Coloana despicata de Sfanta Lumina

Coloana despicata de Sfanta Lumina Mareste imaginea.

In fiecare an, in Sambata Mare, are loc venirea Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului. Sfanta Lumina se aprinde doar la ortodocsi, semn ca acestia pastreaza credinta apostolica. Amintim ca in sambata Pastilor, patriarhul intra in Sfantul Mormant fara a avea vreo sursa de lumina asupra sa, se roaga si Sfanta Lumina coboara in mod miraculos din cer, ca un fulger. "Lumina apare din mormant, asa cum ceata se ridica deasupra unui lac si piatra mormantului arata de parca ar fi acoperita de un nor de lumina."

In Sambata Mare a anului 1579, stapanitorii turci au interzis patriarhului si crestinilor ortodocsi sa intre in Biserica Invierii pentru ceremonia primirii Sfintei Lumini din cauza armenilor, care platisera sa fie lasati sa slujeasca acolo.



Patriarhul din acea vreme era Sofronie al IV-lea. Era primul an al patriarhatului sau si era lipsit de dreptul de a participa la primirea in chip minunat a Sfintei Lumini. Ramas fara acest drept, patriarhul s-a rugat toata ziua langa o coloana din partea stanga a usii de intrare in biserica. Dupa apusul soarelui, coloana s-a despicat si Sfanta Lumina a izvorat din interiorul ei. Despicatura din colona are o inaltime de 1,20m.

Cel mai vechi document care face mentiune de aceasta minune este Codicele Monacensis Graec. 346, manuscris prezent in Biblioteca din München. A fost scris de ieromonahul cretan Acachie in 1634 si este o copie a vechii lucrari a ieromonahului Anania, redactata in 1608. Manuscrisul a fost editat pentru prima data in 1890 de catre Papadopulos-Kerameus in Sankt Petersburg.

Iata ce spune ieromonahul Anania despre evenimentul din 1579: „In afara Sfintei Usi, in partea de apus, sunt trei coloane de marmura. Si din coloana din mijloc se spune ca a iesit Sfanta Lumina in vremea de demult. Si este crapata destul de mult si se vede pana astazi. Aceasta minune a aratat-o Dumnezeu in felul acesta: Deoarece se spune ca, in vremea aceea, cei care randuiau pe patriarh nu l-au lasat sa intre inauntru sa faca sarbatoarea Invierii dupa obicei. In Sambata Mare, seara, patriarhul cu poporul stateau mahniti afara in curte, avand lumanarile in mainile lor. Patriarhul statea pe tronul Sfintei Elena aproape de o coloana. Si atunci, se spune, a iesit Sfanta Lumina din acea coloana, despre care am spus ca este crapata destul de mult. Si [Lumina] a mers in susul coloanei langa care statea patriarhul. Atunci s-au aprins lumanarile pe care le tinea patriarhul, iar apoi a aprins si poporul, dupa obicei, de la acelea pe care patriarhul le tinea in maini. Si se spune ca atunci cand cei ce randuiau au vazut ace asta minune, au deschis sfanta usa si au intrat patriarhul si poporul si au savarsit sarbatoarea dupa obicei".

Profesorul Gheorghios A. Papadopulos, de la Universitatea din Atena, unul din marii oameni de stiinta greci in domeniul mecanicii ruperilor materialelor, a marturisit ca despicatura coloanei a fost produsa de o descarcare electrica, dublata de o unda seismica care a avut loc de jos in sus. Dubla uzura a coloanei – descarcare electric si unda seismica – o considera inexplicabila si ajunge la concluzia ca e vorba de o minune.

Coloana despicata de Sfanta Lumina poate fi vazuta si astazi ca marturie.

Parintele Constantin Galeriu a spus despre aceasta minune: “Au asteptati toti, cu focul inimii, sa vina focul divin. In cele din urma, a venit focul divin ca un fulger, ca un traznet, acolo unde era patriarhul ortodox. Nu pentru omul acela, ci pentru sfanta Ortodoxie, fratilor, ca e dreapta marturisire.Noi n-avem dreptul sa judecam pe nimeni, Dumnezeu e judecatorul nostru, dar ne rugam sa creasca toti in dreapta credinta, in Ortodoxie. Ea nu a adaugat si nu a stirbit nimic, ci a marturisit tot asa cum i-a incredintat Mantuitorul, prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti. De aceea, nimic nu-i lipseste Ortodoxiei, decat sa fie cunoscuta, iubita si traita."

Marturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I (1981-2000) la aprinderea Sfintei Lumini

"Intru in Mormant si ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Rugaciunea in Sfantul Mormant este pentru mine un moment foarte sfant, intr-un loc foarte sfant. De aici a inviat cu slava Domnul si de aici Si-a raspandit Lumina in lume. Apostolul Ioan scrie in primul capitol al Evangheliei sale ca lisus este Lumina lumii. Ingenunchind in fata acestui loc unde El a inviat din morti, suntem adusi in imediata apropiere a Invierii Sale slavite. Catolicii si protestantii numesc biserica aceasta, Biserica Sfantului Mormant. Noi o numim Biserica Invierii. Invierea este pentru crestinii ortodocsi centrul credintei. Prin Invierea Lui, Hristos a castigat victoria finala asupra mortii, nu doar asupra mortii Sale ci si asupra mortii celor ce sunt aproape de el. Nu cred ca este o intamplare ca Focul Sfant apare exact pe locul acesta. La Matei 28:3 se spune ca atunci cand Domnul a inviat din morti, a venit un inger imbracat intr-o lumina infricosatoare. Cred ca lumina care a invaluit ingerul Ia invierea Domnului este aceeasi cu lumina care apare miraculos in fiecare Sambata de Paste. Hristos vrea sa ne reaminteasca, ca Invierea Sa este o realitate nu doar un mit. El a venit cu adevarat in lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea si invierea Sa sa se poata reuni omul cu Creatorul sau.

Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica."

Sursa:CrestinOrtodox.ro

.

19 Iunie 2015

Vizualizari: 10444

Voteaza:

Coloana despicata de Sfanta Lumina 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • IULIANA PRISLOPANPostat la 2016-03-21 05:19

    Mare este puterea lui Dumnezeu!Noi crestinii ortodocsi, cei care urmam povetele Sfintilor Apostoli ,ale Sfintilor Parinti, avem datoria de a aduce cuvinte de lauda, de preamarire, de slava,de multumire- Mantuitorului nostru Iisus Hristos ,pentru darul ce l-a revarsat asupra noastra, aceasta Lumina Sfanta a Invierii.Doamne ajuta!

  • Andrei PanaitPostat la 2015-06-19 08:26

    Evenimentele care preced pogorârea Luminii Sfinte "Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, care durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate, care încep la ora 10:00, şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11:00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12:30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă "Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!". Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă "Lumină lină", Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă. În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte”. (Dumitru Manolache)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE