Cu ajutorul bunului Dumnezeu, ne aflam in Sfantul si Marele Post al Pastelui, vremea cea mai prielnica pentru bunii crestini ca sa se apropie mai mult de Dumnezeu, prin infranare, post, rugaciuni, milostenii etc. si Sfanta Taina a Pocaintei - Spovedania, despre care am scris in ultimele doua articole.

De obicei, pentru cei pregatiti, dupa spovedanie urmeaza, ca o rasplata si incununare a infranarii si ostenelilor postului, Sfanta Impartasanie (sau Sf. Cuminecatura sau Sf. Euharistie), pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca Sfanta Taina la ultima Cina servita cu ucenicii Sai, joi seara, inaintea sfintelor Sale patimi, cand, luand painea, multumind, a binecuvantat-o, a frant-o si, dand-o celor 12, le-a zis: „Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi, spre iertarea pacatelor“.

Apoi, binecuvantand vinul, a zis: „Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor.“, dand apoi porunca expresa de a o continua: „Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea.“ (Matei 26, 26-28). Sfintii Apostoli si urmasii lor, Arhiereii si preotii, implinesc porunca si aduc de veacuri, in Sfintele Altare, jertfa nesangeroasa a trupului si sangelui Domnului, la slujba Sfintei Liturghii, care este nucelul cultului crestin. A doua zi, vineri, pe altarul Sfintei Cruci, Domnul Iisus a adus Tatalui jertfa Trupului si Sangelui Sau, pret de rascumparare pentru intreg neamul omenesc; deci taina Sfintei Euharistii (a multumirii) adusa de Marele Arhiereu in chip sangeros, El fiind si Jertfa si Jertfitorul Cel fara de pacat. In jertfa euharistica nesangeroasa de pe Sfanta Masa a Sfintelor Altare, Mantuitorul Iisus Hristos este pururea prezent, si real, cu trupul cu care S-a nascut, a patimit, a inviat si S-a inaltat la cer. In taina/jertfa Sfintei Euharistii este o minune si un adanc de bunatate dumnezeiasca ce nu se poate cuprinde cu mintea omeneasca. Dumnezeu ne-a dat multe daruri si semne ale iubirii Sale; El ne-a zidit, ne sustine, ne rabda, ne iarta etc., dar nici unul nu se poate asemana cu Sfanta Cuminecatura. Aici Dumnezeu ni se da pe Sine Insusi, ca mancare; sa-L luam in trupul nostru, sa Se lege cu desavarsire cu noi, ca niciodata sa nu Se mai desparta de noi. Deci Sfanta Cuminecatura nu este numai cea mai mare minune a crestinatatii, ci si cea mai mare dovada a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Dupa ce ne-a cinstit atat de mult prin faptul ca, Dumnezeu fiind, s-a smerit de S-a intrupat de la Duhul Sfant, imprumutand firea noastra omeneasca, dar fara de pacat, acum, in Taina Sfintei Impartasanii, ni se da chiar si spre mancare si bautura, ca sa ramanem mereu uniti cu El, sa ne sfinteasca, sa ne indumnezeiasca. O data implinita chemarea Sa pe pamant - ascultarea fata de Tatal - de a invata pe oameni si de a Se jertfi pentru ei, Domnul Iisus cu trupul trebuia sa paraseasca lumea: „Ma intorc la Cel ce M-a trimis“ (Ioan 16, 5). „Ma duc la ceruri, caci asa o cere gloria Mea; dar cum sa parasesc oamenii pe care ii iubesc? Sunt Dumnezeu, Ma sui de-a dreapta Tatalui Meu. Dar sunt si om adevarat si mi-i mila sa ramaie fratii Mei fara Mine, fara inima Mea, fara puterea Mea, fara mangaierea Mea. Ca sa Ma duc dintre oameni, si totusi sa nu-i las orfani, voi aseza o taina: voi preface painea in carnea Mea si vinul in Sangele Meu, le voi da oamenilor spre mancare,  le voi inmulti aceste daruri peste toata fata pamantului si astfel credinciosii Mei Ma vor avea pururea in mijlocul lor“. Cum a zis Domnul Iisus, asa a si facut, si, in marea Sa intelepciune si nesfarsita Sa dragoste pentru noi, a asezat Taina Sfintei Cuminecaturi - a Impartasaniei cu Sfant Trupul si Sangele Sau.

Dar inca inainte de Cina cea de Taina, in sinagoga din Capernaum, Domnul Iisus Hristos a grait iudeilor si ucenicilor Sai, zicand: „Eu sunt painea vietii. Parintii vostri au mancat mana in pustie si au murit. Eu sunt painea cea vie care s-a pogorat din Cer. De va manca cineva din painea aceasta, viu va fi in veci. Si painea pe care Eu o voi da, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii“ (Ioan 6, 48-51). Aceste cuvinte au umplut pe apostoli de mirare si pe iudei de sminteala, care se priceau intre sine, zicand: „Cum poate Acesta sa ne dea trupul Sau sa-l mancam?“. Dar Mantuitorul le-a raspuns si mai limpede si mai hotarat: „Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatal Cel viu si Eu viez prin Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va fi viu prin Mine. Aceasta este painea care S-a pogorat din cer; nu ca mana pe care au mancat-o parintii vostri si au murit. Cine mananca painea aceasta, va fi viu in veac“ (Ioan 6, 53-58). Desi cuvintele Domnului erau foarte limpezi, dar pentru ca iudeii si chiar apostoliii se mirau si chiar carteau: „Greu este cuvantul acesta, cine poate sa-l asculte?“ (Ioan 6, 60), Domnul le graieste din nou: „Aceasta va sminteste? Dar de veti vedea pe Fiul Omului suindu-Se unde era mai inainte (la cer)? Duhul este care da viata, trupul nu foloseste nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. Dar sunt unii dintre voi care nu cred.“ (Ioan 6, 61-64). Prin aceste ultime cuvinte lamuritoare ale Domnului, trebuie sa intelegem ca Taina Sfintei Impartasanii este o minune dumnezeiasca, ce nu se poate intelege cu mintea - prin materie -, ci se primeste numai prin credinta, prin Duhul Sfant, Care preface painea si vinul in trupul si sangele Sau; nu se priveste cu ochii trupului, ci ai sufletului; nu se cerceteaza, ci se crede si se adora cu toata evlavia. Sa nu pretindem a judeca lucrurile dumnezeiesti cu slaba noastra minte, zice Sf. Ioan Gura de Aur; iar Sf. Ioan Damaschin ne incredinteaza: „ca painea si vinul se prefac in trupul si Sangele Domnului, prin puterea Duhului Sfant, cum painea si vinul se fac una cu trupul si sangele nostru prin mancare, si cum produce pamantul udat de ploi iarba verde, si cum s-a intamplat, tot prin puterea Duhului Sfant, zamislirea si intruparea Fiului din Sfanta Fecioara Maria“.

Daca Taina Sf. Cuminecaturi este asa de mare, de sfanta si infricosata, atunci si pregatirea pentru a o primi trebuie sa fie pe masura; sa ne pregatim in asa fel, incat sa fim vrednici de dansa. La Sf. Liturghie, cand preotul inalta Sf. Agnet (devenit dupa sfintire trupul Domnului), ca apoi sa-L franga pentru impartasire, este auzit rostind cu glas inalt: „Sa luam aminte Sfintele Sfintilor“; deci se intelege din acest anunt ca cei ce urmeaza sa se impartaseasca, trebuie sa fie cei ce merg pe drumul sfinteniei, al virtutilor, nu cei ce zac in pacate cu nepasare, deci fara pocainta si indreptare. Urmeaza apoi predica sau cazania, dupa care preotul este auzit rostind chemarea sau indemnul la Sfanta Impartasanie prin cuvintele: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati“. Deci iata trei conditii pentru impartasire, care nici nu mai au nevoie de comentariu. Sf. Apostol Pavel a hotarat urmatoarea regula pentru cei ce se impartasesc: „Sa se cerceteze insa omul pe sine, si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda-si mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit“ (1 Corinteni 11, 28-30).

Deci fara cuviincioasa pregatire, adica fara post, rugaciune, indreptare si cainta sincera pentru toate pacatele si ratacirile avute, fara spovedanie si incuviintarea duhovnicului, sa nu va apropiati de Sf. Impartasanie, ca sa nu faceti din cel mai pretios dar al Mantuitorului prilej de osanda si blestem!

Stramtorat de spatiul limitat, inchei cu indemnul: Veniti la Cina Imparateasca! Gustati si vedeti ca bun este Domnul si El pe cei ce-L primesc cu credinta, curatie, smerenie si dragoste, ii indumnezeieste. Deci, sfintiti-va! Indumnezeiti-va! Dar cautati sa nu va pierdeti, cautati sa nu ardeti de focul dumnezeirii. Amin.

 

                                                                                          Arhim. Gavriil Stoica

                                                                                      Sfanta Manastire Zamfira
                                                                               Lumea credintei, anul II, nr 4(21)

.