Vicleanul s-a nevoit in multe chipuri sa umple de ocara cinstea schimei monahicesti si spre scopul acesta a gasit mult ajutor in vremea eresului celui de mai inainte. Ca monahii parasindu-si manastirile lor de sila eresului, unii (se dureau) la alte (manastiri), iar altii in locasurile barbatilor lumesti se (luceau. Insa ceea ce pe dansii se parea atunci a-i face fericiti prin dreapta credinta, in narav nebunesc cazand, ii face de ras. Acum dreapta credinta raspandinduse si Biserica liberandu-se de sminteli, tot usi parasindu-si manastirile lor si, ca un rau cu anevoie de oprit, incoace si incolo invartindu-se si stramutandu-se si de multa nepodoaba umplu manastirile, dar si multa ncranduiala isi aduna intru sine si cinstea supunerii o rup si o strica. Ca Sfantul Sinod, curmand nestatornicia pornirii acestora si nesupuserea, a hotarat ca daca vreun monah, fugind din manastirea sa, s-ar duce sau in alta manastire sau in locuinta lumeasca ar intra, si el, si cel ce l-a primit sa fie afurisiti, pana ce fugarul s-ar inapoia in manastirea din care rau a fugit.
Iar daca episcopul pe oarecare dintre monahii cei dovediti in dreapta credinta si in cinstea vietii ar voi sa-i mute in alta manastire in scopul statornicirii (vietii) manastiresti, sau si in casa lumeasca va socoti a-i aseza spre mantuirea celor ce locuiesc intr-insa, sau aiurea (in alta parte) va binevoi sa-i puna, aceasta imprejurare nu face vinovati nici pe cei ce-i primesc, nici pe monahi.
Aboneaza-te la newsletter
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.