|
|
|
|
|
#11
31.01.2026, 20:49:10
|
|||
|
|||
Următorul pas este acceptarea cu bucurie a cuvintelor Scripturii legate de această virtute. O învățătură esențială a Domnului Isus, care aduce răbdarea în inimile noastre, este principiul neîmpotrivirii, cum este exprimat în Matei 5:40- 41: “Dacă cineva vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa; și dacă cineva te silește să mergi o milă, mergi cu el două.”
Deși adesea interpretată greșit și considerată un semn de slăbiciune sau o lipsă de fermitate, neîmpotrivirea reprezintă, de fapt, o putere remarcabilă și o metodă profundă de a cultiva răbdarea, pacea și înțelepciunea interioară. Pentru a o implementa eficient, este esențial să ne supunem și să urmăm învățăturile Mentorului nostru. Observăm astăzi că sunt relativ puțini cei care aleg să accepte să practice această învățătură promovată de Domnul Isus. În fața situațiilor care ne testează angajamentul față de principiul neîmpotrivirii, fie că ne confruntăm cu nedreptăți la locul de muncă, precum solicitarea de a efectua ore suplimentare fără acordul nostru, fie că este vorba de tensiuni în sfera familială, cum ar fi neînțelegeri cu partenerul de viață, sau alte situații similare, este vital să ne manifestăm dedicarea în modul în care un servitor loial își îndeplinește îndatoririle față de stăpânul său. Această strategie presupune o aplicare intenționată și conștientă a neîmpotrivirii, nu ca o obligație, ci pornind de la o apreciere profundă a importanței și eficienței ei în transformarea personală și atingerea păcii interioare. Școala răbdării este un proces transformativ esențial pentru fiecare dintre noi, deoarece răbdarea este vitală în perfecționarea caracterului nostru, așa cum subliniază Iacov 1:2-4, “Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.” Pe măsură ce creștem spiritual, Dumnezeu ne testează cu provocări tot mai mari, ajutându-ne să devenim tot mai asemănători cu Hristos. Prin aplicarea evlaviei, adică împlinirii stricte și devotate, vom perfecționa îndelunga răbdare până în cele mai mici detalii. Așa cum am ilustrat această trăsătură esențială, va trebui să ne însușim fiecare trăsătură a Domnului Isus, cum ar fi credincioșia, blândețea, pacea inimii, bunătatea, dragostea... trăind cu lepădare de sine, smerenie și evlavie față de toate învățăturile Lui. Fiecare învățătură a Fiului Său ne deschide o perspectivă asupra naturii Sale, oglindind perfecțiunea Sa divină. Școala Lui Hristos Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hristos. Scriptura descrie Biserica lui Hristos ca o familie spirituală formată din prunci, copii și părinți spirituali, care conviețuiesc în comuniune și cresc împreună pentru a deveni asemenea Domnului. Acest lucru este subliniat în Efeseni 4:11, unde se afirmă că El a pus în Biserică apostoli, proroci, păstori și învățători, pentru a contribui la desăvârșirea sfinților, astfel încât toți să ajungă la maturitatea spirituală, la statura lui Hristos. În cadrul Bisericii, învățăm lepădarea de sine, smerenia, evlavia, să ne oferim ca robi lui Hristos și să trăim în neprihănire, așa cum a trăit El. Lepădarea de sine, smerenia, evlavia (ascultarea strictă), sunt esențiale pentru ca trăsăturile Sale de caracter - îndelunga răbdare, bunătatea, blândețea, dragostea... - să se imprime în noi, iar aceasta se realizează eficient în contextul Bisericii, privită ca atelier a lui Hristos. La o analiză mai profundă, observăm că procesul spiritual de mântuire, de la nașterea din nou până la atingerea staturii de om mare în Hristos, reflectă aspecte similare cu etapele vieții noastre pământești. La venirea pe lume, asistăm la nașterea unui copil, un proces care are multe similarități cu nașterea din nou în Împărăția lui Dumnezeu, așa cum spune 1 Corinteni 4:15-16: “Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcați pe urmele mele.” La fel cum un copil nu își alege familia în care se naște, la fel persoana renăscută spiritual este introdusă într-o familie spirituală - Biserica - unde primește hrană și creștere spirituală. În această nouă viață, totul începe de la zero. Asemenea unui prunc, cel renăscut învață și asimilează totul de la părinții săi spirituali, așa cum spune 1 Corinteni 3:1, “A trebuit să vă vorbesc... ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari.” În cadrul acestei familii spirituale, copilul duhovnicesc beneficiază de îndrumare, mângâiere și învățătură din partea părinților săi spirituali. Acest lucru este reflectat în 1 Tesaloniceni 2:11, unde se spune: “Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam...” Această paralelă între nașterea firească și cea duhovnicească ne arată modul minunat în care Dumnezeu a prevăzut ca fiecare credincios să crească și să se dezvolte într-o familie de credință, similar cu modul în care un copil crește și se dezvoltă în familia sa. La fel cum un copil se înscrie la școală și trece prin procesul educațional, inclusiv absolvirea, pentru a ajunge să profeseze într-un domeniu, cum ar fi medicina, în lumea spirituală se întâmplă similar cu dezvoltarea copilului duhovnicesc. Nu este posibil să ajungi la statura lui Hristos fără a fi ucenic în școala Sa, așa cum este scris în Faptele Apostolilor 19:9, “Pavel a plecat de la ei, a despărțit pe ucenici de ei, și a învățat în fiecare zi pe norod în școala...” Suntem parte a școlii Lui, unde ne aflăm alături de alți copii spirituali, unii mai mici, alții mai mari, împreună cu părinți spirituali și învățători. Această structură este menită să ne ajute să creștem conform standardelor Împărăției Sale, așa cum spune Efeseni 4:16 : “Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea.” Obiectivul principal al școlii de ucenici este ca fiecare dintre noi să devină asemenea Învățătorului și să cunoască pacea interioară și odihna sufletului. Toți trebuie să urmăm această școală, care are ca finalitate ajungerea la înălțimea staturii Învățătorului, așa cum spune Luca 6:40 : “Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui.” Fiul lui Dumnezeu a fost trimis pe pământ de către Tatăl ceresc pentru a înființa Biserica, care este Trupul lui Hristos, așa cum spune Matei 16:18, ”Eu voi zidi Biserica Mea.” El este fondatorul acestei școli de ucenici - a Bisericii, pe care o îngrijește cu dragoste, după cum se afirmă în Efeseni 5:29, “Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag, așa cum face și Hristos cu Biserica.” Biserica este atelierul unde fiecare credincios poate crește și învăța să trăiască așa cum a trăit Fiul lui Dumnezeu, într-un proces continuu de formare spirituală și maturizare. Un exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Bisericii lui Hristos, formând ucenici pentru a-i prezenta desăvârșiți în Hristos înaintea lui Dumnezeu, după cum afirmă Coloseni 1:28,29 - “Sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos. Iată la ce lucrez eu...” Doar în școala lui Hristos relațiile dintre ucenici pot fi ajustate corespunzător, astfel încât aceștia să poată atinge maturitatea și unitatea completă în toate aspectele. Această unitate se va reflecta și în Împărăția Sa veșnică. Acest lucru este subliniat în Ioan 17:21, unde Hristos se roagă: “Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi.” Așa cum Dumnezeu a așezat mădularele în trupul uman cu funcțiile lor specifice, la fel le așază în Trupul lui Hristos. Fiecare mădular al trupului este interdependent și nu poate crește sau supraviețui separat de restul trupului. De exemplu, rinichii își îndeplinesc funcția doar în cadrul trupului căruia îi aparțin. În mod similar, mădularele din trupul lui Hristos nu pot crește izolat; ele sunt interconectate și depind unele de altele pentru a funcționa corespunzător și a crește împreună. Prin diverse încercări, omul este modelat pentru a-și însuși trăsăturile Domnului, pregătindu-se astfel să trăiască alături de Dumnezeu și de toți cei care au absolvit școala de ucenicie a lui Hristos, și și-au însușit trăsăturile Lui de caracter în viața lor. Această școală este esențială pentru creșterea spirituală și maturizarea fiecărui credincios, învățându-ne să trăim în odihna lui Hristos și să devenim asemenea Lui în toate aspectele. Chiar dacă planul lui Dumnezeu este explicit, Biserica, recunoscută ca Trupul lui Hristos, rămâne adesea un mister pentru mulți, așa cum este menționat în Efeseni 5:32, “Taina aceasta este mare; vorbesc despre Hristos și despre Biserică.” fiind percepută doar ca un loc de închinare. Astăzi, putem observa cum Satan a reușit să distorsioneze înțelegerea rolului familiei și a Trupului lui Hristos. Învățătura falsă că “mântuirea se rezumă doar la iertarea păcatelor” a condus la ideea greșită că nu este necesară ucenicia respectiv școala de ucenicie. În multele organizații religioase de azi, conceptul de ucenicie față de Hristos este inexistent, și puțini cred în necesitatea de a trăi ca ucenici pentru a atinge statura plinătății Lui. Extras din https://cuvantcurat.ro/resurse/rostul-vietii/ 
|
|
#12
31.01.2026, 20:50:18
|
|||
|
|||
|
Această învățătură eronată a condus la o percepție că “Biserica lui Hristos” se reduce la simple clădiri pentru închinare și educație religioasă, pierzându-se astfel esența adevăratei ucenicii și creșterii spirituale în Trupul lui Hristos.
Satan a reușit mai peste tot să înlocuiască rolul părinților și păstorilor duhovnicești, care sunt responsabili cu creșterea spirituală a copiilor în credință, cu preoți, pastori și lideri concentrați mai mult pe organizarea și desfășurarea slujbelor religioase și pe ținerea turmei risipite. Această situație este asemănătoare cu ceea ce este descris în Ioan 10:12, unde se spune: “Lupul le răpește și le împrăștie.” Această metaforă subliniază pericolul de a fi conduși de cei care nu se dedică cu adevărat pentru binele turmei. Astfel, Biserica a devenit mai mult un centru pentru ținerea slujbelor religioase decât un loc de creștere și desăvârșire spirituală, pierzându-și rolul esențial, așa cum spune Efeseni 3:10-11, “Domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu...” Această abordare falsă se regăsește în multe confesiuni, de la catolicism și ortodoxie până la luteranism și în multele mișcări neoprotestante. Aceste organizații se concentrează pe clădiri special construite pentru închinare și activități de predicare, neglijând aspectul profund al relației personale de ucenicie. În acest context, cineva care caută o relație autentică de ucenicie, asemănătoare relației dintre un copil și un părinte, se confruntă cu lipsa părinților duhovnicești. Aceasta este o provocare semnificativă în lumea religioasă modernă, unde formalismul religios împiedică dezvoltarea unei relații autentice și profunde de ucenicie . Este esențial să facem distincția între educația primită prin predicare și creșterea sub autoritatea unui părinte spiritual. Învățătura primită în predică poate oferi cunoștințe, dar nu și îndrumarea și formarea trăsăturilor de caracter care vin dintr-o relație părintească. Comparând un copil orfan cu unul care are părinți, observăm că amândoi pot primi educație, dar copilul cu părinți beneficiază și de formarea caracterului, încurajarea în lucrurile bune și corectarea atunci când greșește. Un copil orfan, fără această îndrumare părintească, are dificultăți majore în a-și cunoaște și corecta greșelile. Sfătuim pe cititor să nu-și dorească să se afle într-o biserică instituționalizată care practică doar închinarea și predicarea, să fie singuratic, asemenea unui copil orfan, și să evite astfel Trupul lui Hristos care este bine închegat și strâns legat. Să fugim de organizația care nu practică îngrijirea (ucenicia); care nu are părinți duhovnicești. Acolo este lucrarea lui Satan cu care a înșelat lumea religioasă, acolo nu este Trupul lui Hristos. Să căutăm să fim parte dintr-un trup unde Cuvântul lui Hristos poate fi împlinit în întregime, unde fiecare mădular contribuie la creșterea și formarea noastră spirituală, pentru a ne transforma caracterul după al lui Hristos. Întrebări de cercetare personală Este esențial ca fiecare dintre noi să se autoexamineze în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, întrebându-se despre rostul vieții sale. Acest demers implică câteva întrebări cheie: Poziția ta actuală: Ești sincer cu tine însuți privind situația ta spirituală actuală? Aceasta va influența veșnicia ta. Căutarea Împărăției lui Dumnezeu: Te dedici căutării Împărăției neprihănirii, păcii și dragostei ca pe o comoară prețioasă? Atracția față de caracterul lui Hristos: Ești atras de frumusețea trăsăturilor lui Hristos? Te străduiești conștient pentru a-ți schimba caracterul după al Său? Legământul de ucenicie: Ai încheiat un legământ real de ucenicie și ascultare deplină față de Hristos? Consideri învățăturile Sale ca fiind esențiale în procesul de transformare? Trăiești în neprihănire (în dreptate) și urmărești să ajungi la statura lui Hristos? Rolul tău în Trupul lui Hristos: Faci parte cu adevărat din Trupul lui Hristos, unde fiecare mădular este un ucenic real al lui Hristos? În procesul tău de dezvoltare spirituală, în cadrul “atelierului” Lui, ai un părinte spiritual care să fie dedicat creșterii tale? Tipul de adunare: Ești implicat într-o adunare cu slujbe religioase superficiale în care omul este un simplu consumator de programe sau într-una unde creșterea spirituală și desăvârșirea sunt prioritare? Angajamentul pentru schimbare: Dacă încă nu ai căutat activ neprihănirea (dreptatea, puritatea...), începe acum. Învață de la Domnul Isus trăsături precum renunțarea la sinele tău, smerenia, evlavia, neprihănirea, îndelunga răbdare, blândețea și dragostea. Este esențial să te examinezi cu seriozitate, pentru că în joc este locul unde îți vei petrece eternitatea. Dacă te afli într-o organizație care nu promovează ucenicia autentică în Hristos, caută o adunare cu părinți spirituali dedicați creșterii spirituale și desăvârșirii membrilor săi, așa cum spune 2 Timotei 2:22, “Urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” Acesta este drumul spre maturizare spirituală și desăvârșire în Hristos. Extras din https://cuvantcurat.ro/resurse/rostul-vietii/
|
|
#13
01.02.2026, 01:00:27
|
|||
|
|||
|
Citat:
Apreciez totusi ca nu ai aratat diferentele imediat ci ai pregatit ascultatorul Ce spui tu si ce crezi e corect , dar ca e greu de facut de om ,daca nu imposibil. Si nici chiar mai multi omeni uniti intr-o "Biserica' si concentrandu-se doar pe CXuvantul Lui Hristos, si colaborand intre ei, si incercand sa il aplice, tot le-ar fi greu sa o faca Gandeste te cat de dezorientati erau apostolii, inainte de cinzecime, chiar daca vazusera cu ochii lor ceea ce nici un muritor nu vazuse pana atunci Eu consider Biserica ca pe adevarata continuare a lui Hristos, doar prin Duhul Sfnt. Nu Bisericile izvorate din idei umane pot ajuta , ci singura Biserica cu care Duhul Sfant a fost inca de la inceputurile cautarilor omului dupa fenomenul "Iisus" , si care niu s-a schimbat de atunci. Iar slujbele care le pomenesti, desi si eu daca citesti in postari ale mele vechi le consideram cumva contraproductive daca sunt luate ca si scop in sine, sunt singurul mijloc lasat de Dumnezeu Fiul pentru a primi Duhul care te tine alaturi de El. Deci nu intelepciunea noastra, frumusetea cuvintelor noastre sau a interpretarilor noastre , ci doar Duhul lui Dumnezeu este cel care ne tine alaturi de Hristos, si care Dumnezeu a hotarat sa se dea prin cateva mici elemente materiale : apa,paine, ungere, atingere maini , pentru a asgura cumva accesul tuturor la Intelepciunea divina, si nimeni sa nu se mandreasca ca ar cunoaste adevarul. Sola scriptura , pe care si eu o iubesc mai mult ca noimeni altul si am citit-o de sute de ori (NT zic, VT mai putin mai mult prorocii) , nu este de ajuns fara harul lui Dumnezeu , care nu poate veni decat in modul hotarat de El. De abia atunci se dezeleaga si se unesc si Cuvantul si sufletul omului , cand Duhul aduce omul in comuniune cu Hristos
|
|
#14
01.02.2026, 17:26:11
|
|||
|
|||
|
Mulțumesc pentru răspuns și pentru gândurile împărtășite. Ai subliniat bine faptul că este dificil pentru oameni să se concentreze cu adevărat doar pe Cuvântul lui Hristos; cred că asta pentru că majoritatea dintre noi venim dintr‑un mod de viață care, în general, a fost în opoziție cu valorile lui Dumnezeu. Cuvântul Său confruntă faptele întunericului și firea în care am trăit, iar omul are nevoie să fie atras de frumusețea caracterului Lui, până când ajunge să‑și dorească sincer să fie ca Hristos și să iubească lumina mai mult decât întunericul, așa cum spune Scriptura:
Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Ioan 3:19 Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii. Ioan 12:32 Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, și iată că îți venise vremea, vremea iubirii. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ți-am acoprit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, și ai fost a Mea! Ezechiel 16:8 Când omul ajunge să iubească lumina mai mult decât întunericul, chiar dacă aceasta îl „arde” sau „doare” uneori — atunci când descoperă păcatul și firea veche — iubirea devine mai puternică decât suferința care vine din confruntarea cu adevărul. În punctul acela Dumnezeu poate lucra împreună cu omul și îl poate modela după chipul Fiului Său. Așa cum este scris: Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el așa cum a trăit Isus. 1 Ioan 2:6 Și eu văd lucrurile în același fel în ce privește Biserica: Hristos este Capul, iar noi suntem Trupul. Iar mădularele Trupului funcționează corect doar atunci când sunt subordonate Capului în toate lucrurile. Așa cum creierul trimite semnal mâinii și mâna îl împlinește, tot așa mădularele Trupului lui Hristos trebuie să fie călăuzite de Duhul Lui și să trăiască în armonie cu voia Capului. Iar dacă "Trupul" respectiv acționează altfel decât a spus Capul, atunci fiecare dintre noi este dator să se întrebe cu sinceritate dacă este cu adevărat în Trupul Lui sau doar într‑o formă exterioară care poartă numele de „biserică”, dar nu mai urmează voia Capului. Duhul Sfânt nu este dat la întâmplare, ci, așa cum spune Scriptura, este dat „celor ce ascultă de El” (Fapte 5:32). Iar lucrarea Lui în om este clară: – dovedește vinovăția în privința păcatului, neprihănirii și a judecății (Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. Ioan 16:8); – mângâie, după plecarea Domnului la Tatăl. (Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor. Ioan 14:16) – călăuzește în tot adevărul, (Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Ioan 16:13) – și aduce aminte de tot ce a spus Hristos. (El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Ioan 14:26) Așadar, slujbele și rânduielile pe care le-a instituit Domnul nu sunt simple formalități, ci părți esențiale din planul Său de desăvârșire a omului — un plan pe care El Însuși îl duce la capăt, așa cum promite: Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi. (Filipeni 1:6) Cred că este important ca fiecare dintre noi să ne cercetăm dacă am primit cu adevărat Duhul Sfânt. Scriptura spune clar că El este dat celor ce ascultă de Dumnezeu, deci nu poate fi primit de cineva care nu este de acord cu învățăturile Lui sau care se împotrivește poruncilor lui Hristos. Sunt mulți care afirmă că au Duhul Sfânt sau că au fost botezați cu Duhul Sfânt, însă atunci când sunt confruntați cu poruncile Domnului — de exemplu iubirea vrăjmașilor, întoarcerea celuilalt obraz, renunțarea la drepturile personale sau purtarea crucii — le consideră prea de tot, spun: „cine poate face așa ceva?” și ajung să respingă aceste învățături. Dar Duhul Sfânt este Cel care dovedește păcatul, care mângâie, care călăuzește în tot adevărul și care amintește învățăturile lui Hristos. El lucrează împreună cu omul roada Sa — dragostea, pacea, blândețea, îndelunga răbdare, înfrânarea... Iar dacă omul respinge tocmai lucrările acestea ale Duhului, atunci întrebarea firească este dacă L‑a primit cu adevărat. De aceea este sănătos să ne cercetăm sincer înaintea lui Dumnezeu: Trăiesc eu în ascultare de ceea ce a poruncit Hristos? Sau mă împotrivesc când lumina îmi descoperă firea veche? Această cercetare smerită nu condamnă, ci deschide inima spre lucrarea Lui — iar Dumnezeu îi luminează pe cei care vin la lumină cu dorința de a fi ai Lui.
|
|
#15
01.02.2026, 19:40:08
|
|||
|
|||
|
Citat:
Da e posibil ca trecutul sa ne faca sa Il vedem cu greu, dar totusi vamesii si curvele au fost primii care l-au recunoscut. Eu sunt mai degraba si as vrea sa vorbesc despre categoria lui Nicodim , care aude, participa noaptea pe ascuns la intruniri cu Iisus , ar vrea sa inteleaga , darbramane pamantesc si limitat in gandire. Dar maar el recunoaste . Caci Domnul ii spune ca fara sa te nasti din nou din apa din duh cele c eresti iti vor ramane ascunse 2- Pana aici suntem perfect de acord in ce priveste Biseriuca ca Trup al lui Hristos, calauzita de Duhul 3- Da ,dar poate sa se intrebe si daca el insusi percepe si interpreteaza gresit, sau daca nu a inteles inca ceva. Ori gresesc ceilalti , si eu am dreptate, ori mai probabil gresesc eu . Voia Capului nu e un argument de sine statator, ca poate nu o inteleg eu bine, si ma mnai transform si intr-un judecator al lor, trebuie lumina Duhului pentru ca eu sa vad adevarat. 4- Tu spui aici ca Duhul Sfânt nu este dat la întâmplare, ci, așa cum spune Scriptura, este dat „celor ce ascultă de El”. Dar cine stabilested ca eu ascult si tu nu? Sunt invataturile Duhului de sine statatoare sau altele decat Hriostos ? Nu. Deci rolul Duhului este sa ne duca la Hristos pe toti, nu sa vina cu extra regui Si si tu intuiesti asta , neenumerand criterii de primire a Duhului ci doar roadele Lui. Deci intai enbunti o posibila selectie a celor ce primesc Duhul, dasr nu oferi si criterii , ci doar efecte , cu care sunt de acord , fiine preluate din Biblie 5- Sunt atat de esntiale slujbele incat ofera chiar criteriul la punctul anterior, cine primeste Duhul si cine nu. Si anume Dumnezeu a randuit ca Duhul Sau sa nu vina aiurea peste oricine, ci numai peste cine crede in El, si face aceasta mica mare formalitate, se boteaza in apa , la inceput si prin punerea mainilor, de catre un urmas al apostolilor calificat. Deci Botezul este incorporarea in Hristos, in apa si Duh cum a spus Domnul , nu doar in Duh, nu doar in apa. 6- Hotarat ca Duhul vine doar ca urmare a credintei in Hristos aratata si prin fapte, sunt de acord, dar la fel de adevarat este ca nu vine singur, ci prin confirmare cu apostolii si urmasii lor. Nimeni nu se adauga singur la Duhul, ci este adaugat de altii. Aceasta a fost desfasurarea dorita de Dumnezeu inca din anul 33 de la Hristos , si pana acum De aceea este Biserica, ca sa absoarba, nu ca sa intre cineva peste gard , sau mai rau, sa creada ca doar el detine adevarul si Duhul. iar daca e sa vorbim despre botezul copiilor, care ar contrazice existenta faptelor si credintei ,vorbim separat. 7- Respingerea ulterioara a faptelor Duhului nu inseamna ca nu il are in el, pentru ca asta ar ducve numai la lauda celor care ar sustine ca ei fac fapte bune si ca ei il au si ceilalti nu. Azi e duminicva vamesului si a fariseul , si Dumnezeu nu il condamna pe pacatos ci pe laudaros 8- Perfect de acord cu tine, in ce priveste roadele Duhului , atunci cand ne raportam la lucrarea noastra nu a cleoorlalti. Eu ma indoiesc de mine ca fac binele, dar de ceilalti nu ma indoiesc ca il fac, si sunt sigur ca ei stiu adevarul iar eu sunt un biet pacatos.
|
|
#16
02.02.2026, 02:29:21
|
|||
|
|||
|
Mulțumesc pentru răspunsul tău chibzuit și pentru felul binevoitor în care ai continuat dialogul. Îți dau dreptate: Domnul spune că vameșii și desfrânatele intră înaintea celor religioși care își așază înainte propria neprihănire. (Adevărat vă spun (se adresa preoților celor mai de seamă și bătrânilor norodului) că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Matei 21:31).
Poate tocmai pentru că ei văd mai ușor nevoia în care se află și pot deveni copilași — condiție pentru a intra în Împărăție — spre deosebire de farisei și cărturari, care se sprijineau pe o neprihănire a lor, nu pe cea de la Dumnezeu. (Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. Matei 18:3; Pentru că, întrucât n‑au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să‑și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s‑au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Romani 10:3). Apreciez și poziția ta cu privire la Nicodim: este frumos că a venit, a recunoscut lucrările Domnului și a dorit să înțeleagă; și este adevărat că fără nașterea din nou nici nu putem vedea Împărăția Sa. (Adevărat, adevărat îți spun că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu… Dacă un om nu se naște din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ioan 3:3,5) Ai punctat foarte bine și aspectul discernământului. În Biserică avem prunci, copilași, tineri și părinți; este natural ca pruncul să nu aibă încă un discernământ format și să aibă nevoie de un părinte duhovnicesc. (Vă scriu, copilașilor… Vă scriu, părinților… Vă scriu, tinerilor… 1 Ioan 2:12‑14; Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. 1 Corinteni 3:1). Așa a lucrat și apostolul Pavel: (Chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, nu aveți mai mulți părinți; căci eu v‑am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 1 Corinteni 4:15; Am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam… 1 Tesaloniceni 2:11). Iar discernământul se capătă prin practicarea Cuvântului: (Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul. Evrei 5:14). În același timp, este esențial să știm ce Evanghelie am primit și să ne cercetăm sincer dacă cea pe care am primit‑o este reală. Scriptura numește Evanghelia „Evanghelia slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” și „Cuvântul privitor la Împărăție”. (…lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 2 Corinteni 4:4; Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu‑l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Matei 13:19). Cu alte cuvinte, Evanghelia este descoperirea caracterului lui Dumnezeu prin Fiul Său, adică felul de viață al cetățenilor Împărăției. Fiul lui Dumnezeu vine ca un ambasador al Țării de Sus, ca să ne arate cum se trăiește acolo, pentru ca, văzând frumusețea Lui, să ne îndrăgostim de acest fel de viață și să dorim și noi să fim cetățeni ai Împărăției. Un lucru pe care Hristos ni l‑a adus de la Tatăl este modelul dragostei în care suntem chemați să fim făcuți asemenea Fiului Său. (Pe aceia pe care i‑a cunoscut mai dinainte i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său. Romani 8:29). Este o dragoste îndelung răbdătoare, binevoitoare, blândă, care nu răsplătește răul cu rău, așa cum o descrie Scriptura: (Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate… nu se mânie, nu se gândește la rău… toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. 1 Corinteni 13:4‑7). Această dragoste: • nu se împotrivește celui rău — „Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău; ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt.” (Matei 5:39) • întoarce celălalt obraz — „…oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt.” (Matei 5:39) • merge a doua milă — „Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” (Matei 5:41) • iubește pe vrăjmași — „Iubiți pe vrăjmașii voștri…” (Matei 5:44; Luca 6:27) • se roagă pentru prigonitori — „…rugați‑vă pentru cei ce vă prigonesc…” (Matei 5:44) • face bine celor ce urăsc — „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați‑vă • pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:27‑28) • are această țintă: „ca să fiți fiii Tatălui vostru” — „…ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni…” (Matei 5:44‑45) Dacă înțelegem că planul lui Dumnezeu este să ne facă asemenea chipului Fiului Său, vedem aceeași țintă și în lucrarea apostolilor: (Hristos în voi, nădejdea slavei… pe care noi Îl propovăduim… ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos. Coloseni 1:27‑29). Privind doar ca un exercițiu de conștiință, nu ca polemică, se vede o tensiune acolo unde, în spațiul nostru, se ajunge la binecuvântarea armelor sau la justificarea împotrivirii față de „vrăjmaș” în numele credinței. Aceste practici creează un contrast evident cu poruncile Domnului și cu pilda Lui. Domnul Iisus nu s‑a împotrivit celor ce I‑au făcut rău; chiar când ar fi putut cere „douăsprezece legiuni de îngeri”, nu a făcut‑o. (Atunci Iisus i‑a zis: «Pune‑ți sabia la locul ei…» Crezi că n‑aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi‑ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Matei 26:52‑53). El ne‑a lăsat o pildă de urmat: dragoste față de vrăjmași, bine în loc de rău, fără răzbunare. (Iubiți pe vrăjmașii voștri… ca să fiți fii ai Celui Preaînalt; căci El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv. Luca 6:35‑36; vezi și Matei 5:44‑45). În chestiuni care țin de esența Evangheliei — Chipul lui Dumnezeu care face bine și are milă și peste cei răi, și peste cei buni — nu ne putem lipsi de discernământ când „cineva din Biserică” cade; nu spre a judeca persoane, ci pentru a rămâne sub călăuzirea Capului în lucrurile care definesc Evanghelia. Așa cum ai spus, este evident că Duhul Sfânt nu aduce altceva decât ceea ce a spus Domnul Iisus; El ne aduce aminte cuvintele Lui și ne călăuzește în tot adevărul. Iar Domnul a arătat clar că Cuvintele Lui sunt criteriul final al evaluării noastre: Cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are cine‑l judeca; Cuvântul pe care l‑am spus Eu acela îl va judeca în ziua de apoi (Ioan 12:48). Prin urmare, Cuvintele lui Hristos stabilesc cadrul după care se vede dacă ascultăm de El. În acest sens, putem lua învățăturile Domnului pentru cercetare personală. Pe lângă neîmpotrivire, un criteriu foarte concret este interdicția depunerii jurămintelor și abolirea standardului dublu al adevărului (una să fie vorba noastră la modul uzual și alta „sub jurământ”). Eu însă vă spun să nu jurați nicidecum: nici pe cer… nici pe pământ… nici pe Ierusalim… Da al vostru să fie da, nu al vostru să fie nu; ce trece peste acestea vine de la cel rău (Matei 5:34‑37). Aceeași linie o întărește și apostolul Iacov: Mai presus de toate, frații mei, să nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ; ci da al vostru să fie da, și nu al vostru să fie nu, ca să nu cădeți sub judecată (Iacov 5:12). Dacă Duhul este dat celor ce ascultă de Dumnezeu și El ne aduce aminte tocmai cuvintele lui Hristos, atunci poruncile rostite limpede—neîmpotrivirea, iubirea vrăjmașilor, întoarcerea obrazului, precum și lepădarea jurămintelor și sinceritatea fără dublu standard în vorbire—devin repere practice prin care ne cercetăm dacă ascultăm de Hristos sau, dimpotrivă, le socotim „prea de tot” și le respingem. Astfel nu noi stabilim criteriile, ci Cuvântul Lui, care ne va judeca în ziua de apoi (Ioan 12:48). Credința vine pe calea rânduită de Dumnezeu: „Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17). Dar cum vor ajunge oamenii să audă fără propovăduitori trimiși? „Dar cum vor chema pe Acela în care n‑au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n‑au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși?” (Romani 10:14‑15). Vedem același principiu și în cazul famenului etiopian: el citea Scriptura singur, în car, dar nu o înțelegea, și a fost nevoie ca apostolul Filip, trimis de Duhul Domnului, să se alăture călătoriei lui și să‑i explice: „Înțelegi tu ce citești?” Iar el a răspuns: „Cum aș putea, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Faptele Apostolilor 8:30‑31). Așadar, Dumnezeu lucrează astfel încât auzirea Cuvântului să vină prin cei pe care îi trimite El, iar prin această auzire să se nască credința. Mai departe, nu am găsit în Scriptură că alți oameni „ne adaugă la Duhul”, ci că Dumnezeu este Cel care ne face parte din Trupul lui Hristos: — „Noi toți… am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup… și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh.” (1 Corinteni 12:13) — „Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18) El este Cel ce ne botează prin Duhul în Trup, și tot El ne așază cum vrea în Trup. Totuși, oamenii pot lucra împreună cu Dumnezeu în această rânduială — propovăduind, îndrumând, făcând ucenici — așa cum spune apostolul: — „Căci noi suntem împreună‑lucrători cu Dumnezeu; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9) — „Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:1) Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care face lucrarea de adăugare în Trup, iar oamenii sunt chemați să fie unelte prin care El lucrează — propovăduind, învățând, călăuzind, după modelul apostolului Filip cu famenul etiopian.
|
|
#17
02.02.2026, 19:03:03
|
|||
|
|||
|
Citat:
„Iubiți pe vrăjmașii voștri…” (Matei 5:44; ATENTIE, cuvantul cheie VOSTRI adica cei din IMEDIATA VOASTRA VECINATATE: vecini de bloc, de cartier, frati surori, parinti, colegi de serviciu, sefi si sefute, colegi de echipa de fotbal, oameni din transportul in comun sau de pe sosele( respect reciproc si toleranta), vecini de hotel, de statiune, de proceduri medicale, doctori incompetenti, avocati derbedei, si tot felul de alti golani de cartier si alti amarati si obiditi ai soartei de langa noi care ocazional ne calca pe nervi. ACESTIA SUNT "vrajmasii"VOSTRI . Porunca cu care sunt perfect de acord ca trebuie iertati, dupa un timp , de ce nu, chiar iubiti, iar in cazurile extreme "Lasati in plata Domnului" asa cum se si face in cele mai multe cazuri de catre bunii crestini. Ca urmare trebuie citita cu limitarile necesare bunei intelegeri a Evangheliilor, limitari ale "vrajmasilor" aduse chiar de Hristos care prin propriul exemplu RASTURNADU-LE CU BICIUL MASELE BANCHERILOR ai acelor timpuri, sau aratand spre cei a caror TATA< ESTE TATAL MINCIUNII, un ucigas,( acolo numai dovada de dragoste nu este:)) , Doamne Iarta-ma! Dupa mine, unul dintre cele mai fascinante si profunde exemple de interactiune cu slugile imparatiei lui Mamona lasate de PANTOCRATOR! Slava Domnului ca le avem aceste exemple intaritoare si pline de dreptate sociala, impotriva lipsei de justitie, acordate, venite direct de Dumnezeu! Doamne Miluieste! Astfel indicandu-ne si facand SEPARAREA CLARA a vrajmasilor nostri si vrajmasii Imparatiei lui Dumnezeu, mamoniacii, satanistii si slugile lor obediente, nemernice si mizerabile pe care, in umilinta si smerenia noastra necesara trebuie in cel mai fericit caz sa-i evitam ca lepra, ocoliti, trebuie fugit de ei, ignorati, iar daca nu se mai poate si faradelegea lor este strigatoare la cer, confruntati!. Iubiti???, Cred ca glumesti si in plus nu s-ar tine seama de exemplele date de Mantuitor! COncluzia mea: Nu putem iubi dusmanii si vrajmasii lui Dumnezeu! Restul expunerii mi-a placut. Foarte frumos prezentat. Mai cu seama mi-a placut nr.1 felul in care ai descris IMPARATIA ...numai ca ni s-a promis si Imparatia lui Dumnezeu SI pe Pamant. Nu degeaba inainte de Potop foarte multi traiau sute de ani: 900, 969, sau ce rost ar mai fi avut minunile, vindecarile si interventiile IRATIONALE in MATERIE daca bunastarea, linistea si pacea vietii de aici nu ar conta sau.... conteaza DOAR pentru cei 'alesi" hehe!,:)) nu?:)...dar asta-i o alta discutie pentru alta data.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» Last edited by cozia; 02.02.2026 at 19:46:39.
|
|
#18
02.02.2026, 22:13:00
|
|||
|
|||
|
Multumesc pentru interventia ta si pentru gandurile impartasite. Este real episodul in care Domnul Iisus a rasturnat mesele celor care faceau negot in Templu. In acelasi timp, Scriptura spune ca Iisus Hristos este acelasi ieri, azi si in veci (Evrei 13:8) - adica El nu se schimba, are acelasi caracter indiferent de imprejurari. De asemenea, stim ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8), iar Domnul Iisus este oglindirea slavei Lui si intiparirea fintei Lui (Evrei 1:3) si nu Se poate tagadui pe Sine (2 Timotei 2:13).
Prin urmare, si in acest episod El a fost asa cum a fost intotdeauna: plin de dragoste, indelung rabdator, bland si plin de bunatate fata de oameni, traind in acelasi timp in adevar. El nu a avut "momente diferite"; a ramas integru si vertical, acelasi in toata purtarea Sa. De aceea, inainte sa ne gandim sa "rasturnam si noi mese", va invit sa avem si noi, mai intai, dragostea, blandetea si indelunga Lui rabdare, si abia apoi sa facem si noi asa cum a facut El in aceste privinte. Unii invoca pasaje in care este scris ca Domnul S-a maniat (Marcu 10:14), dar "mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu" (Iacov 1:20). Iar daca El a fost fara pacat (Evrei 4:15), este limpede ca nu S-a maniat cum se manie omul. De aceea, este bine sa ne dorim mai intai sa fim ca El, inainte sa "facem cum a facut El" in situatii care pot parea, la prima vedere, mai greu de aliniat cu dragostea pe care ne-a invatat sa o avem. As vrea sa adaug si acest lucru: Domnul Iisus a vorbit doar cuvinte folositoare, care zidesc si cheama la viata. El Insusi spune: "Eu n-am venit sa judec lumea, ci ca sa mantuiesc lumea." (Ioan 12:47). De aceea, chiar si atunci cand a rostit adevaruri poate mai dureroase - cum ar fi "Voi aveti de tata pe diavolul" (Ioan 8:44) - scopul a fost mantuirea sufletelor, aducerea lor la pocainta si la lumina, nu pierderea lor. Si inca o observatie care poate fi utila: Domnul Iisus a facut aceasta in mijlocul unui popor care nu era in necunostinta fata de Legea lui Dumnezeu, cu acces la Scripturi si la profeti - inclusiv la pasajul in care Tatal spune ca au facut din Casa Lui o "pestera de talhari" (Ieremia 7:11). Ne putem gandi cati oameni din zilele noastre cunosc Scriptura... Cat priveste ideea limitarii poruncii iubirii doar la "vrajmasii nostri" din imediata apropiere, eu nu am gasit aceasta restrangere in Scriptura. Dimpotriva, chiar si pe cruce, Domnul Iisus S-a rugat pentru cei care Il rastigneau: "Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac." (Luca 23:34) Acolo nu era vorba de vecini sau cunoscuti, ci de oameni care participau la rastignirea Lui. Prin urmare, porunca iubirii vrajmasilor nu anuleaza marturisirea adevarului (Domnul nu a aprobat pacatul nimanui), ci ne cheama la o atitudine a inimii dupa chipul Lui: sa ne rugam pentru cei ce ne fac rau, sa raspundem raului cu bine si sa acceptam sa suferim pe nedrept atunci cand am facut binele - "lucrul acesta este placut inaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 2:20). Razbunarea este a Domnului (Romani 12:19). Bineinteles, suntem chemati sa-L iubim pe Domnul mai presus de orice - mai mult decat pe mama, tata, sotie, copii si chiar decat insasi viata noastra. Asta nu inseamna sa fim "prieteni cu lumea" sau sa cautam sa placem oamenilor in ceea ce este rau. Nu e vorba sa fim solidari cu raul sau sa-l validam, ci sa pastram fata de toti aceeasi dragoste dupa modelul lui Dumnezeu: o dragoste care nu se uneste cu intunericul, nu se impotriveste celui ce-i face rau, dar continua sa spuna adevarul, sa faca bine si sa caute mantuirea celui din fata noastra. Astfel, putem tine impreuna aceste doua lucruri: nu agream si nu validam raul, dar continuam sa facem bine si sa ne rugam chiar si pentru cei care ne sunt potrivnici. Acestea sunt doar gandurile mele, intelegerea mea - si Hristosul de care m-am indragostit. Apreciez si gandul de sub mesajul tau, acela ca menirea noastra este sa devenim "asemenea lui Dumnezeu Tatal". El sa ne ajute pe fiecare in directia aceasta. Last edited by vlasit; 02.02.2026 at 22:21:44. Motiv: probleme cu diacriticile
|
|
#19
02.02.2026, 23:52:40
|
|||
|
|||
|
Citat:
Diferenta este ca mie imi place sa caracterizez in detaliu pentru o mai buna cunoastere si comparatie cu zilele noastre, in caz ca suntem confuzi insa fara sa ies din intelegerea acelui act energetic al Mantuitorului. Ai dreptate, sa fie cum zici tu, Iisus putea biciui un grup de oameni si in mod iubitor, cu DRAGOSTE( evident ca le face un mare bine ca un PARINTE care-si corecteaza copiii, chiar daca pe moment ei nu inteleg treaba asta) fara sa-si piarda cumpatul, firea si sa ramana INTEGRU cum spui tu. Atunci intradevar a ajutat si faptul mentionat de tine ca oamenii cunosteau cat de cat scripturile si pe undeva intelegeau natura zelului cu care Hristos curata curtea de negustori. EU le zic bancherii de azi si nu negustori, in acelasi mod cum de exemplu se apreciaza 1 milion de dolari din timpul razboiului2 care acum ar fi insemnat 1 miliard$. Dai in drepta si in stanga pastrandu-ti atitudinea de ZEN sau de Calugar luptator tibetan Shaolin.( din ce am vazut prin documentare si citit) 2. Noi din nefericire nu putem avea indelunga rabdare a Lui si nici iubirea nemarginita , la fel cu toleranta Lui fara margini, sau fara de pacat precum era Hristos care l-a invins pe Mamona/Satana in Pustie, dupa care a fost imediat insotit de Ingeri pana la Inaltare. Noi doar facem ce putem in conditiile date strict utilizand Tainele lasate de El si modelul de viata pe care l-a adaptat existentei Lui omenesti pe Pamant. Atat! Efortul Sau de Fiu a lui Dumnezeu a fost absolut monumental sa se puna in locul nostru si mai ales sa se faca inteles de o populatie foarte limitata intelectual, focalizata doar pe munca si supravietuire in conditii austere. 4. Hristos a si mustrat lumea si duhurile rele, le fel cum a afirmat ca "a venit sa aduca o sabie". Cu alte cuvinte treaba este serioasa! 6-7. Cei ce ii bateau piroane in mani si picioare erau doar slugile romanilor, un fel de politzai servitori din timpul razboaielor cu nemtii, executanti. CHiar si nefiind Hristos, relizezi ca nu este vina lor ceea ce fac ci sunt in timpul serviciului, si lucratorii urmeaza doar o fisa tehnologica, o livreaza o comanda data de romani pe care cu siguranta au repetat-o de zeci poate sute de ori, de-a lungul drumurilor romane( din izvoarele istorice) Paradoxal, foarte multi asupriti la un moment dat fraternizeaza cu asupritorul si ajung sa il ierte pentru ceea ce le face. Este un fenomen psihologic. Dragostea lui Dumnezeu desi indelung rabdatoare are si ea limite. Cel mai elocvent exemplu este negocierea Sodomei si Ghomorei pe care a dus-o Avraam in conversatie DIRECTA cu DUmnezeu, care stim ca s-a oprit la 10 oameni drepti, 10 drepti pe care Avraam nu a putut sa-i localizeze, la care Dumnezeu A INCHEIAT CONVERSATIA SI SI-A INTORS SPATELE. Adica orice rabdare are o limita, cu alte cuvinte Pa!
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» Last edited by cozia; 03.02.2026 at 00:10:21.
|
|
#20
03.02.2026, 01:06:24
|
|||
|
|||
|
Citat:
La ce ma refeream este ca intotdeauna cineva a fost introdus, botezat de altcineva de dinainte. Nu a intrat singur in Biserica. Iar apostiolii au primit aceasta putere imensa de a transmite harul . Intreb eu, chiar daca nu ar fi intrat in biserica, poate se pricepeau ei singuri sa il inteleaga pe Hristos , ma refer in contextul primului veac sau al 2 lea. Pana si ereticii cei mai mari proveneau tot din Biserica , nu venisera de la ei insisi. Deci nimeni nu se indoia atunci ca puterea Duhului se transmite doar prin Biserica. Si Duhul nu era ca astazi, era efectiv putere simtita concret , schimbare totala a interiorului , si drept dovada multimea martirilor. Cine ar mai muri astazi pentru Hristos? Toate invataturile bune pe care le-ai insirat si iti dau dreptate in 90% din ce ai zis , le ai capatat prin puterea Duhului, de-a lungul veacurilor dobandita, sau poate prin efortuil tau personal. Singura care iti mai lipseste ar putea fi sa ii zicem prezenta mandriei, orgoliul ca ceva ar veni de la tine insuti ,rezultat in urma diminuarii rolulul Duhului si al lucrarii Sale continue de veacuri in Biserica. Doar aceasta nu se simte in discursul tau. Pare cumva ca aceasta intelepciune de care pomnesti vine de la sine ,fie spui prin punerea in inima a Cuvantului , fie printr-un presupus control riguros al faptelor ,gandurilor si cunostintelor noastre care ne-ar feri de gresala. Duhul a cladit Bisrica lui Hristos prin oameni, Duhul le-a ins[pirat invataturile si cursul ei, Duhul e cel care varsa toata cunostinta cea buna in noi. Noi suntem datori sa facem fapte bune, de acord, dar numai in conlucrare cu El reusim. Nu prin presupusa noastra inteligenta. Ar ramane contradictoriu la ce spun daca Duhul ti-a dat aceste cuvinte frumoase, poate lucra El si in afara Botezului ortodox? Sau poate il ai deja, sau poate il vei avea ,nu stiu. Oricine poate incepe urcusul lui Hristos si e binevenit si sprijinit. Dar desavarsirea cu care Duhul ne zideste in Hristos, doar urmand invataturile si echilibrul sau de atatea veacuri poate fi dobandita. Hristos e in toti , dar Duhul Sau doar in cei smeriti ,care isi recunosc limitele, si orice gand bun despre Hristos le vine isi spun : Doamne nu gura mea pacatoasa vorbeste despre tine ci doar iindurarile Tele cele mari. Acela intradevar dupa cum zici ,nu judeca pe fratele in credinta chemat sau nu, si nici nu suporta cea mai mica scadere a Duhului lui Hristos.
|
|
|
Mod linear
