DEPRINDEREA ASCULTARII

• « Inapoi
• Inainte »

Sunt doar cateva texte in Sfanta Evanghelie, care se refera la anii copilariei Domnului. Ele sunt insa foarte graitoare si cu un bogat continut pedagogic. Astfel, despre copilul Iisus de doisprezece ani, sfantul evanghelist Luca scrie: "si a coborat cu ei si a venit in Nazaret si le era supus" (Luca 2,51).

Ceea ce accentueaza aici sfantul evanghelist Luca este faptul ca Iisus, copil fiind, era ascultator si supus fata de parintii sai pamantesti. Aceeasi ascultare o avea insa si fata de Tatal cel ceresc. Aceasta se vede din cuvintele Sfantului apostol Pavel, care scrie despre Iisus, ajuns acum la varsta maturitatii, urmatoarele: "...ascultator Facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce." (Filipeni 2,8). Mai mult, Sfantul apostol ne arata ca de aceasta ascultare a depins mantuirea lumii: "caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea unuia se vor face drepti cei multi." (Romani 6,19).

Nu este nevoie sa vorbim despre imensa importanta a ascultarii in viata oamenilor, in general. Cat de importanta este ea, in special in educatia copiilor, o stie fiecare parinte. Putem chiar sa spunem ca acela care a rezolvat problema ascultarii cu copiii sai, a rezolvat chiar problema educatiei.

Nu voi vorbi deci, despre importanta ascultarii. Voi arata doar parintilor, cel mai simplu si mai sigur mod de educatie, astfel incat copiii lor, sa devina foarte curand ascultatori. Aceasta, cred, ca ii intereseaza cel mai mult.

Mai intai de toate, trebuie sa accentuam faptul ca ascultarea este ca o planta foarte sensibila, care nu se poate dezvolta si rodi oriunde. Rasare numai acolo, unde pamantul ii este prielnic. Cu tristete constatam asadar, ca in multe familii nimic nu reuseste sa ajute la insusirea virtutii ascultarii de catre copii. Acestea sunt familiile in care domina asa zisul duh al libertatii. care consta de fapt in contestarea si nepasarea fata de orice regula, atunci cand vor sa-si apere propriile interese.

Daca parintii sunt contaminati cu un astfel de duh este imposibil sa se mai foloseasca orice forrna de educare a ascultarii.

Oricine vrea sa aiba copii ascultatori, trebuie el insusi sa respecte orice forma de autoritate recunoscuta, fiecare principiu si lege. Astfel de autoritati sunt Dumnezeu, Biserica si statul. Iar legile care trebuiesc respectate sunt asadar, cele ale lui Dumnezeu, ale Bisericii si ale statului. Respectam noi insine insa, primii aceste legi?

In anumite familii, Dumnezeu este ultima persoana careia I se acorda vreo importanta. Despre El se discuta numai ocazional, spre exemplu dupa citirea vreunei carti in care se promoveaza necredinta sau negarea unuia dintre adevarurile de credinta ale crestinismului. In multe astfel de carti, credinta in Dumnezeul cel personal si viu este considerata un fel de poveste, potrivita numai pentru femeile batrane.

Multi nici nu simt nevoia de a intra in legatura cu Dumnezeu, in timp ce acela care o face, este adeseori batjocorit.

Toate acestea sunt observate si auzite de copil. Ce concluzie va trage deci? Cu usurinta ne-am putea da seama: "daca tatal meu nu il cinsteste pe Dumnezeu si nu asculta de Acesta, inseamna ca si eu pot sa nu il cinstesc si sa nu ascult de tatal meu. Daca Dumnezeu si poruncile Sale sunt povesti, atunci porunca a cincea: Cinsteste pe tatal si pe mama ta... ,este si aceasta un mit fara importanta. Prin urmare parintii nu reprezinta nimic important pentru mine. Si nu am nici o obligatie fata de ei". Trebuie sa recunoastem, ca in acest fel, logica este de partea copiilor!

Astfel, daca ne gandim ca pentru multi pa-rinti Biserica nu inseamna nimic, cu usurinta vom intelege ca in astfel de familii, nici nu poate fi vorba de educarea ascultarii.

"Ce ma intereseaza pe mine ce spune preotul? Ce nevoie am eu de sfaturile sale? Pot eu sa cred ceea ce spune?". Astfel de cuvinte - sau poate chiar mai rele - aud adesea copiii in casele lor, in vreme ce la biserica li se spune ca trebuie sa asculte de parinti, de preot si de profesorii lor. Si in vreme ce acasa se submineaza cu o abundenta ironie per-soana si lucrarea preotului, copilul aude de la acesta:

"cinsteste pe tatal tau si pe mama ta... ". Atunci copilul ajunge sa traga o concluzie definitiva: "de vreme ce tatal meu nu recunoaste nici una dintre poruncile lui Dumnezeu, despre care vorbeste preotul, atunci nu exista nici un motiv sa il ascult pe preot, atunci cand invata porunca a cincea". Logica este din nou de partea copilului!

Acelasi lucru se intampla si atunci cand este vorba despre autoritatea statului: "de ce sa ascult eu de legile statului? Eu sunt propriul meu stapan si fac ce vreau!. Astfel de afirmatii gratuite face tatal, lipsit de discernamant si fara sa ia seama cine il asculta.

Desigur ca aceste cuvinte, indreptate impotriva autoritatii statului, nu au prea mare valoare. Deoarece statul dispune de mijloacele de constrangere necesare, in vederea respectarii legilor sale. Nu acelasi lucru se intampla, atunci cand este vorba de Dumnezeu si de Biserica.

Prin urmare, in astfel de conditii, nu exista un teren propice pentru educarea copiilor in spiritul ascultarii fata de parinti. Acolo unde nu este recunoscuta si respectata puterea dumnezeiasca, acolo unde legile statului sunt respectate din frica, acolo deci, nu poate rodi educarea ascultarii. Oricine ignora autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii si orice alta forma de autoritate, nu va reusi sa impuna copiilor sai, sa respecte autoritatea sa parinteasca. De aceea, daca vreti sa fiti ascultati de copiii vostri, respectati mai intai voi autoritatile recunoscute in mod curent si legile acestora. Astfel vor invata si copiii vostri sa asculte de voi!

Sa presupunem insa, ca exista acele conditii, necesare cultivarii acestei virtuti in sufletele copiilor. Cum vom reusi sa facem aceasta?

Ascultarea consta in a supune vointa noastra vointei altcuiva. Insa pentru a supune vointa mea, vointei unei alte persoane, trebuie sa nutresc fata de aceasta un adanc respect. In plus, trebuie sa o iubesc, pentru a o putea urma.

Cea mai tare putere a sufletului este vointa! Aceasta domneste asupra tuturor celorlalte puteri sufletesti ale omului. Lucrul pe care il vrem, la acela ne si gandim, despre acela vorbim, si pe acela il savarsim. Dumnezeu ne-a inzestrat cu aceasta putere sufleteasca, pentru a ne dori sa savarsim numai binele, si in acelasi timp, pentru a opune rezistenta si a uri raul. Insa vointa noastra a fost slabita din cauza pacatului si tinde mai mult catre savarsirea raului. Cu toate ca recunoastem binele, nu avem puterea nici de a ni-l dori, in mod constant, nici de a-l savarsi: "caci nu fac bine pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc." (Romani 7, 1 9).

Slabirea vointei indreptate catre savarsirea binelui este un rezultat al pacatului stramosesc. La fel cum am vazut si in cazul alintarii si al indaratniciei, care trebuiesc din pruncie dezradacinate.

Vita de vie da multe roade dulci, insa nu atunci cand este lasata sa se dezvolte in voia ei, ci atunci cand este taiata si legata de araci. Acelasi rezultat il ofera si disciplina. Iar stapanirea alintarii si a incapatanarii copilaresti ofera roadele ascultarii.

Insa ca sa va bucurati de aceste roade, tineti minte regulile pe care trebuie sa le urmati.

Nu le permiteti indaratniciri si alintari copiilor vostri, fie ei cat de mici. Aceasta nu inseamna desigur, ca trebuie sa limitati la maxim libertatea lor de vointa. Copilul poate sa ceara ceva bun si folositor, ceva de care are intr-adevar nevoie, ceva pe care il merita. Atunci voi trebuie cu toata bunavointa sa le indepliniti cererea.

Daca, spre exemplu, la ora potrivita copilul cere de mancare, deoarece ii este foame, nu trebuie sa ii refuzati acest lucru. Daca ati face-o, v-ati dovedi rai si neinduratori.

Daca, la fel, copilul cere ceva care ii este necesar la scoala, trebuie sa ii satisfaceti aceasta cerere, deoarece altfel exista riscul ca el sa apeleze la alte mijloace nedorite.

Este insa complet diferit cazul in care copilul cere ceva care nu ii este permis. Aceasta trebuie sa i-o refuzati cu tarie, facand abstractie de lacrimile sale.

Niciodata sa nu cedati capriciilor copilaresti. Cine se arata o data ingaduitor, va deveni pentru totdeauna rob al mofturilor copilului sau.

In straduinta de a forma caracterul copiilor lor, parintii trebuie sa conlucreze armonios. Sa nu darame unul, ceea ce construieste celalalt. Niciodata

un copil nu devine mai alintat, ca in cazul in care vede ca unul dintre parinti ii ingaduie ceea ce cela-lalt ii interzice.

Vine, de exemplu, tanguindu-se la mama sa, si se plange ca tatal nu i-a dat un lucru, pe care l-a cerut. Mama nu trebuie sa isi exprime sprijinul si mila fata de copil si cu atat mai mult, nu trebuie sa isi arate nemultumirea fata de gestul tatalui, chipurile pentru ca acela nu a facut voia vlastarului.

Acelasi lucru trebuie sa il faca si fratii mai mari, rudele si toti cei care locuiesc in casa respectiva, mai ales bunicii. Este cunoscut faptul ca cei in varsta cauta mereu un sprijin si un lucru caruia sa se dedice. Dat fiind ca parintii sunt mai mult plecati si ocupati, isi indreapta atentia catre nepoti. Si cum? Satisfacandu-le toate hatarurile. De aceea nepotii, de multe ori, isi gasesc un aliat in persoana bunicului sau a bunicii. Spera ca langa acestia vor putea obtine orice isi doresc.

Niciodata nu trebuie cultivata alintarea copiilor. Nu trebuie sa le permitem sa comande celor mai mari decat dansii, fratilor, servitorilor, bunicilor, sau sa ceara ceva care nu le este permis sa aiba.

Cand copiii isi doresc orice lucru, trebuie sa il ceara, nu sa comande sa i se dea. Trebuie sa fie multumiti cu ceea ce primesc, si sa multumeasca pentru aceasta.

Niciodata nu trebuie sa neglijam orice gest de neascultare din partea copiilor. Ceea ce spune mama si tata, trebuie urmat intotdeauna fara intarziere. Copilul trebuie sa ajunga, prin educatie, sa gandeasca in constiinta sa: "daca nu voi indeplini imediat ceea ce mi-a spus mama si tata, nu ma comport cum se cuvine". Parintii trebuie sa fie de asemenea siguri la randul lor, ca ceea ce au spus copilului sa faca, a fost dus la indeplinire. Numai asa vom putea sa invingem indaratnicia copilului, ajutandu-l sa isi dezvolte o vointa puternica, indreptata catre savarsirea binelui si cultivand in acelasi timp si virtutea ascultarii.

Dupa ce reusiti deci, sa alungati alintarea si indaratnicia din sufletul copilului, trebuie sa continuati sa va purtati mereu in acelasi mod educativ, astfel incat copiii sa va acorde constant respectul cuvenit. Respectul este conditia de baza a ascultarii.

Copiii nutresc in mod firesc un respect special fata de parintii lor. Acest sentiment natural este revelat si in porunca a cincea a Decalogului. Ar fi desigur de prisos sa spunem parintilor: purtati-va in asa fel incat, sa va respecte copiii vostri.

Copilul cunoaste, ca trebuie sa ii respecte pe tatal si pe mama sa, si apoi afla ca aceasta o cere si Dumnezeu. Ce se intampla insa, in momentul in care vede la parintii sai ceva care provoaca repulsie, antipatie si tulburare in sufletul sau nevinovat de copil, ajungand astfel sa nu ii mai poata respecta, in pofida vointei Lui? Cum poate un copil sa respecte un tata betiv, sau o mama care tot timpul blestema si ocaraste, doi parinti care se cearta mereu intre ei? Exemplul rau oferit de parinti, nu numai ca zdruncina respectul copiilor fata de ei, dar submineaza si temelia ascultarii. Nu va gandi oare copilul: "pai, ce fel de parinti sunteti voi?"

De aceea parintii trebuie sa aiba grija cum se comporta si sa evite orice gest, care ar putea zdruncina respectul copiilor fata de ei. Trebuie mai intai ei insisi sa fie condusi de sentimentul de respect reciproc si sa se poarte cu delicatete unul cu celalalt. Sa nu se certe si sa nu dea curs unor discutii necuviincioase mai ales in fata copiilor.

Copiii nu trebuie sa auda niciodata expresii de genul: "n-o sa ajungi nici tu deparie, ca si taica-tu!", "o sa ajungi un ratat, ca si taica-tu!". Sau: "risipitoare esti si tu ca si maica-ta!", "numai minciuni spui, ca si maica-ta!". Degeaba cerem respect si ascultare, de la copiii care aud astfel de cuvinte de la parintii lor.

Parintilor! Niciodata sa nu va permiteti jocuri sau glume necuviincioase fata de copiii vostri. Tatal care se maimutareste in mod exagerat in fata copiilor sai, nu se poate astepta la respectul cuvenit din partea acestora si nici nu poate indrepta comportamentul lor necuviincios.

Aceasta nu inseamna desigur, ca trebuie sa fim tot timpul in fata copiilor nostri aspri si excesiv de seriosi. Trebuie sa avem discernamant si sa facem diferenta intre seriozitatea delicata si glumele nevinovate si decente. Fata de un tata iubitor dar si serios in acelasi timp copiii nutresc un adanc respect. Este de ajuns o singura privire, pentru ca acestia sa asculte indata rugamintea sa.

Vreti sa va asculte copiii vostri? Aratati-le neincetat iubirea voastra. Nu insa acea forma de iubire exprimata prin cocolosire si prin cedarea la oricare dintre cererile lor, ci prin iubirea inteleapta, din

inima, care sa urmareasca doar binele lor. Cand co-pilul simte o astfel de iubire asculta nu de frica, ci din respect.

Nu ramaneti indiferenti fata de bucuriile si tristetile copiilor vostri. Nu spuneti niciodata, ca pentru voi copiii sunt o greutate si un chin. Nu aratati niciodata ca orice jertfa pentru binele lor este prea mare, sau prea grea pentru voi.

Daruiti-le tot ceea ce le este necesar cu bucurie si caldura sufieteasca. Cum poate un copil sa iubeasca pe acel parinte, care ii da bombanind o bucata de paine?

Oferiti-le din cand in cand copiilor si acele mici bucurii si satisfactii. Un dar de sarbatori sau de ziua numelui intareste iubirea lor.

Incercati sa castigati inima copilului vostru, dezvoltand o relatie bazata pe sinceritate si incredere reciproca. Suspiciunea si lipsa de incredere ucid dragostea.

Nu adaugati la pedepsele cuvenite expresii jignitoare si observatii care ranesc. Un astfel de cornportament asupreste inima si distruge orice urma de iubire.

Parintilor! V-am aratat mijloacele de baza, care folosite cu constiinciozitate, vor duce la insusirea virtutii ascultarii de catre copiii vostri.

Mai intai sa ii invatati ca trebuie sa va asculte, deoarece aceasta este voia lui Dumnezeu.

Aveti grija din timp sa nu rasara in inima lor buruiana alintarii. Nu ingaduiti nici o forma de indaratnicie si de obraznicie.

Nu le dati tot ceea ce va cer. Obisnuiti-i cu retinerea, cumpatarea si economia.

Cereti-le sa faca indata si cu exactitate ceea ce le-ati poruncit. Sa nu fie nevoie sa mai repetati aceeasi indicatie. Nu le cereti insa niciodata, sa faca ceva care le depaseste puterile.

Fiti constanti in atitudinea voastra si nu le ingaduiti astazi, ceea ce ieri le-ati interzis.

Nu va contraziceti unul cu celalalt in fata copiilor.

Aveti grija ca respectul copiilor vostri sa fie un sentiment de durata, evitand orice gest care l-ar putea zdruncina.

In sfarsit, nu uitati niciodata sa invocati binecuvantarea lui Dumnezeu, in lucrarea de educare a copiilor vostri. Numai astfel, straduintele, grija si lupta voastra vor fi incununate de succes.

• « Inapoi
• Inainte »