View Single Post
  #478  
Vechi 23.03.2015, 01:37:10
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Daca s-a observat am mentionat de cateva ori care este invatatura protestanta in privinta firii umane. In mesajul trecut am inteles despre ce e vorba, din articolul dat de Cezar am inteles si de unde sunt aceste idei. Vad ca Lossky e unul din initiatorii acestei conceptii, am vazut ca un partizan e si Yannaras.
In teologia protestanta frea omului s-a degradat complet. Asadar, probabil, chipul lui Dumnezeu s-a atrofiat si s-ar putea spune ca omul nu mai e persoana. Si doar cresterea spirituala il poate face sa-si recapete chipul si, astfel, sa devina persoana. Observam o asemanare? Am scris de mai multe ori ca unii teologi rusi din apus, dar si teologi contemporani (pe langa Yannaras am inteles ca si Zizoulas are aceleasi conceptii) au fost atinsi si de idei protestante, din ecumenism. Am observat ca unii credinciosi au o evlavie la teologi. Sfintii sunt baza, teologii sunt scriitori. Vad o diferenta foarte mare intre teologii de acest gen si Parintele Staniloae. Parintele Staniloae nu am observat sa aiba invataturi exagerate, e mai apropiat de intelegerea sfintilor conemporani. Pentru ca are mare importanta si viata duhovniceasca a celui ce scrie.


continuare

Sa vedem ce intelege prin persoana si un duhovnic contemporan cu noi. Efrem Vatopedinul, Egumenul Manastirii Athonite, Vatoped intr-un articol despre asceza si devenirea launtrica a omului. De observat ca atunci cand vorbeste despre persoana, nu foloseste verbe statice, ci doar acelea care sugereaza dinamism, devenire, transformare, evolutie, trecere, schimbare, metamorfozare metanoetica.


Citat:
Teologia persoanei, așa cum apare ea în tradiția ascetică isihastă, constituie cea mai importantă alternativă la individualismul postmodern și la relativism. Asceza interiorizării și a isihiei nu este o psihologizare, ci singurul și autenticul drum spre transformarea „măștii hidoase” în persoană
Citat:
Nici Fericitul Gheronda Sofronie, în cercetările lui asupra scrierilor Sfinților Părinți, nu dă o definiție exactă a persoanei. „Cel mai important aspect al teologiei lui ascetice este definirea modului în care există persoana, lucru care îl conduce la descrierea particularităților ei… Persoana nu poate fi, așadar, definită, dar poate, în mod dinamic și existențial, să fie caracterizată prin dezvăluirea ei energetică”. Persoana care rezidă în „omul cel tainic al inimii” iese la iveală atunci când, prin harul lui Dumnezeu, își descoperă locul inimii, nucleul existenței omului.
La asta ma gandeam cand am zis asta
Citat:
În prealabil postat de delia31 Vezi mesajul
Are in el inceputul, mugurele persoanei, dar nu si sfarsitul, rodul copt. Aflat deocamdata intre chip si asemanare, omul e persoana umana doar ca potential inca neajuns la final, in sensul ca se afla intre „deja” si „nu inca”.
„Deja-ul” i-a fost sadit. Mugurele persoanei e omul cel tainic al inimii, „o kryptos tis kardias anthropos”. Chipul ascuns in adancul nostru cel mai de taina, inca de la facerea lumii. Omul devine persoana pe masura ce-n inima lui ia chip Persoana a doua a Treimii
Citat:
În prealabil postat de delia31 Vezi mesajul
Ceea ce in Eden fusese chip menit sa ajunga la asemanare, dupa izgonire, a fost ascuns, camuflat, invaluit in ceva ce nu e propria lui natura, nu mai e la vedere, ramanand in adanc. E omul cel tainic al inimii, e, cum zici tu, persoana vietuind in nucce (sau supravietuind?) in launtrul individului. Si atunci, ca individul sa devina persoana, trebuie deci sa schimbe locurile. Unul sa creasca iar celalalt sa se micsoreze.

Si acelasi lucru intelg si de aici
Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
aleg să cuget persoana camuflată în individ
Persoana viețuiește in nucce înlăuntrul individului, cred.
Citat:
Sfântul Grigorie Palama spune un lucru foarte important și care constituie elementul central al acestui articol: atunci când mintea omului se îndepărtează, prin asceza ortodoxă, de simțuri și se ridică din tulburarea preocupării cu cele materiale și preia controlul asupra omului lăuntric, ea vede „masca hâdă”, urâtă și înfiorătoare pe care și-a construit-o prin preocuparea pătimașă de cele pământești, mască ce este hrănită și crescută de păcat. Astfel, [mintea] se grăbește să curețe această mască prin plângere și pocăință, să șteargă acest acoperământ diform prin asceză și prin ținerea poruncilor lui Dumnezeu. Atunci, continuă Sfântul Grigorie, pentru că sufletul nu este împrăștiat de multiplicitatea păcatului, el găsește pacea puterilor sale psiho-somatice, armonia sufletească, adevărata liniște interioară, ajunge la cunoașterea adevărată de Dumnezeu, dar și de sine însuși. Atunci, „masca hâdă” se transformă în persoană adevărată, după chipul adevăratei și veșnicei persoane a lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Pe scurt, asta inteleg eu in general din postarile adanci ale lui Ioan Cezar pe tema devenirii intru fiinta, in care el reuseste sa puna in cuvinte din propria experienta niste realitati launtrice extrem de complexe. Complexe pt ca tin de diafanul tainei, iar Ioan Cezar stie cum sa nu striveasca taina aratand-o, cum sa n-o pironeasca in definitii dogmatice. Si multe altele mai stie. Si pt. aprecierile mele la adresa lui, ce ti-au parut tie adulatii idolatre, l-ai taxat pe el, nu pe mine. Sau era o critica prin ricoseu? Nevermind. Sa continuam.


Citat:
Omul postmodern, autonomizat, iubitor de sine, închis ermetic în sinele său, hedonist și pesimist, este cel care dă formă bioeticii contemporane globalizate, care exprimă morala amorală și eteroclită a epocii. În ciuda inteligenței lui, el nu știe ce este omul, nu a valorificat capacitățile reale ce depășesc cu mult limitele vieții pământești, și nu a descoperit încă dimensiunile eterne pe care le are, ontologic, omul. Astfel, după aceste scurte expuneri, ne încredințăm că omul contemporan a degenerat și și-a devalorizat calitatea și sensul vieții. Cu alte cuvinte, omul contemporan a dobândit o mască malefică, având nevoie de multă luptă pentru a scăpa de ea, pentru a transforma masca în persoană.

Citat:
Isihasmul este modul în care descoperim lăcașul inimii, centrul existenței omului, acel ceva care poate fi caracterizat drept persoană. Aceasta este singura metodă prin care omul renaște spiritual, făcând loc principiului său ipostatic.

Citat:
Omul trebuie să abandoneze masca pătimașă și să devină persoană

Citat:
Altoit la Trupul lui Hristos, care este Biserica, în principal datorită Tainelor Botezului, Mărturisirii și a Sfintei Euharistii, omul devine un ipostas bisericesc – dar nu încă persoană după lucrareIsihasmul este o stare duhovnicească interioară. La început este nevoie de o intensă luptă împotriva patimilor, iar pe urmă se izbutește alcătuirea și unificarea duhovnicească în Hristos a spațului inimii, acolo unde răsare persoana, ipostasul.

Citat:
Omul poate deveni persoană, pentru că a fost creat după chipul Cuvântului lui Dumnezeu, după chipul lui Hristos, care este Persoană.. Doar atunci când omul cunoaște empiric și se unește cu Dumnezeul Treimic, el poate deveni persoană și-și poate da la o parte „masca hidoasă
Citat:
Omul se naște ca o persoană în perspectivă, putând deveni persoană după lucrare atunci când ajunge la asemănare [cu Dumnezeu].

Citat:
Teologia empirică indică și conservă calea găsirii adevăratei persoane, lucru pe care teologia academică nu-l reușește. Mulți vorbesc astăzi despre persoană, dar într-un mod intelectualist, filosofico-religios ori academic, lucru care duce, din ce în ce mai mult, la schimbarea „măștii hidoase” cu o „mască intelectuală” sau la „personalizarea” individului modern sub o mantie teologică ortodoxă, dar cu siguranță, nu duce la „persoană”. Instruirea teoretică, fără asceză, nu poate asigura succesul vieții duhovnicești ortodoxe și nu poate scoate la lumină persoana

Intregul articol in linkul de mai jos. Apare des cuvantul masca, fiindca, articolul fiind tradus din greaca, cred ca staretul Efrem face un paralelism intre termenul grecesc prosopon (inteles ca masca, fata, chip fals in teatrul antic grecesc) si hypostasis ca eikon, icoana, chip al Chipului. In limbaj dogmatic, prosopon si hypostasis, erau uneori intelesi sinonimi.

Eu am pus sub reflector doar acele afirmatii din care reiese ca a fi persoana e ceva mai mult decat definitia din dex . A fi persoana e de fapt dinamica chipului pornit inspre asemanare.
http://www.pemptousia.ro/2012/10/de-...a-la-persoana/
Reply With Quote