Atitudinea creștinului în lume - încuviințăm fărădelegea prin nepăsare sau frică?

Marţi, 14 Iunie 2011 15:59

Cred că fiecare din noi ne revoltăm atunci când vedem că se întâmplă o nedreptate în jurul nostru. Fie că vedem un animal maltratat, un copil abandonat sau o femeie abuzată, ne aprindem de mânie și ne dorim imperios dreptatea. Ne dorim ca cel care a făcut nedreptatea să fie pedepsit pe măsura nedreptății sale. Lucrul acesta este reflexul normal al firii întrucât omul neviciat din fire respinge răutatea evidentă.

Cu ceva timp în urmă, o cititoare de-a noastră ne-a rugat să scriem un articol de atitudine, prin care să venim cumva în ajutorul "Cailor bătuți de la Pădurea Letea". Ne întrebăm cu toții oripilați cum de s-a ajuns ca acei cai să fie atât de chinuiți, fără ca făptuitorii să fie trași la răspundere din timp? Cum s-a ajuns să se întâmple asemenea acte de barbarie în secolul XXI? Ei bine, există răspunsuri pentru această problemă, răspunsuri care arată cu degetul și spre noi, nu numai spre cei care comit astfel de nedreptăți strigătoare la cer. Să facem un pic de lumină:

În urmă cu ceva timp mi-a căzut pe mâini o carte care se numește "Ghidul nesimțitului". Cartea este un medicament necruţător de tratare a nesimțirii, scrisă sub formă de pamflet pentru a pica mai ușor la stomacul orgolios al celui vizat. Punându-mă pe citit, am realizat ca această carte tratează cu excelență problema nesimțirii de orice fel şi am zis în sinea mea că dacă fiecare nesimțit ar citi această carte, atunci nu ar mai exista niciun bădăran în lumea aceasta, niciun bătăuș, hoț sau alt fel de golan, iar cuvântul "cocalar" nu ar spune nimic nimanui.

Însă din păcate cei care suferă de nesimțire cronică nu citesc astfel de cărți, aşa cum nu vor citi nici articole care te învață să-ți pese de tot ceea ce te înconjoară. Nesimțirea este o boală sufletească paralizantă, întrucât a fi nesimțit presupune a fi nesimțit înclusiv față de propria ta boală. Deci nesimțitului nu-i pasă de nesimțirea lui și de aceea nici nu caută să se trateze. Și de aceea el comite nedreptăți fără să-i pese câtuși de puțin. Și tot de aceea articolul de față se adresează oamenilor care au sensibilitate, afinitate și empatie față de ceea ce îi înconjoară, oameni pot și sunt datori să acționeze prompt împotriva nedreptății nesimțitului.

Am să vă povestesc o întâmplare din care avem cu toţii ceva de învăţat. Într-o zi, soția mi-a povestit cum dimineața, în timp ce aștepta în staţie un maxi-taxi pentru a ajunge la servici, avea să asiste la o scenă care să arate cât de mult bine face puterea atitudinii.

Așadar, la câtiva pași dinstanță de staţie, doi aurolaci s-au luat la bătaie, dintre care cel mai puternic a început să-l maltrateze serios pe cel mai slab. În stație mai erau două femei alături de soția mea, una tânără și una mai în vârsta, dar și doi bărbați. Femeia cea tânără, văzând că bărbații care așteptau în stație nu iau vreo atitudine faţă de nedreptatea de sub nasul lor, a scos telefonul mobil și a început să strige către aurolaci că va suna la poliție dacă nu încetează imediat bătaia. Atunci, la auzul acelor cuvinte amenințătoare, aurolacul cel agresiv l-a lăsat pe cel slab în pace și fiecare și-a văzut de drum.

Văzând că altercația a luat sfârșit, doamnele au început să discute între ele despre faptul că bărbații de lângă ele nu au avut nicio atitudine. Și pe bună dreptate erau acuzați bărbații pentru nepăsare, întrucat ceea ce ar fi trebuit să facă acei bărbați a făcut o femeie firavă dar inimoasă. Pe bună dreptate, acea femeie a fost demnă de toată lauda, dând dovadă de bărbăție, adică de curaj, în timp ce bărbații au dat dovadă de nepăsare și lașitate. Datorită curajului de care a dat dovadă, femeia aceea a oprit un abuz și a scutit pe cel mai slab de a mai suferi. Iată ce faptă de omenie: să iei apărarea celor slabi, celor neapărați și neputincioși.

Însă din păcate scenele nedreptății se repetă sub diverse alte forme aproape zilnic, oriunde în țara și lumea aceasta. Și ne întrebăm de ce se întâmplă așa de multe astfel de nedreptăți? Desigur că din pricina celor fără de Dumnezeu vom spune. Da, dar răspunsul nu este complet pentru că nedreptatea îzbucnește și mai ales prisosește atunci când noi o încuviințăm tacit, atunci când noi stăm cu mâinile în sân și așteptăm să strige pietrele în locul nostru.

Așadar, când noi nu facem (mai) nimic pentru colegul de școală bătut, când noi nu luăm apărarea bătrânilor umiliți pe stradă, atunci când închidem ochii dacă vedem că cineva zace lat pe asfalt în mijlocul zilei, ce pretenții mai avem ca să nu se întâmple abuzuri cu animalele sau cu natura înconjurătoare? Dacă noi nu reacționăm împotriva nedreptății comise aproapelui nostru, celelalte abuzuri cum să nu se întâmple cu mult mai ușor?

Deși sunt convins că mare parte din voi vă considerați firavi, rușinoși sau emotivi, atunci când vine vorba să înfruntăm nedreptatea, aș vrea să vă încredințez că a crede în Dumnezeu înseamnă și a fi curajos. De aceea, în orice împrejuare am fi, să ne gândim că avem puterea de a fi curajoși prin credință! Dacă nu precum Hristos, sau precum apostolii și mucenicii măcar precum această bătrânică de 70 de ani:

Dim lights Embed

Fără cuvinte. Atât îmi vine să mai întreb: dacă spiritul civic este o condiție a oricărui cetățea, oare cu cât mai mult noi creștinii nu se cade să avem inițiativă și curaj, pentru a preîntâmpina nedreptatea din jurul nostru?

În final, aș vrea să îl las pe Fericitul Mărturisitor Nicolae Steinhardt să ne insufle curajul de care trebuie să dăm dovadă în calitate de creștini atunci când fărădelegea se desfășoară înaintea noastră:

"Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. [...]

Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului  (Matei 10, 16: “fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiți fără de minte”, II Tim. 4, 5:“tu fii treaz în toate…”, Tit. 1, 8: “să fie treaz la minte” și mai îndeosebi I Cor. 14, 20: “Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari”). Dar nu tâmpiți. Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști" (Pr. Nicolae Steinhardt)

(Dan)

articol preluat de pe Ortodoxiatinerilor.ro