Preotul Stefan Marcu

“In Aiud, preotul Marcu a facut misionarism pana la sacrificiu. Era un om cu suflet curat, cu caracter integru, fara compromisuri in credinta, cu mare capacitate de dragoste si jertfa. A fost mult pedepsit, dar nu a renuntat nicio clipa la misiunea sa sfanta. Bolnav, tot mai bolnav, el a continuat slujirea si a murit ca un martir”. (Ioan Ianolide)

Sef legionar al judetului Putna si fin de cununie al lui Corneliu Zelea Codreanu, preotul Stefan Marcu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite. Cunoscut si iubit in tot tinutul Vrancei, parintele Marcu a mentinut vie flacara credintei si a dragostei de neam printre romani, aplecandu-se cu durere si mila la toate nevoile oamenilor. In 1940, a infiintat chiar o cantina pentru evreii saraci, gest pentru care comunitatea evreiasca i-a ramas recunoscatoare multa vreme. “Rasplata” acestor osteneli a fost un martiriu de zeci de ani in temnite si la Canal, unde statutul de “popa bandit” i-a inmultit umilintele si chinul. Eliberat in 1964, a murit cu putin inainte de evenimentele din ’89, intr-un “accident” ce poate fi suspectat de conotatii politice.

Eliberat printre ultimii din Zarca Aiudului, parintele Stefan se intoarce in 1964 la slujirea preoteasca.

“La Aiud, l-am intalnit pe Costica al Tudorei, flacau tanar din tinutul Vrancei. Venise de curand, bolnav, de la Baia-Sprie.

- Cati ani ai, Costica?

- 18, la 6 august!

- Si nu-ti pare rau ca, atat de tanar, ai intrat in puscarie?

- Ba, imi pare rau, da’ daca Dumnezeu a vrut asa, asa sa fie! Si daca am ajuns la puscarie, apoi oare sa ne vaitam ca babele? Neamul vrancenilor nu sufera asa ceva! Parintele Marcu ne-a spus de mai multe ori la biserica sa nu facem de ras sangele pe care-l avem de la strabunica noastra, matusa Tudora. Apoi sangele apa nu se face! Daca vrerea-i asa, cu rautate pentru toti, trebuie sa fiu si eu unde-i tata si Parintele nostru!”

(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare)

*

Martir te fac!

“Si diavolul a intrat in Iuda. Iar Iuda era de asta data un alt preot, ucenic al lui Hristos. Si L-a vandut pe Hristos si pe fratii sai…

In seara aceea, mai intai s-a uitat crunt la inchinarea pe care o faceam inaintea mesei. I-am raspuns cu chip senin si l-am dezarmat.

Dincolo, pe ladita, isi face rugaciunea preotul stefan Marcu din muntii Vrancei. Celalalt se apropie in varful picioarelor, plecand de la mine, si-l loveste peste obraz:

- Ce-i cu semnele astea mistice? Nu stii ca sunt interzise? Vrei sa fim pedepsiti toti pentru tine?

Marcu, in picioare, ii raspunde senin:

- Loveste-ma si pe obrazul celalalt!

Si Iuda loveste. Loviturile cad peste cap si in coasta. Pe fata lui Marcu apare rosul sangelui. Rezemat de stalpul patului, primeste salbaticele lovituri. Iuda urla si loveste:

- Te invat eu traire crestina! Martir te fac!

Cand Iuda se opreste gafaind, cu sudori mici pe frunte, Marcu, tacut, isi face semnul crucii. Iuda se indeparteaza, maraind sudalmi cu tot calendarul ortodox…”

(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare)

***

Omorît de Securitate?

“În urma condamnării părintelui Marcu, a suferit şi familia sa. Astfel, prin adresa Direcţiei Regionale Focşani către Biroul local de Securitate, din 8 februarie 1951, se cerea: “Luaţi măsura de a recruta o reţea informativă pe lângă familia preotului Marcu Ştefan din satul Nistoreşti, care este arestat. Interesează din ce trăieşte această familie, cine o ajută din punct de vedere material şi moral şi cu ce elemente are legături. Rezultatul acţiunii informative ne va fi înaintat în copie până la data de 20 februarie 1951“.

Faţă de acestea, la 16 februarie 1951, Biroul de Securitate răspundea că de aproximativ de trei luni soţia şi cei doi copii aflaţi în libertate s-au mutat în Focşani şi a fost dirijat un informator. În acest sens, la 22 martie 1951, sursa “Iscu” informa Securitatea despre soţia părintelui Marcu:

“Ea a început a-mi povesti că trăieşte cumplit de greu. A dat divorţ de soţ […] a plecat din Vrancea ca să poată întreţine o fetiţă la liceu. Până acum a mai vândut ce a avut, dar de acum nu prea mai are ce vinde şi nici n-are cu ce să se îmbrace şi să se jeneze de lume. A fost şi a cerut serviciu la plasare, dar nu avut acte bune. E dispusă să facă orice fel de muncă, dar toţi se feresc de ea. Nu ştie nimic de la soţ. De la fetiţă nu are veşti din noiembrie [Gabriela, n. n.], când i-a trimis haine. Ea în Focşani stă în camera închiriată pe nume fetiţei de la liceu”.

După eliberare, părintele Marcu a fost supravegheat cu o indiscreţie intenţionată. Era chemat foarte des la Securitate, uneori numai pentru a fi văzut de oameni pentru a fi compromis. Deşi pus în situaţii delicate, a sfârşit prin a-şi stăpâni urmăritorii cu iubirea sa capabilă de jertfă, câştigându-le respectul celor mai mulţi dintre ei. Nu de puţine ori, unii dintre securişti, în special spre apusul regimului comunist, şi-l alegeau duhovnic, tocmai pentru că îi cunoşteau verticalitatea.

De la 1 octombrie 1964, şi până la pensionare, 1 ianuare 1975, a slujit la parohia Maluri, din Protoeria Focşani, judeţul Vrancea, fiind apreciat, respectat şi iubit de cei păstoriţi.

După treizeci de ani de la plecarea din parohie este încă viu şi des pomenit de cei păstoriţi. Timp de 15 ani a slujit la diverse biserici din municipiul Focşani, fiind un duhovnic de excepţie, întorcând pe mulţi la credinţă. Medici, profesori, ingineri, avocaţi şi procurori, precum şi creştinii de rând îl căutau, atât pentru competenţa sfaturilor sale cât şi pentru puterea rugăciunii, prin care i-a salvat pe mulţi de la pieirea veşnică. A fost o conştiinţă slujitoare autentică, un ascet desăvârşit, un trăitor sincer al mesajului Evangheliei. Putea fi surprins, în timpul Sfintei Liturghii, cu lacrimi ce-i spălau faţa, cu chipul transfigurat, cu o voce răguşită, dar cu un simţ al melosului bizantin deosebit. Era un sfânt din icoană şi o voce din adânc, chip al blândeţii şi ocean al smereniei. A suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi. A fost necruţător cu păcatul şi înţelegător cu păcătoşii.

În seara zilei de 28 septembrie 1989, pe când se întorcea de la piaţă, pe trecerea de pietoni, din faţa scării blocului unde locuia, o maşină l-a lovit şi numai după câteva ore de chin şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile Ziditorului.

“Accidentul” poate fi suspectat de conotaţii politice, cu atât mai mult cu cât şoferul avea legături cu Securitatea, iar ochiul vigilent al partidului făcea verificări, în blocul în care locuia, cu o săptămână înainte de accident“.

(Pr. Ştefan Marcu – un simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea de Adrian Petcu si pr. Ionel Ene, in revista “Rost”)