Cea din urma fericire, s-a dat unui poet:
Cum n-a fost de cuviinta s-o ia vreun arlechin,
i-a fost ingaduita, in traiul desuet,
celui ce scrie vesnic, un ranjet in suspin.
Soptita rar, incet, inscrisa doar cu ape,
s-a prefacut in limfa, de-i sangera in vers.
Ca pe o Taina Sfanta, el o tinea aproape,
Insingurat si sobru, fugar de univers.
Il mai zareau doar pasari, in lumea sa, tacand,
Cum suradea-n cerneluri la foaia fina, alba,
Caci numai el vedea, de ani si ani la rand,
Ingerul prins in vorbe, cum zboara din silaba…
Stoian Ruxandra
-
Pamantule sfant
Publicat in : Poezie Ortodoxa -
Se pogoara cerul pe pamant
Publicat in : Poezie Ortodoxa -
Tristete
Publicat in : Poezii ortodoxe
-
Zorii Anului
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Haos
Publicat in : Poezii ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.