Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie

Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie Mareste imaginea.


Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie

Intai au primit prin Moise si Ilie cunostinta prea bine credincioasa ca impreuna cu Cuvantul si Dumnezeu trebuie sa se afle si cuvantul legii si al proorocilor, ca unele ce sunt si se graiesc din El si despre El si sunt asezate in jurul Lui. (nota: aparitia lui Moise si a lui Ilie de o parte si de alta a lui Hristos arata ca cuvantul legii si al proorocilor se afla totdeauna impreuna cu Cuvantul lui Dumnezeu. Ele se graiesc din El si despre El. El nu poate fi cunoscut fara ele. Lumina Lui le penetreaza, fara ca El sa Se identifice intreg cu ele.

)

Apoi au invatat prin ei ca impreuna cu El se afla intelepciunea si bunatatea cea dintai, deoarece prin ea porunceste Cuvantul cele ce trebuie facute si opreste de la cele ce nu trebuie facute, iar tipul ei a fost Moise (caci credem ca barul legiferarii este un har al intelepciunii); a doua, deoarece prin ea indeamna si intoarce Cuvantul la viata dumnezeiasca pe cei ce s-au abatut de la ea. Iar tipul ei a fost Ilie care a aratat prin el toata harisma prooroceasca. Caci e semnul caracteristic al bunatatii intoarcerea celor rataciti cu iubire de oameni, fapta ai carei vestitori ii cunoastem pe prooroci. (nota: Moise si Ilie reprezinta apoi bunatatea si intelepciunea. Caci legiuirea data prin Moise este o fapta a intelepciunii, iar indemnul comunicat oamenilor prin prooroci, de a se intoarce la o viata dupa voia lui Dumnezeu, este o fapta a bunatatii. Hristos Se face cunoscut inconjurat de intelepciune si bunatate. Moise si Ilie sunt tipurile modurilor si modelele in care se concretizeaza si se infaptuieste prin oameni intelepciunea si bunatatea Cuvantului lui Dumnezeu.)

Sau au primit cunostinta si mustrarea pedagogica: cea dintai, pentru ca prin ea se daruieste oamenilor stiinta binelui si a raului. «Dat-am, zice, inaintea fetei tale viata si moartea» (Deut. 30,19) pe una spre a o alege, pe alta spre a fi ocolita si spre a nu cadea, din nestiinta, in rau ca in bine. Aceasta s-a aratat ca a facut-o Moise, preinchipuind in el simbolurile adevarului. A doua, pentru ca ea este folosita fata de cei fara rusine si fata de cei ce amesteca fara deosebire cele neamestecate, ca Israel pe care l-a certat marele Ilie care a adus, in calitate de ratiune, la intelegere si simtire, neintelegerea si impietrirea celor ce s-au lipit cu totul de rau. (nota: Cuvantul lui Dumnezeu Se mai arata si in comunicarea cunoasterii binelui si a raului pentru a alege pe primul si pentru a evita pe al doilea si in mustrarea faptelor rele, prin cei ce se fac transmitatorii acestor doua voiri ale Lui, dupa pilda lui Moise si Ilie.)

Sau au primit faptuirea si contemplatia. Cea dintai, ca una care desfiinteaza rautatea si, prin aratarea virtutilor, taie cu totul afectiunea fata de lume, a celor stapaniti de ea, cum a despartit Moise pe Israel de Egipt, si ii invata sa se conduca cu buna ascultare dupa legile dumnezeiesti ale Duhului. Iar a doua, ca una ce rapeste de la materie si forma, ca pe Ilie caruta de foc, si conduce la Dumnezeu si uneste cu El prin cunostinta pe cei neimpovarati nicidecum de trup, datorita inlaturarii legii lui, sau pe cei ce nu sunt deloc arsi de mandrie pentru faptele lor, avand roua saraciei cu duhul unita cu virtutile adevarate. (nota: Cuvantul lui Dumnezeu se afla de asemenea in vecinatatea faptuirii si a contemplatiei. Prin faptuire virtuoasa se taie afectiunea fata de lume, cum a despartit Moise pe Israel de Egipt. Contemplarea ridica sufletul peste materie si forma, adica peste continutul material si chipurile lucrurilor, sau peste opozitia trupului fata de suflet, cum l-a ridicat pe Ilie caruta de foc, unindu-l cu Dumnezeu printr-o cunostinta superioara. Ei sunt inaltati pentru ca trupul nu-i mai trage in jos, iar caruia de foc sau contemplarea nu-i arde, pentru ca nu e in ei nici o mandrie pentru faptele lor, ci sunt racoriti de roua smereniei. Numai unde este smerenia sunt virtutile adevarate, care subtiaza pe om si-l fac straveziu pentru Dumnezeu, sau il inalta. Virtutile sunt aripi de nears de focul mandriei, dar totusi aripi care inalta sufletul, nelasandu-l ars de mandrie sau ingreuiat de afectiunea fata de cele pamantesti.)

Sau iarasi au invatat ca langa Cuvantul sunt tainele casatoriei si ale necasatoriei, cea dintai prin Moise care nu a fost impiedicat de casatorie sa se faca iubitor al slavei dumnezeiesti, cea de a doua prin Ilie, care a ramas cu totul curat de legatura casatoriei. Prin aceasta Cuvantul si Dumnezeu vesteste ca infiaza tainic pe cei ce le chivernisesc pe acestea prin ratiune, dupa legile stabilite dumnezeieste cu privire la ele. (nota: alte doua moduri de viata pe care le accepta Cuvantul lui Dumnezeu langa Sine sunt casatoria si necasatoria. Prima este reprezentata de Moise, a doua, de Ilie. Nici una din cele doua stari ale vietii nu este exclusa de la comunicarea cu Hristos. Singura conditie e ca ele sa fie chivernisite prin ratiune, sau conform cu legile dumnezeiesti cu privire la ele, adica sa fie dominate de ratiunea care vede tesatura rationala iradiind din suprema ratiune divina incorporata in toate, nu de mandria sau de simturile care se multumesc cu trairea oarba a senzatiilor de placere, produse de intalnirea trupului cu plasticitatea lumii. Prin rationalitatea din toate, ratiunea se pune in legatura cu Ratiunea suprema, cu Cuvantul lui Dumnezeu.)

Sau sunt incredintati prin ei ca Cuvantul e cu adevarat Domnul vietii si al mortii. (nota: Moise si Ilie mai reprezinta viata si moartea aducatoare de viata; caci Moise a dat legile care duc la viata, iar Ilie a aratat ca prin iesirea din viata aceasta se trece tot la viata.)

Sau invata prin ei ca langa Dumnezeu toti vietuiesc si nimenea nu e mort langa El, afara de cel ce s-a omorat pe sine prin pacat si s-a despartit pe sine de Cuvantul prin aplecarea de bunavoie spre patimi. (nota: desi au plecat din viata pamanteasca, Moise si Ilie sunt totusi vii pentru ca sunt langa Dumnezeu. Morti sunt cei ce s-au despartit de Dumnezeu prin aplecarea spre patimi. Patimile reprezinta uitarea de Dumnezeu, uitarea teoretica si practica a tesaturii rationale a lumii, prin care se stravede Dumnezeu, Ratiunea Suprema.)

Sau iarasi au fost luminati, ca la Cuvantul, ca la cel ce e Adevarul, sunt si se refera tipurile tainelor, si la El se aduna, ca la inceputul si sfarsitul lucrarii legii si proorocilor. (nota: Moise si Ilie reprezinta tipurile sau concretizarile de model ale lucrarii si cunoasterii mai presus de cunoastere. Ca atare ele se refera la Cuvantul sau la Adevarul ultim si isi iau puterea din El si se aduna la El ca la inceputul si sfarsitul oricarei lucrari de implinire a legii si a proorocilor.)

Sau invata ca cele facute dupa Dumnezeu si de Dumnezeu, adica firea lucrurilor si timpul, se arata deodata cu Dumnezeu, cand Se arata El cu adevarat, pe cat e cu putinta, ca unele ce sunt langa El, Cauzatorul si Facatorul lor. Dintre acestea, Moise e tipul timpului, nu numai ca dascalul timpului si al numarului referitor la el (caci primul el a numarat timpul la facerea lumii) si ca invatatorul cultului vremelnic, ci si ca cel ce nu intra trupeste la odihna impreuna cu aceia pe care i-a condus inainte de dumnezeiasca Evanghelie; caci asa e timpul care nu ajunge sau nu intra prin miscare, impreuna cu aceia pe care obisnuieste sa-i treaca in viata dumnezeiasca a veacului viitor. Caci are pe Iisus ca succesor al intregului timp si veac; chiar daca, de altfel, ratiunile timpului staruiesc in Dumnezeu, cum arata tainic intrarea legii data in pustie prin Moise, impreuna cu cei ce au primit pamantul fagaduintei. (nota: Dumnezeu nu Se arata, atat cat e cu putinta oamenilor, fara firea creata si fara timp; nici acestea nu se arata fara El, chiar daca unii dintre noi nu-L vedem si pe El prin ele. Caci ele sunt totdeauna la El sau cu El, odata ce El este cauza si Facatorul lor. Pnin aceasta, Sfantul Maxim arata caracterul pozitiv al naturii create si al timpului, spre deosebire de Origen. Timpul nu intra in odihna fericirii de veci, cu cei pe care ii duce el spre aceea, asa cum Moise nu a intrat in Canaan impreuna cu Israel, pe care-l conducea. Acolo i-a dus Iisus care a fost succesorul lui, cum Iisus Hristos ii conduce dupa Moise pe cei exercitati prin lege si prin timp in vesnicie. Caci ca Dumnezeu, are intregul timp in El. Fiindca ratiunile timpului sunt din veci si pana in veci la Dumnezeu, asa cum legea data prin Moise, pentru normarea prin ratiune a activitatii umane, vine de la Dumnezeu si intra in Canaan impreuna cu poporul Israel. Adica rationalitatea ei ramane etern acumulata in viata celor ce au trait conform ei, cum si timpul ramane concentrat in ei.)

Caci timpul este veac (eon), cand se opreste din miscare, si veacul sau eonul este timp, cand, purtat de miscare, este masurat. Astfel, ca sa cuprind intr-o definitie, veacul sau eonul este un timp lipsit de miscare, iar timpul, un veac sau eon masurat prin miscare. (nota: cei ce au inaintat prin timp spre Dumnezeu intra intr-o stare a veacului. Veacul (eonul) nu e eternitatea lui Dumnezeu, ci e timpul oprit din miscare, avand in el rezultatul intregii miscari. Eonul e vesnicia celor create, sau mai bine-zis nemiscarea lor. Dar aceasta oprire a miscarii celor create inseamna ca ele au ajuns la plenitudinea vietii divine revarsata in cei ce au inaintat in timp spre o desavarsire. Veacul (eonul) e un timp concentrat, dar nu numai atata. Iar caracterul acesta il are eonul la sfarsitul miscarii timpului. Inainte de a se pune in miscare, eonul are in sine concentrata miscarea timpului nu ca savarsita, ci ca avand sa se desavarseasca. Cosmosul are tot timpul prefigurat in el de la inceput. La fel, orice planta sau organism. Vesnicia anterioara miscarii creaturilor e bazata pe vesnicia ratiunilor lor in Dumnezeu. Vesnicia aceasta potentiala trebuie sa treaca prin timp ca sa ajunga la plenitudinea adevarata in Dumnezeu. In felul acesta vesnicia creaturilor este ceva intermediar intre eternitatea divina si intre timpul ca miscare, o sinteza intre eternitatea divina si timp. Timpul rezulta din eon si duce la eon. Iar eonul, sau veacul, nu se poate intelege fara eternitatea divina. Iar dezvoltarea este implicata in starea initiala a eonului sau a veacului. Miscarea temporala nu este o cadere contrara voii lui Dumnezeu, ca in origenism si in barthianism, ci e prevazuta in planul lui Dumnezeu cu privire la lume. Eonul din care si la care ajunge miscarea temporala e la Dumnezeu.)

Iar Ilie este tipul firii, nu numai ca cel ce a pazit nestirbite ratiunile din sine insusi si prudenta in hotararea vointei cu privire la ele, libera de orice abatere din patima, ci si ca cel ce pedepseste prin judecata, ea o lege naturala, pe cei ce se folosesc de lege impotriva legii. Caci asa face si firea, pedepsind pe cei ce incearca sa o strice, atat cat incearca sa vietuiasca impotriva firii, prin aceea ca nu mai dispun in chip natural de toata puterea firii, fiind micsorati in ceea ce priveste integritatea ei, isi de aceea pedepsiti, ca unii ce si-au pricinuit fara chibzuiala si fara prudenta o lipsa in fiinta prin inclinarea spre nefiinta. (nota: cei ce vietuiesc impotriva ratiunilor firii lasandu-se robiti de patimi sunt pedepsiti de firea insasi. Si aceasta pedeapsa este o judecata sau o criza pentru ei. Pedeapsa rezulta din faptul ca aceia nu si-au actualizat toate potentele firii sau le-au pervertit. Astfel firea se dovedeste buna chiar prin faptul ca cei ce o calca sufera. Sfantul Maxim afirma valoarea ei pozitiva, prin faptul ca o considera aflandu-se langa Dumnezeu. Cei ce vietuiesc in conformitate cu ea ajung sa rasfranga lumina Cuvantului intrupat, ca si timpul ajuns veac, prin buna folosire a miscarii timpului. Chiar prin faptul ca a luat natura noastra umana, unita cu natura cosmica, Cuvantul lui Dumnezeu a revarsat lumina Sa dumnezeiasca peste ea. Se acorda o valoare eterna timpului si firii create, contrar origenismului.)

Poate nu s-ar abate de la adevar nici acela care ar spune ca prin Moise si Ilie se arata creatiunea inteligibila si sensibila a Cuvantului creator. Dintre acestea, Moise infatiseaza ratiunea celei sensibile, ca cel supus facerii si stricaciunii, cum arata istoria referitoare la el, care povesteste nasterea si moartea lui. Caci asa e si zidirea sensibila, avand un inceput cunoscut al facerii si nadajduind un sfarsit produs prin descompunere. Iar Ilie pe cea inteligibila, intrucat istoria referitoare la el nu povesteste nasterea lui, chiar daca s-a nascut, si nu face sa se astepte descompunerea prin moarte, chiar daca va sfarsi sa existe in forma pamanteasca. Caci asa e si zidirea inteligibila, care nu are nici inceputul facerii vadit oamenilor, chiar daca s-a facut si a inceput si a fost adusa din neexistenta la existenta, si nu asteapta nici un sfarsit determinat al existentei prin descompunere. (nota: Moise si Ilie mai reprezinta si cele doua laturi ale creatiunii: cea sensibila, care are un inceput cunoscut si un sfarsit prin corupere, si cea inteligibila, al carei inceput nu se vede si care nu se descompune prin moarte. Dar amandoua stau langa Cuvantul intrupat, caci pe amandoua le-a asumat si pe amandoua le invesniceste si le scalda in lumina dumnezeirii Sale. Latura sensibila a creatiunii nu va disparea nici ea, cum afirma platonismul, origenismul si filosofia Asiei Orientale.)

Sfantul Maxim Marturisitorul

note de pr. prof. Dumitru Staniloae

.

20 Iulie 2007

Vizualizari: 10972

Voteaza:

Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE