Pastorala la Nasterea Domnului 2011 - IPS Serafim

Pastorala la Nasterea Domnului 2011 - IPS Serafim Mareste imaginea.

"Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut  L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”
(Ioan 3, 16).
 
Preacucernici Parinti,
iubiti credinciosi,
 
Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem cu pace si sanatate la marele Praznic al Nasterii dupa trup a Fiului Sau, Mantuitorul nostru Iisus Hristos. ii multumim pentru toate cate ne-a dat sa traim si in anul acesta, pentru cele bune si pentru cele mai putin bune sau chiar rele. ii multumim asadar pentru bucuriile si implinirile de care am avut parte, ca si pentru incercarile si neimplinirile vietii. stim cu toti ca viata omului pe pamant este impreunata cu bucurii si impliniri, dar si cu necazuri si suferinte.

Omul credincios stie sa puna bucuriile pe seama lui Dumnezeu, iar necazurile si suferintele pe seama pacatelor sale. Astfel el isi pastreaza intotdeauna echilibrul sufletesc: bucuriile si reusitele vietii nu-l fac sa se mandreasca si sa se indeparteze de Dumnezeu, dupa cum necazurile si incercarile dureroase nu-l descurajeaza, ci mai degraba il apropie de Dumnezeu de la Care primeste putere si curaj sa treaca peste ele.

Rugaciunile si cantarile Bisericii, ca si minunatele Colinde de Craciun ne umplu astazi inima de bucurie, caci, iata, Dumnezeu, din iubire de oameni, a trimis pe Fiul Sau in lume: "sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca”. Prin Nasterea Domnului in Betleem, Dumnezeu coboara pe pamant, se face om si ramane om pentru vesnicie pentru ca sa ne mantuiasca nu de la distanta, din inaltimea cerului, ci de pe pamant, prin impreuna petrecere cu oamenii, prin invatatura si faptele Sale minunate si, mai ales, prin Moartea si invierea Sa.

In Biserica, vorbim mereu de "mantuire” si ne rugam la fiecare slujba "pentru mantuirea sufletelor noastre”. Dar ce intelegem cu adevarat prin "mantuire”? "Mantuirea” inseamna eliberarea de puterea celui rau, eliberarea de stapanirea pacatelor, eliberarea de osanda iadului si dobandirea vietii celei vesnice in Rai sau in imparatia lui Dumnezeu. Mantuirea inseamna, de asemenea, eliberarea de boli, de suferinte si de necazuri care vin asupra omului datorita pacatelor lui. Dumnezeu ne mantuieste sau ne libereaza de relele cate vin asupra noastra daca ne intoarcem de la viata pacatoasa prin lacrimi de pocainta, daca ne spovedim regulat si ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, iar la sfarsitul vietii ne primeste in Rai. Dumnezeu a venit pe pamant ca sa fie aproape de noi, sa se faca una cu noi in rugaciune si in suferinta, sa ne usureze de povara pacatelor, a necazurilor si a ispitelor si sa ne dea libertatea launtrica si pacea inimii dupa care suspina tot omul. Mantuitorul Iisus Hristos este si astazi tot atat de prezent in viata omului credincios ca si acum 2000 de ani cand a trait pe pamant. Putini au fost cei ce L-au recunoscut atunci ca Fiul lui Dumnezeu, putini sunt si astazi cei care cred in El cu adevarat, care tin legatura stransa cu Biserica intemeiata de El pentru a impartasi oamenilor harul Sau mantuitor, putini sunt cei care se roaga, postesc si se straduiesc sa duca o viata simpla si curata, vrednica de numele de crestin pe care-l purtam toti.

Tocmai de aceea astazi foarte multi crestini sunt indiferenti fata de propria lor mantuire, iar noi care pastram totusi legatura cu Biserica suntem adesea "caldicei” in credinta, adica nici fierbinti, nici reci cu totul (Apocalipsa 3, 15). Aceasta inseamna ca nu suntem aprinsi de iubirea lui Dumnezeu, adica de iubirea curata, dezinteresata, gratuita, de iubirea care accepta suferinta si rabda indelung. Caci iubirea se probeaza si se caleste prin focul suferintei pentru cel iubit. Daca nu stii sa suferi, daca nu ai rabdare in suferinta inseamna ca nu iubesti cu adevarat. Iubirea lui Dumnezeu este impreunata cu jertfa, cu suferinta care insa duce la biruinta. Nu ni-L putem imagina pe Mantuitorul nascandu-Se intr-un palat, cu servitori in jurul Sau, traind o viata imbelsugata sau cautand placerea proprie, fugind de greutatile vietii sau ocolindu-i pe oamenii saraci, bolnavi sau stapaniti de duhuri necurate. Dimpotriva, Dumnezeu S-a nascut intr-o iesle, a trait in cea mai mare simplitate - adesea nu avea unde Sa-si plece capul - a cutreierat orasele si satele Palestinei, invatandu-i pe oameni voia lui Dumnezeu, le-a venit in ajutor, i-a mangaiat si vindecat, iar in cele din urma a acceptat de buna voie moartea pe cruce prin care a mantuit lumea. Toate le-a facut Domnul din iubire nesfarsita fata de noi oamenii. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata lui sa si-o puna pentru semenii sai” (Ioan 15, 13).

Spre deosebire de iubirea jertfelnica a Mantuitorului, iubirea noastra este adesea o iubire patimasa, egoista, care fuge de suferinta si urmareste doar placerea si binele personal, nu si binele semenilor; o iubire deci indreptata mai mult spre lucrurile lumii acesteia decat spre Dumnezeu. O astfel de iubire este cu atat mai mult impreunata cu suferinta, drept consecinta a pacatelor. Oricat ne-am stradui sa fugim de suferinta, mai devreme sau mai tarziu, dam peste ea si nu avem ce face decat s-o acceptam si s-o punem pe seama pacatelor noastre. Dar daca suferinta nu poate fi evitata, ea poate fi totusi transfigurata prin credinta si rabdare. si, mai cu seama, prin schimbarea vietii, daca vrem ca suferinta sa fie mantuitoare, adica sa ne conduca, incetul cu incetul, la eliberarea de eul nostru egoist pentru a ne lasa cu totul in mainile lui Dumnezeu. Altfel suferim in zadar.
 
"Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.
 
Iubiti credinciosi,
 
Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca venirea lui Dumnezeu in lume prin intruparea Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, inseamna innoirea creatiei sau a doua creatie a lumii. Dumnezeu recreeaza lumea prin aceea ca devine El insusi om, i-a asupra Sa pacatele oamenilor si le ispaseste in locul lor prin Patimile, Moartea si invierea Sa. Astfel El ii elibereaza pe oameni de osanda mortii vesnice si le deschide portile raiului din care au fost alungati primii oameni dupa caderea in pacat. Acest adevar este exprimat de colinda care spune: "Raiul cel inchis, azi iar s-a deschis / si stramosii iara prin Sfanta Fecioara / iar s-au innoit”. Prin Nasterea Sa, Dumnezeu ne cheama pe toti sa ne innoim viata prin credinta si prin dragoste jertfelnica. Sfantul Apostol Pavel ne spune: "…daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Cor 5, 17). Nu putem sa fim crestini, adica ucenici ai lui Hristos, daca traim ca si necrestinii sau, in multe privinte, mai rau chiar decat acestia. Mantuitorul ne avertizeaza, zicand: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni…nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (cf. Mt 6, 24). Mamona insemnand aici goana dupa bani si dupa bunurile acestei lumi, cautarea placerilor senzuale, inchiderea in orizontul acestei lumi si uitarea destinului nostru vesnic pentru care am fost creati de Dumnezeu. Trebuie sa ne aducem mereu aminte ca Dumnezeu ne-a creat pentru vesnicie, nu doar pentru viata aceasta atat de scurta si inselatoare. Iar daca uitam de Dumnezeu si de Biserica Sa, o sa suferim tocmai pentru ca nu traim dupa cum a randuit Dumnezeu sa traiasca omul, adica cu credinta si cu dragoste, cu rugaciune si infranare, urmarind in toate cresterea sa duhovniceasca si sfintirea vietii. Sfantul Apostol Pavel se ruga pentru credinciosii din Tesalonic ca: "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit si duhul vostru si sufletul si trupul pazeasca-se intru intregime, fara prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (1 Tes 5, 23).

Sa nu uitam ca toate bolile, in primul rand cele psihice, au un substrat spiritual, toate isi au radacina in lipsa de armonie a puterilor noastre launtrice care se concentreaza in inima. Numai rugaciunea curata si dragostea jertfelnica pot tine in armonie puterile noastre launtrice. Daca neglijam rugaciunea sau ne rugam superficial, numai cu buzele nu si cu inima, daca ne imprastiem prea mult in lucrurile lumii acesteia, daca avem prea multe pretentii si dorinte, daca nu avem dragoste curata si rabdare, daca traim in pacate, fara sa ne spovedim si fara sa ne pocaim, toate acestea ne duc treptat la o stare de nemultumire care ne distruge personalitatea launtrica. De aici incep toate bolile, pe care nu le vom putea depasi decat in masura in care ne angajam cu credinta si cu multa rabdare sa ne corectam felul de a trai, sub povatuirea unui duhovnic.
 
Iubiti credinciosi,
 
Desi viata noastra nu este deloc usoara, chiar si a acelora care par fericiti pentru ca au de toate, totusi ca si crestini nu trebuie sa ne pierdem niciodata dragostea de viata si curajul de a lupta impotriva greutatilor, bolilor si ispitelor cate pot veni asupra noastra. Mantuitorul Iisus Hristos ne incurajeaza zicand: "in lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Ceea ce este foarte important in viata noastra de zi cu zi este ca fiecare necaz si fiecare problema cu care ne confruntam sa le punem mai intai in fata lui Dumnezeu - asa precum copilul la durere fuge in bratele mamei - si sa-L rugam, cu inima infranta si smerita, sa le ia El asupra Sa si sa le rezolve precum stie El ca este bine pentru noi. Iar Dumnezeu, Care "toate le lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe El” ( Rom 8, 28), nu va intarzia sa ne dea putere si curaj sa trecem peste toate. Un singur lucru cere Dumnezeu de la noi: sa nu ne tulburam oricat de greu ar fi necazul si sa avem nadejde si rabdare. Caci prin rabdare si nadejde toate le biruim.

Ma bucur sa va impartasesc tuturor bucuria credinciosilor din Mannheim care si-au terminat de construit biserica, urmand ca sa fie dotata cu iconostas si amenajata ca sa se poata sluji in ea. De asemenea bucuria credinciosilor din Berlin care au ajuns cu constructia bisericii la turnul central. Atat la Mannheim, cat si la Berlin a fost nevoie de un credit substantial din banca (340.000, respectiv 200.000 de Euro) pentru a se putea realiza lucrarile de pana acum. La München, dupa punerea pietrei de temelie pentru viitoarea biserica si manastire de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, urmeaza sa fie achitat in intregime terenul si sa se inceapa efectiv lucrarile de constructie. Va pun tuturor la inima sa ajutati dupa putinta la realizarea acestor locasuri sfinte in care se va preaslavi Dumnezeu si se vor inalta rugaciuni la fiecare Sfanta Liturghie pentru ctitorii lor. Toti putem fi ctitori cu putinul nostru ajutor!

Ma rog Bunului Dumnezeu, "de la Care vine toata darea cea buna si tot darul desavarsit” (Iac 1, 17), sa va binecuvanteze pe toti, sa va daruiasca inima buna, sanatate, dragoste si intelegere in familie, dragoste si armonie in parohiile de care tineti fiecare, sa va izbaveasca de vrajmasii vazuti si nevazuti si sa va indestuleze cu toate cate va sunt de folos ca sa puteti ajuta si pe altii.
 
Sarbatori fericite si La multi ani!
 
Al vostru de tot binele doritor si rugator catre Domnul Cel nascut in Pestera Betleemului,
 
+ Serafim
Arhiepiscop si Mitropolit

 

.

23 Decembrie 2011

Vizualizari: 828

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2011 - IPS Serafim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE