Despre iubirea de Dumnezeu

• « Inapoi
• Inainte »

Iubeste-L pe Dumnezeu asa cum a poruncit El sa fie iubit, iar nu asa cum socot sa Il iubeasca visatorii care se amagesc pe sine.

Nu-ti nascoci tie extaze, nu-ti pune in miscare reverii, nu te aprinde cu flacara materialnica - flacara sangelui tau. Jertfa bine primita de Dumnezeu este smerenia inimii, strapungerea duhului. Cu manie isi intoarce Dumnezeu fata de la jertfa adusa cu nadajduire in sine, cu parere trufasa de sine, de-ar fi jertfa aceasta si ardere de tot.

Trufia pune in miscare nervii, aprinde sangele, starneste inchipuirea, trezeste viata caderii; smerenia linisteste nervii, potoleste miscarea sangelui, nimiceste visarea, omoara viata caderii, desteapta viata in Hristos Iisus.

Ascultarea este" inaintea Domnului "mai buna "decat jertfa, si supunerea mai buna decat grasimea berbecilor", a grait Proorocul catre imparatul israilitean, care indraznise a aduce lui Dumnezeu jertfa nepriincioasa (1 Imp. 15, 22): voind a aduce lui Dumnezeu jertfa iubirii, nu o aduce dupa bunul tau plac, sub o inraurire nechibzuita; adu-o cu smerenie, la vre¬mea si in locul pe care le-a poruncit Domnul.

Locul duhovnicesc, singurul in care ni s-a poruncit a aduce jertfele duhovnicesti, este smerenia. (Pateric. Din spusele Preacuviosului Pimen cel Mare).

Domnul a insemnat trasaturile cele adevarate si vrednice de crezare ale celui ce iubeste si ale celui ce nu iubeste. El a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu. Cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele". (In. 14, 23, 24).

De vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca? Indeparteaza-te de orice fapta, cuvant, gandire, simtire care sunt oprite de Evanghelie. Prin vrajmasia ta fata de pacat, care este atat de urat Atotsfantului Dumnezeu, arata-ti si dovedeste-ti dragostea catre El. Vindeca neintarziat prin pocainta pacatele in care ti s-ar intampla sa cazi din neputinta; cel mai bine este, insa, ca printr-o neslabita luare-aminte la sine, sa nu-ti ingadui nici aceste greseli.

Vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca ? Cercetea¬za cu osardie in Evanghelie poruncile Domnului si sileste-te a le plini cu fapta, sileste-te ca sa prefaci virtutile evanghelice in deprinderi, in insusiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeste sa plineasca intocmai voia celui iubit.

"Iubit-am poruncile Tale mai mult decat aurul si topazul: pentru aceasta catre toate poruncile Tale m-am , indreptat, toata calea nedreptatii am urat" (Ps. 118 127, 128), spune Proorocul. O asemenea putere este numaidecat trebuincioasa pentru pazirea credinciosiei fata de Dumnezeu. Credinciosia este o conditie de neinlaturat a iubirii. Fara aceasta, iubirea se destrama.

Prin fuga necontenita de rau si prin plinirea statornica a poruncilor evanghelice, in care se cuprinde toata invatatura morala a Evangheliei, ajungem la iubirea Dumnezeiasca. Acesta este mijlocul prin care petrecem in iubirea de Dumnezeu: "Daca veti pazi poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea" (In. 15, 10), a spus Mantuitorul.

Desavarsirea iubirii se cuprinde in unirea cu Dumnezeu; sporirea in iubire este impreunata cu o negraita , mangaiere, desfatare si luminare duhovniceasca. La inceputul nevointei, insa, ucenicul iubirii trebuie sa poarte o lupta crancena cu sine insusi, cu firea sa adanc vatamata: raul care a intrat prin cadere in firea noastra s-a facut pentru ea lege, care lupta si se razvrateste impotriva Legii lui Dumnezeu, impotriva legii sfintei iubiri.

Iubirea de Dumnezeu se intemeiaza pe iubirea de aproapele. Atunci cand se va sterge in tine ranchiuna, sa stii ca te-ai apropiat de iubire. Atunci cand inima ta va fi umbrita de o pace sfanta, plina de har, cu intreaga omenire, sa stii ca esti chiar la portile iubirii. Aceste porti, insa, nu se deschid decat prin Duhul Sfant.

Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu in omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea acestui dar. Pe masura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu este Drept-Judecator si in milostivirea Sa.

Iubirea de Dumnezeu este pe de-a-ntregul duhovniceasca: "ce este nascut din Duh, duh este" (In. 3, 6).

" Ce este nascut din trup; trup este" (In. 3, 6): iubirea trupeasca, nascuta fiind din trup si sange, are insusiri materialnice, stricacioase. Ea este nestatornica si schimbatoare: focul ei depinde in intregime de materie.

Auzind din Scriptura ca Dumnezeul nostru este foc (Evr. 12, 29), ca iubirea este foc, si simtind in tine focul iubirii firesti, sa nu crezi ca este vorba de unul si acelasi foc. Nu ! Aceste focuri sunt potrivnice si se inabusa unul pe celalalt. (Scara, Cuvantul 15). "Sa slujim lui Dumnezeu dupa buna placerea Lui, cu evlavie si cu sfiala: caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor". (Evr. 12, 28, 29).

Iubirea fireasca, iubirea cazuta, aprinde sangele omului, ii pune in miscare nervii, ii starneste inchipuirea; iubirea sfanta racoreste sangele, odihneste si sufletul, si trupul, atrage omul launtric la ruga tacuta, il afunda in dulceata smereniei si desfatarii duhovnicesti.

Multi nevoitori, luand iubirea fireasca drept iubire Dumnezeiasca, si-au infierbantat sangele, si-au infierbantat si inchipuirea. Starea de infierbantare se preschimba foarte usor intr-o stare de frenezie (iesire din minti). Cei ce se afla in starea de de infierbantare si frenezie au fost socotiti de multa lume ca oameni plini de har si de sfintenie, iar ei, nefericitii, erau jertfe ale amagirii de sine.

Multi asemenea nevoitori au fost in Biserica Apuseana, incepand din vremea caderii ei in papism, care in chip hulitor atribuie unui om insusiri dumnezeiesti si ii da acestuia o inchinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu; multi dintre acesti nevoitori au scris carti din starea lor de infierbantare, in care amagirea de sine extatica li se parea iubire dumnezeiasca si in care inchipuirea lor zdruncinata le zugravea o multime de vedenii care le maguleau iubirea de sine si trufia.

Fiule al Bisericii Rasaritene ! Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor ce s-au amagit pe sine. Calauzindu-te dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti ai adevaratei Biserici, suie-te cu smerenie la inaltimea duhovniceasca a iubirii Dumnezeiesti prin mijlocirea lucrarii poruncilor lui Hristos.

Sa tii neclintit in minte ca iubirea de Dumnezeu este cel mai inalt al Sfantului Duh, iar omul poate doar sa se pregateasca, prin curatie sn smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se schimba si mintea si inima si trupul.

Osteneala noastra este desarta, stearpa si vatamatoare atunci cand cautam a descoperi in noi, mai inainte de vreme, inaltele daruri duhovnicesti: pe acestea le daruieste Milostivul Dumnezeu, la vremea lor, plinitorilor statornici, rabdatori si smeriti ai poruncilor evanghelice. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »