la Dansul, ca sa ii binecuvanteze. Ucenicii nu doreau insa sa tulbure linistea Domnului si de aceea nu le lasau sa se apropie. Atunci Mantuitul a spus aceste cuvinte mangaietoare: "Lasati copiii sa vina la Mine" (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a parintilor crestini: sa ii calauzeasca pe copiii lor catre Mantuitorul Hristos.

Veti intreba desigur, cum este posibil sa facem aceasta, de vreme ce Mantuitorul nu mai predica printre noi, ci S-a Inaltat la ceruri?

Implinirea acestei misiuni sfinte se realizeaza prin aducerea copiilor la biserica, unde intra in contact cu invatatura de credinta ortodoxa si cu Sfintele Taine, unde invata sa il iubeasca pe Hristos si sa urmeze invataturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se intemeiaza pe educatia bisericeasca crestin ortodoxa.

Cea mai mare problema a vremurilor noastre este aceea ca, in multe cazuri, copii nu primesc o educatie corespunzatoare. Multi parinti se plang de aceasta si pe buna dreptate. Conceptia pe care o au cei mai multi despre educatie este plina de greseli si lipsuri.

Educatia copiilor poate fi asemanata cu un organism bolnav. Atunci cand dorim sa ne ingrijim de un bolnav, primul lucru pe care trebuie sa il facem, este de a afla ce il doare. De aceea si noi ne punem intrebarea: " care este durerea educatiei copiilor nostri?"

Aceia care petrec mult timp in compania tinerilor, ne vor spune - daca vor fi sinceri desigur - ca ceea ce ii caracterizeaza este lipsa unui model de viata crestin si a unei morale ortodoxe. Pentru aceasta este responsabila in primul rand familia. Profesorii de religie ne informeaza, ca de cele mai multe ori, copiii intra la scoala, fara sa aiba nici cele mai elementare notiuni crestine, care ar fi trebuit sa fie dobandite in cadrul familiilor lor.

Il intreaba pe copil: "Obisnuiesti sa te rogi lui Dumnezeu?" Si primeste raspunsul: "La noi acasa nimeni nu se roaga!"

Astfel straduinta educatorului nu gaseste nici un sprijin din partea mediului familial. De aceea este foarte greu de gasit o formula eficienta, pentru implinirea unei educatii duhovnicesti corecte. De multe ori copiii manifesta o mare indiferenta fata de biserica sau rugaciune sau nu stiu sa isi faca nici macar semnul sfintei cruci. Din gura scolarilor se aud adesea discutii obraznice si impertinente referitoare la teme de credinta, minciuni, juraminte false, blasfemii sau chiar declaratii categorice de necredinta.

Observam in acelasi timp, ca la copiii din zilele noastre nu mai intalnim acele virtuti firesti, care ar fi trebuit sa impodobeasca fiecare varsta a copilariei.

Despre copilul Iisus, in varsta de doisprezece ani, aflam ca mergea cu parintii sai sa se inchine la templul din Ierusalim si ca le era supus. " ...sporea cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni" (Luca 2,52). Acesta este modelul pe care trebuie sa il urmeze fiecare copil. Pe acesta trebuie sa il imite. Se intampla asta in zilele noastre?

Va voi reaminti numai cateva dintre slabiciunile pe care le au copiii de astazi, lucru de care si voi va plangeti si cred ca o sa-mi dati dreptate.

Mai intai de toate, asa cum si voi insiva spuneti, copiii si-au pierdut buna cuviinta, sunt nepoliticosi, alintati, salbaticiti si inraiti. E de ajuns sa le vada cineva comportamentul fata de parintii lor, sau fata de cei mai mari!

Voi insiva va plangeti pentru neascultarea si minciunile lor, pentru faptul ca sunt foarte superficiali si ca nu vor sa se gandeasca serios la viitorul lor. Va nelinisteste indiferenta lor si dorinta nestapanita pentru dobandirea placerilor de orice fel.

De asemenea spuneti ca ei cunosc lucruri, despre care cei mari vorbesc de obicei cu multa retinere si pudoare, si care, dupa sfatul Sfantului apostol Pavel, nu ar trebui discutate nici de catre cei in varsta.

Cine greseste insa pentru toate acestea?

Un raspuns scurt si corect este urmatorul: daca ei nu au fost corect educati, cea mai mare parte de vina le apartine parintilor.

Desigur ca putini sunt aceia care o vor recunoaste. Cei mai multi cred - si sunt mandri de asta - ca si-au facut cu constiinciozitate datoria. Cine greseste atunci, pentru faptul ca acesti copii ai vostri nu si-au insutit educatia necesara?

Veti incerca poate, sa va plangeti ca Dumnezeu este Cel care poarta toata vina!

Cum putem insa sa Il acuzam pe Dumnezeu, cand vedem ca El a facut tot ceea ce era necesar, pentru a ajuta la dobandirea de catre copii a unei educatii bune. Inca de la inceput El a binecuvantat unirea dintre barbat si femeie, si a intemeiat legatura cea inseparabila a nuntii, pentru a putea cei doi soti, in unitate, prin iubirea comuna catre copiii lor, sa ii conduca pe calea cea buna! Domnul nostru Iisus Hristos a inaltat unirea nuntii la rangul de Sfanta Taina a Bisericii, daruindu-le parintilor harul cel sfant, care sa ii ajute sa inainteze duhovniceste, ei si pruncii lor.

Dumnezeu a daruit fiecarui copil ingerul cel pazitor. Prin Taina Sfantului Botez sufletul pruncului este curatat de pacatul stramosesc, iar prin cea a Mirungerii este daruit cu harismele Sfantului Duh astfel incat, cu sprijinul parintilor, fiecare samanta buna a educatiei sa rodeasca insutit. In sfarsit, prin Taina Sfintei Impartasanii, copilul se uneste in mod tainic chiar cu Domnul, se intareste in viata duhovniceasca si primeste garantia vietii celei vesnice.

Ce altceva in plus ar fi putut sa faca Dumnezeu, ca sa va ajute in straduintele voastre? Prin urmare nu greseste Dumnezeu, pentru ca voi nu puteti oferi o educatie corecta copiilor vostri!

Oare sa greseasca dascalii lor?

La aceasta vom raspunde cu cuvintele scriitorului roman Quintilian (sec I d.Hr.): "Copiii nu isi insusesc obisnuinte rele la scoala. Ei vin la scoala cu ele gata insusite".

De obicei raul isi are originea in comportamentul parintilor, care ofera copiilor un exemplu rau. De multe ori, inca de mici, copiii aud si vad la acestia lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le cunoasca asa de curand. Astfel, foarte devreme ei se obisnuiesc cu diverse fapte condamnabile si se umplu de defecte, mai inainte chiar de a constientiza ce este acela un defect.

Cand ajung deci la scoala si profesorii incep sa se ocupe de dansii este deja foarte tarziu. Ei vin cu un comportament urat de acasa si cu diverse obisnuinte rele, cum ar fi inclinatia spre minciuna, viclenia, prefacatoria, impertinenta.

Si ce mai poate face atunci profesorul, in cadrul putinelor ore pe care copilul le petrece la scoala, daca acasa domneste o atmosfera cu totul opusa celei care ar trebui sa fie?

Este cumva vina copiilor?

Nicidecum, iubitilor! Totul este rodul educatiei. Sufletul copilului mic seamana cu o bucata de ceara moale. Ea poate fi modelata, fie urmand modelul chipului lui Dumnezeu, fie al celui viclean. Totul depinde de educatie pe care o va primi.

De multe ori parintii isi numesc pruncii "ingerasi". Prin educatia defectuoasa care li se acorda, acestia pierd insa orice insusire ingereasca.

Veti spune poate ca in copii exista sadite de la inceput anumite inclinatii spre rau. Intr-adevar, aceasta se intampla foarte des si este un rezultat al pacatului stramosesc. Un copil poate fi prin firea sa mai agitat si mai neastamparat, altul inclinat spre lenevie, altul dimpotriva, poate fi linistit.

Pentru aceasta exista insa educatia si rolul parintilor: Pentru a impiedica dezvoltarea acestor inclinatii ale firii spre rau.

Prin diverse "antrenamente" sunt imblanzite si dresate pana si cele mai infricosatoare fiare, care uita in acest fel salbaticia si rapacitatea lor. De ce sa nu putem deci, prin educatie, sa " imblanzim" pornirile rele ale oamenilor cugetatori? Ele devin defecte doar atunci cand sunt lasate sa se dezvolte liber, neingradite de o sanatoasa educatie crestina.

"Insa", veti spune, "baiatul sau fetita mea au fost copii cuminti. I-au stricat insa prietenii lor. Deci pentru toate este responsabil exemplul rau".

Sa zicem ca aveti dreptate. Cine greseste insa, pentru faptul ca fii vostri se amesteca in grupuri rau educate? Nu este responsabilitatea parintilor, sa aiba grija cu cine se imprietenesc copiii lor? Este bun acel pastor, care se uita indiferent cum o parte din turma lui se ineaca in mlastina? Iar daca parintii le permit copiilor sa mearga necontrolati unde vor si cu cine vor, pe cine cade responsabilitatea ruinarii acestora? Desigur, pe cei mari.

Pot oare parintii sa sustina, ca responsabil pentru degradarea copiilor lor este spiritul negativ al epocii contemporane? Multi dintre ei se plang: "Epoca de astazi este cu mult mai rea decat cea in care am crescut noi. Cand eram noi tineri exista mai multa frica de Dumnezeu. Copiii ascultau mai mult de parintii lor Si ii respectau".

In aceste cuvinte exista un mare adevar. Din nefericire, atmosfera care domneste in epoca noastra nu este deloc buna. Recunoasterea autoritatii este din ce in ce mai rar intalnita. Respectul fata de autoritatile lumesti si duhovnicesti, fata de profesori si fata de cei mai mari este considerat de multi ca fiind "o idee depasita".

Nimeni nu poate, din nefericire, nega faptul, ca duhul epocii noastre are o mare influenta asupra copiilor, si in special asupra tinerilor care studiaza. Acest fapt insa nu ii justifica pe parinti si nu le acopera responsabilitatea sau vina. Oare nu exista nici un metoda prin care sa fie paziti copiii vostri de spiritul degradant al epocii in care traim?

Cand afara bate vantul si este foarte frig, ce faceti? Nu inchideti usile si ferestrele ca sa nu intre frigul in casa? Asa trebuie sa actionam si asupra spiritului vremii: Ii putem impiedica intrarea in casa noastra, cu ajutorul unei ferme educatii crestin ortodoxe. Ce ne facem insa, atunci cand chiar parintii sunt aceia care sunt de acord cu acest "spirit contemporan", si cred ca nu trebuie sa se opuna curentului schimbarii? Cu siguranta ca in acest caz copiii nu vor putea fi protejati de efectul distrugator al curentului epocii.

Daca tatal, este "liberal", "modern", "progresist", daca nu acorda importanta nici unui principiu moral, daca vorbeste in chip defaimator la adresa Bisericii sau ironizeaza adevarurile de credinta, cum poate sa mai astepte respect din partea copiilor lui?

Daca parintii nu-l respecta ei insisi pe Dumnezeu si Biserica Sa, cum sa fie respectati la randul lor, de catre copii?

Si mai mult, daca parintii, chiar de fata cu copiii lor, defaima orice autoritate, fie lumeasca, fie duhovniceasca, vorbesc de rau pe superiorii lor, critica si condamna pe toti si pe toate, nu recunosc nici un fel de autoritate, cum atunci sa mai aiba copiii consideratie fata de dansii?

Daca doriti asadar, ca duhul devastator al epocii sa nu ii contamineze si pe copiii vostri, paziti-va mai intai voi de influenta lui, aplicand cu constiinciozitate in viata voastra legea lui Dumnezeu si invatatura Bisericii noastre Ortodoxe.

Am aratat, cred, cu claritate, ca cea mai mare responsabilitate va revine voua, parintilor, pentru o educatie corecta a copiilor vostri.

Tot ceea ce am spus este intarit de Sfanta Scriptura, in care ne vorbeste Sfantul Duh, "duhul adevarului". In Vechiul Testament ni se spune: "Nu il ferici pe om mai inainte de moartea sa, pentru ca omul se cunoaste prin copiii, pe care i-a lasat in urma sa". Ceea ce inseamna, ca dupa viata pe care o duc copiii este apreciata valoarea parintilor lor.

Insa chiar si in epoca idololatra parintii erau considerati responsabili pentru greselile copiilor lor.

Likurgos, celebrul legiuitor al vechii Sparte, a stabilit prin lege sa fie pedepsiti parintii pentru greselile copiilor lor! De ce? Deoarece parintii puteau si aveau obligatia sa preintampine si sa impiedice savarsirea raului.

Filosoful Diogene, de altfel, 1-a lovit pe tatal unui copil, pentru ca cel mic spunea cuvinte urate in fata sa. Pentru care motiv? Pentru ca tatal nu isi educase in mod corespunzator fiul.

Ati vazut asadar, ca parintii sunt responsabili mai ales in fata lui Dumnezeu pentru copiii lor.

Daca intr-o gradina frumoasa se poate vedea un copac salbatic si neingrijit, nimeni nu se va gandi sa condamne copacul in sine. Cu totii se vor gandi ca responsabilitatea apartine gradinarului, care 1-a lasat sa creasca si sa se dezvolte in acest fel. In acelasi mod sunt responsabili si parintii, pentru neghina semanata in inimile copiilor lor!

Ganditi-va asadar la aceasta responsabilitate, si nu stati in calea apropierii copiilor vostri de Dumnezeu, prin neglijenta sau printr-o atitudine gresita. Aveti obligatia sa ii conduceti catre Mantuitorul, Care ii cheama langa Dansul si va spune: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti ... " (Marcu 10,14).

• « Inapoi