IPS Iosif se afla in vizita pastorala in Irlanda

Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, se afla in perioada 14-17 martie in vizita pastorala in Irlanda, transmite Romanian Global News, care citeaza Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale.

In prima zi a vizitei, sambata, 14 martie, ierarhul a savarsit prima Liturghie arhiereasca la Ballymena (Irlanda de Nord), iar in seara aceleiasi zile, Inaltpreasfintia Sa a oficiat prima Vecernie arhiereasca in parohia de la Belfast (Irlanda de Nord).

Duminica, 15 martie, Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit a mers in parohia „Inaltarea Sfintei Cruci" din Dublin, unde a savarsit Dumnezeiasca Liturghie, iar dupa-amiaza a participat la adunarea anuala a asociatiei „Nepsis" din Irlanda.

Luni, 16 martie, Inaltpreasfintia Sa se va intalni cu preotii si diaconii din Irlanda la sediul protopopiatului Irlandei (la Dublin), iar in seara aceleiasi zile va fi in mijlocul credinciosilor din parohia din Cork, in timp ce marti, 17 martie, de praznicul Sfantului Patrick, ocrotitorul Irlandei, Inaltpreasfintia Sa va savarsi Liturghia Darurilor mai inainte sfintite in parohia din Cork, care isi sarbatoreste hramul.

Sursa: rgnpress.

ro

.

16 Martie 2009

Vizualizari: 195

Voteaza:

IPS Iosif se afla in vizita pastorala in Irlanda 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE