Rostul vieții

[vlasit]

Mulțumesc pentru răspunsul tău chibzuit și pentru felul binevoitor în care ai continuat dialogul. Îți dau dreptate: Domnul spune că vameșii și desfrânatele intră înaintea celor religioși care își așază înainte propria neprihănire. (Adevărat vă spun (se adresa preoților celor mai de seamă și bătrânilor norodului) că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Matei 21:31).

Poate tocmai pentru că ei văd mai ușor nevoia în care se află și pot deveni copilași — condiție pentru a intra în Împărăție — spre deosebire de farisei și cărturari, care se sprijineau pe o neprihănire a lor, nu pe cea de la Dumnezeu. (Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. Matei 18:3; Pentru că, întrucât n‑au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să‑și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s‑au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Romani 10:3).

Apreciez și poziția ta cu privire la Nicodim: este frumos că a venit, a recunoscut lucrările Domnului și a dorit să înțeleagă; și este adevărat că fără nașterea din nou nici nu putem vedea Împărăția Sa. (Adevărat, adevărat îți spun că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu… Dacă un om nu se naște din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ioan 3:3,5)

Ai punctat foarte bine și aspectul discernământului. În Biserică avem prunci, copilași, tineri și părinți; este natural ca pruncul să nu aibă încă un discernământ format și să aibă nevoie de un părinte duhovnicesc. (Vă scriu, copilașilor… Vă scriu, părinților… Vă scriu, tinerilor… 1 Ioan 2:12‑14; Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. 1 Corinteni 3:1).

Așa a lucrat și apostolul Pavel: (Chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, nu aveți mai mulți părinți; căci eu v‑am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 1 Corinteni 4:15; Am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam… 1 Tesaloniceni 2:11).

Iar discernământul se capătă prin practicarea Cuvântului: (Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul. Evrei 5:14).

În același timp, este esențial să știm ce Evanghelie am primit și să ne cercetăm sincer dacă cea pe care am primit‑o este reală. Scriptura numește Evanghelia „Evanghelia slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” și „Cuvântul privitor la Împărăție”. (…lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 2 Corinteni 4:4; Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu‑l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Matei 13:19).

Cu alte cuvinte, Evanghelia este descoperirea caracterului lui Dumnezeu prin Fiul Său, adică felul de viață al cetățenilor Împărăției. Fiul lui Dumnezeu vine ca un ambasador al Țării de Sus, ca să ne arate cum se trăiește acolo, pentru ca, văzând frumusețea Lui, să ne îndrăgostim de acest fel de viață și să dorim și noi să fim cetățeni ai Împărăției.

Un lucru pe care Hristos ni l‑a adus de la Tatăl este modelul dragostei în care suntem chemați să fim făcuți asemenea Fiului Său. (Pe aceia pe care i‑a cunoscut mai dinainte i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său. Romani 8:29).

Este o dragoste îndelung răbdătoare, binevoitoare, blândă, care nu răsplătește răul cu rău, așa cum o descrie Scriptura: (Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate… nu se mânie, nu se gândește la rău… toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. 1 Corinteni 13:4‑7).

Această dragoste:

• nu se împotrivește celui rău — „Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău; ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt.” (Matei 5:39)
• întoarce celălalt obraz — „…oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt.” (Matei 5:39)
• merge a doua milă — „Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” (Matei 5:41)
• iubește pe vrăjmași — „Iubiți pe vrăjmașii voștri…” (Matei 5:44; Luca 6:27)
• se roagă pentru prigonitori — „…rugați‑vă pentru cei ce vă prigonesc…” (Matei 5:44)
• face bine celor ce urăsc — „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați‑vă
• pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:27‑28)
• are această țintă: „ca să fiți fiii Tatălui vostru” — „…ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni…” (Matei 5:44‑45)

Dacă înțelegem că planul lui Dumnezeu este să ne facă asemenea chipului Fiului Său, vedem aceeași țintă și în lucrarea apostolilor: (Hristos în voi, nădejdea slavei… pe care noi Îl propovăduim… ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos. Coloseni 1:27‑29).

Privind doar ca un exercițiu de conștiință, nu ca polemică, se vede o tensiune acolo unde, în spațiul nostru, se ajunge la binecuvântarea armelor sau la justificarea împotrivirii față de „vrăjmaș” în numele credinței.

Aceste practici creează un contrast evident cu poruncile Domnului și cu pilda Lui. Domnul Iisus nu s‑a împotrivit celor ce I‑au făcut rău; chiar când ar fi putut cere „douăsprezece legiuni de îngeri”, nu a făcut‑o. (Atunci Iisus i‑a zis: «Pune‑ți sabia la locul ei…» Crezi că n‑aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi‑ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Matei 26:52‑53).

El ne‑a lăsat o pildă de urmat: dragoste față de vrăjmași, bine în loc de rău, fără răzbunare. (Iubiți pe vrăjmașii voștri… ca să fiți fii ai Celui Preaînalt; căci El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv. Luca 6:35‑36; vezi și Matei 5:44‑45).

În chestiuni care țin de esența Evangheliei — Chipul lui Dumnezeu care face bine și are milă și peste cei răi, și peste cei buni — nu ne putem lipsi de discernământ când „cineva din Biserică” cade; nu spre a judeca persoane, ci pentru a rămâne sub călăuzirea Capului în lucrurile care definesc Evanghelia.

Așa cum ai spus, este evident că Duhul Sfânt nu aduce altceva decât ceea ce a spus Domnul Iisus; El ne aduce aminte cuvintele Lui și ne călăuzește în tot adevărul. Iar Domnul a arătat clar că Cuvintele Lui sunt criteriul final al evaluării noastre: Cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are cine‑l judeca; Cuvântul pe care l‑am spus Eu acela îl va judeca în ziua de apoi (Ioan 12:48).

Prin urmare, Cuvintele lui Hristos stabilesc cadrul după care se vede dacă ascultăm de El. În acest sens, putem lua învățăturile Domnului pentru cercetare personală. Pe lângă neîmpotrivire, un criteriu foarte concret este interdicția depunerii jurămintelor și abolirea standardului dublu al adevărului (una să fie vorba noastră la modul uzual și alta „sub jurământ”).

Eu însă vă spun să nu jurați nicidecum: nici pe cer… nici pe pământ… nici pe Ierusalim… Da al vostru să fie da, nu al vostru să fie nu; ce trece peste acestea vine de la cel rău (Matei 5:34‑37). Aceeași linie o întărește și apostolul Iacov: Mai presus de toate, frații mei, să nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ; ci da al vostru să fie da, și nu al vostru să fie nu, ca să nu cădeți sub judecată (Iacov 5:12).

Dacă Duhul este dat celor ce ascultă de Dumnezeu și El ne aduce aminte tocmai cuvintele lui Hristos, atunci poruncile rostite limpede—neîmpotrivirea, iubirea vrăjmașilor, întoarcerea obrazului, precum și lepădarea jurămintelor și sinceritatea fără dublu standard în vorbire—devin repere practice prin care ne cercetăm dacă ascultăm de Hristos sau, dimpotrivă, le socotim „prea de tot” și le respingem. Astfel nu noi stabilim criteriile, ci Cuvântul Lui, care ne va judeca în ziua de apoi (Ioan 12:48).

Credința vine pe calea rânduită de Dumnezeu: „Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17).

Dar cum vor ajunge oamenii să audă fără propovăduitori trimiși? „Dar cum vor chema pe Acela în care n‑au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n‑au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși?” (Romani 10:14‑15).

Vedem același principiu și în cazul famenului etiopian: el citea Scriptura singur, în car, dar nu o înțelegea, și a fost nevoie ca apostolul Filip, trimis de Duhul Domnului, să se alăture călătoriei lui și să‑i explice:
„Înțelegi tu ce citești?” Iar el a răspuns: „Cum aș putea, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Faptele Apostolilor 8:30‑31).

Așadar, Dumnezeu lucrează astfel încât auzirea Cuvântului să vină prin cei pe care îi trimite El, iar prin această auzire să se nască credința.

Mai departe, nu am găsit în Scriptură că alți oameni „ne adaugă la Duhul”, ci că Dumnezeu este Cel care ne face parte din Trupul lui Hristos:
— „Noi toți… am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup… și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh.” (1 Corinteni 12:13)
— „Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18)

El este Cel ce ne botează prin Duhul în Trup, și tot El ne așază cum vrea în Trup.

Totuși, oamenii pot lucra împreună cu Dumnezeu în această rânduială — propovăduind, îndrumând, făcând ucenici — așa cum spune apostolul:
— „Căci noi suntem împreună‑lucrători cu Dumnezeu; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9)
— „Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:1)

Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care face lucrarea de adăugare în Trup, iar oamenii sunt chemați să fie unelte prin care El lucrează — propovăduind, învățând, călăuzind, după modelul apostolului Filip cu famenul etiopian.