[delia31]

În prealabil postat de catalin2

Daca s-a observat am mentionat de cateva ori care este invatatura protestanta in privinta firii umane. In mesajul trecut am inteles despre ce e vorba, din articolul dat de Cezar am inteles si de unde sunt aceste idei. Vad ca Lossky e unul din initiatorii acestei conceptii, am vazut ca un partizan e si Yannaras.
In teologia protestanta frea omului s-a degradat complet. Asadar, probabil, chipul lui Dumnezeu s-a atrofiat si s-ar putea spune ca omul nu mai e persoana. Si doar cresterea spirituala il poate face sa-si recapete chipul si, astfel, sa devina persoana. Observam o asemanare? Am scris de mai multe ori ca unii teologi rusi din apus, dar si teologi contemporani (pe langa Yannaras am inteles ca si Zizoulas are aceleasi conceptii) au fost atinsi si de idei protestante, din ecumenism. Am observat ca unii credinciosi au o evlavie la teologi. Sfintii sunt baza, teologii sunt scriitori. Vad o diferenta foarte mare intre teologii de acest gen si Parintele Staniloae. Parintele Staniloae nu am observat sa aiba invataturi exagerate, e mai apropiat de intelegerea sfintilor conemporani. Pentru ca are mare importanta si viata duhovniceasca a celui ce scrie.

continuare

Sa vedem ce intelege prin persoana si un duhovnic contemporan cu noi. Efrem Vatopedinul, Egumenul Manastirii Athonite, Vatoped intr-un articol despre asceza si devenirea launtrica a omului. De observat ca atunci cand vorbeste despre persoana, nu foloseste verbe statice, ci doar acelea care sugereaza dinamism, devenire, transformare, evolutie, trecere, schimbare, metamorfozare metanoetica.

Teologia persoanei, aşa cum apare ea în tradiţia ascetică isihastă, constituie cea mai importantă alternativă la individualismul postmodern şi la relativism. Asceza interiorizării şi a isihiei nu este o psihologizare, ci singurul şi autenticul drum spre transformarea „măştii hidoase” în persoană

Nici Fericitul Gheronda Sofronie, în cercetările lui asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi, nu dă o definiţie exactă a persoanei. „Cel mai important aspect al teologiei lui ascetice este definirea modului în care există persoana, lucru care îl conduce la descrierea particularităţilor ei… Persoana nu poate fi, aşadar, definită, dar poate, în mod dinamic şi existenţial, să fie caracterizată prin dezvăluirea ei energetică”. Persoana care rezidă în „omul cel tainic al inimii” iese la iveală atunci când, prin harul lui Dumnezeu, îşi descoperă locul inimii, nucleul existenţei omului.

La asta ma gandeam cand am zis asta

În prealabil postat de delia31

Are in el inceputul, mugurele persoanei, dar nu si sfarsitul, rodul copt. Aflat deocamdata intre chip si asemanare, omul e persoana umana doar ca potential inca neajuns la final, in sensul ca se afla intre „deja” si „nu inca”.
„Deja-ul” i-a fost sadit. Mugurele persoanei e omul cel tainic al inimii, „o kryptos tis kardias anthropos”. Chipul ascuns in adancul nostru cel mai de taina, inca de la facerea lumii. Omul devine persoana pe masura ce-n inima lui ia chip Persoana a doua a Treimii

În prealabil postat de delia31

Ceea ce in Eden fusese chip menit sa ajunga la asemanare, dupa izgonire, a fost ascuns, camuflat, invaluit in ceva ce nu e propria lui natura, nu mai e la vedere, ramanand in adanc. E omul cel tainic al inimii, e, cum zici tu, persoana vietuind in nucce (sau supravietuind?) in launtrul individului. Si atunci, ca individul sa devina persoana, trebuie deci sa schimbe locurile. Unul sa creasca iar celalalt sa se micsoreze.

Si acelasi lucru intelg si de aici

În prealabil postat de Ioan_Cezar

aleg să cuget persoana camuflată în individ
Persoana vieţuieşte in nucce înlăuntrul individului, cred.

Sfântul Grigorie Palama spune un lucru foarte important şi care constituie elementul central al acestui articol: atunci când mintea omului se îndepărtează, prin asceza ortodoxă, de simţuri şi se ridică din tulburarea preocupării cu cele materiale şi preia controlul asupra omului lăuntric, ea vede „masca hâdă”, urâtă şi înfiorătoare pe care şi-a construit-o prin preocuparea pătimaşă de cele pământeşti, mască ce este hrănită şi crescută de păcat. Astfel, [mintea] se grăbeşte să cureţe această mască prin plângere şi pocăinţă, să şteargă acest acoperământ diform prin asceză şi prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu. Atunci, continuă Sfântul Grigorie, pentru că sufletul nu este împrăştiat de multiplicitatea păcatului, el găseşte pacea puterilor sale psiho-somatice, armonia sufletească, adevărata linişte interioară, ajunge la cunoaşterea adevărată de Dumnezeu, dar şi de sine însuşi. Atunci, „masca hâdă” se transformă în persoană adevărată, după chipul adevăratei şi veşnicei persoane a lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Pe scurt, asta inteleg eu in general din postarile adanci ale lui Ioan Cezar pe tema devenirii intru fiinta, in care el reuseste sa puna in cuvinte din propria experienta niste realitati launtrice extrem de complexe. Complexe pt ca tin de diafanul tainei, iar Ioan Cezar stie cum sa nu striveasca taina aratand-o, cum sa n-o pironeasca in definitii dogmatice. Si multe altele mai stie. Si pt. aprecierile mele la adresa lui, ce ti-au parut tie adulatii idolatre, l-ai taxat pe el, nu pe mine. Sau era o critica prin ricoseu? Nevermind. Sa continuam.

Omul postmodern, autonomizat, iubitor de sine, închis ermetic în sinele său, hedonist şi pesimist, este cel care dă formă bioeticii contemporane globalizate, care exprimă morala amorală şi eteroclită a epocii. În ciuda inteligenţei lui, el nu ştie ce este omul, nu a valorificat capacităţile reale ce depăşesc cu mult limitele vieţii pământeşti, şi nu a descoperit încă dimensiunile eterne pe care le are, ontologic, omul. Astfel, după aceste scurte expuneri, ne încredinţăm că omul contemporan a degenerat şi şi-a devalorizat calitatea şi sensul vieţii. Cu alte cuvinte, omul contemporan a dobândit o mască malefică, având nevoie de multă luptă pentru a scăpa de ea, pentru a transforma masca în persoană.

Isihasmul este modul în care descoperim lăcaşul inimii, centrul existenţei omului, acel ceva care poate fi caracterizat drept persoană. Aceasta este singura metodă prin care omul renaşte spiritual, făcând loc principiului său ipostatic.

Omul trebuie să abandoneze masca pătimaşă şi să devină persoană

Altoit la Trupul lui Hristos, care este Biserica, în principal datorită Tainelor Botezului, Mărturisirii şi a Sfintei Euharistii, omul devine un ipostas bisericesc – dar nu încă persoană după lucrareIsihasmul este o stare duhovnicească interioară. La început este nevoie de o intensă luptă împotriva patimilor, iar pe urmă se izbuteşte alcătuirea şi unificarea duhovnicească în Hristos a spaţului inimii, acolo unde răsare persoana, ipostasul.

Omul poate deveni persoană, pentru că a fost creat după chipul Cuvântului lui Dumnezeu, după chipul lui Hristos, care este Persoană.. Doar atunci când omul cunoaşte empiric şi se uneşte cu Dumnezeul Treimic, el poate deveni persoană şi-şi poate da la o parte „masca hidoasă

Omul se naşte ca o persoană în perspectivă, putând deveni persoană după lucrare atunci când ajunge la asemănare [cu Dumnezeu].

Teologia empirică indică şi conservă calea găsirii adevăratei persoane, lucru pe care teologia academică nu-l reuşeşte. Mulţi vorbesc astăzi despre persoană, dar într-un mod intelectualist, filosofico-religios ori academic, lucru care duce, din ce în ce mai mult, la schimbarea „măştii hidoase” cu o „mască intelectuală” sau la „personalizarea” individului modern sub o mantie teologică ortodoxă, dar cu siguranţă, nu duce la „persoană”. Instruirea teoretică, fără asceză, nu poate asigura succesul vieţii duhovniceşti ortodoxe şi nu poate scoate la lumină persoana

Intregul articol in linkul de mai jos. Apare des cuvantul masca, fiindca, articolul fiind tradus din greaca, cred ca staretul Efrem face un paralelism intre termenul grecesc prosopon (inteles ca masca, fata, chip fals in teatrul antic grecesc) si hypostasis ca eikon, icoana, chip al Chipului. In limbaj dogmatic, prosopon si hypostasis, erau uneori intelesi sinonimi.

Eu am pus sub reflector doar acele afirmatii din care reiese ca a fi persoana e ceva mai mult decat definitia din dex . A fi persoana e de fapt dinamica chipului pornit inspre asemanare.
http://www.pemptousia.ro/2012/10/de-...a-la-persoana/