[Capy]

În prealabil postat de delia31

Persoana si individ, antinomice. In sensul ca, in timp ce a fi persoana presupune dinamism, devenire, depasire, schimbare, parcurgere atat pe orizonatala, cat si pe verticala a drumului de la chip la asemanare, a fi individ, e stagnare, incremenire in proiect, refuz, ramanere la stadiul embrionar, a-ti lasa propriul mugure in voia viforului, autosuficienta, blocaj, nelucrare, ingropare a talantului, etc.

Stimate "stâlp al forumului". Am înţeles că vrei să devii lumina călăuzitoare a forumului, însă ar fi cazul să laşi speculaţiile filozofice de o parte, în chestiuni dogmatice grele, cum este şi cea de faţă, pentru care a fost nevoie de întrunirea Sinoadelor Ecumenice, cum sunt: Sinodul III Ecumenic de la Efes şi Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Vin cu aceeaşi recomandare, ca şi în cazul lui Igor, să citeşti:

În prealabil postat de Capy

Cartea lui Jean Claude Larchet: "Personne et nature ; La Trinité, Le Christ, L'homme". Vezi că o poţi citi gratis şi pe internet, dacă ştii limba franceză. Dacă nu, o poţi găsi tradusă şi în română la librăriile de profil, cum ar fi de pildă, librăria Sophia - în Bucureşti.

"Teologul Jean-Claude Larchet, în lucrarea sa Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi, alocă un capitol embrionului uman. Acesta susţine că teoria însufleţirii imediate a omului, prin care se admite că el primeşte dintru început un suflet deplin, care îl face din clipa în care a fost conceput o fiinţă omenească deplină, un ipostas cu o existenţă independentă şi o persoană, corespunde Tradiţiei Bisericii de Răsărit, primită de timpuriu şi păstrată până în ziua de azi. Însufleţirea imediată a omului este afirmată pe scurt la Sfântul Irineu, îşi găseşte temeiuri în opera Sfântului Grigorie de Nyssa, câştigă la Sfântul Maxim Mărturisitorul întreaga sa precizie în cadrul unei antropologii creştine profund elaborate şi este apoi confirmată de Părinţii care au urmat. Prin concepţia creştină, care-l consideră drept ipostas, embrionului i se recunoaşte o valoare în sine şi, de asemenea, este privit ca o fiinţă unică şi irepetabilă, a cărei existenţă are astfel o valoare absolută, care obligă la respectarea sa, cu atât mai mult cu cât se consideră totodată că are de la început un suflet raţional şi mintal; el este văzut de asemenea ca persoană, care îşi transcende realitatea biologică şi chiar pe cea psihică, legată în chip obiectiv de o realitate mai presus de ea. În termeni biblici, această legătură se exprimă prin încredinţarea că embrionul, din prima clipă a existenţei sale, poartă în el chipul lui Dumnezeu şi este menit să dobândească asemănarea cu El în cadrul unei dezvoltări continue, care transcende dezvoltarea sa biologică, mai spune Jean-Claude Larchet." (George Aniculoaie)

De asemenea, îţi recomand cărţile:
Embrionul si sufletul lui la sfintii Parinti si in izvoarele filozofice si medicale grecesti


Etica procreatiei in invatatura Sfintilor Parinti

În prealabil postat de delia31

In alta ordine de idei, cred ca daca initiatorul topicului ar fi pus invers problema, nu cand a devenit Hristos persoana umana, ci cum devine omul persoana indumnezeita? Si nu daca a fi om inseamna a fi persoana umana, ci daca a fi om presupune a fi persoana divino-umana, atunci ar fi vazut simetria om-model in oglinda.

Am rugămintea să deschideţi un topic separat pentru alte discuţii şi tot felul de speculaţii filozofice. Discuţia a deviat mult de la tema topicului. Altfel voi fi nevoit să fac reclamaţie la administratorul forumului.
Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu prin Întruparea Sa şi prin unirea pentru totdeauna a naturii (firii) dumnezeieşti (divine) cu natura (firea) omenească (umană) în Persoana (Ipostasul) Său (fără amestecare, fără schimbare, fără împărţ›ire, fără despărţ›ire), are Îndumnezeirea după Ipostas şi după natură (fire, fiinţă), fiindcă este de aceeaşi natură (fiinţă, fire) dumnezeiască cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Dacă cineva, indiferent cine, susţine că persoanele umane (omeneşti) pot ajunge la îndumnezeire ca şi în cazul Mântuitorului Hristos, atunci acel cineva se află într-o erezie cumplită (actus purus - adică identitatea dintre fiinţă şi energie). Îndumnezeirea şi unirea cu Dumnezeu la persoanele umane (omeneşti) se poate realiza numai după har (energie necreată), ci nu îndumnezeire şi unire după firea (natura) dumnezeiască ca la Mântuitorul Hristos.

Hristos Cel Unul-Născut, este unicul fiu natural (după natură / fire) a lui Dumnezeu (Ioan 3, 16), spre deosebire de noi, care suntem fiii lui Dumnezeu după har, înfiaţi prin Taina Botezului şi păstrăm această calitate de fii, în măsura în care vom conlucra în viaţa noastră cu harul Sfântului Duh primit la Sf. Botez şi prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.

"În Tradiţia Patristică există două îndumnezeiri. O îndumnezeire este firească, adică este a fiinţei lui Dumnezeu. Aici este vorba de posesia fiinţei lui Dumnezeu. La aceasta participă doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru că fiinţa Treimii este cunoscută numai Sfintei Treimi.

Singura dintre cele create care participă la această îndumnezeire este firea omenească a lui Hristos. Astfel că Hristos ca Dumnezeu, dar şi ca Om, are fiinţa lui Dumnezeu ca îndumnezeire. De aceea unirea în Hristos a celor două firi, dumnezeiască şi omenească, este şi "după fiinţă" şi "după ipostas" şi "după fire". (Teologia Patristică / Ioannis Romanides - Bucureşti: Ed. Metafraze, 2012, pag. 283)