Ma simt oarecum zguduit de aceasta veste, cu atat mai mult ca s-a stins la cativa km de mine. Am participat in cateva randuri la sf. liturghii oficiate de sfintia sa. Ultima oara cand a trecut prin oras, chiar a avut o scurta conversatie cu fiul meu cel mic, intrebandu-l care-i sunt intentiile de viitor si dandu-i sfaturi si binecuvantare. Aproape ca nu-mi vine sa cred ca nu mai e in viata, fiindca il vedeam destul de vioi si activ... Numai Dumnezeu stie cum si cand ne incheiem socotelile pe acest pamant.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.

1. Nu sunt nici blanda, nici rabdatoare. Imi doresc sa fiu. Nu stiu cum ati reusit sa vedeti ceva ce nu prea exista.
2. Eternul feminin? Aici? Pe un forum crestin ortodox? Cam despre ce vorbim?
3. Nu sunt de acord cu razboiul de niciun fel. Nu cred ca exista razboaie drepte. Dumnezeu nu ne-a creat ca sa ne macealarim sau sa ne omoram unii pe altii: ne-a creat sa ne iubim unii pe altii. Nu cred in increstinare prin constrangere. Deci nu sunt de acord cu felul in care, de-a lungul timpului, Biserica Romano Catolica i-a increstinat pe oameni. Asa cum nu sunt de acord cu spanzuratoarea, ghilotina, arderea pe rug. Asa cum nu sunt de acord nici cu ce s-a intamplat aici, mai pe la noi, unde ne mandrim ca suntem crestini ortodocsi, cand ar trebui sa fim smeriti ca suntem crestini ortodocsi. [<<Spunea Parintele meu duhovnic (adica parintele Sofronie Saharov): „NOI SUNTEM ORTODOCSI, DAR NOI NU PUTEM FI MANDRI CA SUNTEM ORTODOCSI, NOI TREBUIE SA FIM SMERITI CA SUNTEM ORTODOCSI SI ORTODOXIA IN SMERENIE SE PASTREAZA.>>
(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura duhului, Alba-Iulia 2002, pag.138)
Robia tiganilor: [robii domnesti (ai statului), robii boieresti (ai boierilor) si robii manastiresti(ai manastirilor)]; oamenii umiliti, batjocoriti, imfometati schingiuti in inchisori: Aiud, Gherla, Jilava...Canal. Unde erau blandetea si rabdarea si iubirea de aproapele cand Vlad Tepes tragea oameni in teapa? Dar cand oamenii erau trasi pe roata sau pusi cu picioarele in obezi? Adica fiinte facute dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: unii erau chinuiti /altii îi chinuiau pe cei dintai. Unde era iubirea de aproapele (porunca Mantuitorului Iisus Hristos) cand in Rusia crestina oamenii erau deportati in Siberia si supusi la chinuri de neimaginat? Dar atunci cand in gulag au pierit milioane de suflete? Unde era iubirea de aproapele (porunca dumnezeiasca) atunci cand, tot in Rusia crestina, existau”edecarii de pe Volga”, adica acei oameni inhamati pe un mal si pe altul al fluviului Volga, carand pana la epuizare vasele (vapoarele). Oameni inhamati ca vitele! Dar avorturile, prostitutia (inca nelegiferata pe la noi) saracia si bogatia, crimele si violurile, abuzurile asupra femeilor, copiilor si batranilor sau asupra oamenilor cu dizabilitati; oamenii care mananca de prin gunoaie, oamenii care isi duc viata pe strazi si prin canale.
4. Dumnezeu ne-a dat liberatatea sa alegem! Dumnezeu ne porunceste, dar nu ne obliga sa indeplinim porunca. Ne lasa sa alegem. Si suntem raspunzatori pentru optiune.(Predica Parintelui Bartolomeu Anania la Duminica Izgoirii lui Adam din Rai, predici audio, www.crestinortodxo.ro )
5. E dreptul dumneavoastra sa va indoiti de orice si de oricine. Nu am nimic de ascuns.
Am citit tot ce ati scris. Am inteles. Nu e o rusine sa intrebi. Nu e o rusine sa nu intelegi. Nu e o rusine sa ti se explice. Si chiar nu trebuie sa faceti apel la intreaga dumneavoastra iubire si smerenie ca sa-mi spuneti asta.
Dar dumneavoastra, iertati-ma, ati citit ce am scris eu? Nu ca ar fi si important sau deschizator de drumuri in cunoastre. Dar ca sa nu ne mai invartim in cerc.
Dumneavoastra vreti sa ma convingeti ca Ortodoxia este credinta adevarata. Dar eu n-am spus nicio clipa ca ar fi altfel.
Eu am pus in discutie atitudinea noastra, a crestinilor ortodocsi. Suntem crestini ortodocsi? Unde e iubirea, smerenia, blandetea, toleranta daca nu vedem in chipul celui de langa noi, indiferent daca este ateu, crestin, hindus, talhar, desfranat etc. Chipul lui Dumnezeu? Noi asa uratiti de pacate cum suntem dupa alungarea lui Adam din Rai, noi purtam in noi Chipul lui Dumnezeu.
Eu m-am inrebat si ma intreb in continuare, ce se intampla cu milioanele de oameni care nu sunt crestini ortodocsi. Fiind convinsa ca Dumnezeu Creatorul tuturor celor vazute si nevazute e iubire! Si stiind ca „Iadul este marea durere a lui Dumnezeu” (Parintele Arsenie Papacioc). Si stiind ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului....

6. Dar trebuie sa facem o diferenta intre crestinii de atunci (de la inceputurile crestinismului) care cu adevarat ascultau glasul Mantuitorului Hristos si-I respectau cuvantul si crestinii de azi.
Atunci era credinta; acum e ceea ce vedem si traim.

7. Oare Sfantul Siluan Athonitul greseste cand ne spune: <<Imi amintesc de o conversatie avuta cu un pustnic. Acesta din urma i-a spus cu un aer de vadita satisfactie: - Dumnezeu ii va pedepsi pe toti ateii, care vor arde in focul cel vesnic. Vizibil chinuit, staretul Siluan i-a raspuns: - Ei bine! Spune-mi, rogu-te, daca ajungi in rai si de acolo poti vedea cum arde cineva in focul iadului, vei putea fi in pace? - Ce sa fac? E vina lor, a spus celalalt. Atunci cu fata indurerata staretul a raspuns: - Iubirea nu poate indura acest lucru.... Trebuie sa ne rugam pentru toti oamenii.>>
<<Domnul are mila de toti... Atat a iubit pe oameni incat a luat asupra Lui povara lumii intregi... Iar de la noi asteapta sa-i iubim pe fratii nostri.” „In numele lui Hristos Care S-a predat mortii pentru vrajmasii Sai, oamenii sunt deseori gata sa verse sange, nu insa propriul lor sange, ci pe al „fratilor” lor „vrajmasi”. Asa a fost de cand lumea, dar viata staretului a coincis cu o perioada de istorie, in care aceasta deformare a sensului Evangheliei a atins o aploare exceptionala. „Oare aceasta e calea lui Hristos?”, spunea el cu tristete.>>(citate din „Viata si invataturile staretului Siluan Athonitul scrise de ucenicul sau, arhimandritul Sofronie).
Doamne ajuta-ne sa fim crestini si prin fapte nu numai prin botez!

Catehismul crestin ortodox
 

Cred ca e bine sa cautam raspunsurile referitoare la Catehismul ortodox si pe site-ul Patriarhiei, o sursa demna de incredere: http://www.patriarhia.ro/ro/document...hismlista.html


Doamne ajuta!

Va multumesc pentru indemn
 

Va multumesc pentru indemn. Ingaduiti-mi sa va dau si eu cateva link-uri, tot despre smerenie:
http://parinteleteofilparaian.blogsp.../smerenia.html
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...tul-68527.html

http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm



<<Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.>> (Matei 11,29-30)

<<Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.>> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. >> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.>>
(DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro

Dumnezeu sa ne ajute sa fim smeriti!

Folosul duhovnicesc ar trebui să fie îndreptarea noastră, nu? Căci pentru aceasta este Sfânta Scriptură ("spre mustrare, spre îndreptare" 2 Tim.3,16), pentru aceasta e Catehismul (spre îndreptarea dreptcredincioşilor ce calcă strâmb). Domnul Marinescu a remarcat două strâmbăciuni sancţionate atât de Biblie cât şi de Catehismul Ortodox (mai sunt şi altele), şi o va face probabil "de mii de ori" până vom recunoaşte cu toţii că suntem oameni şi că greşim faţă de Dumnezeu. Şi abia atunci vom avea un "folos duhovnicesc", altminteri îndemnurile Duhului Sfânt se vor lovi mereu de urechi surde.

De folos toate linkurile postate de tine , dar mai ales "Despre smerenie "- Sfantul Siluan Athonitul si Teofil Paraian - " Smerenia " ! Nu stiu , dar acestia doi mi-au mers in totdeauna la inima .
Doamne ajuta !

Ierarhul Epifanie şi maiestatea harului
 

Te rog sa-mi permiti sa adaug la frumoasele tale cuvinte , un cuvant de suflet al Parintelui Panait Istrati :
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu.
Pentru că l-am cunoscut bine, îmi permit să scriu câteva rânduri despre Înaltpreasfinţia Sa.
Îl cunosc practic dintotdeauna. Atunci când am devenit conştient de propria-mi existenţă, el ea acolo, aproape de familia mea, călăuzindu-ne paşii, stareţ la Mănăstirea Neamţ şi director al Seminarului de aici. Tata era profesor acolo de muzică psaltică, aşa că a avut enorm de mult de învăţat de la el. Mai apoi, l-am văzut mereu, întâi la Constanţa, iar apoi la Buzău.
Ierarhul Epifanie avea un fel unic de a percepe lumea. Înzestrat cu o inteligenţă de o subtilitate greu de egalat, profesor şi teolog de vocaţie, îi plăcea să asculte înainte de a pune diagnosticul. Avea un zâmbet aparte, misterios, care ascundea o profunzime a trăirii şi a cercetării remarcabilă. Era într-adevăr un episcop, în accepţiunea etimologică a cuvântului: episkopos – cercetător, supraveghetor, purtător de grijă.
Episcopul este chipul lui Hristos în Biserică, iar plinătatea harului sacerdotal îi conferă puterea de la Dumnezeu de a săvârşi toate Sfintele Taine. Pentru a dărui harul, omul afierosit slujirii, trebuie să fie plin de Duhul Sfânt. Ori, noi, în rugăciunea „Preasfântă Treime” Îl rugăm pe Duhul Sfânt să cerceteze umanitatea: „Sfinte, cercetează (episkepse) şi vindecă neputinţele noastre, pentru sfânt Numele Tău”. Aşadar, cercetătorul Bisericii, vizionarul Trupului lui Hristos este Duhul Sfânt, Mângâietorul care umple cu smerenie şi iubire oamenii păstraţi pentru har, pentru a transmite prin succesiune apostolică puterea Sfintelor Taine şi al lucrării preoţeşti în Biserică.
Ierarhul Epifanie avea acea acuitate unică de a asculta pe toţi, de a cântări adevărul, de a gândi echilibrat şi de a discerne din valul de incoerenţe al vieţii. Îi plăcea să asculte, avea oricând o vorbă bună, un cuvânt de duh, o ironie de o fineţe insesizabilă pentru mulţi. Apoi, avea un râs sănătos, izvorât din apele curate ale neamului românesc, prin care se bucura sincer de frumuseţea revărsată de Dumnezeu peste oameni.
Mai apoi, am învăţat că în viaţa sa de monah, preot şi ierarh, a văzut multe şi a acumulat experienţă bogată. A văzut că oamenii nu sunt mai niciodată ceea ce par a fi, că în spatele unui chip se ascunde o complexitate de trăiri, şi mai ales, că orice om este bun dacă reuşeşti să-i stimulezi recunoştinţa, smerenia şi dăruirea. De-a lungul unei cariere arhiereşti impresionante, era greu să-l surprinzi. Cunoştea oamenii, îi preţuia, îi mustra cu blândeţe atunci când trebuia. Avea o înţelepciune neaoşă prin care discernea clar intenţiile, aparenţele, jumătăţile de adevăr, iluzia şi realitatea.
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu. Deşi de ceva vreme se simţea destul de rău, a slujit Dumnezeiasca Liturghie de Bobotează şi de Sfântul Ioan, cu aceeaşi râvnă şi iubire care am văzut-o acum treizeci de ani, la Neamţ. A sfinţit sute de preoţi şi biserici, într-o bucurie a dăruirii harului care nu s-a împuţinat peste vremuri.
Mi-a povestit mai demult că imediat după revoluţie, o dată cu tăvălugul noilor potentaţi, s-au găsit şi câţiva care i-au contestat autoritatea spirituală. Câţiva preoţi şi „credincioşi” cu abilităţi politice i-au cerut să părăsească tronul arhieresc, deşi fusese călugăr de vocaţie, profesor de teologie, stareţ de mănăstire şi apoi firesc episcop. Într-o duminică, un grup de nemulţumiţi aştepta înafara bisericii, scandând lozincile noii vremi, cu intenţii destul de violente. Calm, maiestuos, natural, zâmbitor, ierarhul a ieşit din biserică, îmbrăcat în toate veşmintele arhiereşti, cu Crucea şi toiagul în mână şi i-a binecuvântat pe turbulenţi. Ca la un semn, toţi şi-au plecat capul, au făcut Sfânta Cruce şi au mormăit în barbă: Sărut mâna! Cu tăcere, blândeţe şi binecuvântare, a rezolvat conflictul, iar cei mai mulţi dintre răzvrătiţi şi-au cerut iertare mai devreme sau mai târziu.
Un astfel de om era Înaltpreasfinţitul Epifanie. Calm, blând, de o fineţe monahală certă, zâmbitor, preocupat pentru Biserică, ascultând păsurile preoţilor şi călugărilor, povăţuind, vizitând foarte des mănăstirile, slujind Liturghia cea dumnezeiască. A plecat la Liturghia veşnică, în chinovia raiului, acolo unde poate să se bucure deplin de Mirele Hristos, pentru care şi-a dedicat viaţa. Inima i-a stat în drum către o mănăstire, arătând într-un mod providenţial grija sa pentru biserici şi mănăstiri: „Pe lângă cele dinafară, ceea ce mă împresoară din toate părţile este grija pentru toate bisericile” (II Corinteni 11, 28).
Dumnezeu să-l odihnească în pacea şi lumina Sa!

http://www.basilica.ro/_upload/img/2...953b61oa9a.JPG

Clarificare
 

Ma intereseaza nu ce spune sfantul parinte cutare ci doar ce spune Sfanta Scriptura. Vreau argumente scripturisticen acolo unde gasesti adevarul descoperit de Dumnezeu.

Clarificare
 

De ce crezi ca nu are rost? trebuie ramas pe "sistemul corect de referinta". Pentru ca nu discutam pe baza Scripturii de aceea vorbim limbi diferite si nu ne intelegem.
Pierdere de timp este atunci cand discutam in afara Cuvantului lui Dumnezeu, doar bazandu-ne pe ce spun alte scripturi.

Iisus spunea ca cine nu ramane la Cuvant acela este ratacit.Matei 22.29. (29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.)

Atunci du-te la sinagogă!

Portretul ereticului si al schismaticului dupa Sfintii Parinti - Pr. conf.dr.T.Sterea
 

Portretul ereticului si al schismaticului dupa Sfintii Parinti

Cuvantul "erezie" a fost mostenit de crestinism de la scolile filozofice elenistice, unde avea sensul de "a alege" (aireo) sau "a lua" (aireomai), "a-si insusi" o doctrina sau o scoala. Trece apoi in iudaism, unde incepe sa capete conotatii peiorative. In acest sens, erezia insemna o abatere de la traditia rabinica. Cu sensul de abatere de la doctrina sau de la norma de credinta, cuvantul trece si in crestinism; il intalnim pentru prima data la I Cor. XI, 18-19, alaturi de un alt termen de specialitate, "schisma": "Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati". In Epistola catre Galateni, cap. V, 20 Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre abaterile constatate printre destinatarii epistolei: "inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri..., dezbinari, eresuri ...". Apostolul Petru isi exprima si el ingrijorarea fata de procesul de infiltrare a ereziilor, in calitate de contestatare ale adevarului revelat, care vor provoca "pieirea" atat celor care le difuzeaza, cat si celor care se lasa inselati: "Dar au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul care i-a rascumparat, isi vor aduce lor grabnica pierire" (II Petru II, 1,1). Cei care produc dezbinari in Biserica sunt denumiti "oameni firesti, care nu au Duhul", iar scopul lor imediat si de perspectiva este atacul asupra unitatii credintei (Iuda, 19). Ca oameni, ereticii sunt descrisi astfel de Sfantul Apostol Pavel: iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, lipsiti de dragoste, clevetitori, neiubitori de bine, tradatori, iubitori de desfatari, "...avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei" (II Tim. III, 1-5).
Deci, cuvantul "erezie" patrunde foarte repede din cultura elenistica in gandirea si spiritualitatea crestina, pastrand din prima sensul de "alegere", iar din a doua sensul de "abatere" de la norma de credinta. Sfantul Ignatie Teoforul spune in acest sens: "Asadar, va rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: folositi numai hrana crestina! Departati-va de buruiana straina, care este erezia! Ca ereticii, pentru a parea vrednici de crezare, amesteca pe Iisus Hristos cu propriile lor ganduri, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare amestecate cu miere si vin; cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti. Feriti-va de unii ca acestia! Si veti reusi, daca nu va mandriti si nu va despartiti de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop si de poruncile Apostolilor".
Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, ocupandu-se de ereziile cunoscute pana in perioada respectiva, atrage si el atentia asupra faptului ca ereticii, printr-o alegere necontrolata de cineva, strica unitatea de credinta introducand invataturi noi, care nu au nici o legatura cu crestinismul autentic: "Toti cei care impartasesc parerile acestora, asa cum am spus, se numesc crestini, tot asa cum, cu toata deosebirea sistemelor filozofice pe care le profeseaza, numele de filozofi este dat tuturor celor ce se ocupa cu filozofia". Acelasi autor, in Dialogul cu iudeul Trifon, acuza propaganda iudaica impotriva crestinismului: "alegand dupa placul vostru oameni de la Ierusalim, i-ati trimis atunci pe tot pamantul, zicand ca s-a ivit o erezie atee, aceea a crestinilor, aducand impotriva noastra toate acele marturii pe care le spun impotriva noastra cei ce nu ne cunosc". Daca unii dintre crestini nu marturisesc aceeasi invatatura de credinta, acest fapt se datoreaza "duhurilor ratacirii", pe care Scriptura le-a anticipat, atunci cand a spus ca vor fi "schisme si erezii" (I Cor. XI, 18-19). "Fiecare dintre acestia invata, in felul lui, sa fie defaimat Creatorul tuturor si Hristos ... Noi nu avem nici o legatura cu acestia... Unii ca acestia se numesc crestini in acelasi fel in care si unele dintre neamuri dau numele de Dumnezeu lucrurilor celor facute de mana si participa la ceremonii nelegiuite si atee".
Ereticii au parasit caile lui Dumnezeu, ratacind in propriul lor "ogor", pentru ca de la inceput au parasit Biserica. "Astfel, cel care s-a lasat furat de erezie "strabate o pustie fara apa" pentru ca a parasit pe Cel cu adevarat Dumnezeu, pentru ca este lipsit de Dumnezeu si cauta apa acolo unde nu este apa".
Din punctul de vedere al Sfantului Irineu, erezia este o alegere personala, raportata la mesajul evanghelic, iar din punctul de vedere al lui Tertulian, aceasta alegere este raportata la invatatura Apostolilor, in masura in care ea constituie o abatere de la regula fidei si de la disciplina Domnului, fapt ce constituie o noutate in materie de credinta. "Dar aproape in toata epistola [Sfantul Pavel] ataca ereziile, care sunt roada unor invataturi mincinoase, staruind asupra datoriei de a ne feri de asemenea invataturi; ereziile, cuvant grecesc, sunt numite astfel in sens de alegere, de care cineva se foloseste in cea mai mare masura, pentru a le primi si pentru a le raspandi mai departe". Toti ereticii si toate ereziile - spune acelasi scriitor bisericesc - se caracterizeaza prin aceasta alegere "dupa placul lor", in vederea elaborarii unei "credinte noi". Aceasta nu insemneaza ca ereziile in ansamblul lor nu au elemente care sa le individualizeze. "De altfel, cercetandu-se adanc toate ereziile, vor fi gasite serioase deosebiri intre ele si intemeietorii lor cu privire la multe invataturi pe care le profeseaza. Multe n-au nici biserici: ratacesc in rasul tuturor, fara mama, fara locas, fara credinta, ca niste vagabonzi pe care-i fluiera lumea".
Si pentru Sfantul Grigore de Nazians, "noutatea" devine un termen tehnic prin care se defineste erezia.
Continuarea :
http://www.crestinortodox.ro/credint...nti-69909.html

Scrisoarea Sfântului Ignatie
 

Scrisoarea Sfântului Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi


Ce spectacol vrednic de plâns si de plâns în hohote: creştinii care nu ştiu în ce constă propriu zis creştinismul! Privirea noastră întâlneşte acest spectacol neîncetat; rareori vedem câte o excepţie, rareori putem întâlni în numeroasa gloată a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci şi în fapt. Întrebarea pe care o puneţi dumneavoastră a devenit o întrebare obişnuită astăzi: „De ce să nu se mântuie”, întrebaţi dumneavoastră, „păgânii, mahomedanii si aşa numiţii eretici. Printre ei se găsesc oameni cât se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu.”… Mai mult, aceasta e contrar chiar raţiunii umane sănătoase! Doar ereticii sunt si ei creştini. Să te socoţi mântuit iar pe membrii altor credinţe – pierduţi, este o nebunie, este o trufie fără margini!” Mă voi strădui să vă răspund cât se poate mai scurt.
- Creştinilor! Voi vorbiţi despre mântuire dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos – singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărata învăţătură despre acest obiect, învăţătura Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în restituirea părtăşiei cu Dumnezeu. Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a proto-părinţilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. „Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad” zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul său fiu Iosif, cel cast şi minunat. Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta e preţul virtuţilor firii noastre căzute! Ca să se refacă comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul să obţină mântuirea era necesară răscumpărarea. Răscumpărarea neamului omenesc a fost săvârşită nu de un înger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinţă şi mai înaltă dar mărginită si creată – ci a fost săvârşită de însuşi nemărginitul Dumnezeu.
Pedepsele – partea neamului omenesc, au fost înlocuite cu pedeapsa luată de El; lipsa meritelor omeneşti a fost înlocuită de vrednicia lui infinită. Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: „Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu” Domnul le-a răspuns: „acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care l-a trimis El” (In. 6, 28, 29). Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: cre*dinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă, numai prin credinţă, putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, si cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni si mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu !… Nu !… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc şi acesta este credinţa în Răscumpărător!
Creştini! Cunoaşteţi pe Hristos! Înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţa în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă, cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu. „Căci socotim” – zice Sfântul Apostol Pavel – „că prin credinţă se va îndrepta omul, fără faptele Legii” ” (Rm. 3. 28). „Căci dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus.” (Rm. 3,22-24). Veţi replica poate: „Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune; el învaţă că credinţa fără fapte e moartă”. Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, ca şi toţi insuflaţii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. EI cere credinţa vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute ! El dă drept exemplu fapta patriarhului Avraam, faptă în care s-a învederat credinţa dreptului: iar fapta aceea consta în a aduce jertfă lui Dumnezeu pe fiul său unul născut. Să-ţi înjunghii fiul spre jerfire nu e de loc o faptă bună după firea omenească: e o faptă bună ca împlinire a poruncii lui Dumnezeu, ca faptă de credinţă.
Adânciţi-vă în cercetarea Noului Testament şi în general a întregii Sfintei Scripturi: veţi găsi că se cere împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, că numai această împlinire este numită faptă bună, că numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu credinţa în Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucrătoare: fără aceasta e moartă, lipsită fiind de orice mişcare. Şi, dimpotrivă, veţi găsi că pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepădate (fiindcă binele nu este bine dacă nu are ca scop voia dumnezeiască, spune Sf. Petru Damaschinul). Dar tocmai drăgălaşele acestea de fapte bune vă şi plac la păgâni şi la mahomedani! Pentru ele, măcar de-ar fi şi cu renegarea lui Hristos, dumneavoastră vreţi să le acordaţi mântuirea. Ciudată e judecata dumneavoastră despre raţiunea sănătoasă. De unde, cu ce drept o găsiţi, o descoperiţi în dumneavoastră ? Dacă sunteţi creştină trebuie să aveţi noţiuni creştine cu privire la acest obiect şi nu altele, după capul dumneavoastră sau agăţate cine ştie de pe unde!
Evanghelia ne învaţă că prin cădere noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătura lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei si, sub această conducere, la timpul său, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Său credincios raţiunea Adevărului sau Judecata Duhovnicească. Această raţiune poate şi trebuie să fie recunoscută a fi raţiune sănătoasă: ea este credinţa căpătată din cercetarea lucrurilor, aşa de strălucit descrisă de apostolul Pavel în al patrulea capitol al epistolei sale către evrei. Temelia judecăţii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintită se înalţă ea, şi întru aceasta nu se clatină şi nu cade. Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun, şi prin lepădarea lor. Dacă însă vom socoti raţiunea ca sănătoasă, considerând-o astfel pe baza a ceva necunoscut, şovăielnic, nedeterminat, mereu schimbător, atunci ea, ca „sănătoasă”, va renega neapărat şi pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastră, raţiunea dumneavoastră sănătoasă ? Că a recunoaşte pieirea unor oameni buni, care nu cred în Hristos, este un fapt potrivnic raţiunii dumneavoastră sănătoase! Si nu doar atât! Ci că o asemenea pieire a oamenilor virtuoşi e potrivnică milosteniei unei Fiinţe atât de atotbune ca Dumnezeu. Aţi avut cumva o revelaţie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar şi nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu ? Nu! însă raţiunea dumneavoastră sănătoasă e cea care vă spune asta! Ah, raţiunea dumneavoastră sănătoasă! Atunci, cu raţiunea dumneavoastră sănătoasă, de unde aţi scos că puteţi înţelege, cu pătrunderea omenească limitată, ce este contrar şi ce nu este contrar milosteniei Iui Dumnezeu ?

(Din volumul „Experienţe ascetice şi scrisori către mireni”; vol. IV în operele complete ale Sfântului Ignatie).

Scrisoarea Sfântului Ignatie ( partea a doua a scrisorii )
 

Scrisoarea Sfântului Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi ( II )

Îngăduiţi-mi să vă expun gândul nostru. Evanghelia, altfel spus învăţătura lui Hristos, sau Sfânta Scriptură sau Sfânta Biserică Universală ne-a descoperit tot ce poate şti omul despre mila lui Dumnezeu, ce întrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omenească de pătrundere, rămânând inaccesibilă pentru înţelegerea oamenilor. Deşartă e rătăcirea minţii omeneşti când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu ! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună consideraţiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!… Tu, care te numeşti creştin şi nu ai habar de învăţătura Iui Hristos! Dacă din această învăţătură harismatică, cerească, nu ai învăţat că Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la şcoală si trage cu urechea să auzi ce învaţă copiii! Lor profesorii de matematică le explică, în teoria infinitului, că infinitul, ca mărime nedeterminată, nu se supune acelor legi cărora li se supun mărimile determinate – numerele, că rezultatele operaţiilor cu el pot fi total opuse operaţiilor cu numerele. Iar tu vrei să determini legile acţiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El – asta îi repugnă! E conform sau nu e conform cu raţiunea ta! Cu noţiunile si cu simţurile tale! Urmează din aceasta că Dumnezeu e obligat să înţeleagă şi să simtă cum înţelegi şi simţi tu ? Dar tocmai asta şi pretinzi tu de Ia Dumnezeu! Iată cea mai nesăbuită şi mai pe deplin trufaşă întreprindere! Nu învinui dar judecăţile Bisericii de lipsă de bun simţ şi de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, sfânta Biserică, nu face decât să urmeze neabătut învăţăturii lui Dumnezeu despre lucrările lui Dumnezeu cele descoperite ei de către Dumnezeu însuşi!
Copiii ei adevăraţi merg după ea cu supunere, luminându-se cu credinţa, călcând în picioare raţiunea trufită ce se răscoală asupra lui Dumnezeu! Credem că putem şti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere! Dacă ar exista un alt drum către cunoaşterea de Dumnezeu, un drum pe care 1-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sforţări, nu ne-ar fi fost dată descoperirea dumnezeiască. Ea ne-a fost dată însă pentru că ne este strict necesară. Deşarte sunt dar şi mincinoase propriile autocugetări şi rătăcirile minţii omeneşti. Dumneavoastră ziceţi: „ereticii sunt aceiaşi creştini ca şi noi”. De unde aţi scos una ca asta ? Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignoranţe se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creştin cât şi ereticii, fără să deosebească sfânta credinţă creştină de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judecă cu privire la acestea adevăraţii creştini! Numeroasele soboare de sfinţi au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungi chinuri, închisoarea, exilul decât să-şi dea acordul la părtăşia cu ereticii în învăţătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica a recunoscut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui. Erezia e mai degrabă un păcat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, născocirea lui, e o nelegiuire apropiată de închinarea la idoli. Părinţii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinţă, în închinarea la idoli diavolul îşi ia sieşi partea dumnezeiască de la oamenii orbiţi, iar prin erezie el îi face pe aceşti oameni orbiţi părtaşi ai păcatului său de căpătâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atenţie „Faptele apostolilor” se va convinge uşor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor făţărnicie, trufia nemăsurată, va vedea un comportament alcătuit din minciună neîntreruptă, va vedea cât sunt de robiţi celor mai diferite şi josnice patimi [...]. Cu deosebire se remarcă la ei ura neîmpăcată către fiii adevăratei Biserici [...].
Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică întunecare si stricare a minţii, erezia se menţine cu încăpăţânare în sufletul molipsit de ea şi cât de trudnică este vindecarea omului de această infirmitate ! Orice erezie conţine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleşte o dogmă a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat huleşte Duhul Sfânt. Esenţa oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul său sânge mărturisirea adevăratei credinţe, a pronunţat hotărârea soborului local al Con*stantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în următoarele cuvinte:
„Eutihie, până acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins şi vădit ca părtaş al rătă*cirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât şi prin explicaţiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încăpăţânată a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici măcar n-a luat în seamă sfaturile noastre şi poveţele către primirea învăţăturii sănătoase. Şi, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitivă, declarăm în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulire de Dumnezeu, că e deposedat de orice cin preoţesc, de părtăşia cu noi şi de conducerea asupra mănăstirii sale, dând tuturor de ştire că de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cădea el însuşi sub afurisenie.”
Această hotărâre e un mic exemplu al părerii obşteşti a Bisericii Universale asupra ereticilor; această hotărâre e recunoscută de întreaga Biserică si confirmată de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea că el nu mărturisea în Hristos, după întrupare, cele două naturi, cum mărturiseşte Biserica, ci admitea numai o singură natură, natura dumnezeiască. Veţi spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranţă, şi demn de plâns prin caracter şi urmări, este răspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariană. Această suspusă faţă sfătuia pe patriarh să păstreze pacea, să nu pornească dezbinarea, atât de potrivnică duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, căci el nu găseşte nimic vrednic de osândă în învăţătura lui Arie -care diferă întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor şi atâta tot! Aceste diferenţe de forrmilare a cuvintelor, observă istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât că neagă Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!
Năruiesc aşadar toată credinţa creştină – şi atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor măşti schimbătoare tindeau către un acelaşi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întru*pării. Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunoştea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări omeneşti – şi încă mai neruşinat: superstiţii, rătăcire!
Desigur dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici tâlhărie nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat ? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt -nu mai mult! Cel care a primit şi se ţine de o învăţătură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!… Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaştere a creştinismului ! Să nu credeţi că o asemenea necunoaştere e un defect lipsit de importanţă! Nu! urmările lui sunt nimicitoare, mai ales astăzi, când în societate umblă nenumărate cărţi cu titluri creştine şi conţinut satanic. Prin ignorarea adevăratei învăţături creştine, sunteţi întrutotul expus să primiţi un gând mincinos, fals, amăgitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevărat, să vi-1 însuşiţi şi, odată cu el, să vă însuşiţi şi pieirea veşnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastră sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilităţilor dumneavoastră de mântuire.
Esenţa nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu vă jucaţi! căci altfel veţi plânge veşnic. Apucaţi-vă de lectura Noului Testament şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe (…) studiaţi în scrierile Sfinţilor Părinţi, cum trebuie înţeleasă corect Scriptura, ce vieţuire, ce gânduri şi ce simţăminte se cuvine să aibă un creştin. Studiaţi din Scripturi şi din credinţa vie pe Hristos şi creştinismul. Mai înainte să bată ceasul, ceasul de spaimă în care va trebui să vă prezentaţi la judecată în faţa lui Dumnezeu, agonisiţi-vă îndreptăţirea (achitarea) dată de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creştinismului.

(Din volumul „Experienţe ascetice şi scrisori către mireni”; vol. IV în operele complete ale Sfântului Ignatie).

Nu spune sa nu imi fac chip, ci chip cioplit, referindu-se la paganismul, care era in acea vreme in floare, si din pacate reinvie in zilele noastre.
Icoana nu e chip cioplit, ci e imaginea Domnului Iisus Hristos, Care s-a intrupat si despre Care stim cum a aratat. Icoana o mai infatiseaza pe Maica Domnului, care iarasi, a fost om ca si noi si care inca se mai arata celor, care sunt la ananghie. La fel si Duhul Sfant. In acest sens poti citi marturiile impresionante ale Aspaziei Otel Petrescu: http://melidoniumm.wordpress.com/201...transfigurata/

Dar cati sfinti nu au intervenit, cand oamenii au avut nevoie de ajutor! Cum sa nu le faci icoana, cand bisericile, de cand sunt ele, au fost pictate cu icoane?!? Oamenii alearga multi km pentru a se ruga la o icoana facatoare de minuni.
Evreii trebuiau sa se apere de inchinarea la idolii paganesti; de aici porunca "Sa nu iti faci chip cioplit!". Noul Testament ne aduce iertarea si dragostea de dusmani, asa cum ne-a aratat Fiul lui Dumnezeu.
NT este un pas inainte fata de VT. Invatati fiind cu legea blanda a NT, nu cred ca noi am mai putea trai dupa legea Vechiului Testament.

Iar duminica o sarbatorim caci este ziua Invierii Domnului, Inviere care a adus atat bine crestinilor. Este ziua, in care omul a fost revolutionat si restaurat. Iisus Hristos a schimbat din temelii omenirea.

Îndrumare eronată! La sinagogă va găsi doar Vechiul Testament, el (noi) are nevoie de toată Scriptura.

Adică cum "revoluţionat şi restaurat"? Dacă vă referiţi la Mântuire, după logica dvs. ar trebui să păziţi vinerea; iar dacă vă referiţi la înviere (învierea omului "revoluţiont şi restaurat"), ar trebui să păziţi ziua Parusiei. Exclus duminica!

Din fericire, Dumnezeu a dat omului o zi de odihnă scrisă în sute de locuri în VT şi NT şi poruncită clar în una din cele 10 Porunci. Duminica nici n-a fost dată, nici n-a fost poruncită în aceeleaşi Testamente. Deci...

"Esenţa nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu vă jucaţi! căci altfel veţi plânge veşnic. Apucaţi-vă de lectura Noului Testament şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe (…) studiaţi în scrierile Sfinţilor Părinţi, cum trebuie înţeleasă corect Scriptura, ce vieţuire, ce gânduri şi ce simţăminte se cuvine să aibă un creştin. Studiaţi din Scripturi şi din credinţa vie pe Hristos şi creştinismul. Mai înainte să bată ceasul, ceasul de spaimă în care va trebui să vă prezentaţi la judecată în faţa lui Dumnezeu, agonisiţi-vă îndreptăţirea (achitarea) dată de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creştinismului."

( din volumul patru operele complete ale Sfântului Ignatie).

Posibil raspuns
 

Daca icoana ar fi facut parte din recuzita credinciosului Iisus ar fi sustinut-o in Evanghelii, la fel si apostolii insa nicaieri nu se vorbeste de asa ceva. Mai mult chiar, Sf. Apotol Pavel spune in Romani cap. 1

22. Zicând cã sunt înþelepti, au ajuns nebuni.
23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricãcios cu asemãnarea chipului omului celui stricãcios si al pãsãrilor si al celor cu patru picioare si al târâtoarelor.
25. Ca unii care au schimbat adevãrul lui Dumnezeu în minciunã si s-au închinat si au slujit fãpturii, în locul Fãcãtorului, Care este binecuvântat în veci, amin!

texte care darama teologia imaginilor si inalta invatatura inchinarii direct Creatorului.

Scriptura descopera adevarul . Ne ratacim pentru ca nu o cunoastem si nu vrem sa aplicam cele scrise in ea.

Posibil raspuns
 

Obeserv ca mai toate raspunsurile le sustineti cu scrierile Sfintilor Parinti sau prewoti si nu cu Sfanta Scriptura. De ce?
Pentru ca biblia nu le sustine. Daca sunt inspirate de Dumnezeu scrierile unor Sfinti Parinti ar trebui sa sustina Sfanta Scriptura .
Incercati sa argumentati cu Biblia. Ea e baza invataturii crestinului asa cum spun si sfintii apostoli .

Dacă era suficientă Biblia, Dumnezeu ne-ar fi scris o scrisoare, în care să ne învețe cum să trăim, nu S-ar mai fi întrupat, nu S-ar fi jertfit pentru noi. Dar El n-a scris nimic (decât pe nisip, se pare). A venit, S-a făcut om, în trup de carne. Când vindeca, de multe ori îl atingea pe cel bolnav. Oamenii, toți, alergau, îl îmbulzeau ca să-L atingă. Chiar și după ce a înviat, l-a invitat pe Toma să Îl atingă.
După Înălțare ne-a lăsat ca trup al Său înviat Biserica, unde el este Capul, noi mădularele, întrucât circulă în noi sângele Său. Și suntem persoane concrete, din carne, care ne atingem unii de alții, care continuăm să ne atingem de El. Și să ne împărtășim din cuvântul Său, ca și în vremea aceea. Dar nu un cuvânt desprins de El, scos din Biserică.
Așa cum El a dat naștere cuvintelor Sale către apostoli și către toți ce-l ascultau, așa Biserica a dat naștere Noului Testament, precum și multor alte cuvinte, pe care Duhul Sfânt le-a grăit prin sfinți, după cum le spusese și Domnul că se va întâmpla („Acela vă va învăța pe voi toate”).
Voi nu credeți că Biserica este Trupul Său, de aceea o contestați și vă despărțiți de ea, crezând că vă puteți păstra viața, păstrându-vă ca hrană doar cuvântul. Poate că vă hrănește o vreme, însă ruptă de Biserică și scriptura se alterează, pentru că ea trebuie înțeleasă cu ajutorul Duhului, iar în afara Bisericii au putere și multe alte duhuri, nu doar cel sfânt.

Ideea aceasta pe care o susţineţi, dacă ar fi devărată ne-ar conduce către o concluzie de o gravitate maximă. Ar însemna că Biserica Ortodoxă Română (mă refer doar la ea pentru că am studiat versiunea oficială a Scripturii ei) nu mai beneficiază de ajutorul Duhului Sfânt fiind la cheremul "multor altor duhuri".

Da, domnule N., versiunea sinodală a Scripturii în limba română este grav "alterată" cum spuneţi, şi dacă e drept ce spuneţi, înseamnă că BOR este ruptă de Biserica lui Hristos. Vă mai susţineţi punctul de vedere?

Cred că e firesc să o găsiți alterată. Altfel, ați respecta-o.
Nu știu în ce sens o socotiți așa: neconformă cu litera, sau cu duhul în care a fost scrisă inițial? Dacă e vorba de literă, nu pot comenta, nu sunt filolog și, de altfel, nici nu mi se pare important. Dacă este vorba de duh, numai Biserica poate ști asta pentru că Îl cunoaște mai bine, cu siguranță.

Afirmația că Biserica Ortodoxă Română nu mai beneficiază de Duhul Sfânt este gratuită.

O respect -aşa cum se cuvine s-o facă orice creştin- dar în forma ei nealterată. Şi ca să îndulcesc cumva spusele de mai înainte, mă refer doar la micile ei părţi alterate. În rest e OK.

Mă refer la alterările în literă ce duc inevitabil la alterări în duh. Asta vrea să spună că e vorba de unele pasaje cheie, nu de amănunte nesemnificative.

Sunt de acord cu dumneavoastră, însă nu e afirmaţia mea. E o urmare logică a afirmaţiei dvs.

Ar fi logică dacă chiar ar fi alterată. Iar asta n-o puteți susține. După cum ați scris mai sus, vă referiți la literă. Poate sunteți filolog. Eu nu sunt, însă din câte știu, un bun traducător nu traduce mot à mot, ci este atent la sensul celor transmise; acesta să se păstreze.
În plus, un traducător al Bibliei consider că trebuie să beneficieze și de duhul înțelegerii, dar al Duhului Sfânt. Asta nu înseamnă că va fi cu totul scutit de greșeli. Însă strădania lui este să le elimine (de aceea se lucrează ani mulți la o traducere a Bibliei), consultându-se, cercetând cu atenție traducerile precedente, inspirându-se și din duhul înțelegerii dat celor din vechime.

Mai multe argumente cu privire la felul în care se face o traducere bună, puteți găsi în prefața bibliei traduse de părintele Bartolomeu Anania, aici.

Susţinerea mea se bazează pe dovezi, câteva dintre acestea le găsiţi pe topicul (din păcate închis -cum altfel?:58:) Diferenţe între versiunile Scripturii.

Nici eu, dar avem la dispoziţie expertiza filologilor şi sprijinul dicţionarelor, lexicoanelor, etc. Totul e să vrem a le consulta. Dacă nu, spunem că suntem ortodocşi şi aşa vrem să rămânem până la capăt, chiar dacă acel capăt duce spre Iad. Să ne ferească Dumnezeu!

doar in VT

in NT, gasim o abrogare a Sabatului.

Posibil raspuns
 

1. Scriptura e suficienta pentru ca cineva citind-o si aplicand in practica cele spuse in ea sa fie mantuit. Asa spune ap. Pavel in 2Tomotei, cap.3

15. Si fiindcã de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot sã te întelepteascã spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus.
16.Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu si de folos spre învãtãturã, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate,
17. Astfel ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârsit, bine pregãtit pentru orice lucru bun.

Ce ne spun noua aceste versete inspirate de Dumnezeu si scrise de sfintii apostoli? Ca Scriptura e prea putin pentru a gasi mantuirea? Omul nu poate fi desavarsit decat cu ajutorul invataturii sfintilor parinti?
Stiti ce spunea parintele Cleopa Ilie in legatura cu Sfanta Scriptura ca norma de adevar:

"Cit priveste neschimbarea si nealterarea Sfintei Traditii, aceasta se poate cu-
noaste daca se controleaza mentinerea urmatoarelor conditii:
Sa nu ingaduie formulari cuprinzind in sine contraziceri sau care se contra-
zic cu Traditia Apostolica(adica,invatatura incredintata de Hristos,prin viu
apostolilor…exprimata in scris prin scrierile Noului Testament n.n.)sigura si
sa nu contrazica Sfinta Scriptura…
Cind Traditia nu indeplineste aceste conditii,ea nu poate fi adevarata si sfin-
ta.Deci,nu poate fi admisa si urmata.*
Despre credinta ortodoxa,de Cleopa Ilie,Bucuresti,1981,pag.25


2. Biserica a fost intemeiata pe adevar , nu adevarul pe Biserica. O Biserica fara inavatura lui Hristos e ratacita. O Biserica fara Hristos in centru , e doar o institutie si nu un corp viu.

Posibil raspuns
 

1. Pentru punctul nr.1 un raspuns: Atunci cand Biserica a realizat canonul Sfintelor Scripturi ale Noului Testament in care sunt trecut 27 de carti scrise in primul secol al erei crestine, de ce nu apar si alte scrieri ale altor sfinti parinti care au trait in primele secole pana la realizarea acestui canon (anul 367 en)? inseamna ca ele nu erau regula de invatatura sau canon.
2. Iisus a lasat o singura Biserica pe pamant si doar una va fi luata la cer cand va aveni a doua oara, cea care pazaste poruncile Lui si are credinta Sa. Daca facem parte din ea suntem in siguranta. Atata timp cat o Biserica crestina din cele multe modifica sau desfiinteaza una din cele 10 porunci morale se face vinovata de toate. Asa spune sfantul apostol Iacov, inspirat de Duhul Sfant in epistola sa, la cap.2 cu versetele de mai jos...

10. Pentru cã cine va pãzi toatã legea, dar va gresi într-o singurã poruncã, s-a fãcut vinovat faþã de toate poruncile.
11. Cãci Cel ce a zis: "Sã nu sãvârsesti adulter", a zis si: "Sã nu ucizi". Si dacã nu sãvârsesti adulter, dar ucizi, te-ai fãcut cãlcãtor de lege.

Ramane sa fim de acord ca Scriptura e inspirata de Dumnezeu si descopera adevarul. Mai departe, sal traim cu totii ca sa fim mantuiti.

SFÂNTA TRADITIE SAU PREDANIA Sfintele Evanghelii si toate celelalte părti ale Noului Testament nu cuprind decât o parte din descoperirea dumnezeiască pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru a noastră mântuire, ne-a făcut-o prin viu grai in timpul petrecerii Sale pe pământ. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol si evanghelist Ioan prin cuvinitele: Ťsunt si alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred — scrie el — ca în lumea aceasta nu ar incăpea cărtile ce s-ar fi scrisť (Ioan XXI, 25).
Acelasi sfânt apostol mai arată în una din epistolele sale : ŤMulte având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hirtie si cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin si sa vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplinăť (2 Ioan I, 12).
Mărturisirile acestea ne incredintează că multe din faptele si învătăturile Mintuitorului Iisus Hristos nu ni s-au păstrat In scris, ci că ele au fost însusite si duse mai departe prin viu grai, de sfintii apostoli si de urmasii acestora, din veac in veac până la noi. De asemenea, că acestea vor fi duse, cu intelesul lor adevărat, de adevăratii credinciosi crestini, până la sfârsitul veacurilor. Adică ni s-au păstrat si ni se fac cunoscute, în scopul mântuirii noastre, prin Sfânta Traditie.
Din cele arătate mai sus, întelegem că Sfânta Traditie este a doua cale sau formă principală, cu nimic mai prejos decât Sfânta Scriptură, egală cu ea, prin care ni s-a transmis Descoperirea dumnezeiască. Numai că această descoperire de la Dumnezeu a fost cuprinsă in scris mai târziu decât cea arătată în Sfânta Scriptură. Iar Sfânta Traditie este viata Bisericii in Duhul Sfânt, este suflul viu al vietii Bisericii.
Intre Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie este o legătură atât de stransă, incât nici nu se poate face deosebire între adevărul cuprins în una si în cealaltă. Mărturiile lor despre adevărul dumneizeiesc se sprijină unele pe altele. Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie sunt cele două căi de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti supranaturale. Ele transmit adevărul dumnezeiesc încredintat Bisericii spre păstrare si propovăduire.
După cum am arătat, Sfânta Scriptură este asezarea în scris numai a unei părti din toată învătătura dată de Mântuitorul Iisus Hristos prin viu grai, iar cealaltă parte ni se face cunoscută în Sfânta Traditie.
In ttmp, a fost mai întâi Sfânta Traditie si apoi Sfânta Scriptură, fiindcă Dumnezeu în întelepciuneia Sa a voit ca adevărurile Descoperirii dumnezeiesti să fie date întâi prin viu grai, spre a fi usor întelese si primite. Dacă învătătura dumnezeiască s-ar fi dat de la început în scris, credinta nu s-ar fi răspândit cu aceeasi usurintă si putere ca prin viul grai cu care e înzestrat tot omul. Credinta se dobândeste si se întăreste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai, cum limpede ne grăieste apostolul: ŤCredinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristosť (Rom. X, 17).
Insusi Mântuitorul Iisus Hristos nu a împărtăsit învătătura Sa prin scris ; El nici n-a lăsat nimic scris si nu a poruncit sfintilor apostoli să scrie, ci să propovăduiască prin viu grai cele ce au auzit si au văzut trăind. Trimitându-i la propovăduire, le-a grăit: ŤMergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă, si iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârsitul veaculuiť (Matei XXVIII, 19—20).
Sfintii apostoli au urmat întru totul poruncii Mântuitorului Iisus Hristos. ŤCele ce ai auzit de la mine, cu multi martori de fată, acestea le încredintează la oameni credinciosi, care vor fi destoinici să învete si pe altiiť (2 Tim. II, 2), scrie sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei. Si asa, mai mult prin viu grai, au învătat toti sfintii apostoli, îndrumându-i si pe ucenicii si pe urmasii lor să păstreze cu sfintenie cele ce au auzit de la ei. Iar dacă asa au făcut, sfântul apostol îi fericeste, zicându-le : ŤVa laud ca în toate vă aduceti aminte de mine si tineti predaniile precum vi le-am datť (1 Cor. XI, 2). Ba le si porunceste, zicând iarăsi: ŤStati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastrăť (2 Tesal. II, 15).
Dar Sfânta Traditie s-a fixat în parte încă de timpuriu si s-a păstrat fără schimbare până azi, în hotărârile si canoanele sinoadelor ecumenice si locale, în simbolurile de credintă, în scrierile sfintilor păriinti, în Sfânta Liturghie si în cărtile de slujbă ale Sfintei Biserici. Sfânta Traditie ne vine de la sfintii apostoli si, după ei, de la sfintii părinti; ea stă în cea mai strânsă legătură cu Sfânta Scriptură si toti sfintii părinti ai Bisericii dau mărturie de netăgăduit -despre adevăr-ul cuprins si necesitatea ei în cele ale dreptei noastre credinte.
Sfânta Traditie a fost si este pretuită în aceeasi măsură ca si Sfânta Scriptură, de întreaga Biserică Ortodoxă. Pe lângă sfintii părinti si vechii scriitori bisericesti dau mărturie despre valoarea si însemnătatea ei.
Păzitoarea, tâlcuitoarea si propovaduitoarea fără gres a Siintei Traditii, ca si a Sfintei Scripturi, este Sfânta Biserică. Biserica Ortodoxă păstrează fără stirbire si nefalsificat tezaurul Descoperirii dumnezeiesti al credintei noastre crestine. Iar credinciosii îsi însusesc spre mântuire adevărurile credintei noastre crestine, cuprinse în Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie, în sânul Bisericii si participând la viata si lucrarea Bisericii. Sfânta Scriptură spune, în acest sens, următoarele: ŤNu stiti, oare, că voi sunteti templu al lui Dumnezeu si că Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi ?ť (1 Cor. VI, 16). De aceea, cine nesocoteste Duhul lui Dumnezeu, acela rătăceste, nu urmează Sfintei Traditii.
LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
ŤDesi în lume limbile sunt deosebite, puterea Traditiei e una si aceeasi. După cum soarele, zidirea lui Dumnezeu, e unul si aceiasi în toată lumea, tot asa si propovăduirea adevărului se arată pretutindeni si luminează pe toti oamenii, care vor să vină la cunostinta adevărului. Nici cel tare în cuvânt dintre întâistătătorii Bisericilor nu va spune altceva, decât aceste invătături, căci nimeni nu este peste învătătorul săuť (Matei X, 24; Luca VI, 40), Ťnici cel slab în cuvânt nu va împutina Traditia. Credinta fiind una si aceeasi, nici cel care e în stare să vorbească mult despre ea nu o sporeste, nici cel care vorbeste mai putin nu o împutineazať (Sfântul Irineu).

Catehism ORTODOX
 

http://www.credo.ro/catehism2.php?q=22
Sfanta Traditie are aceeasi valoare ca si Sfanta Scriptura?
Sfanta Traditie are aceeasi valoare pentru credinta ca si Sfanta Scriptura, pentru ca amandoua cuprind acelasi cuvant al lui Dumnezeu.
Sfanta Traditie fiind cel dintai chip de latire a Descoperirii dumnezeiesti, este mai veche, mai raspandita si, in unele puncte, mai dezvoltata decat Sfanta Scriptura. Caci de la Adam pana la Moise nu s-a scris nici o carte sfanta. Insuai Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat invataturile si randuielile Sale prin viu grai si prin pilda vie. Sfintii Apostoli, de asemenea, au predicat la inceput prin grai viu; mai tarziu, cand nu puteau sau nu ajungeau sa predice prin viu grai, uuii din ei au pus in scris invataturile Mantuitorului.
Astfel, Sfanta Traditie, fiind mai veche si mai larga, dezvolta si lamureste Sfanta Scriptura; ea povatuieste mai departe spre dreapta intelegere si savarsire a Sfintelor Taine si spre pazirea sfintelor randuieli ale Bisericii in curatenia in care au fost asezate la inceput.
Chiar Sfanta Scriptura vorbeste lamurit despre insemnatatea Sfintei Traditii. Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spuna la sfarsitul Evangheliei sale: "Sunt inca si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amanuntul, mi se pare ca nici un lumea aceasta n-ar incapea cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21,25); iar Sfantul Aposol Pavel zice: "Cele ce ati invatat si ati luat si ati auzit si ati vazut de la mine, acestea sa le faceti" (Filipeni 4,9); "drept aceea, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile (traditiile) pe care le-ati invatat fie prin cuvant fie prin epistola noastra (2 Tesaloniceni 2,15).
De altfel, Sf. Apostol Pavel chiar citeaza din Sf. Traditie, cand spune: "Mai fericit este a da decat a lua" (F. Ap. 20, 35), cuvinte care au fost rostite de Mantuitorul Iisus Hristos dar care nu se gasesc in cele patru evanghelii.
La fel ne invata Sfintii Parinti, ca sa pastram cuprinsul Sfintei Traditii cu acesasi sfintenie si tarie cu care pastram cuprinsul Sfintei Scripturi. Sfintul Vasile cel Mare zice: "Dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica, pe unele le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia Apostolilor, predate noua in taina. "Amandoua acestea (Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie) au aceeasi autoritate pentru evlavie" (Canonul 91).
De aceea Sfanta Traditie trebuie crezuta si tinuta cu aceeasi tarie si cu aceeasi sfintenie ca si Sfanta Scriptura.

Iar Sfanta Scriptura nu poate fi talcuita/talmacita mai bine decat au facut-o cei care au trait sfintenia,
prin Duhul si prin mostenirea vie lasata de Apostoli.
Sfintenie care nu e alta decat Traditia Bisericii.

Bine ai subliniat , frate , dar nu-l intereseaza asa ceva , decat tulburarea , asta-i misiunea lui si a inca doi sau trei colegi de ai lui !
Daca nici de Maica Domnului nu vor sa auda , s-o cinsteasca ( vezi threadul despre Maica Domnului de la Pocainta) , nici de Spovedanie la Preot nu vor sa auda ( vezi tot la Pocainta ) , ce sa mai vorbim de Sfanta Traditie !

Aghiasma Mare
 

În zilele acestea de după sărbătoarea Bobotezei, credincioşii gustă dimineaţa, pe nemâncate, Agheasmă Mare. Aceasta se poate lua până luni, atunci când este Odovania Praznicului Botezului Domnului.

„Aghiasma Mare se ia pe nemâncate, cu frică de Dumnezeu, mai ales în perioada Sărbătorii Botezului Domnului nostru Iisus Hristos respectiv începând cu ziua sfinţirii acestei Aghiasme, fie Ajunul Bobotezei, fie în însăşi chiar în ziua acestei sărbători până la Odovania Praznicului care este pe 14 ianuarie“, a explicat pentru TRINITAS TV Diacon Inspector Eugen Rogotti de la Sectorul Relaţii Bisericeşti şi Inter-Religioase al Patriarhiei Române

Credincioşii pot lua Agheasmă Mare de mai multe ori pe an, în situaţii speciale, la recomandarea duhovnicului.

„Această aghiasmă poate fi consumată de către credincioşi şi pe parcursul anului la diferite ocazii când se simt împovăraţi sau îngreunaţi. Cel mai bine este ca această consumare a Aghesmei Mari în timpul celorlalte zile ale anului bisericesc să se facă doar la îndemnul duhovnicului”, a mai spus Diacon Inspector Eugen Rogotti.

Agheasma mare este păstrată la loc de cinste în casă, de obicei în vase de sticlă.

Deh, limitele varstei copilaresti (pe care, stii bine, o avem fiecare in felul lui)...
Toate la vremea lor, cu Mila lui Dumnezeu.
Faca-Se Voia Domnului!

Da , dar aici este cu totul altceva ei apartin altor culte , si nu am nimic cu credinta lor , dar de aici si pana a da navala peste credinta altuia , si a huli cele sfinte bisericii de care apartinem , e cale tare lunga !
Personal nu am navalit peste threadurile lor penticostale , adventiste , sau cum s-or mai numi ele , si nici nu stiu si nici nu ma intereseaza cu ce se mananca , si nici nu le deranjez credinta ,si deci se impune un respect reciproc , find o chestie de bun simt elementar !
Vrei sa combati o idee , sa dezbati o tema despre cultul tau , foarte bine , o faci pe topicul dedicat cultelor , sau unde vrei , dar nu folosesti viclenia pe post de nedumerire , neantelegere si promovare a proprilor convingeri !
Decat sa vi din cand in cand sa lansezi tot felul de idei si sa tulburi threadul doar de dragul de a sminti si a batjocorii credinta ortodoxa , mult mai onest este in a deschide threaduri cu problemele pe care vrei sa le dezbati , dar trebuie sa avem putin bun simt , putina masura , putina cumpatare , putin din fiecare , si atunci totul va fi fara tulburare si alte cele nefolositoare !
Doamne ajuta !:1:

Pai, frate mai mare, tocmai tu nu te-ai obisnuit inca?...:)
Daca voim ecumenism, in bunul lui sens, pai... sa ne gatim sufletu cu smerire de sine, mai intai.
Asta ne e tare greu, recunosti?
Si tocmai asta e examenul nostru, cred eu.

Avem noi ceva al nostru, creat de noi, sfintit de noi (?), care lipseste altora?
Nu mai bine cugetam ca noi am primit un strop in avans, de pocainta/lumina
si se cade sa lucram acest talant insamantat (iata, prin Mare Mila Domnului) in chiar timpul caderilor noastre din trecut (si de astazi, fie-mi iertat anacronismul...)?

De noi am fost pamant si numai trup, Cristiane, ce voim acum: sa ne dam Lumina si sa uitam ca suntem, cazul cel mai bun, doar slugi nevrednice?

Iata, aici ma poticnesc eu, dupa cum bine stii, mai mereu. Ma tem ca nu cumva si fratia voastra sa aiba oleaca de neatentie, cum ar zice MOshNeagu, tocmai aici si acum.

Nu ei hulesc (iar aici spun cu dezbinata nerusinare "ei", cand ar fi cuvenit sa spun mai degraba "eu", daca nu de-a dreptul "noi"...),
ci dracii care si-au croit, mestesugit cum nu-i decat de plans,
drumul prin camasa Chipului intretesut in ... "ei"...!

100% , adevarat , caci daca ne-am intalni cu ei in viata reala , nu ar fi pic de ura , vrajba si alte cele !
Cu adevarat dracii lucreaza si la noi si la ei , si peste tot , cand ne certam , ne tulburam , ne smintim , si alte cele !
Bun cuvantul tau si de folos !

Mda, dar nici dracii nu fac din oameni decât ce oamenii sunt dispuşi să-i lase.

Adevarat , adevarat , dar cand navaleste un dracusor pe tine , pe mine , sau pe altcineva , vin altii si se "razboiesc" intre ei , pentru a ne duce in deruta !
Ai vazut de exemplu pe cei cu conturi duble pe forum cum isi raspund , de crezi ca unu-i sfant si celalalt drac . "jocul" asta il fac dracii , au conturi duble , triple , id.-uri diverse si IP.-uri cat cuprinde !