Pantecele Sau ingenuncheaza ingeri, Perfect, sta ca un glob, precum pamantul ; Si apara intr-insu, ca-ntr-o cochilie, adamii, toti martirii, apostolii
Pe manastirea-n piatra, Am devenit pamant, m-am prefacut in nori, copaci, apa si vant Si am tacut ca noaptea
Degeaba aruncati cu zaruri din Ursita, Sa regasiti in astre o veste potrivita La anul nou, stiu bine, cum imi zicea strabunul, Se deschidea tot cerul, de lumina pamantul.
Cumva ne-asteapta totul: Ne-asteapta ora care fuge, Ca un strain sezand in gara, Tot nemiscata si cuminte
Cea din urma fericire, s-a dat unui poet: Cum n-a fost de cuviinta s-o ia vreun arlechin, i-a fost ingaduita, in traiul desuet, celui ce scrie vesnic, un ranjet in suspin.