Parintele Selafiil de la Noul Neamt

Parintele Selafiil de la Noul Neamt Mareste imaginea.

Parintele Selafiil s-a nascut la 1 septembrie 1908 in satul Racolesti, Criuleni (Basarabia), primind la botez numele de Ciprian. Mama parintelui era o femeie obisnuita, care „se mai ducea din cand in cand la biserica”. Tatal, dupa cum insusi parintele isi aminteste, era „cam betivan si nu prea aveai ce grai cu dansul”. De altfel, nici viitorul staret nu a fost prea credincios in copilarie, fiind un copil mai degraba nazbitios, care „facea galagie si radea in biserica” si chiar a luat o data bataie de la taica sau pentru asta, parat de o femeie credincioasa.

A inceput sa umble la biserica in adolescenta, dupa ce mama i-a povestit o intamplare minunata pe care a trait o in copilarie.

La varsta de trei ani, viitorul calugar a murit si a petrecut in aceasta stare o zi si o noapte. Tatal s-a dus de acum la targ sa cumpere cele de trebuinta pentru ingropare, iar mama l-a spalat si l-a pus pe perna ca pe mort, cu candela la cap, si a chemat femeile ca sa-l planga. Numai ca mare le a fost mirarea atunci cand, pe la miezul noptii, copilul s-a sculat si a cerut… bomboane. Amintindu-si despre aceasta, parintele spunea ca Dumnezeu nu a vrut ca el sa moara atunci, ci a trimis pe Ingerul Sau ca sa-l invie din morti, pentru a ajunge la viata pe care a avut-o si sa moara cu chipul pe care l-a avut, adica de ieroschimonah, nu de copil.

Viata grea a taranilor din perioada stalinista l-a determinat pe tinarul Ciprian sa „incerce cum se traieste la manastire si a vazut ca i-a placut”. La inceput a intrat in Manastirea Tiganesti, unde a petrecut doar vreo doua luni, pe urma la Curchi, unde a petrecut un an. La Manastirea Capriana, ctitoria Sfantului Stefan cel Mare, Ciprian a vietuit aproape cinci ani. Aici, pe langa alte ascultari, a fost pus la laptarie, unde trebuia sa aiba grija si de droaia de copii care traiau la manastire, sa-i puna la treaba. Batranul isi aminteste ca uneori era nevoit „sa-i mai croiasca cu varga”, pentru ca erau zbantuiti. Aceasta stare de lucruri nu-i convenea tanarului insetat de viata calugarilor, despre care citea cu mult nesat in „Vietile Sfintilor”. „Oare am lasat eu lumea, gandea tanarul Ciprian, ca sa vin aici sa bat copiii oamenilor?” Si intr-o noapte, fara sa spuna nimanui, si a luat traista si a fugit cu trenul la Manastirea Dragomirna, peste Prut.

La Dragomirna, isi amintea parintele, era o buna randuiala calugareasca si manastirea era bogata, avand mancare buna, incat hraneau porcii cu cartofi, spre deosebire de Basarabia, unde nici fratii nu si permiteau intotdeauna cartofi la masa. In aceasta manastire a petrecut un an, nu pentru ca nu s-ar fi impacat cu staretul sau nu i-ar fi placut, ci pentru ca staretul de la Capriana a mijlocit la episcop sa-l trimita inapoi in Basarabia.

Ciprian a intrat in manastire dupa armata, la varsta de douazeci si doi de ani, si a petrecut la ascultare sase ani, indeplinind cele mai diferite munci. Parintele spunea ca el „nu a fost carturar, dar a facut intotdeauna ascultare cum se cuvine”. La varsta de douazeci si opt de ani a fost calugarit cu numele Serafim, iar peste zece ani a fost facut diacon.

Prigoana stalinista nu l-a ocolit si in 1945 a fost arestat pentru „propaganda religioasa”. Un alt batran, aflat inca in viata, isi aminteste ca era in gradina impreuna cu parintele Serafim atunci cand acesta, vazand ca se apropie cineva din departare, a zis: „Aistia vin dupa mine”. Asa a si fost, caci cei veniti l-au arestat. Dupa arestare, a fost tinut trei luni la interogatoriu in Chisinau. Aici a aflat chiar de la ofiterul care-l interoga ca a fost tradat de un „calugar” care a venit la ei in manastire. Astfel de „calugari” deghizati erau trimisi de KGB prin toate manastirile, ca sa informeze despre fiecare.

Parintele a petrecut in lagar, in Siberia, cinci ani, insa nu a povestit niciodata nimic grozav despre cele indurate acolo, asa incat putini stiau ca a fost in lagar. Toate povestirile batranului despre acea perioada sunt pline de haz, ca sa alunge de la sine orice impresie de martir.

Dupa eliberarea sa, nu i s-a permis sa vina inapoi in Basarabia, fiind trimis in regiunea Odessei. Aici a petrecut inca trei ani, pana la moartea lui Stalin, de unde s-a intors in Basarabia si a fost primit in Manastirea Suruceni.

In 1954, episcopul rus Nectarie il hirotoneste ieromonah. Va mai petrece in Manastirea Suruceni pana in 1959, prietenind cu staretul manastirii, Paisie. Impreuna au muncit la restabilirea acestei manastiri, aducand o la o stare foarte buna. Insa in 1959 a inceput inchiderea manastirilor in Ba-sarabia, ramanand deschise numai doua, Capriana si Noul Neamt. Parintele a fost nevoit sa se mute la Noul Neamt.

In 1961 a fost inchisa si Manastirea Noul Neamt, fiind transformata in spital pentru tuberculosi si in muzeu al Razboiului ruso german, pe acolo desfasurandu-se operatia „Iasi - Chisinau”. Toti calugarii au fost trimisi in masini pe la casele lor, doar unii au avut posibilitate sa plece in Ucraina, Rusia, Romania sau Grecia.

Cam in aceasta perioada, parintele l-a cunoscut pe Sfantul Kuksa de la Odessa, prin intermediul altui parinte induhovnicit de la noi, Serghie „cel fara picior”, care, pe vremea cand era frate, a fost timp de trei ani chileinic al Sfantului Kuksa.

Dupa inchiderea manastirilor, parintele Serafim (viitorul Selafiil) s-a intors la el in sat, unde a petrecut pina in 1997, intr o camaruta, unde isi tinea randuiala sa calugareasca. In sat, parintele savarsea uneori botezuri sau cununii in taina si marturisea putinii credinciosi care mai ramasesera. Despre acea perioada parintele isi amintea ca avea o multime de bani, pe care nu i-a folosit niciodata pentru sine. Unul dintre sateni a marturisit ca, fiind in sat o femeie ramasa pe drumuri dupa divort, parintele a cumparat o casuta din banii sai si, chemind o la sine pe femeie, i-a dat cheia ca sa traiasca acolo ea si copiii sai. Intreaga viata a parintelui a fost o milostenie adusa celor care il cunosteau.

Spre batranete, parintele a orbit, petrecandu-si ultimii douazeci si trei de ani ai vietii mai mult in rugaciune.

In 1997 a fost readus in Manastirea Noul Neamt, pe vremea staretiei adormitului Prea Sfintit Dorimedont, de care a si fost tuns in schima mare, la doar cateva saptamani, primind numele de Selafiil.

Batranul Selafiil a fost o comoara duhovniceasca de nepretuit pentru obstea de la Noul Neamt, alcatuita initial numai din calugari tineri. Prin sfaturile si pilda sa de viata, alaturi de ceilalti cativa batrini care au revenit dupa prigoana comunista, parintele Selafiil a restabilit continuitatea, dupa ruptura de treizeci de ani produsa in monahismul basarabean. La rugaciunile batranului multi frati s au izbavit de patimile si gandurile care ii chinuiau, iar altii pot povesti cazuri minunate pe care Dumnezeu le a savarsit prin smeritul parinte. Odata parintele i-a marturisit unui ucenic de chilie: „Viata mea s-a terminat demult, dar Dumnezeu ma mai lasa sa traiesc pentru altii”.

Smerenia staretului Selafiil l-a ascuns de slava oamenilor si el a petrecut retras in chiliuta sa, unde a fost vizitat de foarte putina lume. Invatatura batranului Selafiil se cuprinde in aceste cateva cuvinte, pe care le repeta tuturor: „Acestea trebuie sa le avem noi: smerenia vamesului, blandetea lui David, rabdarea lui Iov si dragostea care niciodata nu cade”.

Parintele Selafiil s-a mutat la Domnul in ziua de 19 iunie 2005 si a fost inmormantat la Manastirea Noul Neamt.

Din volumul “Dragostea care nu cade niciodata” - Parintele Selafiil de la Noul Neamt.
Editura Cathisma

.

09 Iulie 2013

Vizualizari: 1959

Voteaza:

Parintele Selafiil de la Noul Neamt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE