Iubeste aproapele ca pe tine insuti

Vă mulţumesc pentru mărturisire. Sper să nu vă dăuneze în nici un fel!

(P.S. Îmi pare rău că am făcut această mărturisire, lipsindu-mă de multe prin aceasta, în viitor... Însă îmi pare şi bine, o licărire acolo... )

Da, este suferinţă atunci când renunţi la ale tale. E furie uneori, e poate chiar un regret, o vreme. E ispitire de gânduri vane, de reproşuri şi autoreproşuri. E lipsă, e chiar chin, undeva în fiinţa proprie, la oase, la miezul cald al fiinţei tale, aşa cum o percepi, aşa cum eşti obişnuit să te percepi.

Dar este şi o surpriză frumoasă, despre care nu bănuiai nimic, o bucurie şi o pace, o adâncă mulţumire care te încălzeşte. Îţi e bine, foarte bine, iar mintea nu poate pricepe cum de suferi în lipsurile tale şi totodată eşti părtaş la o bucurie atât de frumoasă.