Rostul vieții

[vlasit]

Mulțumesc pentru răspuns și pentru gândurile împărtășite. Ai subliniat bine faptul că este dificil pentru oameni să se concentreze cu adevărat doar pe Cuvântul lui Hristos; cred că asta pentru că majoritatea dintre noi venim dintr‑un mod de viață care, în general, a fost în opoziție cu valorile lui Dumnezeu. Cuvântul Său confruntă faptele întunericului și firea în care am trăit, iar omul are nevoie să fie atras de frumusețea caracterului Lui, până când ajunge să‑și dorească sincer să fie ca Hristos și să iubească lumina mai mult decât întunericul, așa cum spune Scriptura:

Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Ioan 3:19

Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii. Ioan 12:32

Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, și iată că îți venise vremea, vremea iubirii. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ți-am acoprit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, și ai fost a Mea! Ezechiel 16:8

Când omul ajunge să iubească lumina mai mult decât întunericul, chiar dacă aceasta îl „arde” sau „doare” uneori — atunci când descoperă păcatul și firea veche — iubirea devine mai puternică decât suferința care vine din confruntarea cu adevărul. În punctul acela Dumnezeu poate lucra împreună cu omul și îl poate modela după chipul Fiului Său.

Așa cum este scris:
Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el așa cum a trăit Isus. 1 Ioan 2:6

Și eu văd lucrurile în același fel în ce privește Biserica: Hristos este Capul, iar noi suntem Trupul. Iar mădularele Trupului funcționează corect doar atunci când sunt subordonate Capului în toate lucrurile. Așa cum creierul trimite semnal mâinii și mâna îl împlinește, tot așa mădularele Trupului lui Hristos trebuie să fie călăuzite de Duhul Lui și să trăiască în armonie cu voia Capului.

Iar dacă "Trupul" respectiv acționează altfel decât a spus Capul, atunci fiecare dintre noi este dator să se întrebe cu sinceritate dacă este cu adevărat în Trupul Lui sau doar într‑o formă exterioară care poartă numele de „biserică”, dar nu mai urmează voia Capului.

Duhul Sfânt nu este dat la întâmplare, ci, așa cum spune Scriptura, este dat „celor ce ascultă de El” (Fapte 5:32). Iar lucrarea Lui în om este clară:
– dovedește vinovăția în privința păcatului, neprihănirii și a judecății (Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. Ioan 16:8);
– mângâie, după plecarea Domnului la Tatăl. (Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor. Ioan 14:16)
– călăuzește în tot adevărul, (Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Ioan 16:13)
– și aduce aminte de tot ce a spus Hristos. (El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Ioan 14:26)

Așadar, slujbele și rânduielile pe care le-a instituit Domnul nu sunt simple formalități, ci părți esențiale din planul Său de desăvârșire a omului — un plan pe care El Însuși îl duce la capăt, așa cum promite: Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi. (Filipeni 1:6)

Cred că este important ca fiecare dintre noi să ne cercetăm dacă am primit cu adevărat Duhul Sfânt. Scriptura spune clar că El este dat celor ce ascultă de Dumnezeu, deci nu poate fi primit de cineva care nu este de acord cu învățăturile Lui sau care se împotrivește poruncilor lui Hristos.

Sunt mulți care afirmă că au Duhul Sfânt sau că au fost botezați cu Duhul Sfânt, însă atunci când sunt confruntați cu poruncile Domnului — de exemplu iubirea vrăjmașilor, întoarcerea celuilalt obraz, renunțarea la drepturile personale sau purtarea crucii — le consideră prea de tot, spun: „cine poate face așa ceva?” și ajung să respingă aceste învățături.

Dar Duhul Sfânt este Cel care dovedește păcatul, care mângâie, care călăuzește în tot adevărul și care amintește învățăturile lui Hristos. El lucrează împreună cu omul roada Sa — dragostea, pacea, blândețea, îndelunga răbdare, înfrânarea... Iar dacă omul respinge tocmai lucrările acestea ale Duhului, atunci întrebarea firească este dacă L‑a primit cu adevărat.

De aceea este sănătos să ne cercetăm sincer înaintea lui Dumnezeu:
Trăiesc eu în ascultare de ceea ce a poruncit Hristos? Sau mă împotrivesc când lumina îmi descoperă firea veche?

Această cercetare smerită nu condamnă, ci deschide inima spre lucrarea Lui — iar Dumnezeu îi luminează pe cei care vin la lumină cu dorința de a fi ai Lui.