O, maica mea şi născătoarea mea, ia şi tu iertăciune de la părinţi şi de la fraţi, că voi să încep a grăi către tine, cu multe lacrimi şi cu grele şi nenumărat suspine, ci te rog să mă asculţi cu dragoste, că voi să îndrăznesc să fac oraţie către oasele tale cele ostenitoare!

O, maica mea şi dulceaţa inimii mele şi roaba Dumnezeului meu, câtă dosadă ai avut pentru mine, fiind multă vreme însărcinată cu mine, ziua şi noaptea, şi încă nu numai ziua şi noaptea, ci în toată vremea şi în tot ceasul ai fost însărcinată şi împovărată cu trupul meu până la vremea ce-ţi veni porunca lui Dumnezeu să mă naşti. Atunci, o, maica mea, atâtea griji şi scârbe ai avut, câte ai avut şi la moarte! Deci, cu porunca lui Dumnezeu, adaose Sfinţia Sa ţie viaţă şi mie naştere. Şi după aceea, încă mai multe ostenele şi scârbe ai petrecut pentru mine, cât stau şi eu de mă mir de mulţimea lor şi nu pot să socotesc şi să număr ostenelele tale cât te-ai ostenit pentru mine! Ştiu pe albină că se osteneşte şi ea mult, şi niciodată, de dulceaţa florilor, nu se poate sătura de osteneală, încât mi se pare că ea este mai ostenitoare decât alte zburătoare. Însă am socotit şi am chibzuit că aceea numai ziua se osteneşte, iar noaptea ea se odihneşte. Dar pe tine, o, draga mea maică, eu te-am găsit mai ostenitoare decât ea, - pentru ce? Pentru că albina noaptea se odihneşte. Asemenea şi alte păsări ale cerului toate, şi peştii din fundul mării,toţi atunci se odihnesc; iar tu, maica mea, niciodată n-ai avut odihnă, nici ziua, nici noaptea, nici măcar un ceas, nici te-ai săturat vreodată de osteneală. Pentru aceea, iubita mea maică, te numesc pe tine că ai fost mai ostenitoare decât albina şi decât păsările cerului şi decât peştii mării.

O, maica mea, iar când ai vrut să te odihneşti de ostenelile tale, mare dor şi dragoste ai avut în inima ta pentru mine. Atunci ai luat alte osteneli, mai mari şi mai multe. Eu eram înaintea ochilor tăi mai luminat decât razele soarelui şi niciodată n-ai avut înaintea ochilor tăi altă lumină mai luminoasă decât pe mine, nici inima ta n-a avut altă avuţie mai dragă decât pe mine. Drept aceea, o, maica mea, ştiu că inima şi ochii tăi până la moartea ta nu s-au putut sătura de mine şi de vederea mea. Şi atunci nu mi se întâmplă să fiu cu tine, ca să se sature ochii tăi de mine şi eu, fiul tău, să iau iertare şi blagoslovenie de la tine. Şi poate pentru că n-am avut eu dragoste din toată inima către tine, n-am ajuns să fiu la moartea ta, ca să se îndulcească inima ta de mine, dacă în vremea vieţii tale nu te-ai săturat de dragostea mea, ci încă şi la moartea ta ţi-a rămas inima aprinsă de dorul şi de mila mea şi ochii tăi nu s-au săturat de vederea mea. De aceea, mi se umple sufletul de întristare, căci am rămas lipsit de tine, şi apoi am căzut în mirare mare şi nepricepere şi nu ştiu în ce chip voi putea face odihnă sufletului meu, pentru că nu am fost la moartea ta.

Deci, unii mi-au spus că te-au întrebat: ce vom face pentru sufletul tău, după moartea ta? Iar tu ai zis: Fiindcă inima mea niciodată nu s-a putut sătura de dragostea iubitului meu fiu, a lui Neagoe, de aceea şi eu acum îmi pun toată nădejdea sufletului meu şi zic: cum m-am nevoit şi mam ostenit eu pentru dânsul, aşa doar se va osteni şi el pentru sufletul meu.

De aceea, eu, maica mea, dacă am auzit porunca şi învăţătura ta pe care le-ai lăsat pentru mine, pentru ostenelile tale cu care te-ai ostenit pentru mine, şi eu încă mă voi osteni pentru tine şi pentru dragostea cu care m-ai iubit. Şi eu încă voi iubi sufletul tău şi-mi voi aduce aminte de păcatele mele.

Deci, maica mea, eu, cu firea mea, nu aflu alt ajutor mai îmbunătăţit şi mai milostiv decât pe Maria Preacurata Fecioară şi maica lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru cel viu, pentru că de la dânsa au fost toate milele şi bunătăţile şi către dânsa am strigat şi am zis: O, Preacurată stăpână, maica lui Dumnezeu şi preabună ajutătoare, care eşti aleasă din toate neamurile, că numai pentru tine îşi întoarce Dumnezeu faţa Sa întru bunătate către noi, robii Săi. Pentru tine ni s-a deschis Împărăţia Cerului, pentru tine ni s-a dăruit hrana raiului; pentru tine, iadul a fost robit şi satana ruşinat; pentru tine am fost izbăviţi din legături şi din putrejune şi din temniţele iadului. Tu eşti calea vieţii şi pentru calea ta au câştigat toţi drepţii Împărăţia cerului. Tu eşti viţa cea adevărată, care ai făcut nouă strugurele cel copt, din care ne-a curs băutura mântuirii,care este mai dulce decât mierea şi decât fagurele. Pentru tine au fost duşi drepţii întru Împărăţia Cerului. Tu eşti masa cea dreaptă şi curată care ne-a adus pâinea cea cerească, din care au mâncat drepţii şi au luat bucuria cea nespusă şi negrăită, şi pentru tine toţi s-au bucurat.

Pentru aceea, şi eu, maica mea, am cugetat că doar am dobândi ceva bucurie de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi ajutătoarea cea bună, că noi toţi din păcate suntem născuţi şi iarăşi păcatului lucrăm, iar pentru mila lui Dumnezeu şi a Preacuratei Lui Maici doar nu te va lăsa să fii osebită de la faţa Lui cea bună. Că pe mine aşa m-a dus firea şi cugetul, că Maica Domnului nostru Iisus Hristos este milostivă către toţi creştinii care o iubesc.

Drept aceea şi eu m-am nevoit şi am început a zidi Sfinţiei Sale casă din temelie şi nu nădăjduiam ca să o isprăvesc şi să o văd sfârşită. Iar Preacurata Fecioară şi nevinovata Maică a marelui Împărat ceresc, ea n-a băgat în seamă păcatele mele, ci a săturat ochii mei de dorul cedoream şi am văzut casa Ei gata şi sfârşită. Şi dacă am văzut aşa, m-am umplut de bucurie şi săltându-mi inima de veselie, am zis în lauda ei: O, Preacurată Fecioară, Scaunul şi lăcaşul Cuvântului lui Dumnezeu, fie numele tău lăudat de acum până în veci, că eu, robul tău, nu am nădăjduit să văd pofta inimii mele deplin, nici casa ta sfârşită. Iar după acea bucurie cu care mam bucurat văzând casa ei sfârşită, eu mi-am adus aminte de cuvintele tale, pe care le-ai poruncit la moartea ta, zicând ce-ţi trebuie după moarte să fac eu sufletului tău. Dar eu n-am ştiut ce lucru ar putea fi mai mare şi mai bun. Aşadar, am adus oasele tale ca să se îngroape în sfânta casă a celei ce a născut pe Dumnezeu. Iar la aducerea oaselor tale, eu, pentru păcatele mele, iar nu am putut veni ca să mă satur de dorul tău, ci am trimis în locul meu pe iubiţii mei fii Teodosie, Petru şi Ioan şi pe dragele mele fiice Stana, Luxandra şi Anghelina, ca măcar ei să se sature de dorul oaselor tale, pentru că ei îţi sunt fii şi ţie, după cum îmi sunt mie, şi pe care Dumnezeu i-a luat în cămara Sa cea cerească.

O, fiul meu, Petre, iată că-ţi trimit coroana şi diademele, pentru că tu-mi erai stâlparea mea cea înflorită, de care pururea se umbreau şi se răcoreau ochii mei. Iar acum stâlparea mea s-a uscat şi florile ei s-au veştejit şi s-au scuturat şi ochii mei au rămas arşi şi pârliţi de jalea înfloririi tale. O, iubitul meu Petre! Eu gândeam şi cugetam să fii Domn şi să veseleşti bătrâneţele mele oarecând cu tinereţele tale şi să fii biruitor pământului. Iar acum, fiul meu, te văd zăcând sub pământ, ca trupul oricărui sărac. Într-o vreme îmi erai drag, iar acum te-am urât; într-o vreme îmi era milă de tine, iar acum nu-mi este milă; într-o vreme erai bogat, iar acum eşti sărac; într-o vreme, fiul meu, te vedeam pe pământ, iar acum te văd sub pământ. Puţină vreme te-ai arătat ca o floare frumoasă înaintea ochilor mei şi numaidecât te-ai dus sub pământ. Eu credeam să mă vezi tu pe mine sub pământ, dar te-am văzut eu pe tine îngropat.

O, fătul meu, căci nu mă acoperi mai bine pământul pe mine decât pe tine şi mă lăsaşi la bătrâneţele mele, când era vremea să se odihnească de către tine. Tu, atunci, n-ai nici o grijă de mine, ci m-ai lăsat să fie totdeauna inima mea arsă şi aprinsă de jalea ta şi ochii mei să fie la bătrâneţele mele tot plini de lacrimi, ziua şi noaptea. O, fiul meu, mai bucuros aş fi dat traiul şi zilele mele, ca să fii tu viu. Eu îţi gătisem haine domneşti, ca să te îmbraci cu ele şi să te împodobeşti, ca să veseleşti inima mea şi să usuci aceste lacrimi din ochii mei; iar acum trupul tău se dezbracă de hainele pe care i le-am gătit şi se îmbracă în pământ, dintru care a fost luat,după cum zice Dumnezeu: îDin pământ eşti, şi iar în pământ te vei întoarce". Iar sufletul tău vede alte vederi şi nu ştiu dintr-acele vederi ce va fi văzând sufletul tău; milostivi-se-va Dumnezeu să-ţi îmbrace sufletul tău cu mila Sa. Ci mă tem ca să nu fie sufletul tău rămas cumva nesătul de faţa lui Dumnezeu pentru păcatele mele.

Însă, după acestea toate, iată că-ţi zic: Scoală, fătul meu, scoală, că au venit şi oasele moaşei tale (bunicii) la tine, ca să se odihnească şi ele lângă tine, pentru că şi ţie îţi este mumă ca şi mie. Şi, împreună cu ele, am trimis şi podoabele tale: coroana şi surguciul tău şi diademele. Să se puie cununa şi surguciul tău la Pantocrator (m-rea din Muntele Athos n.n.), ca să se împodobească cu ele, ca doar s-o milostivi Domnul Dumnezeu spre voi şi v-ar dărui cununile cele ce nu vor trece niciodată. Iar diademele să se puie la veşmântul Precistei, ca să se milostivească spre voi şi să vă acopere sub veşmântul ei la înfricoşata judecată şi să vă dea viaţa cea de veci, care nu va trece niciodată.

O, iubiţii mei fii şi avuţia inimii mele cea scumpă şi lumina ochilor mei cea strălucitoare, tu, fătul meu Teodosie şi voi, dragele mele cocoane, Stano şi Luxandro, acum muma mea şi moaşa voastră se îngroapă sub pământ, după porunca lui Dumnezeu. Sculaţi-vă voi şi alergaţi către îndurătorul şi stăpânul nostru Iisus Hristos şi către Preacurata a lui Maică şi, cu multă frică şi umilinţă, cuprindeţi în braţe cinstitele lor icoane, pentru mumă-mea şi moaşa voastră şi pentru feciorii mei şi fraţii voştri şi ziceţi aşa: O, Stăpâne Hristoase, Împărate atotţiitorule,bunule şi iubitorule de oameni, Doamne şi Dumnezeul cel nemincinos, care ai zis că: îPe cel ce va veni către Mine, nu-l voi goni afară", drept aceea şi noi, robii Tăi, nu aflăm decât pe Tine. Pentru aceea alergăm către Tine, ca să ne miluieşti, însă nu după păcatele noastre, ci după mila Ta cea multă, care nu o ştie nimeni de unde vine, nici o poate socoti. Că noi, Doamne, suntemzidirea Ta, ci nu lăsa, Doamne, pe strămoaşa noastră şi pe fraţii noştri, făptura mâinilor Tale, să fie batjocoriţi de Satana, ci-i primeşte în cămara Ta cea bună, - nu doar ca pe nişte drepţi, ci ca pe nişte argaţi de cei mai proşti (simpli, n.n.).

Părintele meu, chir Macarie, şi voi, egumeni şi preoţi, şi alţi fraţi câţi vă aflaţi întru Hristos, toţi pe care v-am rugat şi mai înainte să am iertare şi blagoslovenie de la voi, ca să fac puţină rugă către oasele maicii mele. Pentru aceea, cât am putut pricepe dintr-o parte oarecare, eu am zis şi m-am rugat, dar să vă fie fără supărare ca să mă rog către Domnul nostru Iisus Hristos pentru sufletul maicii mele. Că de aş fi şi vrut să mă rog mai înainte, eu n-am îndrăznit a grăi cuvânt către Dumnezeul meu, că sunt îngreunat şi însărcinat de păcate; iar, cu ajutorul şi cu blagoslovenia voastră, acum eu voi îndrăzni a grăi şi a mă ruga lui Dumnezeu, împreună cu voi, cu toţi.

O, Împărate atotţiitorule, Dumnezeul cel milostiv şi iubitor de oameni, către Tine cad, Domnul meu, şi Te rog pentru mieluşeaua Ta şi muma mea; pentru mila Ta cea mare, să nu fie despărţită de turma Ta, în prăpăstiile cele adânci, nici să fie biruită de fiarele cele cumplite şi nemilostive. Ci Tu, Păstorul cel bun, o întoarce în staulul Tău şi o scoate din adâncul prăpăstiilor, şi o izbăveşte de fiarele cele cumplite şi nemilostive, şi o primeşte în turma Ta. Că numai spre mila Ta ne nădăjduim, Doamne Dumnezeul meu. Că mila Ta n-are început, nici sfârşit. Şi pentru dragostea noastră Tu ai făcut cerul şi încă Te-ai făcut şi fecior lui Adam, şi pentru dragostea noastră faţa obrazului Tău cea dulce şi luminată o ai dat spre lovire de palme şi spre scuipare şi ocară neamului jidovesc, celui nemulţumitor. Pentru noi ai stătut la judecată înaintea Caiafei. O, frică şi minune, cum robul şedea, iar Împăratul sta în picioare! Cum Ana îl batjocorea, iar Împăratul cerurilor se smerea! Pentru dragostea noastră, Împărate Hristoase, ai lăsat cetatea cea cerească şi Te-ai pogorât de ţi-ai răstignit trupul pe Cruce în cetatea ovreiască şi Te-au adăpat cu oţet şi cu fiere. Pentru noi ai luat palme peste obraz şi pătrundere de piroane. Şi când Te-au împuns cu suliţa în coastă, fără de milă, atunci soarele s-a ascuns, luna nu şi-a mai dat lumina ei, stelele cerului s-au întunecat, cerurile s-au înfricoşat, pământul din temelie s-a cutremurat, întuneric a fost peste toată lumea, catapeteasma templului s-a rupt şi pietrele s-au sfărâmat.

Iar când te-a văzut spânzurând pe Cruce, cine ar putea spune lacrimile curatei Fecioare şiale iubitului Tău ucenic! Atunci s-a pogorât Arhanghelul Mihail şi cu Gavriil, cu Heruvimii cei cu ochi mulţi şi cu Serafimii cei cu câte şase aripi şi neputând să caute spre mulţimea răbdării şi smereniei Tale, şi-au acoperit feţele cu aripile lor şi se mirau şi ei de atâta răbdare şi smerenie ce ai arătat pentru noi! Iar, pe urmă, câţi Te-au iubit şi s-au închinat sfintelor Tale patimi şi răstignirii Tale, au zugrăvit icoane, cinstitul şi prea luminatu-ţi chip, iar câţi au fost necredincioşi şi n-au crezut în Tine, au venit către icoana chipului Tău şi împărătescul Tău trup l-au împuns cu suliţa şi, - o, minune! - a curse sânge, ca şi mai înainte.

O, Doamne, Împăratul meu, atâta dragoste şi patimi ai pus pentru noi, cât nimeni nu poate socoti nici număra milele Tale câte sunt, nici de când s-au început, nici când se vor sfârşi.

Drept aceea, şi eu, nevrednicul robul Tău, care sunt mai păcătos decât toţi oamenii, dimpreună cu roaba Ta şi muma mea Neaga, şi cu zidirea Ta şi feciorii mei, ne închinăm răstignirii Tale şi ranelor Împărăţiei Tale, pe care le-ai răbdat pe Cruce pentru noi, oamenii, şi slăvim Învierea Ta, Dumnezeul nostru, pentru că printr-ânsa a fost iadul robit şi spart, şi faţa Satanei, cea scârnavă şi spurcată, a fost ruşinată, iar drepţii au luat viaţa de veci.

Vezi, fătul meu, Teodosie, cât este de bun Dumnezeu! Pentru aceea, cu nevoinţă şi cu umilinţă, te scoală şi te închină lui Iisus Hristos, că nu se cade să stea împărăteştile şi nevinovatele rane necercetate de noi; ci ia surguciul robului lui Dumnezeu, fiului meu şi al fratelui său, al lui Petru, şi acopere cu el cinstitele rane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi să mi te închini, fătul meu, şi să săruţi rana cea cinstită a Domnului Hristos, pentru muma mea şi moaşa ta, Neaga, încă şi pentru mine şi pentru frăţiorii tăi, pentru Petru, şi Stana şi Anghelina, deci şi pentru mine, fătul meu. Şi te roagă lui Dumnezeu să te miluiască şi să-i fie milă de tine şiân acest veac, şi în cel ce va să fie. Că Dumnezeu este mult milostiv şi El însuşi zice: îOricine va veni la Mine, nu-l voi scoate afară". Pentru aceea şi noi, către nimeni altul nu ne întoarcem feţele, ci numai către îndurările şi milele lui Hristos, ca doar s-o milostivi spre noi şi ne va da traiul şi viaţa Sa, care nu va trece niciodată, ci va trăi în ani netrecuţi şi nesfârşiţi. Amin.