Jertfa

[forever...]

Dacă vrem să trăim creştineşte, atunci modelul nostru ar trebui să fie Însuşi Hristos. El şi-a arătat dragostea faţă de noi până la jertfa pe cruce. Dacă nu spun o prostie, dintr-o înţelegere greşită a lucrurilor, acceptarea de către Hristos a morţii pe cruce (dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă) a avut ca urmare posibilitatea noastră de a dobândi viaţa veşnică.
(Aş fi recunoascătoare dacă cei ce ştiu vor dezvolta/ corecta acest aspect).

Deci şi noi, creştinii, suntem chemaţi la jertfă, aceasta fiind poate chiar măsura dragostei noaste pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Poate că îndemnurile din Evanghelii privind a-ţi lăsa/ urî părinţii/ familia, până şi sinele tău se referă la o jerfă (Arhimandritul Sofronie spune că lepădarea aceasta de sine este de fapt o pregătire (golire) a locului în care să se poată sălăşlui Hristos.)
Sau a fi slujitorul tuturor - este o jertfă a orgoliului...?

Asta încerc şi eu să înţeleg, care este jertfa la care suntem chemaţi, ca următori ai lui Hristos?
Cu menţiunea că mi s-a întâmplat şi mie ca unele renunţări, eforturi... să nici nu le simt ca atare (greutăţi), uneori...