[glykys]

Marturisirea pacatelor, inaintea duhovnicului, este poruncita de Dumnezeu si este o urmare fireasca a parerii derau ce o avem pentru greselile comise. Ea nu numai ca raspunde unor nevoi de natura psihologica, desi face si lucrul acesta, ci efectiv are ca rezultat iertarea pacatelor. "Daca marturisim pacatele noastre, scrie sfantul Ioan Teologul El (Dumnezeu) este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea" (1 Ioan 1. 9).

Omul modern adeseori se rusineaza sa-si marturiseasca pacatele si socoate nedemn acest act de umilire in fata unui preot. Ba chiar se intreaba de ce este necesara marturisirea pacatelor pentru iertarea lor. Raspunsul l-a dat inca Tertulian in antichitatea crestina: Dumnezeu nu cere marturisirea pacatelor pentru ca nu le-ar sti. ci pentru ca marturisirea lor este un semn de cainta reala si de incredere in Dumnezeu, si in preotul care-L reprezinta pe Dumnezeu. Dumnezeu se bucura atunci cand omul se spovedeste, pentru ca prin acest act penitentul reintra in comuniune cu Hristos, prin intermediul slujitorului care primeste destainuirea in numele lui Hristos.

De obicei i se cere penitentului promisiunea de a-si indeplini canonul, inclusiv de a nu se impartasi o vreme, daca e cazul; exprimarea sincera a parerii de rau, si fadaduinta de a se stradui sa nu recidiveze. Apoi i se administreaza dezlegarea, cerandu-I-se lui Dumnezeu sa-l reintegreze in comuniunea eclesiala [...].

Este bine ca pregatirea pentru spovedanie, care presupune un examen serios de constiinta, sa se faca cu toata seriozitatea. Daca insa, cu buna stiinta, se ascunde vreun pacat, spovedania in loc de a aduce usurare sufletului, il mai impovareaza.
In momentul in care credinciosul a primit harul iertarii, scapa de robia pacatului si reintra in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, asa cum fiul risipitor a reintrat in comuniune cu tatal si cu fratii sai (Luca 15, 17-24).
In rugaciunea de dezlegare se manifesta si lucreaza harul tamaduitor al lui Hristos care distruge si inlatura toata neputinta, restaureaza sufletul si-i restituie sanatatea si harul pe care-l primise la Botez, dar pe care l-a pierdut in parte datorita pacatelor.
Dezlegarea il asigura pe penitent ca pacatele trecute i-au fost iertate si-i ofera simtamantul eliberarii interioare, a pacii si bucuriei duhovnicesti; pentru ca penitentul se spovedeste nu numai datorita parerii de rau pentru pacatele comise, ci si din dorinta de a-si regasi nevinovatia firii reastaurate prin Botez, pe care a pierdut-o datorita pacatelor.
Din acest punct de vedere pocainta este esentialmente indreptata inspre viitor. Eliberat de povara patimilor ce-l inlantuiau si avand la dispozitie energiile necreate pe care le-a primit la Botez si Mirungere, devine stapan pe destinul sau si-si poate relua drumul inspre desavarsirea in Hristos, fortificandu-si puterile sufletesti cu painea cea cereasca a Sfintei Euharistii.

Asa cum dupa Botez si Mirungere noul crestin este impartasit. pe parcursul vietii de obicei aceasta Taina o primeste in urma Spovedaniei. Fac exceptie de la aceasta randuiala cei care datorita pacatelor grave comise, sunt indepartati o perioada de la sfantul potir. "Pentru cei ce n-ar savarsi nici un pacat dupa Botez, sau ar dezvolta atat cat se poate puterile date lor la Botez, Euharistia ar putea fi impartasita si fara Taina Marturisirii, cu scopul unic de a uni pe aceia tot mai mult cu Hristos, sau de a alimenta continuu viata lor din Hristos".
Practic, nu exista om fara pacat. Si atunci observam in contemporaneitate mai multe feluri de a proceda. In Biserica Ortodoxa Romana se administreaza Sfanta Impartasanie numai celor ce se spovedesc si primesc voie de duhovnic. Procedeul acesta ar fi bun, daca credinciosii s-ar spovedi mai des.

Din pacate, oamenii se spovedesc foarte rar, cu exceptia unor ravnitori, si se ajunge in situatia paradoxala ca la multe liturghii sa nu se impartaseasca nimeni. Ori, finalitatea Liturghiei este tocmai aceasta: impartasirea credinciosilor. In Biserica Greaca in ultimii ani credinciosii, inclusiv calugarii de la Athos, se impartasesc des (la Sfantul Munte si de patru ori pe saptamana). Nu li se cere spovedanie la fiecare impartasire, ci din cand in cand, atunci cand isi simt sufletul incarcat.
Totusi duhovnicul, de mentionat ca nu toti preotii parohi sunt duhovnici, le pretinde o anumita pregatire, constand din asceza, rugaciuni, ajunare liturgica si implinirea canonului, inaintea cuminecarii.
Biserica Rusa cumineca des, dar numai cu spovedanie si pregatire serioasa (post, citirea canonului, etc). Diaspora ortodoxa din apus, insa, poate si sub influenta catolicilor si protestantilor carora nu li se cere o pregatire deosebita pentru impartasire, se cumineca de cate ori participa la liturghie.
Pregatirea adesea este insuficienta, sau lipseste totalmente. Buninteles ca nu li se pretinde nici spovedanie la fiecare liturghie. Este drept ca, in crestinismul primar, credinciosii se impartaseau la fiecare liturghie. Cine nu era vrednic s-o faca statea in pridvor cu catehumenii si penitentii.
In vremurile noastre, insa, tinand cont de viata morala a majoritatii crestinilor, trebuie sa luam aminte la sfatul Sfantului Pavel: "Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea nesocotind trupul Domnului" (1 Cor 11, 28-29).

Parerea mea este ca acrivia romaneasca este buna. cu un amendament important: credinciosii sa fie spovediti si impartasiti mai des. Este inadmisibil ca la un hram cu mii de inchinatori sa nu se impartaseasca nimeni. Spovedania ar trebui sa devina pentru preotul duhovnic o preocupare permanenta. Daca ea ramane un apanaj al postului mare, cand datorita multimii celor ce o solicita se face superficial, nu-si va atinge scopul duhovnicesc scontat: pentru credinciosii ravnitori, pe care duhovnicul ii cunoaste foarte bine, s-ar putea face pogoramantul de a se impartasi de mai multe ori cu aceeasi spovedanie, dar cu binecuvantare si cu pregatirea necesara. Acest lucru insa sa ramana exceptie, regula fiind pregatirea inclusiv cu spovedanie.
Dreapta judecata ramane datatoare de ton si atunci cand este vorba de deasa sau rara impartasanie. In acest sens il citez pe Sfantul loan Gura de Aur: "Multi se impartasesc cu aceasta Sfanta Jertfa o data pe an; altii de doua ori, altii mai des; si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei ce sunt aici, ci si catre cei ce sunt in pustietati; caci acestia o data pe an fac acest lucru. Deci care trebuie laudati, cei care o data sau care adeseori, sau care rareori se impartasesc? Nici pe cei ce se impartasesc o data, nici pe cei ce de multe ori, nici pe cei de putine ori, ci pe cei ce cu constiinta curata se impartasesc, si a caror viata este ireprosabila. Unii ca acestia, totdeauna sa se impartaseasca, iar cei ce nu sunt de acest fel, niciodata sa nu se apropie de cuminecatura".

Un amplu articol se gaseste aici - http://www.crestinortodox.ro/sfintel...ei-spovedaniei