Născută la 13 mai 1887, la Tecuci, Elena Caragiani-Stoenescu este prima femeie din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federația Aeronautică Internațională); consemnată, în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care își realizează reportajele din avion; a deschis drumul aviației sanitare.

Elena Caragiani a fost prima femeie pilot din România. Românca a obținut brevetul la Paris, pentru că autoritățile din România i-au refuzat cererea. A fost prima femeie care a realizat reportaje aeriene și tot ea a pus bazele aviației sanitare din România. Elena Caragiani este cea care a deschis drumul femeilor în lumea aviației, într-o epocă în care acest domeniu era destinat exclusiv bărbaților. Este fiica medicului Alexandru Caragiani și a Zeniei Radovic.

Părinții au îndrumat-o către o carieră academică și în 1913, tânăra și-a susținut lucrarea de licență la Facultatea de Științe Juridice, având în față o carieră de avocat. Elena a fost una dintre primele femei din Romania licențiată în științe juridice. Pasiunea pentru zbor a făcut-o însă să urmeze alt destin.

Primele informații despre zbor le-a primit de la cumnatul ei, locotenentul Andrei Popovici.

A zburat pentru prima dată în 1912 alături de căpitanul Mircea Zorileanu, profesorul său de echitație, care avea brevet de pilot obținut în Franța. Dornică să învețe să piloteze pentru a-și putea pune în practică pasiunea, Elena Caragiani Stoenescu s-a înscris în „Liga Aeriană”, Școala de pilotaj condusă de prințul George Bibescu. A fost prima femeie cursant la o Școală de pilotaj din România și demersul său nu a fost privit cu ochi buni, în epoca în care zborul și avioanele erau destinate exclusiv bărbaților. A făcut cursuri de zbor pe avioane speciale pentru antrenament. La finalul cursurilor, demersul tinerei care își dorea cu orice preț să zboare, s-a împotmolit. În ciuda numeroaselor cereri trimise ministerelor Învățământului și Apărării, pentru obținerea brevetului de pilot civil, Elena a fost respinsă.

Oficialii români nu considerau potrivit ca o femeie să devină egala bărbaților în lumea aviației și să piloteze, cot la cot, cu aceștia. Spiru Haret, care era la vremea aceea ministrul Învățământului, s-a numărat printre cei care au respins cererile Elenei Caragiani.

Tânăra nu s-a descurajat și a plecat în Franța.

S-a înscris la Școala Civilă de Aviație din Mourmelon le Grand. A urmat cursurile și a susținut toate examenele. Se spune că, la examinarea finală, românca a zburat pe un avion cu dublă comandă, iar măiestria cu care a mânuit aparatul de zbor l-a impresionat pe instructor.

Și-a văzut visul cu ochii pe 22 ianuarie 1915, la vârsta de 27 de ani, când a primit Brevetul Internațional de Pilot Aviator cu nr. 1591. La data la care românca a obținut brevetul, în lumea existau doar 10 femei pilot.

Pentru că în România nu a putut profesa la vremea obținerii brevetului, prima femeie pilot din țară a rămas în Franța. La 27 de ani, s-a angajat ca jurnalist la un cotidian francez și a lucrat ca reporter de război. În analele presei mondiale, Elena Caragiani este amintită drept primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. „Cea mai bună modalitate de a vedea o țară este să o privești prin ochii unei păsări", spunea românca în interviurile date ziarelor vremii. Elena Caragiani ajunge un personaj celebru, renumită pentru aventurile sale din văzduh. Despre româncă cotidianul american „New York Times" scria că a participat la o partidă de vânătoare în junglă și că a reușit să împuște singură un tigru din blana căruia și-a făcut o haină. Același ziar o amintește ca fiind un vânător ager care a ucis un elefant primejdios și a participat la vânătoare de balene. A revenit în țară în 1916, când România intrase în război. A cerut să fie lăsată să intre în lupta pentru apărarea patriei ca pilot de avion de război, însă a fost refuzată.

După ce a fost refuzată, Elena Caragiani a mai făcut o încercare, în dorința de a-și aduce contribuția la apărarea patriei. A cerut să fie lăsată să transporte cu avionul materiale sanitare și medicamente și să participe la evacuarea răniților. În doi ani a făcut zeci de zboruri pentru ajutarea și salvarea militarilor români de pe front.

Demersul său a însemnat primul pas spre înființarea aviației sanitare din România, de mai târziu. A lucrat ca infirmieră de Crucea Roșie, ajutând la îngrijirea răniților români într-un spital din București.

Se spune că a organizat un punct sanitar chiar la casa părintească din Tecuci unde a primit și îngrijit militarii întorși de pe front.

După război s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu.

A plecat la Paris și a continuat să fie jurnalist, devenind celebră pentru reportajele făcute din avion. Se spune că, în perioada 1917-1928, a realizat o serie de reportaje aeriene celebre în țări din Africa și America de Sud. Elena Caragiani Stoenescu a murit la vârsta de 42 de ani, pe 29 martie 1929, bolnavă de tuberculoză.

A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Sursa: Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.