Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Taina Imparatiei
Daca adunarea in Biserica este, in sensul adanc al cuvantului, inceputul lucrarii sfinte euharistice, conditia ei prima si de baza, atunci sfarsitul si implinirea ei este intrarea Bisericii in Cer, implinirea ei la Cina lui Hristos, in Imparatia Lui. A numi, a marturisi acest sfarsit este scopul si implinirea Tainei indata dupa inceputul marturisirii ca este "adunare in Biserica"; si este necesar, pentru ca acest "sfarsit" descopera unitatea Euharistiei, oranduirea si esenta ei ca miscare si ca inaltare, descopera, mai presus de toate, ca Euharistia este Taina Imparatiei lui Dumnezeu. Desigur, nu este intamplator ca, oranduirea actuala, Liturghia incepe cu binecuvantarea solemna a Imparatiei.
In zilele noastre este absolut necesar a aminti acest "sfarsit", deoarece in invatatura scolara si mai ales in invatatura apuseana despre taine - care in "veacurile intunecate" ale prizonieratului Bisericii a domnit si in Rasaritul ortodox - nu se aminteste nici de "adunarea in Biserica" drept inceput si conditie a Tainei, nici de inaltarea ei catre sfintenia cereasca, la "Cina lui Hristos".
Taina este redusa la doua "acte", la doua "momente": prefacerea Darurilor euharistice in Trupul si in Sangele lui Hristos si impartasirea. Taina se defineste prin raspunsul la intrebarea cum, adica in virtutea carei "cauze" si cand, adica in care moment se savarseste prefacerea Darurilor. Acest raspuns il aflam in definirea oricarei Taine, si anume: in formula savarsirii Tainei - proprie fiecarei Taine, formula considerata necesara si suficienta.
De exemplu, in Catehismul cel Mare al Mitropolitului Filaret al Moscovei, acceptat ca autoritate de ortodoxia din Rasarit, "formula" aceasta se defineste astfel: "...Cuvintele pronuntate de Iisus Hristos la intemeierea Tainei: «primiti, mancati, acesta este Trupul Meu...», «Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu...» si pe urma chemarea Sfantului Duh si binecuvantarea Darurilor, adica a painii si a vinului aduse... Prin insasi aceasta lucrare, painea si vinul se prefac in adevaratul Trup al lui Hristos si in adevaratul Sange al lui Hristos..."
Influenta acestei teologii scolastice a Tainelor, bazate pe "formula savarsirii Tainei" a patruns, vai, si in practica noastra liturgica! Aceasta rezulta in chip vadit din dorinta evidenta de a separa acea parte a rugaciunii de Multumire care de vine aceeasi cu "formula savarsirii Tainei" si de a o face independenta. In acest scop, citirea rugaciunii euharistice parca e "intrerupta" prin citirea de trei ori a troparului ceasului al treilea: "Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh in ceasul al treilea L-ai trimis apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne innoieste pe noi, care ne rugam Tie." Rugaciunea nu e facuta nici gramatical, nici semantic, ca sa se refere la anafora. In acelasi scop, s-a intercalat in rugaciunea euharistica dialogul diaconului cu proistosul, care urmareste sfintirea separata - mai intai a Painii, apoi a Potirului si, in sfarsit, a Darurilor aduse la un loc. Iar despre faptul ca aceasta se refera la "formula savarsirii Tainei" marturiseste trecerea cu totul agramata a ultimelor cuvinte ale binecuvantarii "prefacand cu Duhul Tau cel Sfant" - din anaforaua Sfantului Vasile cel Mare.
In ceea ce priveste toate celelalte ritualuri si lucrari sfinte ale Liturghiei, fie ca sunt ignorate - intrucat nu sunt considerate, dupa intelegerea teologica, necesare pentru savarsirea Tainei -, fie, cum aflam in acelasi Catehism, sunt explicate ca "preinchipuiri" simbolice ale diferitelor intamplari din slujirea lui Hristos, amintiri "binevenite" pentru credinciosii prezenti la Liturghie.
Vom reveni la aceasta invatatura despre "formula savarsirii Tainei". Acum, in stadiul prim al lucrarii noastre, consideram important sa mentionam scoaterea Euharistiei din Liturghie si prin aceasta, separarea Euharistiei de Biserica, de sensul si esenta ei ecclesiologica. Desigur, separarea aceasta nu e vizibila din exterior, caci spiritul traditiei este prea puternic in Biserica Ortodoxa spre a schimba formele stravechi ale slujirii divine.
Totusi, aceasta separare este reala. Si este reala, pentru ca Biserica nu mai este in aceasta interpretare "impartitoarea" Tainelor, ci devine, dimpotriva, obiectul lor; Biserica inceteaza a se implini pe sine "in lumea aceasta" ca Taina a Imparatiei lui Dumnezeu "Care vine" in putere. Chiar din trairea, din explicarea si din definirea Euharistiei s-a sters inceputul ei, adi ca "adunarea in Biserica" si, totodata, s-a sters si sfarsitul si implinirea ei, adica descoperirea si prezenta imparatiei lui Dumnezeu. Prin aceasta se vadeste intr-adevar prejudiciul tragic determinat de aceasta intelegere si reducere savarsita.
Care este cauza acestei reduceri si cum a patruns ea in constiinta bisericeasca? Aceasta intrebare e foarte importanta, nu numai pentru talcuirea Tainelor si a Euharistiei, ci inainte de toate pentru intelegerea Bisericii insesi, a locului si a slujirii ei in "lumea aceasta".
Este mai bine sa incepem analiza acestei "reduceri" de la notiunea care, desi ocupa un loc important in toate "discutiile" despre slujirile bisericesti, ramane neclara si dilu ata. Aceasta notiune este simbolul. De mult timp se vorbeste despre "simbolismul" slujirii divine ortodoxe si nu ne indoim ca intr-adevar ea este simbolica. Dar ce trebuie sa intelegem prin acest cuvant, care este continutul lui concret? Raspunsul cel mai raspandit la aceasta intrebare este identificarea simbolului cu preinchipuirea pe care o reprezinta. De exemplu, cand spunem: intrarea mica (vohodul mic) de la Liturghie "simbolizeaza" iesirea lui Hristos la propovaduire, intelegem ca ritualul intrarii preinchipuie un anumit eveniment din trecut; un asemenea simbolism este extins atat asupra slujirii divine ca intreg, cat si asupra ritualurilor si lucrarilor sfinte in parte, intrucat aceasta talcuire a "simbolismului" - care a inceput tarziu in Bizant - s-a inradacinat adanc in cele mai evlavioa se trairi, putini pot intelege ca aceste interpretari simbolice nu numai ca nu corespund ideii fundamentale a slujirii divine crestine, dar chiar o intervertesc, devenind una dintre cauzele caderii ei contemporane.
Cauza acestei caderi este interpretarea "simbolului" nu nu mai ca ceva deosebit de realitate, dar, in esenta sa, chiar contrar realitatii. Vom vedea mai jos ca accentul latin - specific Apusului - cu privire la prezenta reala a lui Hristos in Da rurile euharistice a aparut mai ales din teama de a nu reduce aceasta prezenta la un "simbol". Dar, pentru ca sa apara aceasta teama, a trebuit ca notiunea de "simbol" sa nu mai reprezinte realitatea, sa fie transformata intr-o antiteza a realitatii. Acolo unde avem de-a face cu realitatea nu e nevoie de simbol si, invers, simbolul este acolo unde nu este realitate. Aceasta stare adus la intelegerea simbolului liturgic ca "preinchipuire", dar chiar in masura in care preinchipuirea este "necesara", ea nu e reala. In urma cu 2000 de ani, Mantuitorul a iesit la propovaduite in chip real; acum, noi preinchipuim aceasta iesire sim bolic, pentru a ne aminti sensul acestui eveniment, valoarea lui pentru noi etc.
Repet, toate acestea sunt intentii evlavioa se. Dar un asemenea simbolism apare adeseori arbitrar, artificial (intrarea cu Evanghelia de la Liturghie se transforma in simbolul "iesirii" la propovaduire) si reduce faptic, cu noua zeci de procente, ritualul liturgic la nivelul inscenarilor didactice - in sensul "mergerii calare pe magar" sau "purtarii de grija' - si astfel le lipseste de continutul lor intern, de referirea lor la realitatea slujirii divine. Ele apar ca montari, infrumusetari simbolice, prin doua sau trei "momente" ce alcatuiesc realitatea Tainei si sunt considerate necesare si "suficiente". Ca este intr-adevar asa, repet, rezulta din teologia noastra scolara oficiala care s-a departat de mult de "interesul" faptic pentru in treaga slujire a Liturghiei, reducand intreaga Euharistie la un singur "moment", la o singura "formula a savarsirii Tainei". Pe de alta parte, oricat ar parea de straniu, s-a departat chiar de evlavia insasi. Nu e intamplator ca, in Biserica, sporeste nu marul oamenilor pe care ingramadirea de talcuiri simbolice ii impiedica sa se roage si sa ia parte cu adevarat la Liturghie, indepartandu-i de acea realitate spirituala, de contactul ne mijlocit care si alcatuieste de fapt esenta rugaciunii. "Simbolismul de preinchipuire" apare astfel de prisos teologului, ca si credinciosului adevarat.
Aceasta separare, opunerea "simbolului" fata de "realitate", sta la baza intelegerii si definirii Tainelor, in primul rand a Euharistiei, avand in centru invatatura despre formula savarsirii Tainei. Invatatura aceasta a venit la noi din Apus, unde, spre deosebire de Rasarit, Tainele si definirea lor au format de tim puriu obiectul unui studiu aparte. In tratatul scolastic De Sacramentis, in treptata lui dezvoltare, merita o atentie deose bita separarea sui-generis a Tainelor de Biserica. Nu trebuie sa intelegem aceasta separare in sensul ca Tainele au fost stabilite si ca lucreaza in afara de Biserica si independent de ea. Nu, ele sunt date Bisericii, ele se savarsesc in Biserica, numai ei ii e data puterea de a le savarsi si, in sfarsit, se savarsesc pen tru ea. Insa Tainele savarsite in Biserica si de Biserica - in Biserica insasi - alcatuiesc o realitate deosebita, proprie numai lor. Tainele sunt deosebite prin intemeierea lor nemijlocita de insusi Hristos, deosebite in esenta lor prin "semnele vazute ale Harului nevazut", deo sebite prin "efectul" lor (ejfficacio) si, in sfarsit, deosebite prin "cauza Harului".
Prin aceasta "separare" a Tainelor intr-o realitate noua sui-generis, in definirea scolastica ele apar ca fiind intemeia te numai din cauza caderii omului si a mantuirii lui de catre Hristos. In starea "nevinovatiei primare", omul nu avea nevoie de Taine. Ele au devenit necesare numai pentru ca omul a gresit si are nevoie de medicamente pentru vindecarea ranilor pacatului. Tainele sunt asemenea medicamente - "qua-edam spirituales medicine qui adhitantur contra vulnera peccati". In sfarsit, unicul izvor al acestor medicamente sunt patimile si jertfa pe cruce - acest Passio Christi - cu care Hristos l-a rascumparat si l-a mantuit pe om. "Tainele se savarsesc cu puterea patimilor lui Hristos" - "operatus in virtute Passionis Christi" - si se aplica la om - "Passio Christi quaedam applicatus hominibus"...
Facand totalul dezvoltarii teologiei sacramentale din Apus, teologul catolic Dom Vonier, autorul vestitei carti Cheia doctrinei euharistice, scrie: "Lumea Tainelor este o lume noua, creata de Dumnezeu si total deosebita de lumea naturii si chiar de lumea spirituala. Nu exista nimic pe pamant, nici in cer asemenea Tainelor. Ele au un mod deosebit de existenta, au o psihologie proprie, au un Har propriu. Noi trebuie sa pricepem ca intelegerea Tainelor este ceva cu totul sui-generis"...