Pomenirea dupa inmormantare

• « Inapoi
• Inainte »

Pomenirea dupa inmormantare

Familia celui decedat cheama la masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare.

Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa mamance cu cuviinta si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mamanca nici nu se bea intocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l/s-o ierte", iar cand se primeste un vas, imbracaminte, etc. de pomana, nu se zice multumesc ci "Dumnezeu sa primeasca!".

Obiceiul de a varsa vin din pahar la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa vin pe covoare dovedeste nu numai ca se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de bunacuviinta, murdarind fara rost covorul ori altceva acasa sau la biserica.

Cand cineva pleaca beat de la pomana, a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat bautura peste masura.

Milostenia cea mai primita este cea facuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati in casele sau leaganale de copii.

Cand decedatul face parte dintr-o familie fara p[osibilitati materiale, este potrivit ca rudele sa apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja comitetul parohial, obtinand cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita, intrucat a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine care trebuie vadita prin fapte concrete, in astfel de situatii.

De retinut:

Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza sa ia parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spatale pemaini. S-a incetatenit obiceiul ca cei ce se spala sa nu se stearga, pentru ca "nu se sterge". Fireste ca aceasta practica este lipsita de sens. Ea, probabil, tine de o anumita strategie a familiei care cu greu se poate oferi mai multe prosoape de sters atunci cand cei poftiti la masa sunt in numar mare.

Trebuie avut in vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade in post, toate mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte rugaciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce, pentru ca "mortului nu-i placea mancarea de post". Aceasta este o viziune ingusta asupra relatiei pe care noi, cei vii, o pastram cu cei decedati, prin rugaciune si prin post. Mortul nu mananca, nu bea, pentru ca sufletul lui este imaterial, iar "Imparatia lui dumnezeu - spune Sf. Apostol Pavel - nu este mancare si bautura".

Deci, se cuvine a pastra si respecta cu sfintenie randuiala Bisericii, apelandu-se permanent la sfatul competent al preotului

• « Inapoi
• Inainte »