„Nu vă temeți… Că vi s-a născut azi Mântuitorul care este Hristos Domnul” (Luca 2,10-11). „Priveghați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41).
Preacucernici Părinți și iubiți credincioși,
Cuvintele „Nu vă temeți…” adresate de îngerul Domnului păstorilor din Betleem, precum și îndemnul Mântuitorului: „Privegheați și vă rugați…” ne răsună în inimă și nouă, astăzi când sărbătorim Nașterea Domnului într-o vreme de mari încercări pentru lume. Nici unul dintre noi n-a mai trăit astfel de vremuri care ne amenință cu boala și cu moartea, la tot pasul. De aceea acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de rugăciune, de ajutor și de încurajare. Suntem însă conștienți că nimeni nu ne poate ajuta și încuraja în lupta cu boala și cu necazurile vieții decât numai Dumnezeu Care lucrează nemijlocit în inima fiecărui om, dar și prin oamenii cărora le pune în inimă compasiune față de semenii lor.
Inima este locașul lui Dumnezeu. Din Sfânta Scriptură știm că „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4, 24) și că este prezent pretutindeni: în cer, pe pământ și în toată creația Sa, dar mai ales în inima omului. De aceea Dumnezeu ne cere inima: „Fiule, dă-mi inima ta” (Pilde 23, 26). În inima fiecărui om, Dumnezeu se ascunde în chip tainic, misterios, pentru că în inimă se concentrează toată ființa noastră, toată umanitatea și toată creația. Inima este locașul de preferință a lui Dumnezeu, locul cel mai sfânt din lume, locul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Totuși prezența lui Dumnezeu în inimă n-o simte oricine, ci numai cei cu adevărat credincioși care fac efortul de a intra prin rugăciune în ea. Dumnezeu fiind dragoste, respectă libertatea omului și nu se impune în nici un fel, ci așteaptă să ne întâlnim cu El de bună voie, în inimă. „Iată stau la ușă și bat…”, zice Mântuitorul (Apocalipsa 3,20). Domnul bate la ușa inimii, însă nu din afară, ci dinăuntru, cu bătăi nezgomotoase, delicate, abia percepute, tocmai pentru că nu vrea să ne oblige să-I deschidem. Dar porțile inimii noastre sunt adeseori ferecate de nepăsare sau de lipsa de sensibilitate. Suntem prea ocupați cu lucrurile lumii acesteia și uităm de Dumnezeu, uităm de inimă și ne împrăștiem în cele din afară. Sau suntem prea mândri și nu ne putem smeri, coborând în adâncul inimii ca să-L întâlnim pe Hristos Cel „blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Omul mândru, chiar dacă i se pare că este credincios, nu-L va putea întâlni niciodată pe Hristos în inima sa!
Dar dacă ne rugăm stăruitor, zi de zi, cu mintea concentrată numai la rugăciune, porțile de piatră ale inimii vor ceda, încetul cu încetul, iar Hristos ne va încălzi inima și toată ființa cu harul Său. Astfel cele dinlăuntru ale noastre, toate puterile sufletești și trupești se vor înnoi și înmulți. „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale”, zice Psalmistul David (Psalm 102, 5). Într’adevăr cel ce roagă mult simte cum i se înnoiesc puterile lăuntrice, simte cum întinerește! Totodată prin rugăciunea făcută cu smerenie și cu durere pentru păcate, Hristos Domnul ne ușurează conștiința și ne dă putere să biruim treptat păcatul.
Să fim convinși că rugăciunea este cel mai important leac pentru toate bolile sufletești și trupești, precum și pentru toate necazurile și ispitele vieții. Prin rugăciune, Hristos Domnul din inima noastră alungă din noi toate fricile: frica de boală, frica de vrăjmași, frica de nereușite în viață, frica de ziua de mâine, frica de moarte... Prin rugăciune, Hristos ne dă putere să trecem peste toate încercările vieții, ne vindecă de depresie și ne dă o gândire pozitivă în toate, ne dă nădejde și curaj ca să nu ne temem de nimeni și de nimic pentru că viața noastră este în mâinile Lui. „Totul este har”, adică totul, până la cele mai mici amănunte ale vieții noastre de zi cu zi și de ceas cu ceas, se petrece după voia lui Dumnezeu. „La voi și perii capului, toți sunt numărați”, ne spune Domnul (Matei 10, 30). Astfel tot ce ni se întâmplă în viață, atât cele bune cât și cele care ni se par rele, toate sunt spre binele nostru. „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe El” (Romani 8, 28). Iar semnul că-L iubim pe Dumnezeu este tocmai rugăciunea. Dacă ne rugăm puțin, Îl iubim puțin pe Dumnezeu; dacă ne rugăm mult, Îl iubim mult. De aceea Mântuitorul ne îndeamnă să priveghem și să ne rugăm mereu (cf. Matei 26, 41), iar Sf. Apostol Pavel ne spune: „Stăruiți în rugăciune…” (Coloseni 4, 2) și: „Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17).
Dumnezeu lucrează, de asemenea, și prin oameni. Când vrea să ne ajute, pentru că-L iubim și ne rugăm, pune în inima oamenilor îndemnul de a veni în ajutorul nostru în diferite chipuri. Să credem că, atunci când suntem bolnavi, Dumnezeu ne va scoate în cale doctorul cel mai bun și medicamentele cele mai potrivite. Dacă suntem săraci, ne va trimite oameni buni care să ne ajute. Dacă suntem triști și abătuți, ne va încuraja printr-un semen al nostru.
Iubiți credincioși,
Sfântul Sinod al Bisericii noastre a proclamat anul 2021 ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor României” și ca „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”. Noi, cei care trăim departe de Țară, știm cât de grea este viața noastră bisericească în condițiile de Diaspora (împrăștiere) pentru că nu avem parohii suficiente și, mai ales, biserici proprii în care să ne rugăm. Cei mai mulți credincioși sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată parohie. Preoții sunt, de asemenea, nevoiți să lucreze pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, ca slujitori ai lui Hristos, facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge la sufletul fiecărui credincios care apelează la noi. Și ne bucurăm de toți care ne cer rugăciunea, sfatul și ajutorul.
Pentru a fi cât mai des în legătură cu credincioșii noștri, mai cu seamă în condițiile actuale de pandemie, ne folosim cu înțelepciune și de instrumentele tehnicii moderne: telefonul și internetul. Aș spune că specificul pastorației în Diaspora este tocmai acela al legăturii personale cu credincioșii. Noi încercăm, pe cât ne stă în putință, să mergem acolo unde sunt credincioșii noștri pentru a-i atrage spre Hristos, nu doar să-i așteptăm să vină la biserică. Taina Spovedaniei rămâne însă mijlocul cel mai important de legătură cu credincioșii. În această Sfântă Taină toți ne deschidem inima înaintea lui Dumnezeu și înaintea duhovnicului. Ea creează cea mai strânsă legătură între credincios și preot. Să fim încredințați că numai prin spovedania deasă și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului ne putem schimba viața. De aceea să îndrăznim să ne spovedim cât mai des, nu doar în cele patru posturi, ci chiar lunar.
Să nu uităm nici pe cei dragi ai noștri trecuți în veșnicie, ci să-i pomenim mereu la slujbele Bisericii și să facem pentru ei milostenie cu cei săraci. Dacă acum, în vremuri de pandemie, suntem împiedicați să mergem de Sfintele Sărbători în Țară, așa cum mulți ne-am fi dorit, să nu pregetăm să mergem acasă după ce va trece, cu voia Domnului, această perioadă dificilă. Să ne vizităm cât mai des părinții și rudeniile din Țară, ca și cimitirele unde sunt înmormântați cei din neamul nostru.
Punându-vă la inimă aceste sfaturi duhovnicești, Vă urez tuturor să petreceți Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului cu pace și cu bucurie și chem binecuvântarea Pruncului Iisus născut în Peștera Betleemului peste voi și peste familiile voastre.
Sărbători fericite și La mulți ani!
Al vostru de tot binele voitor și rugător către Domnul,
✝ Serafim
Arhiepiscop și Mitropolit
Sursa: http://mitropolia-ro.de
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.