Sensul mai adanc al icoanelor si forma lor estetica

Sensul mai adanc al icoanelor si forma lor estetica Mareste imaginea.


Sensul mai adanc al icoanelor si forma lor estetica

Expresia plastica a credintei crestinilor a oferit mostenirii culturale universale un mare numar de capodopere, care incep cu primele secole crestine si ajung pana in zilele noastre, desi crestinismul s-a nascut inlaunru religiei israelitene care nu folosea reprezentari in icoane, pentru ca activitatea de reprezentare venea in contradictie cu Legea Mozaica care interzicea reprezentarea plastica a lui Dumnezeu si a oamenilor. Si foarte bine-ntr-adevar, pentru ca pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni ("Pe Dumnezeu nimeni nu l-a vazut vreodata" (In.l, 18) si "ca nu se poate sa existe om care sa ma vada si sa ramana viu" Iesire 33,20), iar Moise insusi a ajuns sa vada numai "din spate" pe Dumnezeu. Este stiut faptul ca Hristos nu a venit ca sa desfiinteze Legea, ci ca sa o completeze si sa o implineasca ("Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea si prorocii; n'am venit sa stric, ci sa implinesc" Mt 5, 17).

La Bizant chiar, in secolul al VIII-lea si al IX-lea, aceasta lupta a luat mare intensitate si mari proportii ajungand la situatii extreme de rupturi politice, ba chiar si la noi martiri ai credintei (Sfintii Marturisitori Teofan si Teodor).

Problema a fost rezolvata din punct de vedere teologic de cel de al saptelea Sinod Ecumenic (Nicea 787 d. Hr.) si de Sinodul din anul 843 d. Hr., cand au fost "restaurate" icoanele in biserici, in case si in general in viata publica si particulara. Acest eveniment istoric, care la omul modern este cunoscut sub numele de Iconomahie, poate sa ramana putin inexplicabil, daca nu se indeamna cineva la un studiu mai adanc asupra rolului icoanelor in Biserica Ortodoxa, Pe de alta parte, aceasta cercetare ne conduce la o mai substantiala apropiere fata de aceasta creatie plastica, de pictura murala, de mozaicuri, de icoanele mobile, care, aproximativ din secolul al III-lea d. Hr., imbogatesc mostenirea culturala universala.

Prin intruparea celei de a doua persoane din Sfanta Treime, a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu devine om, intra in istorie, devine vizibil oamenilor. Sfantul Ioan Evanghelistul scrie in prima sa Epistola: "ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait" (I In 1,1). Relatia omului cu Dumnezeu primeste o alta dimensiune. Dumnezeu devine insa om fara sa piarda nimic din dumnezeire.

Invatatura de baza a Bisericii, ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si aceasta unire nu aduce nici o confuzie ("caci doua firi s-au unit intreolalta, intr-o unire statornica, fara confuzie, fara schimbare" Sf. Ioan Damaschi, "Despre Sfanta Treime", P.G. 95, 13) da posibilitatea credinciosilor sa-L reprezinte pe Hristos ca om desavarsit, cu trup si figura omeneasca. Prin intruparea lui Hristos nu numai ca se da la o parte impedimentul oprelistei lui Moise, ci reprezentarea acum se impune in modul cel mai categoric tocmai pentru ca ea adevereste intruparea si perpetueaza insemnatatea ei. Ea afirma cu tarie faptul istoric al Nasterii, al Botezului, al Rastignirii si al inaltarii, dand la o parte orice banuiala de rataciri fantastice.

Cu cele relatate mai sus, ar putea exista primejdia ca redarea picturala a lui Hristos sa se limiteze numai la partea Sa omeneasca. Insa in arta bizantina, arta Bisericii Ortodoxe Rasaritene, vine stilul sa delimiteze aceasta primejdie. Pe de o parte este pictat Hristos sub chipul omului si cu anumite caracteristici fiziognomonice, care sunt descrise chiar in texte din perioada bizantina timpurie, asa cum s-au pastrat ele de exemplu in textul "Din scrierile lui Elpios Romanul, despre caracterul despotic al Domnului nostru Iisus Hristos" din secolul al X-lea si pana la "Interpretarea artei bizantine" a lui Dionisie din Fourna in secolul al XVIII-lea. Elpios, urmand "pe vechii pictori", il descrie pe Hristos ca si "cu fata intristata, placut la vedere, cu nasul mare, cu parul incretit, avand barba neagra si culoarea graului copt pe figura si cu degetele lungi etc". Insa forma estetica pe care o alege Arta bizantina pentru reprezentarea cu folosirea a numai doua dimensiuni ale suprafetei netede a zidului - a icoanei fara senzatia falsa a celei de a treia dimensiuni prin metoda perspectivei (geometrice si atmosferice) - ii da imediat credinciosului sentimentul ca nu are in fata sa o reprezentare idoleasca, cum se intampla cu oglinda si astazi cu fotografia, ci ceva deosebit. Desigur nu este pictata firea dumnezeiasca, dar credinciosul isi da oricum seama, ca aceast portret nerealist cuprinde si o alta semiologie. Aceasta dimensiune este accentuata cu culoarea, care nu urmareste redarea realitatii fizice, ci ca sa conduca la o realitate suprafireasca.

Aceasta transcendere a realismului este accentuata laolalta si cu multe alte elemente. In Rastignire, de exemplu, Hristos pe cruce nu este supus legilor gravitatii, cu trupul Sau aplecat in jos, de vreme ce este atarnat in doua cuie. Dimpotriva trupul este identificat cu forma crucii, care prin jertfa lui Hristos devine organ al mantuirii. La fel, in icoane nu exista o austera succe-siune de spatiu si timp. In diferitele scene, de exemplu, al Cinei celei de Taina, a Nuntii din Cana Galilei, nu exista o limpede separatie a spatiului extern si intern. Si iarasi, in ce priveste timpul, momente temporale diferite sunt prezentate concomitent. In "Nastere", de exemplu, micul Hristos este pictat in iesle, dar concomitent si in baia pe care i-o fac Moasa si Salomi.

Toate evenimentele acestea se intampla in spatiu si in timp, dar ele depasesc spatiul si timpul. Culorile de asemenea contribuie la aceasta ingemanare a firescului cu suprafirescul sau, ca sa folosim terminologia patristica, "a creatului si a necreatului". Adesea umbra usoara pe marginile laterale ale fetei este verzuie (umbra cruda), care functioneaza complementar fata de culoarea trandafirie a obrajilor Elementele antirealiste sunt completate cu formalizarea drapajului, care ajunge sa ia forma geometrica.

Inca doua elemente de stil implinesc aceasta imbinare. Mai intai lumina, care nu vine de la un izvor luminator, care creeaza nivele luminoase si intunecoase. Lumina pare ca iasa din insasi figura lui Hristos, dupa formularea Lui clara: "Eu sunt lumina lumii" In 8,12). Cel de al doilea este fondul de aur al reprezentarilor in mozaicurile de la apogeul secolului al Xl-lea (Manastirea Dafni, Manastirea Cuviosului Luca, Noua Manastire din Xios), dar si in lucrarile posterioare si in icoanele mobile diversele evenimente din viata lui Hristos (Nastere, Rastignire, inviere etc) sunt reprezentate in fata unui camp de aur. Un element nerealist, care da o cu totul alta dimensiune faptului istoric pictat, care se desfasoara pe de o parte in spatiu si timp, dar depaseste la primul contact vizual al credinciosului, sau la prima privire a oricarui spectator, locul si timpul primind o dimensiune supratemporala si supraspatiala.

Preasfanta Maica, Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu este in mod direct legata de intrupare. Ea constituie instrumentul omenesc al intruparii, intrucat ea isi ofera propriul trup ca sa se realizeze intruparea si sa se nasca Hristos. Prin urmare, in iconografie ea ocupa un loc dominant. In biserici, Hristos este pictat in varful cladirii, in cupola, care simbolizeaza cerul, dar si Preasfanta Fecioara este asezata in sfertul de sfera din nisa altarului, adica intre cer si pamant.

In icoanele mobile ale iconostasului ea este asezata, in partea dreapta a usii altarului intr-un loc de acelasi merit cu Hristos. In orice caz Preasfanta Fecioara este pictata intotdeauna in raport cu Hristos. Fie tinandu-L in bratele ei, fie luand parte la diferite evenimente din viata lui Hristos, de la Nunta din Cana Galileii, pana la Rastignire si la inaltare. Icoanele mobile ale Sfintei Fecioare sunt deosebit de raspandite in perioada bizantina si cea post-bizantina, reprezentand de obicei pe Preasfanta Fecioara pana la mijloc tinand in bratele ei cu o mana pe Hristos, in vreme ce cealalta mana este pictata in stare de rugaciune. Astfel avem din nou imbinarea elementului uman cu cel divin.

Nascatoarea de Dumnezeu "purtand in brate Pruncul" exprima intreaga dragoste materna, care este modelata prin atitudine, dar si prin scara fierbinte a culorilor. Concomitent, insa, Maica Domnului se roaga cu cealalta mana catre micutul ei fiu, pentru ca ea cunoaste mai bine decat orice alt om de pe pamant, ca tine in bratele ei pe Fiul intrupat si Cuvantul lui Dumnezeu.

In acelasi stil si cu aceleasi caracteristici spirituale teologice pe care le exprima, sunt pictati in biserici in picturi murale si mozaicuri, dar si in icoane mobile, oamenii sfintiti, barbati si femei, regi si imparati, soldati si nobili, clerici, monahi si asceti, dar si o multime de oameni simpli. Reprezentarea lor in felul acesta implineste lucrarea lui Hristos, care s-a intrupat pentru ca omul sa poata sa se indumnezeiasca dupa har. "Acesta s-a intrupat, pentru ca noi sa putem fi indumnezeiti", cum a scris in mod caracteristic Sfantul Atanasie ("Despre intruparea Cuvantului" 54, 3). Acesta este de altminteri marele mesaj al credintei si al chemarii lui Dumnezeu. Nu numai o simpla imbunatatire morala a oamenilor, si nici numai restaurarea lui Adam in starea lui de dinainte de cadere. Este aceasta indumnezeire dupa har si astfel Sfintii sunt pictati cu personalitatea sa fiecare. Cu caracteristicile lor fizionomice, cu vesmintele lor, care adesea arata locul pe care-l detin si meseria lor. Si acestia sunt reprezentati plastic pe doua dimensiuni ale suprafetei de pictura, ca sa poata fi recunoscuti, dar si cu reprezentarea greu de masurat, cu functia luminii, cu drapajul formalizat al vesmintelor lor prin care arata ca ei au trecut intr-un alt nivel de existenta. Este nivelul acela pe care teologia ortodoxa l-a denumit indumnezeire dupa har.

Indicator al rolului lor in viata bisericii este locul pe care Sfintii il au in programul iconografic al bisericii. Sunt pictati in registrul cel mai de jos al bisericii, in picioare si intregi. Sunt alaturi de credinciosii care merg la biserica. Este ca si cand cei ce iau parte la slujbe in biserica au trecut intru acest nou nivel de existenta, de indumnezeire dupa har.

Sfintii sunt pictati desigur si in icoane mobile, atat pentru biserici, cat si pentru case. Ei sunt pictati in intregime sau ca busturi (pana la mijloc) fiind insotiti adesea de mici reprezentatii, care istorisesc evenimente din viata lor, minunile lor, dar si martirile pe care le-au suferit in decursul vietii lor.

Caracteristica este icoana Sfantului Nicolae, care infatiseaza scene din discreta lui lucrarea filantropica ca si episcop al Mirelor Liciei, stradanii pentru salvarea nevinovatilor, aratari miraculoase catre puternicii vremii si fireste interventii miraculoase pentru salvarea navigatorilor.

Din cele aratate pe scurt mai sus, devine evidenta insemnatatea reprezentarii picturale a lui Hristos si a Sfintilor pentru Biserica Ortodoxa, care rezuma prin modul direct participativ al limbajului vizual, credinta de baza a Bisericii privind intruparea Cuvantului si posibilitatea omului de indumnezeire dupa har.

Pictura bizantina cu caracteristicile ei estetice de baza - adica cu alegerea celor doua dimensiuni a suprafetei de pictura (care a revenit in arta vremurilor noastre cu miscarile moderne), cu emfaza si cu dominanta culorilor, care pornesc de la folosirea culorilor complementare (ca in Impresionism) si ajung la expresie autodinamica (Fobism), cu transcenderea unitatii locului si timpului si a articulatiei "logice" a temei, care atinge limitele creatiei suprarealiste - pastreaza adancul dimensiunii spirituale dand raspuns la intrebarea existentiala a omului privind scopul vietii.

Este o arta a vesniciei, dar care poate concomitent sa hraneasca viata de fiecare zi, chiar si pentru aceia, care nu vibreaza la afirmarea spiritualitatii si eshatologiei ei.

Nikos Zias

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7004

Voteaza:

Sensul mai adanc al icoanelor si forma lor estetica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE