Patimirea Sfintei fecioare si Mucenite Pelaghia

Diocletian, paganul imparat al Romei, pornind prigoana in toata lumea asupra crestinilor, multi din ei fugeau in munti, temandu-se de mania tiranului, iar cei mai tari in credinta si cei ce se temeau mai mult de Dumnezeu decat de oameni, petreceau in sfintele biserici, rugandu-se Domnului sa-i intareasca in nevointe si sa-i faca biruitori asupra vrajmasilor.

   

In acea vreme era in Tars, cetatea Ciliciei, un episcop cu numele Clinon, care pe multi elini, adica pagani, aducandu-i la adevaratul Dumnezeu si botezandu-i, ca un bun pastor ii impreuna cu turma lui Hristos si indemna pe fiecare cu sfaturi folositoare de suflet, ca sa stea cu barbatie pentru Hristos Domnul sau si sa-si puna pentru Dansul sufletul, asteptand sa ia de la Dansul cununa biruintei in Imparatia Cerurilor. De aceasta auzind imparatul Diocletian, fiind atunci in Cilicia, a poruncit sa caute pe acel episcop, incuind portile cetatii Tarsului, ca sa nu scape. Instiintindu-se episcopul prin dumnezeiasca descoperire, mai inainte de vreme a iesit in taina din cetate, nestiind nimeni, de vreme ce inca nu venise ceasul lui, si se ascundea impreuna cu alti crestini prin munti si prin pustietati. Neputand imparatul sa afle pe episcop si-a intors mania sa spre aceia pe care i-a botezat episcopul si, prinzandu-i, i-a aruncat in temnita.

   

In acea cetate era o fecioara cu numele Pelaghia, de neam bun si bogat, minunata la frumusete, inteleapta si plina de frica lui Dumnezeu. Auzind ea de la crestini despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezand intr-Insul, si si-a pus in minte sa nu se insoteasca cu nimeni din oamenii pamantesti cei muritori si stricaciosi, ci sa se faca mireasa Mirelui Celui ceresc, Care este fara de moarte si nestricacios, dorind foarte mult Sfantul Botez. Instiintindu-se ea ca episcopul crestin a fugit din cetate, s-a intristat si s-a mihnit cu duhul, dorind ca sa-l vada si sa primeasca botezul din mainile lui, pentru ca nu-l vazuse, ci numai auzise de dansul. Ea avea maica vaduva elina, careia ii tainuia credinta si dorinta ei cea intru Hristos.

   

In vremea aceea, auzind fiul imparatului de frumusetea cea minunata a Pelaghiei si intr-adins vrand s-o vada, a trimis la dansa barbati cinstiti, dorind sa o ia de sotie, lucru de care era foarte bucuroasa mama Pelaghiei. Dar, fericita fecioara Pelaghia, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a raspuns fara frica: "Eu m-am logodit cu Fiul lui Dumnezeu, cu Imparatul cel fara de moarte". Intorcandu-se trimisii, au spus fiului imparatului cele auzite din gura fecioarei. Atunci, umplandu-se el de mare manie, voia sa se razbune, dar nu indata, pentru ca nadajduia ca se va lega fecioara si se va invoi la dorinta lui.

   

Pelaghia a zis catre mama sa: "Voiesc sa ma duc la doica mea, pentru ca nu am vazut-o de mult". In acea vreme, doica petrecea intr-un sat, afara din cetate. De aceea s-a gandit sa se duca la dansa, pentru ca poate sa afle pe episcopul crestin, de care auzise in taina de la oarecare crestini in ce loc s-a ascuns. Dar mama sa, fiind invatata de diavol, nu s-a invoit cu cererea ei, ci in tot chipul o oprea, zicandu-i: "Nu-ti este cu putinta, o, fiica, sa te duci acum acolo, ci vei merge altadata". Pentru aceasta Pelaghia era mihnita. In noaptea aceea i s-a aratat ei Domnul in chipul episcopului Clinon, negraind nimic catre dansa, ci numai aratandu-i asemanarea episcopului. Fecioara se mira de barbatul ce i se arata in vedenie, ca fata lui era cinstita si prealuminata, iar imbracamintea minunata. Desteptandu-se din somn, a trimis in taina pe doi oameni credinciosi ai sai in temnita unde erau tinuti crestinii in legaturi, ca sa-i intrebe pe dansii cum este chipul episcopului. Ducandu-se aceia si cercetand de asemanarea fetei episcopului, s-au intors, spunind Pelaghiei cele ce au vazut, iar ea s-a minunat, pentru ca toate cele ce spuneau ei, se asemanau cu vedenia cea din somn, si a cunoscut din aceasta, ca in adevar a vazut pe episcopul Clinon.

   

Deci ea se bucura cu duhul, iar cu inima dorea sa-l vada la fata. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Invrednices-te-ma, Doamne, ca sa vad pe slujitorul Tau, pe vestitorul bunatatilor Tale si nu ma lipsi pe mine de tainele Tale cele sfinte!" Apropiindu-se catre maica-sa, a zis: "Doamna, mama mea, ma rog tie, lasa-ma sa ma duc la doica mea, ca de mult n-am vazut-o. Iar maica-sa, desi nu voia sa-i dea voie, insa in cele din urma s-a invoit a o lasa, de teama sa n-o mihneasca si sa se imbolnaveasca. Deci, a poruncit sa se pregateasca carete, cai si multe slugi si a impodobit-o cu porfira imparateasca, cu podoabe de aur si cu pietre scumpe, ca pe o fecioara logodita cu fiul imparatului; iar pe langa dansa a pus slugi si fameni credinciosi. Astfel, asezand-o intr-o careta aleasa, a trimis-o, zicandu-i: "Mergi sanatoasa, fiica mea, si cu ale mele cuvinte te inchina doicii tale!" Pelaghia s-a dus bucurandu-se in cale, inconjurata de o multime de slugi.

   

Dupa ce s-a departat de cetate, ca la zece stadii, s-a apropiat de un munte oarecare cu paduri si unul din slujitori, cu numele Longhin, a vazut pe un barbat cinstit, pogorandu-se din munte. Acela era episcopul Clinon care, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, i s-a intamplat de a intampinat pe cei ce veneau. Cunoscandu-l Longhin, cel ce era in ascuns crestin, a zis catre altul ce era asemenea in taina crestin: "Frate Iuliane, cunosti pe barbatul ce vine inaintea noastra? Acesta este omul lui Dumnezeu, episcopul Clinon, prin care a strabatut slava in tot Rasaritul cu minunile facute de dansul si, instiintindu-se imparatul, l-a cautat mult si nu l-a aflat; pentru aceea a pornit prigoana impotriva crestinilor". Vorbind acestea intre ei, Longhin si Iulian, cei doi fameni pe care Pelaghia ii trimisese in temnita la crestini ca sa-i intrebe pentru asemanarea fetei episcopului, au auzit cele vorbite si indata au vestit Pelaghiei cele ce auzisera.

   

Pelaghia a poruncit sa opreasca careta si, iesind dintr-insa, a mers pe jos in intampinarea omului lui Dumnezeu, iar slugilor le-a poruncit ca sa fie departe si sa se odihneasca sub copacii dumbravii, pentru ca nu voia ca elinii cei necurati sa auda tainele sfintei credinte. Apropiindu-se catre omul lui Dumnezeu, i-a urat de bine, zicandu-i: "Bucura-te, slujitorul lui Hristos!" Iar episcopul a raspuns: "Fiica, fie pacea Hristosului meu cu tine". Zis-a Pelaghia: "Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce mi-a aratat mie in vedenie asemanarea fetei tale si te-a trimis pe tine la mine, ca sa mantuiesti sufletul meu din pierzare. Deci, acum rogu-te pe tine, pentru Dumnezeul Caruia Ii slujesti, spune-mi oare tu esti Clinon, episcopul crestinilor?" Raspuns-a acela: "Eu sunt pastorul oilor celor cuvantatoare ale lui Hristos, care se nadajduiesc a cistiga viata cea vesnica". Iar Pelaghia a zis catre dansul: "Si ce poruncesti oilor cuvantatoare ca sa poata avea viata vesnica?"

   

Zis-a episcopul: "Le invat cunostinta Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh si le povatuiesc la viata cea placuta lui Dumnezeu, in frica si in dragostea lui Iisus Hristos!" Zis-a Pelaghia: "Spune-mi, parintele meu, ce este mai ales si mai de trebuinta celor ce voiesc sa se uneasca cu Dumnezeul tau?" Zis-a episcopul: "Iti vestesc botezul, intru iertarea pacatelor si intru viata vesnica, ca mai mult decat acela nimic nu este mai de trebuinta".

   

Cazand Pelaghia la picioarele episcopului, il ruga, zicand: "Miluieste-ma, stapane, si-mi da acel dar, ca de cand ai inceput a vorbi cu mine, lumina lui Dumnezeu a rasarit in inima mea si ma lepad de satana, de ingerii lui, de mestesugurile lui si de idolii cei fara de suflet pe care i-am urat demult ca pe niste netrebnici si care nu sunt pricinuitorii vietii, ci ai mortii si ai pierzarii vesnice. Iar acum rog pe Dumnezeul cel ceresc ca, desi sunt nevrednica a fi mireasa Fiului Sau, Care mi-a luminat inima mea, totusi cred ca Acela este soarele dreptatii".

   

Episcopul, auzind niste cuvinte ca acelea, se mira de osirdia ei cea atat de mare catre Dumnezeu, bucurandu-se de dansa cu duhul. Ridicandu-si mainile spre cer, a zis: "Dumnezeule si Parinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce sezi in cer si ai chemat pe aceasta fecioara intru cunostinta Ta, trimite ei Sfantul Botez al iubitului Tau Fiu". Asa rugandu-se episcopul, deodata un izvor de apa vie a izvorat din pamant inaintea lor. Si, vazand episcopul, a preamarit pe Dumnezeu, zicand: "Mare esti Dumnezeul nostru Tata, Fiule si Duhule Sfinte, ca ai dat botezul ca mostenire fiilor omenesti spre viata vesnica. Si acum, Doamne, stiutorul de inimi, Tu stii smerenia robului Tau, ca ma rusinez a boteza pe fecioara aceasta. Deci, Tu, Atotputernice, randuieste cu purtarea Ta de grija si ma invata ce mi se cade sa fac!"

   

Pelaghia a zis catre dansul: "Stapane si parinte, s-a auzit rugaciunea ta; ca iata, vad pe doi tineri purtatori de lumina, stand la izvor si tinind o panza curata prealuminata. Deci nu te indoi a ma boteza pe mine!" Iar episcopul, multumind lui Dumnezeu, s-a apropiat de izvor si a vazut doi ingeri ai lui Dumnezeu, precum ii spusese Pelaghia, care tineau o panza mai alba decat zapada, ca sa acopere trupul cel fecioresc. Si, sfintind apa, se ruga, zicand: "Imparate a toata faptura, Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para foc, fa-ma pe mine vrednic a boteza pe aceasta fecioara, pe care ai trimis-o la mine, s-o aduc Tie jertfa vie, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, si o numara pe ea cu ceata alesilor Tai in ziua Imparatiei Tale, si ia-o cu cele cinci fecioare intelepte in camara Hristosului Tau, avand aprinsa faclia sa". Sfarsindu-si rugaciunea, a botezat pe fericita fecioara Pelaghia in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, si a impartasit-o pe ea cu particica Trupului lui Hristos, pe care o purta cu sine.

   

Dupa aceasta Sfanta fecioara Pelaghia s-a inchinat episcopului si, sarutand picioarele lui, i-a zis: "Stapane al meu si fericite parinte, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine ca sa ma intareasca pe mine cu Duhul Sau cel Sfant". Episcopul i-a zis: "Dumnezeul Caruia te-ai dat pe tine, sa-ti trimita ajutor din sfantul Sau locas si sa-ti daruiasca biruinta asupra potrivnicului!" Iar fecioara, fiind plina de multa bucurie de la Sfantul Duh, a zis episcopului: "Parinte, pentru Dumnezeu Cel ce mi-a dat prin tine mantuire, rogu-te pe tine, nu trece cu vederea aceasta rugaminte a mea, de vreme ce prin sfintele tale maini am luat porfira duhovniceasca si nestricacioasa a Imparatului Cel vesnic. Deci, de acum nu mi se cuvine mie a purta aceasta porfira pamanteasca stricacioasa si aceste podoabe; ia-le pe acestea tu, parinte, si le vinde, iar pretul sa-l imparti la cei ce au trebuinta, caci mie de acum toate acestea imi sunt urate".

   

Zis-a catre dansa episcopul: "Desi imi este cu neputinta ca in mainile mele sa iau acestea, insa le voi lua, ca sa nu te mihnesc pe tine, de vreme ce, chemandu-l pe Dumnezeu, ma poftesti pe mine, voi face precum poruncesti". Zis-a Pelaghia: "Eu am auzit ca Domnul nostru zice in Sfanta Evanghelie: Nu poate nimeni sa slujeasca la doi domni; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. Deci si eu, vrand a-i sluji lui Dumnezeu Unul, lepad pe mamona!" Episcopul s-a minunat de intelegerea ei, apoi, rugandu-se pentru dansa si binecuvantand-o, s-a dus. Deci, sfanta se bucura intru Duhul Sfant si slavea pe Dumnezeu, multumindu-I ca a invrednicit-o a primi darurile cele ceresti, si s-a intors la slugile sale cele ce o asteptau, pe care i-a gasit intunecati cu ochii din lucrarea diavo-leasca si nu puteau sa vada, nici nu stiau unde se vor duce. Sfanta, cunoscand ca aceea li s-a facut din rautatea vrajmasului, a insemnat pe fiecare cu semnul Sfintei Cruci si indata a gonit intunericul din ochii lor si au inceput a vedea bine, ca si mai inainte.

   

Si au intrebat-o pe ea, zicand: "Unde este omul acela cu care ai vorbit, doamna? Caci am vazut si pe o femeie prealuminata stand intre voi, care avea pe capul ei doua coroane, iar deasupra coroanelor stralucea o cruce". Iar Sfanta Pelaghia le-a poruncit sa taca. Dupa aceea, a inceput a-i invata pe ei credinta intru Domnul nostru Iisus Hristos, la care i-au raspuns: "O, doamna noastra, cum nu vom crede in Acela, Care dupa moarte ne poate izbavi de muncile cele vesnice si ne daruieste viata vesnica in ceruri?" Si se bucura sfanta de intoarcerea lor si-i sfatuia sa se boteze fara zabava.

   

Dupa acestea, suindu-se in careta, a mers la doica sa, care a iesit in intampinarea Sfintei Pelaghia si a vazut-o pe ea cu fata mai frumoasa decat frumusetea ei de mai inainte, fiind neimbracata in hainele cele scumpe si fara de toate podoabele. Si, primind-o pe ea cu bucurie, a vazut toate obiceiurile ei schimbate, nu ca mai inainte, mandra si mareata; ci acum era smerita, blanda; inainte era limbuta, iar acum tacuta; mai inainte se hranea cu multe feluri de bucate si dulceturi, iar acum petrecea in posturi si in infranari, multumindu-se cu putina hrana. Mai inainte isi petrecea zilele in desertaciuni si mangiieri si noptile dormind pe pat moale, iar acum cea mai mare parte a zilei o petrecea in rugaciuni si se odihnea pe pat virtos, iar noaptea se scula la rugaciune.

   

Deci, doica a cunoscut ca Pelaghia a primit credinta cres-tineasca si a inceput a-i zice: "Iubita mea fiica, precum cu frumusetea trupeasca cea foarte mare ai facut pe fiul imparatului sa se minuneze si pe toti cei ce te vedeau, tot asa cu frumusetea cea adevarata sufleteasca, sirguieste-te ca sa fii placuta Fiului lui Dumnezeu, Imparatul cel vesnic, Caruia te-ai dat pe tine ca mireasa, pentru ca in adevaratul Dumnezeu, precum vad, ai crezut. Acela sa te intareasca pe tine la nevointa cea patimitoare pentru El si sa-ti daruiasca tie biruinta asupra potrivnicului si cu cununa de dantuire sa te incununeze pe tine intru slava Sa. Deci, du-te cu pace in graba de la mine, fiica mea, pentru ca nu voiesc sa zabovesti in casa mea, caci ma tem de primejdie si de risipire din partea fiului imparatului, care se mandreste ca te are pe tine ca logodnica. Si nu numai pe mine singura ma crut, ca de as patimi cu tine, apoi si rasplatire de la Dumnezeu impreuna cu tine as fi luat, dar crut pe tot neamul meu. Pentru ca daca va sti fiul imparatului, care te doreste pe tine, ca tu esti crestina si zabovesti in casa mea, apoi indata nu numai pe mine singura, ci si toata casa mea, cu tot neamul meu ne va pierde". Niste cuvinte ca acestea ale doicii auzindu-le Sfanta Pelaghia, plecandu-se cu smerita fata, s-a dus de la ea si s-a intors la maica sa.

   

Apropiindu-se Pelaghia de casa sa, i-a iesit maica ei in intampinare, care s-a inspaimantat cand a vazut pe Pelaghia ca nu e in porfira imparateasca, nici in podoabe, ci in haine proaste; dar nu pricepea cauza. Atunci una dintre slugi, i-a spus ei in taina toate cele ce se facusera pe cale, cum Pelaghia a luat credinta crestineasca, botezandu-se de episcopul crestinesc.

   

Auzind aceasta maica ei, s-a facut ca o moarta si zacea pe patul durerii de mihnire mare. Apoi, venindu-si in sine si nezicand nimic fiicei sale, a alergat la imparatul si a cerut sa-i dea ei ostasi, ca sa-i trimita sa caute pe episcopul crestinesc, sa-l prinda si sa-l aduca la judecata, pentru ca a amagit pe fiica ei. Si imparatul i-a dat multime de ostasi inarmati, calareti si pedestri. In acea vreme, fericita Pelaghia, vazand pe maica sa foarte manioasa, si-a luat pe famenii ei si pe cateva slugi care crezusera in Hristos si a iesit cu dansii in taina din casa, trecand un riu ce se numea Kidnos si s-au ascuns acolo.

   

Maica ei, venind in casa cu ostasii, n-a gasit pe Pelaghia si, cazand intr-un indoit necaz, a trimis pretutindeni ostasi, ca sa caute pe Pelaghia si pe episcopul Clinon. Deci s-au dus prin toate partile de primprejur, intreband la drumuri, cautand prin munti si prin cetati si prin pustietati si nu-i putea afla, fiind acoperiti de dumnezeiasca sprijinire. Sezand Sfanta Pelaghia pe cealalta parte de riu, vedea pe ostasii cei ce o cautau, iar ei, fiind orbiti, nu o vedeau pe ea, nici pe cei ce erau cu dansa. Sfanta a zis catre slugile sale: "Vedeti oare, ca Domnul nostru iubeste si acopera pe robii Sai cei ce nadajduiesc spre Dansul?" Deci, ostasii, cautandu-i pretutindeni, s-au intors osteniti la cea care i-a trimis, neafland nici pe Pelaghia, nici pe episcop. Atunci maica ei mai mult s-a mihnit si s-a scirbit si a ramas abia vie din acea intristare mare.

   

Dupa aceea, Sfanta Pelaghia, primind sfat bun de la Duhul Sfant si aprinzandu-se de dragostea Mirelui sau cel ceresc, voia sa se dea la munci pentru Dansul. Pentru aceea s-a dus acasa la maica sa si a inceput a grai: "Pentru ce te manii in zadar, o maica? Pentru ce nu voiesti sa cunosti adevarul? Nu te-ai rusinat oare a trimite ostasi spre cautarea barbatului cel sfant, care cinsteste pe Dumnezeu cel Atotputernic, pe Ziditorul a toata faptura? Nu te rusinezi tu a ridica razboi asupra Dumnezeului ceresc? Nu stii ca episcopul, robul Lui, de ar fi cerut de la Dansul i-ar fi trimis numaidecat un inger al Sau, care intr-o clipeala a ochiului ar fi omorat toate cetele ostilor imparatesti?"

   

Sfanta Pelaghia, graind acestea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, sfatuia pe maica sa sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, dar n-a sporit intru nimic. Maica sa, fiind orbita cu nebunia si impietrita cu rautatea, nu lua aminte la cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, ci a trimis la fiul imparatului, zicandu-i: "Iata, logodnica ta s-a insotit cu Dumnezeul cel ceresc!" Auzind aceasta tanarul, s-a umplut de jale mare si de intristare si s-a deznadajduit cu totul de asteptarea sa, ca se gandea cat de mult tatal lui muncea pe crestini, si n-a putut pe nici unul sa-l plece la gandul sau.

   

El, sezand tulburat si mihnit in palatul sau, socotea in sine: Daca Pelaghia a crezut in Dumnezeul crestinesc si s-a insotit cu Dansul, apoi nicidecum nu va voi sa se departeze de Dansul si sa-mi fie mie sotie. Deci, ce voi face? S-o dau la munci, nu va folosi la nimic, pentru ca stiu cu cata bucurie crestinii pentru Dumnezeul lor se dau de bunavoie la toate muncile si la cea mai cumplita moarte. Astfel va face si Pelaghia. Mai iute ar vrea sa moara, decat sa-mi fie sotie; iar eu ma voi umple de rusine si de jale mai mare. Rusine si ocara imi va fi de la crestini, iar jale pentru moartea ei, ca o iubesc fara masura si nu pot suferi vapaia dragostei ce arde in mine aprinsa. Insa stiu ce voi face: sa nu privesc la muncile ei, ca sa nu ma muncesc de durerea inimii ranite de dragoste si ma voi ucide singur. Pentru ca mai bine imi este ca sa mor odata, decat in toate zilele trecandu-ma cu vederea si urandu-ma de necaz, cu a carei dragoste sunt ranit.

   

Zicand acestea, si-a scos sabia si, golindu-si pieptul, l-a rezemat de virful sabiei cel ascutit si a zis, plangand: "Amar de ceasul in care ochii mei au vazut acea frumusete, de care nu ma indulcesc, nici nu ma satur de ea, pentru ca indata ma voi izbavi de tot necazul". Zicand acestea, s-a injunghiat cu sabia si indata a murit.

   

Mama Pelaghiei, instiintindu-se de moartea fiului imparatului, s-a inspaimantat, temandu-se de imparatul Diocletian, ca sa nu o piarda cu toata casa si cu tot neamul ei, razbunindu-si moartea fiului sau. Deci, singura a legat pe fiica sa si a dus-o la imparat, asupra careia punea pricina mortii fiului lui, si a dat-o pe ea spre pedeapsa. Iar Diocletian, cautand spre ele, a zis cu jale: "Ce ati facut voi acum? Ati omorat pe fiul meu". Si a zis mama: "Iata, o, imparate, ti-am adus-o pe aceasta, care este pricina mortii fiului tau, pe aceasta sa o pedepsesti si sa razbuni moartea fiului tau!"

   

Vazand Diocletian frumusetea cea negraita a Pelaghiei, cea mai frumoasa decat toate femeile si insotitoarele lui, o frumusete pe care niciodata n-o vazuse, s-a mutat spre alt gand, dar nu de izbandire, ci de desfranare, si cauta cum ar intoarce-o pe ea de la Hristos si s-o ia de femeie pentru el. Atunci indata a poruncit ca sa aduca multime de aur si pietre scumpe inaintea fecioarei, vrand sa amageasca pe mireasa lui Hristos, iar mamei ei i-a dat libertate si o suta de talanti, pe care, luandu-i, s-a dus acasa, bucurandu-se cu o bucurie diavoleasca; iar Sfanta Pelaghia a ramas in palatele imparatesti, pazindu-se cu cinste de slujnicile imparatesti.

   

A doua zi a poruncit imparatul sa aduca cu cinste pe sfanta fecioara inaintea lui, iar el sedea cu tot sfatul sau de ostasi intru slava sa. Si a inceput inaintea tuturor a grai catre fecioara: "Un lucru poftesc de la tine: sa te lepezi de Hristos si eu te voi lua de sotie si vei fi cea dintai in casa mea. Voi pune pe capul tau coroana imparateasca si vom stapani impreuna toata imparatia mea si de voi avea fiu din tine, acela, dupa mine, va sedea la scaunul meu, imparatind toata lumea".

   

Sfanta Pelaghia, umplandu-se de dumnezeiasca rivna, a raspuns fara frica: "O, imparate, ce, ai innebunit de vorbesti unele ca acestea catre mine? Sa stii cu adevarat ca nu voi face voia ta, fiindu-mi greata de nunta ta cea urata, pentru ca am mire pe Hristos, Imparatul cel ceresc. Nici cununa ta imparateasca cea desarta si de putina vreme nu doresc; caci imi sunt gatite la Dumnezeul meu in cereasca imparatie, trei cununi nestricacioase: cea dintai pentru credinta, ca am crezut cu toata inima in adevaratul Dumnezeu; a doua pentru curatie, ca mi-am logodit Lui fecioria mea neintinata; iar a treia cununa, pentru mucenicie, ca voiesc sa patimesc toate muncile pentru Dansul si sa-mi pun sufletul meu pentru dragostea Lui cea dumnezeiasca".

   

Auzind Diocletian aceste cuvinte indraznete, s-a umplut de manie, si indata a poruncit sa arda un bou de arama, vrand ca asa sa infricoseze pe fecioara. Iar dupa ce a ars boul, incat scotea scantei ca un carbune aprins, ducea spre el pe sfanta fecioara. Intre poporul care privea la acea priveliste, erau multi crestini si preoti tainuiti. Aceia, vazand pe fecioara ducand-o la mucenicie, se rugau pentru ea in taina lui Dumnezeu, ca s-o intareasca cu puterea Sa. Deci, imparatul si boierii, cu totii sfatuiau pe sfanta fecioara, cu imbunari si cu certari, ca sa faca voia imparatului, insa dupa ce fecioara a ramas neclintita ca un stilp in hotarirea sa, atunci imparatul a poruncit ca s-o dezbrace de toate hainele si s-o puna pe ea goala inaintea lui.

   

Vazand sfanta pe cei ce voiau s-o dezbrace, a strigat cu glas mare catre Diocletian: "Adu-ti aminte, o, imparate, de femeile si de insotitoarele tale, caci si eu port acelasi trup ca si acelea". Insa imparatul, fiind plin de pofta cea necurata si vrand prin vedere sa-si sature ochii cei desfranati de goliciunea fecioreasca, a poruncit ca s-o dezbrace mai degraba. Ea, neasteptand sa fie dezbracata de mainile celor necurati, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, indata s-a dezbracat singura de toata imbracamintea sa si a aruncat-o inaintea fetii imparatului si statea goala la privelistea ingerilor si a oamenilor, impodobindu-se cu rusinea cea fecioreasca ca si cu o porfira imparateasca, si ocara pe imparatul, zicand: "Socotesc, ca tu esti acel sarpe, care a inselat pe Eva si l-a indemnat pe Cain sa ucida pe Abel. Tu esti diavolul acela, care a cerut pe dreptul Iov de la Dumnezeu sa-l ispiteasca, dar degraba vei pieri cu sunet, vrajmas al lui Hristos, impreuna cu toti cei de un gand cu tine".

   

Acestea zicand, si-a facut iarasi semnul Sfintei Cruci si a alergat singura la boul cel inrosit, neasteptand pana ce o vor arunca pe ea. Dar cand s-a apucat cu mainile de boul acela, indata cinstitele ei maini s-au topit ca ceara de iutimea focului, insa ea, ca si cum n-ar fi simtit durerea, si-a bagat capul in fereastra boului si a intrat cu tot trupul inauntru, slavind cu glas mare pe Dumnezeu si zicand: "Slava Tie Doamne, Unule nascut Fiul lui Dumnezeu cel de sus, Care m-ai intarit pe mine neputincioasa la aceasta nevointa si mi-ai ajutat sa biruiesc pe diavolul si mestesugurile lui, Tie si Parintelui Tau Cel fara de inceput, impreuna cu Sfantul Duh, se cuvine slava si inchinaciune in veci".

   

Astfel si-a dat sfantul ei suflet in mainile Celui Preacurat si fara de moarte Mire al sau si a intrat impreuna cu El in camara cea cereasca, in glasul bucuriei si al cantarii cetelor ingeresti. Iar trupul ei cel cinstit s-a topit ca untul in boul cel de arama si s-a revarsat ca un mir de buna mireasma, umplandu-se toata cetatea de acea negraita buna mirosire.

   

Iar oasele ei cele cinstite, a poruncit paganul imparat, sa le arunce afara din cetate si le-au dus la un munte ce se numea Linaton. Atunci, mergand patru lei din pustie, sedeau langa ele, pazindu-le de alte fiare si de pasarile cele mancatoare de trupuri; iar descoperirea lor s-a facut de catre Dumnezeu fericitului episcop Clinon, atat despre sfarsitul Sfintei Pelaghia, cat si de oasele ei. Deci, ducandu-se episcopul la muntele acela, a gasit cinstitele ei oase si pe leii aceia sezand langa ele. Iar dupa ce au vazut leii pe omul lui Dumnezeu, au mers la el si, plecandu-se inaintea lui, s-au intors in pustie.

   

Deci, episcopul, luand oasele sfintei mucenite, le-a dus la un loc mai inalt al acelui munte si le-a pus intr-o piatra, unde mai pe urma, pe timpul imparatiei lui Constantin, stralucind buna credinta pretutindeni, a facut biserica deasupra cinstitelor moaste ale miresei lui Hristos si a scris numele sfintei pe acea piatra astfel: "Sfanta fecioara Pelaghia, care s-a dat pe sine lui Dumnezeu si pana in sfarsit s-a nevoit pentru adevar, aici se odihneste cu moastele sale, iar sufletul ei imparateste in cer, impreuna cu ingerii intru slava lui Hristos".

   

Astfel si-a sfarsit patimirea Sfanta Mucenita Pelaghia, intru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.