Ignorati sectantii

Si eu apreciez dedicarea dvs si un singur lucru as dori sa subliniez,in ciuda diferitelor opinii care ne separa,totusi un aspect castigat este ca nu intram fiecare cu bocancii in convingerile celuilalt.Este un lucru stiut deja ca la momentul celor intimplate in FA,Noul Testament inca nu exista in forma sa actuala si dupa cum spunea Harnack la acel precis moment crestinii nici nu aveau nevoie de el,prezenta Apostolilor si confirmarea implinirii,prin marturia lor si a evenimentelor ce se derulau,a profetiilor din VT le erau absolut suficiente pt a-si fundamenta asteptarile eshatologice (observabile si la dvs :) pe o forma de concordanta intre cele spuse de Apostoli si cele afirmate in VT(FA 17,10-11).Prin urmare,in acest cadru iudaic,este evident ca anumite lucruri aveau inca tendinte iudaice,de exemplu cel ce binecuvanta painea si vinul,la frangerea painii isi intindea mainile peste ele si rostea o binecuvantare pe stilul berakoth-urilor evreiesti.Catehezele baptismale,invataturile pt catehumeni si nu numai ele,beneficiau de invataturi adiacente precum cele din ,,Pastorul lui Herma" si mai ales din Didahia"(ambele ulterioare perioadei apostolice dar suficient de apropiate pt a fi oglindit inca tendinte pe cale de disparitie.Pana tarziu au beneficiat ,in randul comunitatilor crestine,de un respect semi-canonic si nu s-au lasat usor eliminate,este o poveste lunga) una dintre cele mai semnificative dovezi ale caracterului composit,iudeo-crestin al inchinarii.De altfel multi dintre evreii convertiti ramineau credinciosi si invataturii Legii( FA 21,20:,,Iar ei, auzind, slăveau pe Dumnezeu, şi i-au zis: Vezi frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru lege" ) se mergea la Templu,dupa cum observa si profesorul mentionat Ioan si Petru mergeau de doua ori cel putin,la rugaciunile de dimineata si de la ora noua.Si lista este destul de lunga.
___________

Precizare: daca doriti sa studiati unul dintre momentele ce ilustreaza ruptura cautati in epistola ,,Catre Magnezieni" a lui Ignatie Teoforul, capitolul IX in intregime.Veti remarca cu siguranta o oarecare violenta a detasarii fata de practica considerata a fi iudaica a tinerii Sabatului desi la IX,4 exista o curioasa forma de existenta paralela,probabil un compromis de moment sau forma abordarii in stadiul ei final,inainte de ruptura, intre comunitatile iudeo-crestine si paganao-crestine existente in Asia Mica la acel moment.Practic indemnurile lui Ignatie,de reunire in jurul episcopului, consemneaza momentul cand ruptura devenea daca nu evidenta dar deja imposibil de stopat,fiind clara dorinta de detasare(la fel de accentuata parca in epistola ,,Catre Filadelfieni"unde,daca imi aduc bine aminte exista ceva pe stilul de avertisment impotriva interpretarii Scripturii pe sistem iudaic)Gasiti o prezentare(eu folosesc si alte surse dar acesta este reprezentativa pt un cititor roman) de exceptie+ text in cartea de referinta ,,Canonul Ortodoxiei" a Diaconului Ioan Ica Jr,o lucrare ce merita sa stea pe masa fiecarui crestin interesat de istoria si evolutia istoriei credintei crestine.

Acesta problema alaturi de abordarea milenarista(ciudat cum tendinte din acesta copilarie a crestinismului au reusit,subteran sau evident sa reziste pana in prezent) pe care o promovau unii dintre iudaizatori(probabil chiar din randul iudeo-crestinilor,ulterior caderii Tempului).In cadrul acestei abordari milenariste a existat un curent minoritar extrem de interesant,printre evrei,acestia afirmand ca Hristos de fapt nu a murit in speranta mentierii vii a sperantei mesianice tipic iudaice,o interesanta forma de credinta retrospectiva alterata de un mesianism apocaliptic iudaic in decadere,agatat inca de ideea imposibilitatii mortii unui Mesia in modul propovaduit de catre crestini.Este o si mai complicata discutie mai ales ca personalitati precum Iustin,Irineu,Hippolit,Victorin au interpretat ad litteram milenarismul(nu in sensul iudaic ci ioanin) din capitolul XX din Apocalipsa.Irineu probabil ca a luat conceptia de la Papia care am inteles ca afirma ca ar fi venit direct de la prezbiteri,dar nu m-am edificat inca.Culmea este ca un eretic,donatistul Tyconius, a pus cumva ulterior capat interpretarii literalist-milenariste,influentandu-l inclusiv pe Augustin,istoria,fie si cea religioasa, are lumini si umbre pline de inedite paradoxuri si rasturnari de situatie.
_________________

La acest cadru irepetabil ma refer eu si ca sa ma hazarez putin,desi istoria nu m-ar contrazice brutal,veti avea nevoie de evrei crestini pt repetarea unui cadru evreu-crestin.Nu de neamuri crestine,lor le este imposibil si nici macar nu au o vina,pt ca nu suntem decat produsul unor evenimente ale trecutului,care au evoluat,nu mai exista strict in forma lor primara(si aici era abia inceputul la ce urma sa se schimbe istoric).Orice credinta,fie si in formare trece prin stadiul de a-si venera trecutul iar cand prezentul se dovedeste incapabil de a-i hrani asteptarile religioase atunci se trece direct la o remodelare a trecutului in culori ideale,in opozitie cu prezentul decandent dar ca o metoda de a sustine viitorul.Acesta remodelare are si particularitatea de a uniformiza si eventualele elemente greu de compilat in trecut,de a plasa in umbra sau de a sterge aproape complet circumstantele care aminteau de dificultatile nasterii noilor conceptii,metoda fiind aceea pe care v-am spus-o,de a se elibera idealizat sau nu,de unele din conditiile formari.Este o purificare cumva putin nedreapta dar necesitatile religioase au o prea mica intelegere pt pragmatismul faptelor istorice care nu pot mereu sustine o proiectie idealizata a trectului in viitor,in scop de sustinere a unei continuitati a intenstitatii si puritatii in fata caruia prezentul se incapataneza sa nu abdice,prin imperfectiunea si mediocritatea sa.

Ca sa-l citez pe un autor care imi este drag as spune ca si eu mi-as dori,fie si cu o motivatie istorica,sa fi asistat la o Cina a Domnului strict precum in acele timpuri dar cred ca va ramine doar un vis.Departe de mine gandul de a subevalua cumva,sau a desconsidera,formele actuale de Liturghie,doar ca sunt un nostalgic al unor timpuri irepetabile dar cu constiinta faptului ca timpul nu sta pe loc iar forma desi s-a schimbat,esenta a ramas.Stiu ca nu veti fi de acord cu mine,aveti pe acest aspect ceva din strictetea esenienilor cu privire la puritatea rituala :).Glumesc,am incercat sa va subliniez mai clar la ce m-am referit,in rest nu am nici o problema cu ingrijorarea dvs cu privire la coborarea standardelor fata de o perioada a entuziasmului religios dezlantuit,dar privesc cu speranta si la prezent si la viitor si incerc sa inteleg lectiile lui Dumnezeu consemnate in si prin istorie.

Din acest ultim motiv mi-am permis,fugitiv,sa intervin si probabil neinspirat ca de obicei.Va multumesc pt amabilitatea dialogului si va doresc tot binele in Dumnezeu.