Biblia la Sorbona

Marguerite Harl face parte din generatia lui Pierre Hadot, Jean Pepin, Jacques Fontaine - nume care au marcat ultimele decenii ale vietii universitare franceze. Autoare a citorva lucrari patristice de referinta, coordonatoarea traducerii Septuagintei in franceza (proiect in plina desfasurare), venerabila sorbonarda a cedat insistentelor editurii Cerf asternindu-si in scris amintirile si o serie de reflectii legate de tipicul predarii Parintilor Bisericii intr-un alt spatiu decit cel eclezial. Volumul, scris cu verva, intr-un stil magnific, poarta titlul La Bible en Sorbonne ou la revanche d'Erasme. De ce Sorbona si de ce Erasm? “Sorbona”, intrucit Marguerite Harl a predat treizeci de ani literatura greaca post-clasica (id est patrologie) la aceasta Universitate. “Erasm”, intrucit umanistul olandez incarneaza modelul de la care se revendica patristiciana franceza. in secolul al XVI-lea, Erasm a indraznit sa pretinda autonomia “gramaticului” in studierea Sfintei Scripturi; Maestrii scolastici ai Facultatii de teologie de la Sorbona l-au cenzurat, neingaduindu-i sa recurga la textul grec pentru traducerea Noului Testament in favoarea Vulgatei. Acum, lucrurile s-au schimbat radical, afirma Marguerite Harl, “gramaticul”/”filologul” dobindindu-si nu doar mult tinjita autonomie, dar refuzind el insusi, de mai bine de un secol, orice alt tip de abordare si lectura a Sfintei Scripturi in spatiul invatamintului public. Volumul are capitole admirabile despre maestrul charismatic al unei intregi generatii de istorici ai crestinismului antic, Henri-Irenee Marrou, despre biblistul Dominique Barthelemy, initiatorul, din umbra, al proiectului “La Bible d'Alexandrie”, despre Jean Danielou si despre pleiada de savanti care, in anii 40, au format-o pe Marguerite Harla la Sorbona si la Ecole Pratique des Hautes Etudes: Alphonse Dain, Pierre Chantraine, A.-J. Festugiere, Henri-Charles Puech. De asemenea, citeva capitole traseaza “urcusul” autoarei dinspre Parintii crestini spre literatura iudeo-elenistica, firul de legatura raminind mereu “pasiunea pentru greaca veche”. De la teza consacrata “revelatiei Verbului incarnat la Origen”, trecind prin tratatele lui Philon din Alexandria si pina la Septuaginta, (LXX) un adevarat parcurs initiatic, spre originile biblice ale culturii europene, este retrasat magistral. Singura lacuna o reprezinta, stupefiant, dar semnificativ, Noul Testament, caruia Marguerite Harl ii acorda totusi, cu onestitate, un capitol justificativ: a ocolit, spune ea, studiul Noului Testament tocmai pentru ca nu s-a simtit niciodata pregatita sa infrunte problema spinoasa a rupturii dintre evrei si crestini datorata mesajului evanghelic. A doua parte a volumului propune o serie de “reflectii” pe marginea LXX si a scrierilor Parintilor, reflectii legate si de maniera de abordare a acestei epoci stravechi in ambianta laicismului francez. Am tradus citeva pagini lamuritoare in acest sens cu intentia de a stirni nu doar curiozitatea citorva cititori din Romania, ci si o minidezbatere pe tema, atit de pretentioasa, a relatiei dintre textul religios si invatamintul public, dintre fascinatia acestui text si dezideratul “neutralitatii” stiintifice. Personal, consider asemenea probleme, specifice ideologiei laicarde franceze, lipsite de importanta reala. Dar Franta, cum se stie si cum tine sa o arate sistematic, este tara pseudoproblemelor cu substrat ideologic (a se vedea ridicola cruciada iacobina impotriva fularelor musulmane, ale kipelor evreiesti si barbilor ortodoxe; in urma unei legi perfect dictatoriale, sute de elevi au fost obligati fie sa-si ascunda identitatea pentru a putea avea acces la cursuri, fie sa nu-si mai continue studiile in spatiul public; imediat precizez ca 80% dintre francezi sustin o asemenea lege).
(Articolul poate fi citit integral in “Adevarul literar si artistic” din 5 iulie 2005)

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!